Sari la conținut

Moldoveni, treceţi Prutul!


dcp100168

Postare recomandata

Au trecut ilegal Prutul pe o camera de tractor

Politistii de frontiera galateni au descoperit, miercuri, doi barbati din Republica Moldova, care au trecut ilegal frontiera de stat a Romaniei, dupa ce au traversat raul Prut cu o camera de tractor cu intentia de a ajunge in Italia pentru a-si gasi de lucru. Potrivit purtatorului de cuvant al IJPF Galati, subinspector Marcel Antohe, un echipaj al Sectorului Politiei de Frontiera Foltesti a depistat si retinut, in zona fermei piscicole Vladesti, doi tineri, fara documente de identitate, care nu-si justificau prezenta in zona. Barbatii, de 18 si 19 ani, au declarat ca sunt din Republica Moldova si au traversat raul Prut cu ajutorul unei camere de tractor, cu scopul de a ajunge in Italia, mama unuia dintre ei aflandu-se acolo de mai mult timp. Tinerii aveau asupra lor si cate un rucsac in care se aflau haine de schimb, dar si o harta si doua busole. Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru savarsirea infractiunii de intrare in tara prin trecerea ilegala a frontierei de stat. Dosarul cauzei a fost inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Bujor.

http://www.stirilocale.ro/galati/Au_tre ... 80000.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Indezirabil, dar tenace!

Un loc de muncă în România pentru unii basarabeni este o miză care merită orice riscuri. Cel puţin asta reiese din cazul unui tânăr de 28 de ani, a cărui tenacitate l-a costat nu mai puţin de trei dosare penale, toate pentru trecere frauduloasă a graniţei. Ultimul i-a fost întocmit marţi seara, după ce a fost prins la Stoicani. Îmbrăcat sumar, Alexandru L. le-a atras atenţia poliţiştilor de frontieră, care nici măcar nu au putut să-l legitimeze, întrucât tânărul nu avea niciun act la el. Basarabeanul a recunoscut că tocmai ieşise din Prut, pe care tocmai îl traversase, cu intenţia de a-şi găsi ceva de lucru în agricultură. Verificând în baza de date, oamenii legii au avut surpriza să afle că moldoveanul se afla la cea de-a treia tentativă de acest gen. El mai trecuse ilegal frontiera în două rânduri, de fiecare dată fiind prins. Lui i-a fost întocmit de fiecare dată dosar pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar autorităţile îi puseseră interdicţie de a mai intra pe teritoriul statului român până în 2013. Din acest motiv, a treia tentativă ar putea însemna o agravare a situaţiei sale juridice, şi asta pentru că, de data aceasta, poliţiştii i-au întocmit dosar pentru că a trecut ilegal graniţa în condiţiile în care fusese deja declarat indezirabil. Cazul urmează să ajungă la procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, care vor dispune pe mai departe măsurile care se impun.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=8

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Înotatul prin Prut - "sportul" naţional al moldovenilor

Poliţiştii de frontieră de la Folteşti au prins vineri, la ora 7,30, la Măstăcani, doi basarabeni care trecuseră înot Prutul - al treilea sau al patrulea grup de turişti ad-hoc de săptămâna aceasta… Evghenie G., în vârstă de 22 ani şi Valeriu M., de 23 ani, sunt din Republica Moldova şi au traversat înot râul Prut pe la Stoicani. Cei doi tineri aveau asupra lor câte un rucsac cu haine şi au declarat că vroiau să ajungă în Italia, la sora unuia dintre ei. Poliţiştii de frontieră le-au făcut amândurora dosar penal, basarabenii fiind cercetaţi pentru intrare pe teritoriul României prin trecere ilegală a frontierei de stat.

http://www.viata-libera.ro/articol-Inot ... lor_2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu pot sa inteleg pwe cei care incearca sa treaca fraudulos granitele. Ce e mare scofala sa dea cateva sute de lei pentru un pasaport? Nu numai moldovenii trec fraudulos granitele ci si romanii incercau asta pana sa intram in UE. Acum noi putem trece lejer cu buletinul. Dar poate se vo gasi cativa care sa treaca fraudulos granita inspre R. Moldova, Serbia sau Ucraina.

Asta mai mult seamana a sport extrem, a teribilism adolescentin, in dorinta de a fi cool.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Crestere de 700%

De cateva saptamani, tinerii basarabeni au luat cu asalt granita de est, trecand Prutul inot in speranta gasirii unui loc de munca in Romania. Fenomenul a cunoscut, in ultimele zile, o amploare fara precedent. Statistica din anii trecuti a fost deja depasita de cea din primele 6 luni din 2009, gratie tocmai acestei cresteri exponentiale a numarului de cazuri. "De la inceputul anului 2009 pana in prezent au fost descoperiti in zona de competenta a IJPF Galati si li s-au intocmit dosare penale pentru infractiunea de intrare in tara prin trecerea ilegala a frontierei de stat unui numar de 56 persoane, majoritatea cetateni moldoveni, mult mai mult comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost depistate opt persoane", a declarat seful IJPF Galati, comisarul-sef Didel Badarau. Acesti tineri nu cer azil politic, ci vor un loc de munca. Chiar in conditiile acualei crize, gasesc de lucru in solariile legumicultorilor din Matca. Aici se intalnesc in fiecare dimineata legumicultorii si zilierii. Munca istovitoare la solar este platita cu cateva sute si o masa. Dupa ce mai cheltuie cu gazda, mancarea si hainele, tinerilor basarabeni le raman pusi deoparte vreo 250 de euro lunar. Putin, din punctul de vedere a ceea ce ar trebui si ar putea face pentru ei autoritatile romane, care i-ar putea ajuta la gasirea unui loc de munca, fie si in agricultura, unde romanii nu se inghesuie. Deocamdata, statul roman le ofera un singur lucru: un dosar penal!

http://www.romanialibera.ro/a156511/gen ... -prut.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

George.. iar esti total pe langa subiect. Oamenii aia nu trec granita nici din teribilism, nici din zgarcenie pentru "cateva sute de lei" si cu atat mai putin din dorinta de a fi cool. Fac asta pentru ca nu au alternative si nu sunt deloc de condamnat. Si presupun ca e de prisos sa dau mai multe explicatii de genu "au nevoie de viza pentru a intra in UE" sau sa amintesc de problemele care au iesit la suprafata in Republica Moldova dupa alegerile din primavara.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Migranţii moldoveni vor să dea statisticile Frontierei peste cap

Fie zi, fie noapte, basarabenii le dau serios de muncă poliţiştilor de frontieră români. Marţi, patru cetăţeni moldoveni au fost reţinuţi la frontiera verde, imediat după ce trecuseră graniţa ilegal. Primii doi migranţi au fost depistaţi marţi dimineaţă, la prima oră, în zona sectorului P.F. Galaţi. Cum niciunul nu părea de-al locului, oameni legii i-au luat la întrebări depre scopul prezenţei lor acolo, cerându-le, desigur şi actele de identitate. Nu au putut obţine însă mai mult decât identităţile declarate verbal de către cei doi basarabeni, care nu aveau documente asupra lor. Alexandru C., de 33 de ani, şi Denis M., de 20 de ani, le-au spus poliţiştilor că trecuseră Prutul înot pentru a-şi găsi un loc de muncă în România. ”Eterna” explicaţie aveau să o audă poliţiştii de frontieră şi câteva ore mai târziu, de la alţi doi moldoveni, depistaţi în zona fermei agricole nr. 8. Stanislav C., de 18 ani, şi Serghei N., de 20 de ani, trecuseră Prutul pentru un job în ţara noastră, dar întâlnirea cu poliţiştii nu le-a adus decât, la fel ca şi predecesorilor lor, un dosar penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=8

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pe Prut nu se trece!

* Drumul spre un loc de muncă în străinătate trece prin...Prut! Şase basarabeni au fost prinşi în ultima săptămână după ce trecuseră frontiera ilegal.

Primii basarabeni reţinuţi în intervalul amintit au fost depistaţi în raza de competenţă a Sectorului de Frontieră Galaţi, în noaptea de 10 spre 11 iunie. Cojan P. si Hodinitu C. au fost depistaţi în jurul orei 04.00 şi cum nu-şi justificau prezenţa în zonă, au trebuit să dea explicaţii oamenilor legii. Ei au recunoscut că au trecut înot Prutul în speranţa că aşa vor ajunge mai uşor în România, unde ar fi vrut să-şi găsească ceva de lucru. Au aflat însă că şi-au ales prost drumul, şi asta deoarece fiecare dintre ei s-a pricopsit cu un dosar penal, după care au fost trimişi înapoi, acasă.

Aceeaşi soartă au avut-o alţi patru moldoveni prinşi ieri dimineaţă, în pădurea Onciu. Poliţiştii de la Oancea au vrut să le verifice documentele dar în locul actelor n-au primit decât o explicaţie, de altfel clasica motivaţie a basarabenilor surprinşi pe lângă frontiera verde. Frangopol S., Sarcov M., Frangopol C. si Hiora V., toţi având vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, au declarat că au trecut Prutul pentru a ajunge în România şi pentru a merge, mai departe, în Spania şi Italia, ca să-şi găseasca locuri de muncă. Dosare penale pentru trecere ilegală şi returnarea în ţara lor a fost însă singurul rezultat al călătoriei.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=5

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alţi 14 basarabeni au trecut ilegal graniţa

28 de basarabeni pe la Sectorul Galaţi, 27 la Folteşti şi 25 la Oancea. În total 80. Este, pe scurt bilanţul trecerilor ilegale înregistrate, de la începutul acestui an, la frontiera gălăţeană. Deşi riscă să fie prinşi şi cercetaţi penal, moldovenii aflaţi în căutarea unui trai mai bun în România sau în alte state ale Uniunii Europene riscă. O demonstrează capturile sfârşitului de săptămână, 14 basarabeni fiind reţinuţi în decurs de trei zile. În raza de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au fost reţinuţi şapte moldoveni, cu vârste cuprinse între 17 şi 58 de ani, care trecuseră Prutul înot, nu aveau acte la ei şi porniseră la drum pentru a-şi găsi ceva de lucru în România. Alţi patru cetăţeni de peste Prut au fost reţinuţi la Oancea, în timp ce la Folteşti trei moldoveni care abia ieşiseră din Prut au fost depistaţi noaptea, cu ajutorul camerei cu termoviziune. În toate cele 14 cazuri de trecere ilegală a frontierei, chiar dacă pentru căutare de loc de muncă, oamenii legii au întocmit dosare penale iar persoanele acuzate că au violat graniţa au fost întoarse din drum, procurorii urmând a decide în privinţa lor.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=10

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pe Prut, spre visul austriac

Patru basarabeni cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani au fost reţinuţi zilele trecute după ce au trecut ilegal frontiera pentru a-şi găsi locuri de muncă în occident. Cetăţenii moldoveni, care formează cel mai recent lot de migranţi depistat la graniţa gălăţeană, reuşiseră să iasă de pe frontiera verde şi să se urce într-o maşină de ocazie pentru a ajunge la Galaţi. Ghinionul lor a fost că, pe teritoriul localităţii Frumuşiţa, Loganul condus de un gălăţean a fost oprit pentru control de un echipaj al poliţiei de frontieră. Încercând să verifice identitatea ocupanţilor autoturismului, oamenii legii au aflat că aceştia nu au acte asupra lor şi că trecuse înot Prutul pentru a ajunge mai apoi în Austria, unde sperau să-şi găsească de lucru. Nu şi-au mai atins obiectivul pentru că poliţiştii le-au întocmit dosare penal epentru trecere ilegală a frontierei de stat, ei fiind trimişi, după încheierea formalităţilor, înapoi în Republica Moldova.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=11

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...

Drumul spre occident nu trece prin Prut

Cel mai recent caz de trecere ilegală a frontierei de stat în Galaţi a fost înregistrat miercuri dimineaţă, de poliţiştii aflaţi în misiune în raza de competenţă a sectorului Oancea. Oamenii legii l-au observat pe tânăr pe raza localităţii Roşcani şi pentru că acesta părea rătăcit, l-au legitimat. Au aflat de la el că îl cheamă Gheorghe L., că are 20 de ani şi asta deoarece tânărul, originar din Ucraina, nu le-a putut prezenta niciun act de identitate. Mai mult, el le-a spus poliţiştilor că ajunsese în România după ce trecuse Prutul înot, prin dreptul localităţii Giurgiuleşti din Republica Moldova, întrucât dorea să meargă mai departe, într-o ţară din vestul Europei, pentru a munci. Din păcate pentru el, nu a mai ajuns să facă asta deoarece ofiţeri IJPF Galaţi i-au întocmit dosar penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor, tânărul urma a fi predat autorităţilor din Ucraina. Numărul cetăţenilor străni prinşi pe teritoriul Galaţiului după ce trecuseră Prutul înot, în primele şase luni ale acestui an, se ridică la 60. 57 dintre aceştia erau moldoveni.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=6

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Prutul, calea cea mai scurtă spre dosarul penal

Pentru un loc de muncă, înainte, chiar şi prin Prut! Sportul trecerii înot a râului care separă România de Republica Moldova a fost ridicat la nivel de performanţă de basarabenii mânaţi de sărăcie spre statele Uniunii Europene. Sperând că în străinătate îşi vor găsi mai uşor de muncă, mai ales că ei constituie o forţă de muncă ieftină, moldovenii nu lasă să treacă nicio săptămână fără să ”păşească” ilegal graniţa. Nu au făcut excepţie nici zilele începutului de august, când nu mai puţin de trei cetăţeni ai statului vecin şi-au încercat norocul. Într-un prim caz, doi dintre ei au fost depistaţi la limita dintre localităţile Blăgeşti şi Găneşti, de poliţiştii de la Oancea, aflaţi într-o misiune de patrulare. Tinerii, cu vârste de 21 respectiv 22 de ani, au recunoscut faptul că sunt basarabeni şi că trecuseră Prutul înot, pentru a-şi găsi ceva de lucru în judeţul Galaţi. Câteva ore mai târziu, tot poliţiştii de la Oancea au depistat, în raza sectorului e care îl păzesc, un alt moldovean care abia ieşise din Prut şi căuta drumul cel bun spre...Austria. Tânărul de numai 19 ani le-a spus oamenilor legii că nu reuşise să să-şi găsească o slujbă în ţara sa şi că spera să ajungă în occident pentru a munci şi a câştiga ceva bani. În ambele situaţii, moldovenii nu şi-au mai văzut visul îndeplinit, pentru că drumul lor s-a terminat brusc şi...cu consecinţe legale nedorite. Ei s-au ales cu dosare penale, care vor ajunge la procurori.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=4

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Prutul, o graniţă folosită ca refugiu sau ca loc de distracţie

* Trecera ilegală a frontierei nu e un mijloc folosit doar pentru a obţine un loc de muncă, dar şi pentru a scăpa de autorităţile de peste Prut ori pentru....distracţie. În ultimele două zile, doi cetăţeni, un basarabean şi un român, au fost prinşi trecând graniţa, fiecare din alt...motiv.

Primul caz înregistrat la sfârşit de săptămână de poliţiştii de frontieră din Galaţi pe linia trecerilor ilegale a fost diferit de cele ale basarabenilor care alegeau Prutul drept calea cea mai scurtă pentru a ajunge să muncească în România. Protagonistul, tot un basarabean de 36 de ani, a fost observat în apropiere de malul râului, pe raza comunei Măstăcani. Cum nu-şi justifica prezenţa în zonă, oamenii legii i-au cerut actele, dar moldoveanul nu le-a putut prezenta niciun document. Mai mult, le-a declarat că trecuse Prutul înot pentru a scăpa de grănicerii moldoveni care ar fi vrut să-l sancţioneze pentru tulburarea liniştii publice în zona de frontieră a statului vecin. Verificând informaţiile prin Centrul Trilateral de Contact Galaţi, poliţiştii au stabilit că cele spuse de basarabean erau adevărate, dar asta nu l-a scutit pe fugar de un dosar penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.

Acelaşi lucru l-a păţit şi un bărbat din Cavadineşti, pentru care scăldatul de duminică a avut consecinţe neprevăzute. Fără să ştie că este observat de poliţişti şi fără să bănuiască măcar că încalcă legea, bărbatul a traversat Prutul înot până pe malul moldovenesc, după care, tot înot, a revenit pe malul românesc. Luat la întrebări imediat după ce a revenit, omul le-a declarat senin poliţiştilor că singura lui intenţie fusese de a se scălda împreună cu alţi basarabeni, pe malul celălalt al râului, şi nicidecum să încalce legea. Ambele dosare vor ajunge la procurorii care vor hotărî dacă cei doi ”infractori” prezintă pericol social destul de mare încât să fie trimişi în judecată sau le vor da doar o amendă.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=9

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Patru cetateni moldoveni, retinuti dupa ce au vrut sa intre ilegal in Romania

Politistii de frontiera galateni au retinut duminica patru cetateni moldoveni in timp ce incercau sa intre ilegal in tara. Cei patru au trecut inot raul Prut din Republica Moldova, informeaza un comunicat al ministerului Administratiei si Internelor remis Ziare.com.

http://www.ziare.com/Patru_cetateni_mol ... 69671.html

Trecere ilegală a frontierei

In ziua de 28.08.2009 orele 12.00, lucratori din cadrul Politiei oraş Beresti, impreuna cu lucratori din cadrul I.J.P.F. Galati au depistat pe raza com. Balabanesti, jud. Galati, un numar de 4 cetateni moldoveni : A. Fedea de 19 ani, V. Costel de 23 ani, C. Gheorghe de 19 ani si N. Mihai de 25 ani, toti din raionul Cahul, Rep. Moldova, care nu aveau asupra lor documente de legitimare. Cercetarile sunt continuate de catre lucratori din cadrul I.J.P.F. Galati sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere ilegala a frontierei de stat a Romaniei.

http://gl.politiaromana.ro/index.php?ac ... iu&id=2422

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Moldovenii trec Prutul înot

Poliţiştii de frontieră gălăţeni de la Oancea au găsit la Rogojeni , patru tineri din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 ani, care trecuseră ilegal frontiera, traversând înot Prutul. Băieţii au spus că au trecut înot râul Prut şi aveau intenţia să-şi găsească locuri de muncă în România. "Persoanelor in cauza li s-a întocmit dosar penal, fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, dosarul urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Bujor", a declarat Maricel Antohe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

În ultima săptămână, politiştii de frontieră de la Galaţi au descoperit şi reţinut în zona de responsabilitate zece cetăţeni din Republica Moldova care trecuseră ilegal frontiera de stat a României. Toate cele zece persoane au trecut ilegal frontiera prin traversarea înot a râului Prut şi doreau să ajungă în Italia sau în România pentru a-şi gasi locuri de muncă.

http://www.adevarul.ro/articole/galati- ... -inot.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Moldovenii continuă să treacă Prutul înot pentru a-şi găsi de lucru

Cetăţenii basarabeni care trec ilegal graniţa pe teritoriul judeţului Galaţi devin din ce în ce mai recalcitranţi faţă de forţele de ordine sau încearcă să-şi disimuleze adevărata identitate cu acte false. Săptămâna trecută, poliţiştii de frontieră gălăţeni din cadrul Sectoarelor P.F. Oancea, Folteşti şi Galaţi, au descoperit în zona de responsabilitate patru tineri din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 18 şi 41 ani, care trecuseră ilegal frontiera, traversând înot râul Prut. Cele patru persoane nu aveau documente de identitate asupra lor şi intenţionau să ajungă în România şi Italia pentru a munci.

Un echipaj din cadrul Sectorului P.F. Folteşti, aflat în misiune de supraveghere, a descoperit şi reţinut pe Drumul Naţional 26, direcţia localităţii Vlădeşti, jud. Galaţi, două persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interiorul ţării şi care nu aveau documente de identitate asupra lor. Din cercetările efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt din Republica Moldova, se numesc B. Stanislav Valeriu în vârstă de 20 ani şi B. Edgar Valeriu în vârstă de 19 ani, au trecut ilegal frontiera de stat, din R.Moldova în România, înot peste raul Prut, cu intenţia de a ajunge în Galaţi pentru a-şi căuta un loc de muncă. S-a întocmit dosar penal, persoanele fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Într-un alt caz, un echipaj din cadrul Sectorului P.F. Galaţi, aflat în misiune de supraveghere, a observat o persoană care se deplasa dinspre frontieră spre interioriorul ţării. Poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea persoanei pentru reţinere şi identificare şi întrucât acesta nu s-a oprit, s-au efectuat somaţiile legale, inclusiv folosirea armamentului din dotare prin tragerea a doua focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea legislaţiei în vigoare, însă persoana a reuşit să fugă folosindu-se de vegetaţia din zonă şi de lăsarea întunericului. În vederea interceptării şi reţinerii persoanelor au fost declanşate acţiuni tactice specifice în toată zona de competenţă a I.J.P.F. Galaţi şi au fost informate inspectoratele vecine şi organele de cooperare, reuşindu-se reţinerea persoanei a doua zi, în zona de responsabilitate a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui. În urma investigatiilor efectuate a rezultat că persoana în cauză se numeşte C. Alexandr, are 18 ani, este din Republica Moldova, şi a intrat ilegal în România, trecând înot râul Prut, cu intenţia de a ajunge în Italia. Poliţiştii de frontieră au întocmit tânărului dosar penal pentru comiterea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Oancea au descoperit şi reţinut pe direcţia localităţii Oancea, o persoană de sex masculin, fără documente de identitate asupra sa. Din declaraţiile acestuia şi în urma verificărilor efectuate a rezultat ca acesta este cetăţean moldovean şi se numeşte S. Petru, în vârstă de 41 ani. La controlul fizic efectuat asupra asupra persoanei în cauză, a fost descoperită o carte de identitate românească, cu fotografia numitului S. Petru, dar cu datele de identitate ale altei persoane, poliţiştii de frontieră stabilind că acesta a trecut ilegal frontiera de stat din R.Moldova în Romania, înot peste râul Prut, cu intenţia de a munci în România, iar cartea de identitate a cumpărat-o de la un cetăţean din Chişinău, pe care nu-l cunoaşte, contra sumei de 200 de euro. Ofiţerii din cadrul I.J.P.F. Galaţi au întocmit dosar penal, persoana în cauză fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... lucru.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dosare penale pentru migranţi moldoveni

Cinci tineri din Republica Moldova s-au ales, marţi, cu dosare penale, după ce au trecut ilegal frontiera, traversând înot râul Prut. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, inspector Marcel Antohe, cei cinci tineri, cu vârste între 18 şi 23 ani, împărţiţi în grupuri de două, respectiv trei persoane, au fost depistaţi în zona localităţilor Brăneşti şi Frumuşiţa cu ajutorul autospecialei cu termoviziune. Moldovenii nu aveau acte de identitate şi au declarat că au trecut înot râul Prut cu intenţia de a-şi găsi locuri de muncă în România. Tinerii s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Bujor.

De la începutul anului, în zona de responsabilitate a IJPF Galaţi au avut loc 63 de treceri ilegale a frontierei de stat, fiind implicate 153 de persoane, majoritatea cetăţeni din Republica Moldova, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului trecut au avut loc doar 16 treceri ilegale cu 28 de persoane. Această creştere semnificativă de peste 500% se datorează, în special, faptului că majoritatea persoanelor reţinute doresc să ajungă în ţări ale Uniunii Europene, mai ales în România, pentru a-şi găsi locuri de muncă.

http://radioiasi.ro/index.php?option=co ... &Itemid=28

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Un moldovean a trecut în România înot

Un moldoveande 32 de ani a fost „pescuit” la Folteşti de poliţiştii de frontieră, după ce traversase Prutul înot. Omul nu avea niciun act de identitate asupra sa, însă a recurs la acest gest disperat, în încercarea de a-şi găsi un loc de muncă în România. Inspector Maricel Antohe, purtătorul de cuvânt al IJPF Galaţi a declarat: „Persoanei in cauza i s-a intocmit dosar penal, fiind cercetata sub aspectul savarsirii infractiunii de intrare in tara prin trecerea ilegala a frontierei de stat, dosarul urmand a fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Bujor”.

http://www.adevarul.ro/articole/galati- ... -inot.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 months later...

Moldovenii vin odată cu viscolul

Poliţiştii de frontieră de la Folteşti au oprit la control, la începutul săptămânii, la Vlădeşti, trei moldoveni care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi care mergeau dezorientaţi. Astfel, Gheorghe B., Denis Ţ. şi Gheorghe V., cu vârste cuprinse între 21 şi 25 de ani, nu aveau acte de identitate asupra lor şi au recunoscut că au trecut ilegal frontiera de stat, din Republica Moldova în România. Cei trei traversaseră Prutul cu o barcă pneumatică pe care apoi au distrus-o şi vroiau să ajungă în Italia, pentru a se angaja. Lor li s-au făcut dosare penale pentru trecere ilegală a frontierei de stat.

http://www.viata-libera.ro/articol-Mold ... lul_2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Moldovenii au dat năvală în România anul trecut

Începând din luna martie a anului trecut, numărul cetăţenilor străini care au intrat în ţară a crescut foarte mult, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. 130 de cetăţeni străini au trecut frontiera în România, pe parcursul anului 2009. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt din Republica Moldova - 125, trei din Federaţia Rusă şi doi din Georgia. Până în luna martie nu s-au înregistrat treceri peste frontieră, însă odată cu încălzirea vremii, numărul trecerilor a cunoscut o creştere semnificativă. „În anul 2009, la frontiera verde, s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului trecerilor din partea cetăţenilor străini, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat Didel Bădărău, şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi. Din numărul total al persoanelor care au trecut frontiera, 22 au solicitat azil politic în România, 20 fiind din Republica Moldova şi două din Georgia.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Mo ... 81867.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Destinaţia Italia via dosar penal la Folteşti

Poliţiştii de frontieră au reţinut un cetăţean din Republica Moldova care a trecut fraudulos frontiera de stat, cu scopul de a ajunge în Italia, la vărul său pentru a-şi găsit un loc de muncă. Miercuri, în jurul orei 1.30, lucrătorii de SPF Folteşti l-au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune pe B. Alexandru, de 30 de ani care a traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice. Acesta s-a ales cu dosar penal care urmează să fie înaintat către Parchetul de pe lânga Judecătoria Târgu-Bujor, a declarat inspector principal Marcel Antohe, purtătorul de cuvânt al IJPF Galaţi.

http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Social&articol=4

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Drum ilegal spre Italia întrerupt cu termoviziunea

Poliţiştii de frontieră gălăţeni din cadrul Sectorului PF Folteşti au descoperit cu ajutorul autospecialei cu termoviziune doi bărbaţi care au trecut ilegal frontiera de stat a României cu ajutorul unei bărci pe care ulterior au abandonat-o. "Poliţiştii de frontieră, aflaţi în misiune de supraveghere, au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune două persoane care se îndreptau către localitatea Măstăcani. În urma acţiunii specifice desfăşurate, lucrătorii poliţiei i-au reţinut pe cei doi bărbaţi din Republica Moldova, care nu aveau documente de identitate asupra lor. Din declaraţiile celor în cauză şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceştia se numesc O. Alexandru şi I. Maxim, în vârstă de 20 ani, respectiv 21 ani, şi au traversat râul Prut pe direcţia localităţii Măstăcani, cu ajutorul unei bărci pneumatice, pe care ulterior au abandonat-o. Poliţiştii de frontieră au mai stabilit că cei doi tineri doreau să ajungă în Italia pentru a munci. Ofiţerii din cadrul IJPF Galaţi au întocmit persoanelor în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat", a precizat purtătorul de cuvânt al IJPF Galaţi, inspector Marcel Antohe. Urmează ca dosarul sa fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor cu propunerile legale.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Eveniment&articol=5

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Moldovean care voia să muncească în România, prins la graniţă

Pavel, un tânăr de 27 de ani din Republica Moldova, a vrut să ajungă în România sperând că aici va găsi un loc de muncă mai bine plătit decât la el acasă. Cum nu avea actele necesare, tânărul a decis să rişte şi a trecut ilegal graniţa. Spre ghinionul lui a fost observat de poliţiştii de frontieră gălăţeni din cadrul Sectorului P.F. Oancea, care l-au descoperit cu ajutorul autospecialei cu termoviziune. Tânărul a fost prins şi reţinut în zona DN 26, în apropierea localităţii Rogojeni. Tânărul moldovean nu avea acte asupra lui, dar şi-a spus numele şi a recunoscut că a trecut înot Prutul pentru a-şi găsi un loc de muncă în România. Ofiţerii din cadrul IJPF Galaţi au întocmit persoanei în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, urmând ca dosarul să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Bujor.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Eveniment&articol=4

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Moldovenii au început sezonul de treceri ilegale a frontierei pe Prut

Poliţiştii de frontieră au prins doi tineri moldoveni după ce au traversat Prutul cu o barcă pneumatică, pe care au abandonat-o imdeiat după ce au pus piciorul pe pământ românesc. Vadim A., în vârstă de 22 ani şi Serghei C., de 23 ani, sunt cei doi moldoveni care au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră aflaţi în patrulare, imediat după ce au ajuns pe pământul românesc. Aceştia au tras la mal barca pneumatică cu care au traversat Prutul, după care s-au îndreptat către Brăneşti, moment în care au fost observaţi cu ajutorul autospecialei cu termoviziune. „În urma acţiunii specifice desfăşurate, lucrătorii poliţiei de frontieră au interceptat şi reţinut doi bărbaţi din Republica Moldova, care nu aveau documente de identitate asupra lor”, a declarat Marcel Antohe, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Cei doi moldoveni le-au spus poliţiştilor că doreau să ajungă în Italia, la muncă. Călătoria lor a fost întreruptă şi s-au ales şi cu dosare penale.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Moldovenii_au_inceput_sezonul_de_treceri_ilegale_a_frontierei_pe_Prut_0_233976895.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Frontiera forţată

Trei cetăţeni moldoveni au fost capturaţi pe malul românesc al Prutului, în zona localităţii Folteşti, după ce au încercat să pătrundă înot în România. Cei trei moldoveni, cu vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani au declarat că doreau să ajungă în Vestul Europei la muncă. "Ofiţerii din cadrul IJPF Galaţi au întocmit persoanelor în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, urmând ca dosarul să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Bujor cu propunerile legale", a declarat subcomisar Marcel Antohe, purtătorul de cuvânt al IJPF Galaţi.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Frontiera-fortata_0_246575679.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.