Jump to content

Galaţi, anii '60 - Asaltul "vikingilor"


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Experimentul "311": Socurile traite de cei nascuti odata cu instaurarea comunismului

La mijlocul anilor ’90 patru sociologi au facut la Bucuresti un experiment inedit care surprinde socurile traite de generatia care s-a nascut in preajma instaurarii comunismului. Efectele dezradacinarii sunt de altfel vizibile in toata tara, inclusiv la Galati, mai ales prin prisma exploziei gradinilor de bloc.

Studiu de caz: vikingii migratori de la Galati

"Orasul rosu", cum a mai fost denumit Galatiul, a atras in anii ’60 aproape 100.000 de oameni, veniti cu precadere din satele sarace ale Moldovei pentru o slujba la mamutul de otel. Ei sunt cei care au pus agricultura in cui si au devenit prima "generatie incaltata". Insa pe multi dislocarea i-a transformat in inadaptati care-si tradeaza si azi originile taranesti.

Incepand cu 1960, gara Barbosi de langa Galati era mereu plina de asa-zisii venetici, care coborau cu o valiza si cu ganduri mari de reusita in orasul de la Dunare. Intrebau unde se fac angajarile pentru combinat si deseori stateau in strada zile intregi pana sa le vina randul. "Dormeau pe trotuar ca sa tina coada la recrutari, care se faceau undeva pe strada Traian, intr-o ghereta. Cozile astea semanau cu cele de la alimentara cand se primeau tacamuri. Erau mai multi tineri, dar si oameni in toata firea, cu familie. Au venit si multe femei, in special macaragite de la Hunedoara, unde combinatul deja functiona", isi aminteste Tudorache Petrea, unul dintre muncitorii care au lucrat la sondarea solului pe care a fost ridicat combinatul. "De multe ori ma uitam la cei proaspat veniti in cartierele Micro 20 si 21, ii vedeam cum dupa program ieseau, roiuri, in gradini. Isi improvizasera curti pe langa blocuri si trebaluiau acolo. Era pentru ei o viata noua si incercau sa si-o faca pe gustul lor", incheie Tudorache Petrea.

"Veneticii", abonati la cocserie

Sectia din combinat cea mai putin dorita de muncitori – cocseria unde conditiile de munca erau de departe cele mai grele, a fost populata in special cu cei veniti din alte judete. "Imi amintesc ca aveam la cocserie multi colegi din satele din Vrancea. Prin ‘70-‘80, cocseria era considerata batalion disciplinar. Cei care faceau vreo boacana erau trimisi automat acolo. Multi veneau necalificati si incepeau profesionala odata ajunsi la Galati. Dar, culmea culmilor, in scoala profesionala ii amageau cu denumirea pompoasa de "asistenti chimisti" pentru posturile din cocserie. si multi au muscat. Suna frumos, dar totul era, de fapt, lopata. Eu stiam unde vin, m-au interesat banii, pentru ca se platea mai bine ca in alte sectii", spune Eugen Petrea, fost angajat la cocserie, originar din Galati. Sosirea asa-zisilor venetici a schimbat si arhitectural fata Galatiului, caci in scurt timp au fost ridicate mai multe cartiere de blocuri special pentru ei. Tiglina, Mazepa, Micro 18, 19, 20 sau 40 au devenit zonele nou-venitilor.

Tot ei au consacrat si cateva carciumi din localitate, unde se strangeau in numar foarte mare si isi petreceau timpul dupa iesirea din tura. Poreclele acestor localuri s-au pastrat si azi. "La ultimul leu", unde se spune ca veneau cu intreg salariul si pana nu il consumau pana la ultimul leu nu se lasau, "Distrugatorul", "Om bogat, om sarac" sau "Print si cersetor", porecle care sugerau cam acelasi lucru – faptul ca isi cheltuiau venitul rapid, odata intrati sa-si stinga focul. Tot ei au fost porecliti si "vikingii", pentru ca de multe ori ii provocau la scandaluri pe locuitorii vechi ai Galatiului. Pana si blocurile de garsoniere in care multi dintre combinistii nefamilisti erau cazati erau numite in anii ’60 "blocurile vikingilor". "Locuintele din zona Tiglina au fost ridicate in jurul anilor ‘50 pana spre anii ’70 pentru combinat, pentru ca se punea problema aducerii masive de forta de munca.

Galatiul la inceputul anilor ‘60 numara cam 100-120.000 de locuitori si pentru constructia combinatului au fost adusi muncitori din absolut toata tara, cu care populatia a crescut cu aproape 100.000 in cativa ani. Pentru acestia s-au construit masiv blocuri. Evident, veneau si din satele si localitatile judetului Galati, dar acestia faceau naveta", sustine istoricul galatean Dragos Cristian Caldararu. Inainte de evenimentele din decembrie ‘89 existau planuri ca tot ce ramasese in urma razboiului sa fie demolat si deasupra sa se ridice doar blocuri de locuinte. Presa vremii, mai exact ziarul local "Viata noua", era plina de reportaje si relatari de pe santierele unde se ridicau intr-un ritm foarte alert aceste blocuri pentru oamenii muncii. "Ziarul ajungea in toata regiunea si reusea sa mobilizeze oamenii sa migreze spre Galati, pentru ca le confirma intr-un fel ca, in calitate de viitori otelari, vor primi sigur locuinta", spune Ilie Zanfir, fost angajat al Serviciului Personal la SIDEX si director al bibliotecii V.A. Urechia.

Intrecere pe ramura intre straturi

Ilie Besliu are 77 ani si e unul dintre "vikingii" din Micro 40. A lasat in 1975 satul Malaiesti din Vaslui si a venit la Galati sa se califice ca otelar. "M-am angajat in Combinat la 42 de ani, pe 23 august 1975. Era greu de trait acolo si ma gandeam si la faptul ca va fi si mai greu la pensie. Cand lucrezi in agricultura, e vai si amar la pensie. Inainte muncisem ca referent la Consiliul Popular, contabil de CAP, deci am avut mai multe meserioare in comuna respectiva. Cand am venit in Galati eram om in toata firea, cu patru copii si numai fete. si aici m-am angajat la sectia TC1 – (n.r. – turnare continua 1). Nu aveam experienta, m-am angajat ca necalificat. Am invatat in doua luni, m-am calificat si am avansat rapid", spune Ilie Besliu. Batranul a tanjit mereu dupa viata de la tara in toti acesti ani, dar venitul bun si locuinta oferita la angajare l-au incurajat sa ramana in oras. Nostalgia i s-a mai ameliorat de cand si-a facut o gradina chiar vizavi de blocul sau. "De 20 de ani de cand mi-am facut gradina asta de 200 mp, am avut unde sa iesim. Caci te sleiesti sa stai sa te uiti pe geamul apartamentului. Eu de mic copil am lucrat in agricultura si pentru mine nu merita sa stai pur si simplu sa nu faci nimic intre patru pereti. Si nici sah nu stiu sa joc, ca sa-mi omor timpul", explica, zambind, batranul combinist. Aici isi pune de toate, patrunjel, morcovi, ceapa, ridichi, rosii, toate pentru consumul casei. "Am recolta frumoasa. Am crescut la inceput si iepuri, gaini si purcei. Dar mi-au dat hotii atacul si m-am lasat pagubas." De la geamul apartamentului cu patru camere sotia pseudoagricultorului ii face cu mana, ii cere sa aduca niste ceapa. Batranul isi ridica sapca de proletar si ii raspunde ca da un interviu despre vremurile in care o duceau bine si vine mai tarziu.

Multi din generatia "vikingilor", majoritatea trecuti de 60 de ani, se intalnesc zilnic intr-un parc din cartierul Tiglina. Acolo joaca table si sah, organizeaza si campionate. Fostii otelari si-au trasat chiar zone de fumatori si de nefumatori, in functie de afectiunile fiecaruia. Facand haz de necaz, combinistii spun ca, in general, cei care au lucrat in aceeasi sectie in combinat se intalnesc acum in aceeasi sectie de spital. In parc l-am intalnit pe Neculaie Fota, unul dintre cei care au lucrat la fundatia combinatului. S-a angajat in combinat in 1960, in constructii. Avea 27 de ani, era casatorit si venea dintr-un sat din Tulcea. Adversarul sau la jocul de table este Ion Gheorghe, 77 de ani, fost muncitor si el in combinat. Barbatul isi aminteste cum cei din generatia sa, veniti de la tara, isi incropeau cotete si gradini intre blocuri si cautau balega sa ingrase pamantul nu prea roditor dintre betoane. "Era chiar si competitie intre ei: cine scoate mai multa productie din gradina. Uneori se mai certau cu restul locatarilor pentru ca foloseau apa de la chiuveta pentru udatul gradinilor. Trageau un furtun racordat la chiuveta si il scoteau pe geam in gradina. si cum pe vremea aia nu erau apometre si se platea la comun, asta ii scotea din pepeni pe vecinii lor", isi aminteste Ion Gheorghe.

Acum insa, cand industria este in cadere, acelasi combinat care a atras odata zeci de mii de oameni si a ridicat "Orasul rosu" nu mai are nevoie, numeric, de aceeasi forta de munca. Consecinta imediata e vizibila: astazi se petrece o migratie inversa, in care multi combinisti si-au lasat apartamentul, primit in calitate de otelari, si s-au retras la tara.

http://www.romanialibera.ro/a156658/exp ... mului.html

Link to comment
Share on other sites

Aș face o analogie cu valul de imigranți ce a colonizat America...

Dar oare numai grădinile dintre blocuri au fost rezultatul acestor migrații? Oare nimeni n-a văzut și modul în care au interacționat oamenii ...din punctul de vedere al regiunii din care veneau? Uite, îmi povestea tata, că la Hunedoara, în anii '50, oamenii se grupau, legau cunoștințe, în funcție de zona din care veneau ... uneori se mai „înțepau” grupurile între ele, la baluri.

Link to comment
Share on other sites

Alta treaba nu aveau de facut ??!.Trebuiau sa ramanata acolo la toparlica sa-si puna mintea la contributie sa faca porumbu cit gaina ,griul cu spicul cit vraghia sa lase specialistii de oraseni sa-si prinda pestele si sa-l care cu caruta la tarani.Ce vremuri si ce oameni!Traim aproape zilele anilor inainte de '60?Garile goale combinatul nu mai fumega pamintul se ara cu animale ,multe,, ogoare '' lasate-n pirloaga!Asta ne dorim noi oamenii, asta vrem de la viata?Cite drumuri s-au facut din '60 incoace si cite s-au stricat in citiva ani?Pot spune ca nu erau atitea masini dar nu erau nici asa taxe! :roll:

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.