Jump to content

Poliţist şi în timpul liber


Recommended Posts

Posted

La datorie chiar şi în afara serviciului

* Un poliţist de frontieră a respectat cu sfinţenie statutul profesiei pe care e exercită, intervenind, zilele trecute, pentru a prinde un tâlhar care a jefuit o femeie în piaţa din Ţiglina 1.

Sorin N. este angajat al Poliţiei de Frontieră Galaţi şi în urmă cu câteva zile, în timpul lui liber, se afla în piaţa din Ţiglina 1. La un moment dat, omul legii a văzut cum un tânăr a smuls din mana unei femei în vârstă o sacoşă, după care a luat-o la fugă. Fără să stea pe gânduri, poliţistul s-a luat după hoţ şi l-a prins, reuşind să-l imobilizeze şi să-i ia sacoşa, în care victima avea trei telefoane mobile şi un portmoneu cu bani. După ce i-a înapoiat femeii bunurile, poliţiştul de frontieră şi-a anunţat colegii de la Secţia 2, care l-au preluat pe autor, respectiv Gheorghiţă T., de 18 ani, din Băneasa. Tânărul a primit ordonanţă de reţinere şi urma a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare pentru tâlhărie.

Fapta lui Sorin N. a ajuns, cum era de aşteptat, şi la cunoştinţa conducerii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, structură al cărei agent este de 8 ani. Din câte se pare, nu este pentru prima dată când poliţitul, care are în atribuţii supravegherea fâşiei cuprinsă între Galaţi şi Frumuşiţa, primeşte felicitări oficiale de la superiorii lui. El a mai avut o intervenţie similară în urmă cu patru ani, pe când păzea un obiectiv din raza de competenţă a poliţiei de frontieră.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=7

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.