Istoria Combinatului

[Relu]

Am în bibliotecă, o carte, un fel de monografie (dacă se poate spune așa) a combinatului. Lucrarea a fost tipărită în anul 1988, când se împlineau 20 de ani de la elaborarea primei șarje de oțel în Combinatul Siderurgic Galați.

Despre Combinat s-au spus destule în ultima vreme. Cele mai multe de rău. Dar se știe foarte puțin despre începuturi sau despre etapele dezvoltării. În cele ce urmează voi încerca o conspectare a informațiilor cuprinse în carte.

„Actul de naștere al noii cetăți de metal a țării își are sorgintea în hotărârile celui de-al VIII-lea Congres al partidului din 20-25 iunie 1960, în baza cărora s-a adoptat hotărârea CC al PCR și a Consiliului de Miniștri nr. 924 din 8 iulie 1960.

Locul de ctitorie al noii cetăți de metal a țării, pe platoul Smârdan, între bălțile Cătușa și Mălina, în imediata apropiere a confluenței Dunării cu Siretul, s-a stabilit pe baza unor studii știițifice, comparative, prin care s-a pus în evidență că amplasarea combinatului la Galați prezintă numeroase avantaje economice și sociale. S-a avut în vedere dezvoltarea armonioasă a teritoriului, economicitatea transportului pe apă, atât al materiilor prime cât și al produselor finite, existența rețelei de căi ferate și rutiere convenabile, dispoinibilitățile de forță demuncă și nu în ultimul rând, apropierea de resursele de alimentare cu apă și calcar, de rețelele de energie electrică și gaze naturale, fiind foarte bine cunoscut faptul că procesele siderurgice sunt mari consumatoare de energie.”

„Prin hotărârea amintită, s-au stabilit: amplasarea și profilul combinatului, titularul și beneficiarul investiției, antreprenorul principal - ICMRSG - și proiectantul general - IPROMET București.”

În vara anului 1961, pe platoul Smârdan, situat în partea de vest a Galațiului, începea primele lucrări. La data de 17 iulie, excavatoristul Nicolae Afteț, în vârstă de 35 de ani, a excavat prima cupă de pâmânt, pentru a realiza fundațiile sectorului de întreținere a combinatului. Prima construcție a fost actuala hală a secției Prelucrări Mecanice. Inițial, acolo s-au realizat construcții metalice necesare viitoarelor obiective dar și piese și ansamble componente. Au urmat modelăria, turnătoria și forja.

[katman]

Relu,

Cartea are cumva si o prezentare a fluxului integrat?

Cum si ce anume se produce in fiecare uzina, cum se leaga activitatile intre ele, de la materia prima pina la produsul finit?

[Relu]

Da, cred că vorbim amândoi de aceeași carte

[katman]

A, pai eu nu stiu despre ce carte e vorba, dar caut de multa vreme sa gasesc o descriere a fluxului integrat din combinat.

Surprinzator, pina acum nu prea am gasit pe nimeni sa stie asta de la cap la coada.

Daca poti sa mi-o imprumuti pentru un weekend, as vrea sa fac un rezumat.

Eventual si la istoricul combinatului, cred ca ar fi multi interesati sa stie.

Rezumatele respective vreau sa le pun pe intranet, astfel incit fiecare angajat sa aiba habar de rolul pe care il desfasoara atelierul/sectia/uzina sa si cum se invirt rotitele. Pe cit posibil...

[Relu]

A, eu credeam că știi despre ce vorba...

E o carte pentru uz intern, editată în 1988, care descrie printre altele fluxul combinatului de la acea vreme, multă propagandă comunistă dar și o listă cu primii 10.000 de angajați ai combinatului. Are valoare o oarece valoare istorică, dacă pot spune așa.

Dacă vrei, ți-o pot împrumuta. Și eu am cerut-o de la un coleg, care a uitat să mi-o mai ceară înapoi

[dcp100168]

Jumătate de secol de siderurgie

* 51 de ani de la decretul de naştere a Combinatului *

În urmă cu exact 51 de ani, la 8 iulie 1960, decretul Consiliului de Miniştri nr. 924 din era comunistă legifera construirea Combinatului Siderurgic la Galaţi. Un an mai târziu, în aceeaşi lună, prima cupă de pământ era excavată, ceea ce a însemnat debutul construcţiei Combinatului.

A fost începutul unei istorii sinuoase, care s-a întins de-a lungul vremurilor între marile realizări industriale ale comunismului şi societăţii multilateral dezvoltate şi până la capriciile economiei capitaliste. Între hoţiile cu tablă ce i-au îmbogăţit ilegal pe mulţi dintre marii afacerişti de astăzi şi dezastrul economic dinaintea vânzării colosului industrial. Între o privatizare ce l-a costat pe unul dintre miliardarii lumii mai puţin decât nunta fiicei sale, până la o încercare de salvare a unităţii siderurgice în vremuri de criză.

Avem în faţă o istorie ce lasă puţine locuri de concluzii, dar şi evenimente despre care, după ani buni, nu putem spune că au fost generate de decizii bune sau proaste.

Oameni şi mărturii

În urmă cu câţiva ani, ziarul nostru publica mărturiile unui om ce a participat la trasarea primelor schiţe ale combinatului siderurgic de la Galaţi. Ion Prisecaru a povestit că, mai întâi, au fost discuţii despre locul în care avea să fie construită una dintre cele mai mari unităţi siderurgice din lume la vreme respectivă. Au fost luate în calcul Mangalia şi Midia, pentru ca, apoi, intervenţia lui Gheorghiu-Dej, care îşi avea originile aici, să mute proiectul la Galaţi. Platforma dintre bălţile Cătuşa şi Mălina a fost aleasă după ce s-au analizat şi alte locaţii din Lunca Siretului, zona dinspre Brăila sau terenurile din apropierea Tuluceştilor. Într-un final a fost ales Galaţiul.

Prima cupă de pământ a fost excavată în vara anului 1961, cărţile propagandistice ale vremii relatând că „excavatoristul Nicolae Afteţ, în vârstă de 35 de ani, a excavat prima cupă de pământ, pentru a realiza fundaţiile sectorului de întreţinere a Combinatului. Prima construcţie a fost hala secţiei Prelucrări Mecanice. Iniţial, acolo s-au realizat construcţii metalice necesare viitoarelor obiective, dar şi piese şi ansamble componente, urmând modelăria, turnătoria şi forja”.

Mărturiile lui Ion Prisecaru conţin şi elemente ce pot părea acum spectaculoase. Atunci nu reprezentau însă decât ordine venite de sus ce trebuiau executate. Unele dintre acestea au dus şi la schimbarea feţei oraşului. Faleza Dunării, aşa cum o ştim noi astăzi, s-a făcut cu pământul excavat de la LTG 1. 1,5 milioane metri cubi de pământ au fost duşi atunci pe malul fluviului. Un alt element ce trebuie amintit este acela legat de construirea podului de peste râul Siret, din zona portului mineralier (drumul spre Brăila). Apariţia acestuia este strâns legată de construirea combinatului siderurgic la Galaţi. Practic, podul a fost ridicat pentru a se crea o relaţie rutieră mai scurtă către Brăila, pe digul de apărare de la Dunăre. Sunt doar câteva exemple. Oraşul nostru s-a schimbat practic total de la construirea Combinatului şi până azi. Din nefericire au existat şi schimbări în rău, schimbări ce n-au putut fi reparate nici până azi, deşi au trecut peste 20 de ani de la căderea regimului comunist.

Muzeul din beton

Mărturie a primelor lucrări făcute pentru construirea combinatului siderurgic se găsesc şi astăzi la Poarta Nord, după cum relatează revista internă a ArcelorMittal Galaţi. Este vorba despre nişte piloni care au fost folosiţi pentru testarea rezistenţei solului. Primele lucrări au însemnat, practic, foraje la o adâncime de 28 de metri şi umplerea acestora cu beton. Pe pilonii respectivi au fost apoi aşezate greutăţi de peste 700 de tone. A fost simulată astfel tehnologia BENOTTO, utilizată apoi pentru construirea fundaţiilor la laminoare, furnale, oţelării şi Uzina Cocso-Chimică. Astăzi, acei stâlpi sunt încă vizibili. Mai mult, în zona în care au fost înfipţi se afla atunci o movilă, care între timp a fost nivelată. Acesta este şi motivul pentru care structurile care seamănă cu nişte picioare de pod au acum aproximativ 8 metri înălţime, deşi atunci când au fost turnaţi erau la nivelul solului. Legenda mai spune şi că la construirea acestor fundaţii de probă a participat însuşi Gheorghiu-Dej, şeful statului la acea vreme şi cel care a pus la cale construirea combinatului la Galaţi.

Realităţi moderne şi relicve

De atunci şi până acum nu au rămas decât certitudini, o să le spunem aşa, cu toate că ele nu reflectă deocamdată decât nişte realităţi de moment. Combinatul de la Galaţi continuă să existe. Pe sutele de hectare de pe platoul Smârdan se produce încă oţel, iar Galaţiul este în continuare identificat în restul ţării ca oraşul poluat din estul României în care se face tablă. Mai puţin de 9.000 de oameni lucrează încă la Combinat şi îşi întreţin familiile cu banii pe care îi câştigă acum de la ArcelorMittal. În rest, nimic din ceea ce se dorea a însemna construirea Combinatului în urmă cu 50 de ani nu mai are legătură cu ce se întâmplă acum, cu cinci decenii mai târziu.

viata-libera.ro

[Relu]

Acum douăzeci de ani, dimineața, se înnegrea peronul de oameni ce debarcau din tramvaie... Azi, mergi prin combinat și de abia dacă vezi vreun om pe alei... Se mergea atunci cu două cocserii, șase furnale, patru oțelării iar de laminoare nu mai spun, că mă încurc... Jumătate din familiile orașului, aveau cel puțin un om ce intra pe poarta combinatului...

[djpedros]

asa, si?

[Relu]

și după ce vreme de vreo zece ani s-a tot țipat că acest combinat e „gaura neagră a economiei”, a venit un indian isteț și a scos din gaura asta neagră, încă din primul an, un profit de cumpăra încă trei combinate pe măsura lui...

că pe români nu i-a dus capu'...

[siderurgistulhd]

bună,

eu sunt din Hunedoara însă din păcate nu am prins vremurile de glorie ale Hunedoarei şi în general ale siderurgiei româneşti, îmi puteţi spune vă rog câte laminoare există la Galaţi şi dacă s-a închis vreunul, ştiu doar de uzina cocso-chimică că e închisă, în rest funcţionează celelalte uzine cu toate secţiile? .. la noi e jale ce s-a întâmplat, mai funcţionează doar o oţelărie electrică cu turnare continuă si un laminor care sunt tot ale indienilor, in rest mai sunt câteva mici secţii ce au supravieţuit măcelului,. o turnătorie mică, o secţie mecanică,..

[Relu]

Salutare, hunedorene

Ultima oară am fost pe la voi, pe acolo, prin '85, aveam rude ce locuiau în OM și lucrau la combinat... Cred că dacă aș mai ajunge din nou pe la Hunedoara mi s-ar strânge inima... Maaare prostie că statul n-a susținut deloc metalurgia... acum suportăm consecințele...

Și la Galați s-au închis multe obiective. Din patru oțelării, din care una electrică, a mai rămas doar una, cu turnare continuă.

Din șase furnale, nr. 1 și 2 sunt închise definitiv, nr. 6 a fost avariat de o explozie în '94, e definitiv scos din uz, n-a mai rămas decât un schelet metalic din el. Acum se trage tare pe modernizarea furnalului 5 (ar trebui să scoată 3 milioane de tone fontă pe an!... jumătate cât era planul pe vremea comuniștilor). Dacă iese treaba bună, combinatul va mai fi asigurat cel puțin un cincinal de acum încolo. Bineînțeles că vor intra în modernizare și furnalele 3 și 4.

Mai merge Laminorul de tablă groasă 2 (nr.1 e închis), laminorul de benzi la cald, laminorul de benzi la rece și zincarea. Slebingul a ajuns doar un depozit de brame. Închis e și laminorul de semifabricate. Laminorul de țevi sudate s-a separat, aparține de Roman...

Din două fabrici de oxigen, una a fost închisă, cealaltă a fost vândută către Linde Gas.

Mai sunt și sectoarele auxiliare: uzina pentru distribuirea fluidelor energetice, uzina de piese de schimb (trei turnătorii, două forje, două secții de prelucrări, una de reparații) și sectorul de transport feroviar.

[siderurgistulhd]

da, mare prostie că au distrus siderurgia românească,... cum altfel se mai îmbogăţeau "conducătorii" noştri (..hoţi nenorociţi...) dacă nu se distrugea tot,.. măcar la voi mai există flux primar, se mai produce fontă din minereu şi mai apoi oţel, la noi numai oţel din fier vechi, la voi mai sunt în jur de 9000 siderurgişti pe când la noi mai sunt 800 siderurgişti în oţelărie şi laminor şi încă câţiva zeci de oameni în micile secţii desprinse... oricum e păcat că au distrus o istorie şi o tradiţie de peste un secol, aici este un site cu informaţii, poze şi un documentar cu combinatul hunedorean înainte de distrugere, din anul 1994, http://cshd.wordpress.com/

la Hunedoara au ras tot din zona fluxului primar, toate furnalele, aglomeratoarele, 3 oţelării din care una electrică, un laminor, o turnătorie, toată uzina energetică cu 3 cet-uri, cocseria ş.a., tot au demolat, acum se bagă să spargă fundaţiile pentru fierul beton din armatură, doar pe platforma blooming unde a cumparat indianu' ăsta mai e ceva deşi si el a închis 4 laminoare şi deja a tăiat 2 hale şi le va tăia pe toate cele nefolosite, înainte existau 10 laminoare acolo...

şi aici un site cu informaţii despre combinatul din Călan, acesta fiind distrus în totalitate, tot ce se vede în fotografii nemaiexistând în prezent: http://csvcalan.wordpress.com/

.. ce pot să mai spun,.. este foarte trist că s-a ajuns în situaţia asta, chiar dramatic, să sperăm la un viitor mai bun în siderurgie atât la Hunedoara cât şi la Galaţi.

salutări din partea siderurgiştilor hunedoreni...

Edited August 6, 2011 by siderurgistulhd

[Relu]

sincer, sunt cam pesimist... atâta vrem cât guvernanții și politicienii nu vor fi conștienți că doar dezvoltarea industriei poate să scoată țara asta din rahat... iar baza e metalurgia și energetica... se poate investi în agricultură, așa cum spun unii dar și acolo e nevoie de pluguri și de tractoare. pe astea de unde le iei?

revenind la subiect, câteva extrase:

La chemarea și îndemnul partidului, de a grăbi construirea Combinatului Siderurgic, efectivele de constructori au crescut simțitor. Dacă în perioada de început, lucru peșantier doar 1800 de constructori, în anul 1962 se aflau pe platforma combinatului peste 15 000 de constructori din care 12 000 de la ICMRSG [...]

[...]se cuvine să consemnăm că la 8 aprilie 1963, excavatoriștii Gheorghe Halciuc și Gheorge Secară au început lucrările la impunătoarea hală a primului obiectiv de bază al combinatului, Laminorul de tablă groasă nr. 1. [...]

Miercuri, 14 septembrie 1966, ora 17,56, tovarășul Nicolae Ceaușeescu tăia panglica inaugurală, marcând punerea în funcțiune a Laminorului de tablă groasă nr. 1.

[...]Țara avea nevoie de tablă groasă [...] ceea ce explică în parte rațiunea pentru care un combinat siderurgic integrat, precum cel de la Galați, nu a început cu producția de fontă și oțel ci cu producția de tablă groasă, realizată cu lingouri primite de la Reșița și Hunedoara. Considerentele de ordin economic ce au determinat această opțiune trebuie puse în legătură cu faptul că economia țării era tributară importului de tablă mijlocie și groasă, ceea ce îngreuna dezvoltarea construcțiilor de mașini, de utilaje tehnologice, de nave și material rulant [...]. Pe de altă parte, însăși construcția combinatului gălățean necesita cantități uriașe de tablă [...]

Perioada ce a urmat [...], respectiv anii 1967 - 1968 a constituit un salt calitativ și cantitativ deosebit pe drumul marilor punei în funcțiune. Cândspunem aceasta ne gândim la faptul că s-a construit un întreg flux, având în structura sa fabrica de aglomerare, furnalul de 1700 mc, oțelăria cu convertizoare LD, laminorul slebing, împreună cu capacitățile conexe și de deservire: stații electrice de racord adânc, fabrica de oxigen, var și blocuri dolomitice, hale de stripare a lingourilor, de pregătire a utilajelor de turnare, baza de fier vechi, drumuri, căi ferate, etc.

La data de 15 iulie 1968 [...] se inaugura fluxul siderurgic integrat al combinatului

[siderurgistulhd]

sincer, sunt cam pesimist... atâta vrem cât guvernanții și politicienii nu vor fi conștienți că doar dezvoltarea industriei poate să scoată țara asta din rahat... iar baza e metalurgia și energetica... se poate investi în agricultură, așa cum spun unii dar și acolo e nevoie de pluguri și de tractoare. pe astea de unde le iei?

Da, dar să sperăm că va fi mai bine, că poate se vor mai schimba lucrurile şi pe la noi, poate se va schimba şi clasa politica, poate vor veni tineri pregătiţi la conducere, cu educaţie şi cu gândire diferită faţă de ceea ce avem acum, generaţia '80, '90.. poate va dispărea corupţia şi dorinţa de înavuţire prin furt şi jefuire a statului român, poate într-un final se vor reevalua obiectivele strategice ale acestei ţări, poate se va reconstrui industria şi agricultura, pentru creşterea nivelului de trai şi pentru o dezvoltare durabilă a ţării nu putem să mizăm doar pe servicii şi consum, trebuie să existe şi acele sectoare ale economiei cum ar fi cel primar, agricultura, şi cel secundar, industria,.. pentru aceasta trebuie neaparat reactivate fostele platforme industriale, reconstruite, trebuie stopate importurile de produse industriale şi alimentare, trebuie sprijinită producţia internă, trebuie stopat consumul fără acoperire, a economiei artificiale, bazată pe import,...şi trebuie ca statul să îşi reia locul important din economie, acela de participant activ la viaţa economica, de agent economic,... actuala structură de proprietate la care ne-au adus guvernările postdecembriste este mai defavorabilă populaţiei decât structurile de proprietate existente în fostele colonii din Africa, au fost vândute capitalului străin resursele naturale(petrol, aur, gaz..) şi industriile prelucratoare(siderurgia, industria constructoare de masini, a materialelor de constructii, etc..), distribuţia electricităţii şi a gazului metan, băncile etc. O asemenea structură de proprietate este în totalitate defavorabilă populaţiei şi îngreunează viaţa cetăţenilor ducând-o până în ultimul grad de suportabilitate(preţurile la produse şi utilităţi au crescut întrun ritm mult mai accelerat decât veniturile), trebuie neapărat ca statul să intervină în economie, în unele sectoare activ iar în altele prin politici economice corespunzătoare prin care să sprijine producţia internă şi investitorii autohtoni...

îmi cer scuze că sunt pe lângă subiect dar am simţit nevoia să îmi exprim indignarea faţă de situaţia actuală, cea în care se află Galaţiul, Hunedoara,.. toată România...şi optimismul pentru viitor...

[dcp100168]

Creşterea şi descreşterea Combinatul Siderurgic Galaţi. S-au împlinit 45 de ani de când Ceauşescu a tăiat panglica

Ridicat la ordinul liderului comunist Gheorghiu-Dej, combinatul de la Galaţi era în 1989, cea mai mare companie din Europa, având 40.000 de angajaţi. Acum mai are doar 8.700 de oameni, iar afacerile merg tot mai prost.

Nu poţi vorbi despre Galaţi fără să aminteşti de Dunăre, de peşte şi, nu în cele din urmă, de combinatul siderurgic ArcelorMittal. Un recent studiu sociologic arăta că din cei 300.000 de locuitori ai oraşului, 200.000 au sau au avut, într-un fel sau altul, legături cu compania siderurgică. Ei sau rudele lor de gradul I fie au lucrat acolo, fie încă mai lucrează, fie muncesc la companii legate ombilical de combinat.

Visul lui Gheorghiu-Dej

Construcţia unui mare combinat siderurgic în partea de est a României, cu ieşire la Dunăre şi/sau la mare, a fost discutată prima oară în 1958, la o plenară a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (cum se numea pe atunci Partidul Comunist).

Decizia a fost pusă pe hârtie însă de-abia după doi ani, respectiv pe 8 iulie 1960, prin decretul br 924 al Consiliului de Miniştri. în prealabil, Congresul al VIII-lea al PMR aprobase uriaşa investiţie, după o discuţie furtunoasă. Iniţial s-a vorbit despre construirea combinatului lângă Constanţa, la Midia sau la Mangalia, dar Gheorghe Gheorghiu-Deja, care avea rădăcini la Galaţi a decis că oraşul de pe Dunăre este „alesul".

Cel care a primit misiunea de a conduce proiectarea platformei siderurgice (în calitate de director al IPROMET Bucureşti), a fost Ion Prisecaru, care avea pe atunci doar 30 de ani. Amplasamentul actual a fost ales la concurenţă cu Tuluceştiul şi cu zona dintre Galaţi şi Brăila, după un studiu ştiinţific aprofundat privind curenţii de aer, pânza freatică şi stabilitatea terenului.

Prima cupă de pământ, în 1961

Pentru realizarea proiectului s-a infiinţat o firmă specializată - ICMRSG - care în doar şase luni a angajat peste 12.000 de oameni. Practic, a golit de meseriaşi satele din sudul Moldovei şi nordul Munteniei. Organizarea de şantier a început în 1960, în iulie, dar până în iulie 1961 s-a construit doar infrastructura necesară constructorului.

Oficial, construcţia combinatului siderurgic de la Galaţi a început pe 17 iulie 1961, cănd, scrie presa comunistă, „excavatoristul Nicolae Afteţ, în vârstă de 35 de ani, a excavat prima cupă de pământ". Prima construcţie a fost actuala hală a Secţiei Prelucrări Mecanice.

Lucările la primul obiectiv de producţie important, respectiv Laminorul de tablă groasă nr.1, au început la 8 aprilie 1963. Fidelă principiilor comuniste cum că doar muncitorii contează, presa vremii scrie: „Excavatoriştii Georghe Halciuc şi Gheorghe Secară au început lucrările...".

Ceauşescu taie panglica

„Părintele ideologic" al combinatului siderurgic de la Galaţi, Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu avea să mai apuce inaugurarea. Moare, în 19 martie 1965, în urma unui cancer galopant, despre care s-a bârfit că i-ar fi fost provocat de ruşi, prin iradiere.

Panglica avea să fie tăiată de succesorul lui Dej, Nicolae Ceauşescu, în ziua de 14 septembrie 1966, la ora 17.56. însă producţia integrată avea să înceapă de-abia în 15 iulie 1968, când au fost finalizate toate capacităţile de producţie siderurgice şi a fost scoasă prima şarjă la Oţelăria nr. 1.

De la 40.000 la 9.000 de angajaţi

Până în 1972, activitatea combinatului de la Galaţi a crescut constant. Numărul de salariaţi a ajuns la circa 40.000 (întreaga platformă siderurgivă, incluzând unităţile industriale conexe, număra peste 50.000 de angajaţi!).

Producţia de oţel record a fost atinsă la nivelul anului 1988, la peste 8,5 milioane de tone, în valoare de circa 7,2 miliarde de dolari. Cel puţin aşa afirmă documentele vremii.

în prezent, combinatul de la Galaţi mai are doar 8.700 de angajaţi, iar producţia de oţel este de numai 300.000 de tone pe lună, adică 3,5 milioane de tone/an.

adevarul.ro

[dcp100168]

Sute de firme-căpuşă au jefuit SIDEX cu sprijinul directorilor firmei. Privatizarea a fost încununarea jafului

Până să fie vândut, combinatul pierdea un milion de dolari pe zi. în acelaşi timp, sute de fime-căpuşă adunau profit de cel puţin două milioane de dolari zilnic. Pe baza acelor bani şi-au pus bazele averilor de acum cei mai mulţi dintre oamenii de afaceri de la Galaţi.

Perioada de dinainte de privatizarea combinatului siderurgic de la Galaţi este plină de întâmplări „cu cântec". în 2001 (anul privatizării), SIDEX avea 27.000 de angajaţi şi producea circa 3,8 milioane de oţel pe an. Deja plecaseră din combinat, prin disponibilizări colective, peste 10.000 de oameni.

Problema combinatului, în acel moment, era că pierdea (cel puţin aşa declara insistent şeful Fondului Proprietăţii de Stat, Ovidiu Muşetescu) circa un milion de dolari pe zi, bani care era suportaţi de la bugetul de stat.

Cum a ajuns Sidex o „gaură neagră a economiei româneşti", nu-i greu de descifrat. Sute de firme private căpuşă apăruseră pe „trupul" companiei de stat. Tabla (principalul produs) se vindea la preţuri extrem de mici - uneori sub preţul de cost - apoi firmele căpuşă le revindeau la preţuri duble sau triple. De multe ori, firmele căpuşă doar refacturau marfa, iar clienţii o ridicau direct din depozitele SIDEX.

în acest fel şi-au făcut averi colosale o mulţime de oameni de afaceri cu firme de apartament. Câteva exemple sunt necesare: Constantin Găvăneanu (care a cumpărat cu banii din afacerile cu tablă portul de mărfuri al Galaţiului), Costel Miron (Mairon), Ninel Comşa (Euro PEC - firmă care acum este specializată în tranzacţii cu energie) sau Andrei Lişinschi (grupul Profiland-Intfor).

Inclusiv directorii din combinat (cum ar fi Ioan Florentin Sandu - actual prosper om de afaceri, Dumitru Nicolae - actual primar la Galaţiului) şi-au făcut o casă de comerţ prin intermediul căreia vindea marfă din combinat şi făceau profit gras. Deşi era o clară incompatibilitate între funcţia de la stat şi comerţul cu tablă prin Sidex Trading, Ministerul Economiei şi FPS au închis ochii. Nimic nu era întâmplător, însă: se pregătea cea mai dubioasă privatizare din România, iar pentru asta trebuia ca SIDEX să pară o catastrofă!

Jaful de la SIDEX n-a fost pedepsit. Procurorii de la Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA) au reuşit să ducă până la capăt un singur dosar : cel în care foşii directori Mircea Drozan şi Flavius Moldovan au primit câte opt ani de închisoare pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi luare de mită. După 10 ani de procese, aceştia sunt acum liberi ca pasărea cerului, deoarece au fost graţiaţi între timp.

înainte să-l cumpere, în 2001, indianul Lakshmi Mittal, combinatul pierdea un milion de dolari pe zi. în doar trei luni, cu aceeaşi oameni şi dotare, a trecut pe profit! Cum a fost posibil acest adevărat miracol? Simplu! Noul proprietar a „tăiat" 90% dintre livrările către firmele-căpuşă. Acelaşi lucru putea să-l facă şi statul român, înainte de privatizare, dar numeni nu avea un astfel de interes. O arată dosarul penal în care au fost condamnaţi foştii directori Drozan şi Moldovan: patronii firmelor-căpuşă plăteau şpăgi consistente - cu valiza!

Din păcate, însă, pe fundalul situaţiei intenţionat dezastruoase a Sidex, preţul de vânzare al companiei a fost infim: 70 de milioane de dolari, adică în jurul de 10% din valoarea fierului care compune instalaţiile platformei siderurgice, după evaluarea făcută de un grup de deputaţi care cere, de mai bine de 10 ani desecretizarea contractului de privatizare a companiei.

Este de remarcat că în 2007 statul român a fost nevoit să plătească patronului indian 100 de milioane de dolari, drept despăgubiri pentru neîndeplinirea unor clauze contractuale încă neclare 8cu atât mai mult cu cât contractul de privatizare este şi acum SECRET!). Cu alte cuvinte, Lakshmi Mittal a primit cadou de la România cel mai mare combinat siderurgic din Europa, plus 30 de milioane de euro!

în prezent, compania ArcelorMittal Galaţi mai are circa 8.700 de salariaţi şi produce circa 3,5 milioane de tone de oţel pe an. După ce în 2008 compania ajunsese la un profit de peste 150 de milioane de euro, în ultimii doi ani a intrat pe pierderi, pe fondul scăderii dramatice a cererii de tablă pe piaţa mondială.

adevarul.ro

[Relu]

Combinatul a fost, este și va fi o vacă bună de muls.

Până în '90 se fura cu sacoșa și cu portbagajul... Acum se fură cu vagoanele și cu acte în regulă. Iar vinovat e scos vreun pârlit de macaragiu sau manipulant.

Cât despre firmele-căpușă, în ultima vreme au îmbrăcat haina subcontractorilor. în spatele lor se află interesele directorilor și șefilor...

[Aura Chipirliu]

in familia muncesc inca in conbinat o matusa si 2 unchi si mereu se pling sunt foarte multe probleme se gindesc mereu cind se inchide cite o sectie se intreaba noi ce o sa facem o sa fie o mare problema galatiul se mareste in functie de someri sunt tot mai multi si nimeni nu face nimic

[dcp100168]

Cum au dispărut 70% din locurile de muncă de la fostul Sidex

Combinatul siderurgic de la Galaţi, fostul Sidex, mai are acum 8.500 de angajaţi, ceea ce reprezintă 30,35% din cei 28.000 de salariaţi pe care îi avea la momentul privatizării.

Reducerea de personal este rezultatul mai multor măsuri adoptate după privatizare, de la reorganizarea fluxurilor de producţie şi închiderea sau externalizarea unor activităţi, la retehnologizarea unor capacităţi de producţie sau reducerea „şomajului activ“, caracteristic societăţilor de stat. Luni a fost anunţată finalizarea unor noi investiţii de 7 milioane euro la Laminorul de Tablă Groasă nr. 2 (LTG2), punerea în funcţiune a foarfecii de ajustare făcând parte dintr-un pachet de investiţii de 25 milioane de euro preconizate la acest laminor. Noua investiţie a fost supervizată de către spe­cialiştii combinatului şi cei de la SMS Siemag, din Germania.

Programul de investiţii de la LTG2 face parte din strategia trustului ArcelorMittal, adoptată la momentul fuziunii între companiile Mittal şi Arcelor, de transformare a combinatului de la Galaţi în centru de excelenţă pentru tablă groasă.

Aceste proiecte fac parte din programul de investiţii 2009-2012, convenite de ArcelorMittal cu reprezentanţii guvernului şi Comisiei Europene, program în cadrul căruia în 2010 au fost efectuate investiţii de 60 milioane euro iar anul trecut de 50 milioane euro. În ultimii ani au fost externalizate activităţile de la fabricile de oxigen şi de var de pe platforma siderurgică.

În 2009, închiderea Uzinei Cocso-Chimice (UCC) a creat temerile reprezentanţilor Ministerului Economiei, care estimau că s-ar putea ajunge la elaborarea a 1-1,5 tone de oţel pe an, ceea ce ar face ca fostul Sidex să devină nerentabil. Situaţia s-a clarificat prin transformarea în centru de excelenţă, combinatul urmând să producă 2,4 tone de tablă groasă. Toate aceste modificări s-au reflectat şi prin scăderea numărului de angajaţi.

Eliminarea „firmelor căpuşă“ şi şomajului „activ“

Reducerile pierderilor şi ale costurilor au constituit obiectivele noului priorietar încă de la preluarea combinatului, în 2001. Primele reduceri au fost operate prin eliminarea „firmelor-căpuşă“, care creşteau costurile cu 3 dolari la tona de laminate, dar şi prin diminuarea cheltuielilor salariale. La privatizare, combinatul avea 28.000 de salariaţi. Mulţi dintre aceştia erau „şomeri activi“, angajaţi pe şpagă în perioada în care Sidex era firmă de stat şi salariile din combinat erau foarte mari. Prima mare reducere a numărului de angajaţi a avut loc la un an de la privatizarea combinatului, în octombrie-noiembrie 2002. Atunci s-au „autodisponibilizat“ 7.546 de siderurgişti. La al doilea val, din aprilie 2004, au renunţat la locul de muncă alţi 950 de salariaţi. Au urmat şi alte valuri de “autodisponibilizări”, acum mai lucrând la combinat 8.500 de angajaţi.

Amintirea producţiilor-record

Producţia-record a combinatului de la Galaţi a fost înregistrată în 1989 şi a fost de 7.663.000 tone de oţel. În perioada de după 1990 au scăzut constant atât producţia, cât şi capacităţile de producţie. De la 10,26 milioane tone, în 1993, capacităţile de producţie au scăzut la 4,25 milioane tone, în 2002, primul an de după privatizarea Sidex. În 2002, producţia a fost de 4.513.000 tone de oţel.

romanialibera.ro

[dcp100168]

De trei ori mai puţin siderurgişti la Combinat decât acum un deceniu

* Nu mai puţin de 19.000 de oameni au părăsit, în tăcere, siderurgicul gălăţean în ultimii 11 ani *

Valul de plecări - voluntare sau forţate - aşteptat să se producă anul acesta la ArcelorMittal Galaţi este al zecelea din istoria post-privatizare a societăţii. Practic, de când a preluat combinatul şi până în prezent, Mittal a redus schema de personal aproape în fiecare an. Astăzi, acolo lucrează de trei ori mai puţini oameni decât lucrau în 2001, anul privatizării.

De când combinatul a intrat în proprietate privată, circa 19.000 de siderurgişti au părăsit platforma industrială. Jumătate dintre ei au spus adio salopetelor Sidex numai în primul an scurs sub patronat străin.

Interesant este faptul că cei 19.000 de oameni care au părăsit combinatul de oţel din 2001 încoace au renunţat voluntar la locurile de muncă! Mittal nu a făcut concedieri colective. Măsura, interzisă de statul român în primii cinci ani de după privatizare, nu a fost aplicată de companie nici chiar după acest termen. Patronatul a preferat să stimuleze oamenii să plece singuri acasă. A pus pe masă nişte bani (ceva mai mulţi decât cei pe care i-ar fi dat dacă ar fi făcut disponibilizări în masă) şi doar cine nu a dorit nu i-a luat. Speculând, am putea spune că Mittal şi-a cumpărat astfel liniştea - salariaţii nu sunt supuşi presiunii pe care ar fi creat-o existenţa unui precedent în ceea ce priveşte concedierile colective, iar imaginea sa nu are de suferit. Raţionamentul, deşi cinic, este unul corect. Combinatul s-ar putea lăuda că în toţi aceşti ani nu a operat disponibilizări în masă şi nu ar minţi cu nimic, cu toate că angajaţii i s-au împuţinat dramatic.

Calendarul plecărilor voluntare

Primele plecări voluntare de la combinat s-au făcut imediat după privatizarea Sidex. A fost, de altfel, prima şi ultima schemă în care a intervenit Guvernul Românei, susţinând financiar printr-o ordonanţă de urgenţă aceste autodisponibilizări, în schimbul cărora salariaţii primau plăţi compensatorii şi alte bonificaţii dacă renunţau la locurile de muncă. Atunci s-a înregistrat şi cel mai mare val de plecări voluntare recompensate.

Programele de acest fel au continuat. Astfel, până în 2006 au existat cinci scheme de plecări voluntare, combinatul ajungând să numere atunci 16.000 de salariaţi. Un an mai târziu, în 2007, compania siderurgică care cumpărase Sidex ajunsese la 14.000 de angajaţi, mai puţin de jumătate faţă de cât număra în toamna lui 2001, la privatizare. Astfel de măsuri au continuat şi în 2008, când alţi 1.000 de siderurgişti au ales salariile compensatorii, iar istoria s-a repetat şi în 2009. Atunci s-a înregistrat şi o perioadă critică pentru ArcelorMittal şi salariaţii de aici.

Închiderea Uzinei Cocso-Chimice a însemnat deschiderea unei noi scheme, aplicată în special pentru cocsari. Au ales însă să plece şi alţi angajaţi ai combinatului. În plus, în aceeaşi perioadă, administraţia combinatului i-a trimis pentru o perioadă de câte 10 zile în şomaj tehnic, prin rotaţie, pe toţi cei 12.600 de angajaţi. Până la sfârşitul anului, pe platforma siderurgică de la Galaţi mai erau doar 9.500 de oameni care aveau raporturi de muncă cu ArcelorMittal. Astfel de procese s-au oprit pe parcursul anului 2010, dar au revenit în 2011. Noul program de plecări a fost cel care redus numărul angajaţilor combinatului siderurgic gălăţean la 9.000. Înainte de privatizare, fuseseră 27.000.

Întâlnire între prefect şi directorul ArcelorMittal Galaţi

Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a discutat, joi, cu directorul general Arcelor Mittal, Bruno Ribo, şi cu Ionel Borş, country manager ArcelorMittal, despre problemele combinatului. Prefectul şi-a exprimat disponibilitatea în vederea medierii relaţiilor dintre compania ArcelorMittal, organizaţiile sindicale şi autorităţile române, pentru evitarea pierderii locurilor de muncă.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Colosul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a pierdut 19.000 de angajaţi în 11 ani

Combinatul siderurgic de la Galaţi a pierdut în ultimii 11 ani, după etapa privatizării, aproape 19.000 de angajaţi. Toţi aceştia şi-au părăsit locurile de muncă, alegând plăţile compensatorii acordate de către ArcelorMittal, scrie Mediafax.

În prezent, doar aproximativ 9.000 de oameni mai sunt salariaţi ai ArcelorMittal Galţi, faţă de peste 27.000, cât avea Sidex în 2001, înainte de privatizare. Nu există însă garanţii că numărul muncitorilor se va menţine la acest nivel, sindicaliştii vorbind despre faptul că ar putea fi iniţiate noi programe de autodisponibilizări sau chiar concedieri colective.

Cea mai consistentă parte a autodisponibilizărilor s-a făcut în primul an de după privatizare, cu sprijinul Executivului care a acordat plăţi compensatorii prin Ordonanţă de Guvern. Au urmat apoi mai multe serii de autodisponibilizări stimulate exclusiv din fondurile companiei.

Programele de acest fel au continuat. Astfel, până în 2006 au existat cinci scheme de plecări voluntare, combinatul ajungând să numere atunci 16.000 de salariaţi. Un an mai târziu, în 2007, compania siderurgică care cumpărase Sidex ajunsese la 14.000 de angajaţi, aproape jumătate faţă de cât număra în toamna lui 2001, la privatizare. Astfel de măsuri au fost luate şi în 2008, când alţi 1.000 de siderurgişti au ales salariile compensatorii, iar istoria s-a repetat şi în 2009. Atunci s-a înregistrat şi o perioadă critică pentru ArcelorMittal şi salariaţii de aici.

Închiderea Uzinei Cocso-Chimice din acel an a însemnat deschiderea unei noi scheme, aplicată în special pentru cocsari. Au ales însă să plece şi alţi angajaţi ai combinatului. În plus, în aceeaşi perioadă, administraţia combinatului i-a trimis pe toţi cei 12.600 de angajaţi în şomaj tehnic, pentru o perioadă de câte 10 zile, prin rotaţie.

Până la sfârşitul anului, în combinatul de la Galaţi mai erau doar 9.500 de oameni care aveau contracte cu ArcelorMittal.

Astfel de procese s-au oprit pe parcursul anului 2010, dar au revenit în 2011. Noul program de plecări a fost cel care redus numărul angajaţilor combinatului siderurgic gălăţean la 9.000.

În prezent, informaţii din zona sindicală arată faptul că ArcelorMittal şi-ar putea reduce din nou numărul de angajaţi. De această dată sunt însă luate în calcul două variante. Astfel, pe lângă deschiderea unei noi scheme de plecări voluntare este analizată şi oportunitatea concedierilor colective - primele de după privatizare - sau o combinaţie între cele două soluţii, după cum au anunţat liderii sindicali.

Oficialii ArcelorMittal Galaţi nu au comentat această situaţie, însă au vorbit despre un studiu realizat de către companie legat de planificarea forţei de muncă.

"ArcelorMittal Galaţi continuă şi accelerează proiectul său de planificare a forţei de muncă. Acesta va stabili nevoile reale de personal pentru diverse sectoare de producţie. Măsura este luată pentru a menţine competitivitatea combinatului, pentru a îmbunătăţi productivitatea şi pentru a reduce costurile fixe", a spus Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al companiei, declaraţia acestuia venind în contextul în care angajaţii de la fosta uzină de piese de schimb (UPSRS) au fost transferaţi în alte sectoare, activitatea de aici fiind restrânsă.

Sindicaliştii susţin că raţiunile acestui studiu au legătură cu un val de disponibilizări sau autodisponibilizări.

"În cel mai fericit caz, vor pleca circa 1.000 de siderurgişti", a declarat Gheorghe Tiber, liderul sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal.

O opinie similară au şi reprezentanţii sindicatului Siderurgistul, care s-au arătat îngrijoraţi de această ipoteză şi au cerut stoparea acestui demers, cu atât mai mult cu cât este realizat fără consultarea sindicatelor.

În situaţia în care aceste măsuri vor fi adoptate, salariaţii vizaţi ar trebui să primescă compensaţii băneşti cuprinse între 16.000 şi 20.000 de lei, la care s-ar adăuga între 6 şi 12 salarii, potrivit contractului colectiv de muncă. Sumele sunt mai mici decât cele oferite în cadrul schemelor de plecări voluntare. În etapa disponibilizărilor de anul trecut, siderurgiştii care au părăsit locurile de muncă au încasat compensaţii cuprinse între 15.000 şi 30.000 de lei, plus 8, până la 24 de salarii.

Combinatul Sidex Galaţi a fost privatizat în noiembrie 2001, fiind cumpărat de către compania anglo-indiană LNM Holdings NV, devenită ulterior ArcelorMittal. Valoarea tranzacţiei a fost de 70 de milioane de dolari, plătită în mai multe rate şi care a inclus angajamente din partea cumpărătorului pentru realizarea unor investiţii de 350 de milioane de dolari în diferite sectoare, în special în cele care ţin de protecţia mediului. În plus, la privatizare, măsura concedierilor colective a fost interzisă de către statul român în primii cinci ani de după preluarea combinatului.

Privatizarea a fost una controversată, vorbindu-se despre faptul că atunci când a fost administrată de către stat compania ar fi produs pierderi de un milion de dolari pe zi, din cauza firmelor-căpuşă. La doi ani de la perfectarea tranzacţiei, combinatul a început să înregistreze profit fără eforturi investiţionale majore. Acest lucru s-a întâmplat până la apariţia crizei economice, când ArcelorMittal Galaţi a anunţat că înregistrează pierderi importante. Compania a decis totuşi să continue investiţiile, alocând pentru refacerea unui furnal de pe platforma siderurgică peste 80 de milioane de euro, o sumă mai mare decât cea cu care achiziţionat întreg combinatul.

gandul.info

[dcp100168]

Oraşul de oţel care asigura 5% din PIB-ul României. Care e situaţia acum

Ceaușescu a făcut din combinatul siderurgic de la Galați cea mai importantă platformă industrială din țară și una dintre cele mai mari din Europa. În anii ‘90 lucrau aici în jur de 50.000 de oameni. La începutul noului mileniu, fostul Sidex contabiliza până și 10% din exporturile României și aproape 5% din produsul intern brut (PIB). În 2004, cifra de afaceri era de 1,8 miliarde de euro. În 2011, a ajuns la doar 580 milioane de euro.

În acest an, dezastrul e mai aproape decât oricând. O parte din uzinele construite de comuniști în "orașul de oțel" au fost tăiate, demolate și apoi topite pe bucăți pentru a se produce oțel. Reprezentanții conducerii ArcelorMittal spun că instalațiile metalurgice sunt oricum prea vechi, sindicatele sunt speriate că se închide totul încetul cu încetul. Muncitorii, cei 8.700 care au mai rămas, nu știu dacă să renunțe la metalurgie și să apuce de altceva sau nu. Acum, fluxul primar (cocserii, furnale și oțelării) este închis aproape în totalitate.

Viața în combinat, mereu în schimbare

Iordache Motea a muncit timp de peste 30 de ani în fostul Sidex. A prins și momentele din decada anilor ‘90 când în combinat îți puteai angaja toată familia și juca table în timpul programului. Programul era lejer. A trecut și prin etapele de autodisponibilizări de după anul 2000 când colegii de muncă au preferat să ia câte 6-20 de salarii pentru a renunța la locul de muncă. S-au mutat la țară sau au deschis o mică afacere. “Unii au regratat că au renunțat, alții au reușit”, spune siderugistul. “Acum am ajuns să văd cum totul se dărâmă. Se taie mereu, parcă totul urmează să se închidă. Uneori când se demolează se cutremură tot combinatul, este o imaginea apăsătoare să vezi clădiri care se taie, uzine în care în urmă cu 20 de ani de ani munceai cot la cot cu sute de colegi”, mai mărturisește Iordache Motea. “Conducerea ne spune că este criză și că se merge pe pierderi. Că demolările și tăierile din combinat sunt normale, că se dorește modernizarea. Nu știu ce să cred, adevărul că în majoritatea cazurilor ce s-a demolat sau închis nu s-a mai pus la loc”, mai adaugă imediat acesta.

Lista lungă a uzinelor care s-au închis

Cifrele demonstrează poate cel mai clar că unitatea metalurgică își restrânge activitatea pentru a supraviețui. La Galați se mai produc între 1 și 2 milioane tone de oțel pe an, în urmă cu 20 de ani se realizau șapte-opt milioane de tone. “Obiectivele tăiate, închise sau oprite depășesc 75% din totalul capacităților de producție, respectiv: Uzina Cocsochimica, Furnalul I, Furnalul2, Furnalul 3, Furnalul 4, Furnalul 6, Oțelăria Electrică, Oțelăria OLD 2, Oțelăria OLD 3, Laminorul Slebing, Laminorul LSF, Uzina Piese Schimb și Reparații Siderurgice, Fabrica de Oxigen 2, Fabrica de var 2, dar alte utilități de deservire”, este de părere Gheorghe Tiber, liderul sindicatului “Metalurgistul”. Numărul locurilor de muncă directe “s-a redus cu aproape 80% și vor scădea accentuat în perioada urmatoare de unul-doi ani”, mai este de părere sindicalistul. Practic, acum combinatul aduce șleburi din Polonia care sunt prelucrate în laminoare pentru a se produce tablă.

Cauzele căderii

• Conducea combinatului spune că vina restrângerii activității de la Sidex este criza financiară ce a început în 2008.

• O parte din liderii de sindicat dau vina pe faptul că IspatMittal, devenit apoi ArcelorMittal doar a exploatat ce a găsit la Galați fără să facă modernizări în unitățile de producție.

• Odată cu aderarea României la UE au apărut norme de mediu mult mai stricte. Erau deja multe reclamații la adresa unității siderurgice. ArcelorMittal trebuia să facă investiții de sute de milioane de euro pentru a continua cu fluxul primar ca să producă la capacitate maximă. Managementul nu a dorit acest lucru. Așa s-a închis cocseria, oțelăriile și furnalele.

• Materia prima este adusă din Rusia, iar în ultimii ani prețurile au crescut foarte mult. În schimb combinatele din Asia de Sud-Est, în special China, au materie primă mai ieftină și un preț mai mic al produsului finit.

• Fostul Sidex este un consumator mare de energie care este la un preț ridicat în România. Ca și centru de cost este prea mult, din acest motiv conducerea a încercat să obțină contracte preferențiale cu Hidroelectrica, dar chiar și așa era un preț mare față de costurile concurenței.

• Calitatea produselor este inferioară decât cea a combinatul Erdemir din Turcia, principalul competitor din zonă.

Foști cocsari, actuali paznici

Un studiu din 2011 arăta că două treimi din populația Galațiului (300.000 de oameni) a lucrat sau obișnuia să lucreze în combinat sau în fabricile asociate acestuia. Doar cei trecuți de maturitate, care mai au puțini ani până la pensie mai doresc să continue să lucreze pe platforma siderurgică. Pentru ceilalți, este cel mult un popas pentru a prinde un loc de muncă mai bun. “După finalizarea facultății m-am angajat în Arcelor Mittal. M-am simțit la început onorat să lucrez într-o companie internațională. Dar adevărul că la Galați a mai rămas doar firma, în rest nu se stimulează personalul. Salariile sunt la nivelul minim pe economie. Singura parte bună este că oricum siderurgia nu are cum să moară în totalitate. Că vor fi mai puțini salariați, tot va continua să funcționeze este părerea mea”, crede Silviu, inginer care a plecat din combinat în urmă cu trei ani.

Cei care au părăsit platforma siderugică lucrează acum pe unde au apucat. O mare parte dintre ei au devnit paznici. “Eu am fost cocsar până în 2003. Am lucrat în construcții, în agricultură și acum sunt paznic la o firmă de securitate. Trebuie să mă descurc”, ne spune Nelu Ivănuș.

Reprezentanții Arcelor spun că restrângerea de activitate este normală în condițiile crizei. De altfel, în acest an se dorește reducerea numărului de salariați cu încă două mii de oameni. “Se va ajunge practic la un laminar de oțel, nimic nu mai are de-a face cu gigantul de oțel de acum 10-20 de ani”, punctează Gheorghe Tiber.

INTERVIU CU DIRECTORUL GENERAL ARCELORMITTAL GALAȚI, BRUNO RIB0

- Care sunt planurile Arcelor pentru combinat pe urmatorii 2-3 ani. La ce productie de otel de doreste sa ajunga, cifra de personal, iar produsele de la Galati sa fie destinate pentru ce piete?

- Unitatea noastră - la fel ca toţi producătorii de oţel - se confruntă cu scăderea comenzilor şi preţurilor. Trebuie să ne adaptăm noului context economic. În ultimii anim producţia a corespuns cerinţelor reale ale pieţei. Dar în ciuda impedimentelor, ArcelorMittal Galaţi şi-a continuat programul de îmbunătăţire a performanţelor. În acest sens avem două exemple la fluxul cald al Combinatului: investitia în noua instalatie de injectare a varului, care va consolida capacitatea de producţie şi va conduce la reduceri semnificative de costuri precum şi podul rulant de ultimă generaţie de la Otelăria nr. 1, cel mai mare echipament de ridicare din Combinat. În privinţa fluxului rece, am restartat Laminorul de Tablă Groasă nr. 1, decizie despre care credem că va conduce la îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi. În final, dar nu în cele din urmă, putem afirma că vedem acum rezultatele pozitive ale planurilor pentru îmbunătăţirea calitaţii produselor.

- Care este situația Furnalului 5 în acest moment, funcționeaza la capacitate maxima și de ce au fost întârzieri de mai mulți ani pentru repornirea sa?

- Acum, Furnalul nr. 5 produce conform Planului de Afaceri. În primele luni de exploatare au fost descoperite unele probleme tehnice (care, in general, nu erau legate de investitie) şi la care lucrăm acum, implementând soluţii definitive. Am pus la punct – în premieră pentru Galaţi – un sistem de mentenanţă proactivă ceea ce înseamnă opriri programate în locul reparaţiilor de după avarii. Gata de repornire este şi Furnalul nr. 3, după lucrări importante de reparaţii, însă acest lucru se va întâmpla atunci când condiţiile de piaţă o vor permite.

- Au fost foarte multe tăieri pe platforma siderurgică, care este rolul lor?

- Intenţionăm să demolăm doar echipamente vechi despre care suntem siguri că nu vor mai fi repornite. Furnalul nr. 1, de exemplu, a fost pornit în 1968 şi a fost în operare timp de 37 de ani. Dar acum acest furnal nu mai poate fi folosit din cauza performanţelor sale tehnice şi de mediu. Furnalul nr. 5 singur, recent modernizat şi reînzidit, ca urmare a unei investiţii de 80 de milioane de euro, poate produce volumul actual cerut de piaţă, la o calitate înaltă, cu un cost variabil competitiv şi la nivele scăzute de emisii atmosferice.

Tot fierul vechi generat din operaţiunile de demolare este complet reciclat în cadrul fluxului inten, contribuind astfel la planul nostru de reducere a costurilor şi având un impact pozitiv pentru mediu.

În locul fostei Oţelării nr. 2 (de asemenea în proces de demolare) vom construi o gospodărie de fier vechi, ceea ce va reduce costurile de transport.

Istoria combinatului

Construit la marginea orașului Galați în anii ’60 printr-un decret adoptat la puțin timp după ce Congresul al VIII-lea al Partidului a aprobat o investiție masivă pentru acest proiect. Legenda spune că Gheorghe Gheorghiu Dej a înclinat balanța și unitatea industrială a fost ridicată la Galați (unde avea rude) și nu la Constanța. Compania ICMRS Galați a fost angajată să construiască combinatul; un număr de peste 12.000 de oameni au lucrat la ridicarea sa. Construcția combinatului a început în luna iulie 1960. Nicolae Ceaușescu, a tăiat panglica inaugurală a combinatului în septembrie 1966. Conform înregistrărilor oficiale, maximul de producție a fost atins în 1988, cu 8,2 milioane tone oțel în valoare de 7,2 milioane $ (banii vremii). Acesta a fost preluat în anul 2001 de la Statul Român de către compania Mittal Steel iar datoriile combinatului au fost șterse.

evz.ro

[dcp100168]

Sidex Galaţi (oţel) - deţinut de ArcelorMittal
Privatizarea combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi (fostul Ispat Sidex) a fost prezentat de Guvernul Năstase ca o mare realizare, în condiţiile în care de la pierderi de un milion de dolari pe zi înainte de privatizare, compania a ajuns pe profit după ce a fost preluată de indianul Laksmi Mittal. Cu ce preţ?

Dacă înainte de privatizare, în 1999, în combinat lucrau peste 31.000 de angajaţi, astăzi au mai rămas circa 8.000 de oameni, respectiv cu 23.000 mai puţin, la care se adaugă alte zeci de mii de oameni care şi-au pierdut slujbele în urma dispariţiei afacerilor care depindeau de gigantul siderurgic. Nu întâmplător Galaţi este oraşul care a pierdut în ultimul deceniu cei mai mulţi locuitori din regiunea Moldovei.

Sidex s-a privatizat în anul 2001, în debutul mandatului premierului Adrian Năstase, iar combinatul siderurgic a fost preluat de Mittal (actualul ArcelorMittal) pentru circa 70 mil. dolari, iar ulterior a mai adus prin majorări de capital circa 200 mil. dolari. Profiturile realizate de combinat în primii ani după privatizare au fost anulate de pierderile cumulate după anul 2008 pe fondul crizei, care au depăşit 600 mil. euro.

Deşi producţia combinatului s-a redus cu circa 60% faţă de anii 2006-2008, combinatul din Galaţi este şi astăzi cel mai important din sectorul siderurgic.

zf.ro

[dcp100168]

Platforma siderurgică de la Galaţi rămâne principalul pilon economic al oraşului

Metalurgia şi industria navală reprezintă ramurile de tradiţie în economia şi în istoria Galațiului. Cel mai mare combinat din ţară şi cel mai important complex de porturi fluviale au făcut ca oraşul de pe malul Dunării să fie cunoscut în întreaga lume.

Combinatul siderurgic sau ArcelorMittal Galaţi, aşa cum a fost denumit în anul 2006, a început în 1960 din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar în 1966 Nicolae Ceauşescu a tăiat panglica. În anii următori, până după Revoluţie, combinatul a avut o ascensiune constantă din punct de vedere economic. La un moment dat, pe platforma siderurgică lucrau aproape 40.000 de oameni, iar apogeul producţiei a fost atins în 1988, adică 8,2 milioane tone de oţel. Acum au mai rămas doar 7.000 de oameni. „Activitatea este foarte grea, un proces major de efort fizic, risc la care oamenii sunt expuşi, înseamnă o cunoaştere amănunţită a procesului tehnologic, însemnă implicare, devotament, muncă efectiv. Pentru mine combinatul înseamnă totul”, spune Radu Nelu, angajat ArcelorMittal Galaţi.

Combinatul trece acum printr-o perioadă grea. Producţia a scăzut de la 3,5 milioane tone oţel în 2011 la 1,7 milioane tone anul acesta. Se închid secţii, se demolează furnale, pleacă tot mai mulţi angajaţi, totul pe fondul crizei economice. „Activitatea combinatului este în mod cert în declin, iar acest lucru este legat de criza profundă prin care trece Europa, mai ales în privinţa producţiei de oţel”, afirmă Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt ArcelorMittal Galaţi.

Cu toate acestea, platforma siderurgică de la Galaţi rămâne principalul pilon economic al oraşului, al patrulea exportator al României şi una dintre cele mai mari companii industriale din ţară. „Practic oraşul supravieţuieşte de pe urma acestui combinat. Temerea mea este că în momentul în care o eventuală problemă, situaţie care afectează activitatea combinatului de la Galaţi, ar pune în dificultate foarte mulţi cetăţeni ai acestui oraş. După părerea mea, trendul dezvoltării este dat de către combinat”, mai spune Radu Nelu.

digi24.ro

[dcp100168]

Sidex a redevenit „gaura neagră“, din cauza crizei

Combinatul Sidex Galaţi, unul dintre giganţii eco­no­miei româneşti, era văzut în 2000 ca o gaură neagră a economiei din cauza pier­de­rilor masive pe care le raporta şi da­toriilor la stat pe care le acumulase după revoluţie.

Compania încheia contracte păgu­boase cu sute de case de comerţ care-i vindeau mai departe produsele pe piaţa internă şi externă. Combinatul înregistra la finele anului 2000 pierderi de 360 de mi­lioane de dolari la o cifră de afaceri de 800 de milioane de dolari. Totodată, Sidex acumulase până la aceeaşi dată datorii ce se cifrau la 1,44 miliarde de dolari.

Din această cauză, statul era preocupat să scoată cât mai repede la privatizare compania, mai ales că la Sidex lucrau la acea dată nu mai puţin de 27.000 de oameni.

În mai 2001, Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) a primit o singură ofertă pentru privatizarea combinatului de la Galaţi, din partea LNM Holdings, parte a grupului Mittal Steel, pe atunci concurent direct al Arcelor, cele două companii fuzionând mai târziu. Astfel, LNM Holdings a preluat 91,6% din acţiunile Sidex Galaţi de la APAPS în schimbul sumei de 70 milioane de dolari.

Primele zile de muncă pentru indieni la Sidex le-au produs şocuri, în condiţiile în care compania mai dispunea de lichidităţi de 300 de dolari şi peste 800 de furnizori stăteau la coadă pentru a-şi recupera banii. De asemenea, compania făcea afaceri numai în sistem barter, din cauza lipsei de lichidităţi.

Restructurarea care a urmat nu a fost una uşoară din cauza supradimensionării forţei de muncă, aceasta reducându-se până în prezent aproape la un sfert faţă de finele anului 2000, respectiv 7.400 de salariaţi.

Combinatul a reuşit să treacă pe profit în 2003, la doi ani de la pri­vatizare, când a con­sem­nat un profit peste 100 mi­lioane de do­lari. În primii trei ani după pri­vatizare, pro­ductivitatea combinatului a crescut de la 125 de tone de oţel pe angajat la 300 de tone, pe fondul re­ducerii numă­ru­lui de anga­jaţi, dar şi al creşterii producţiei, care a urcat la 4,4 milioane de tone de oţel lichid în 2007, iar profitul combinatului a atins în 2008 un nivel de 136 mil. euro, cel mai mare din istoria societăţii.

Criza a dat însă peste cap planurile indienilor, astfel că au închis mai bine de jumătate din capacităţile de producţie şi au suferit pierderi an de an în perioada 2008-2013, care s-au ridicat la mai multe sute de milioane de euro.

În cel mai greu an, 2009, combinatul a suferit cea mai mare pierdere din Ro­mânia, de 335 milioane de euro. Pro­ducţia combinatului a coborât în ultimii ani la circa 1,7 milioane de tone de oţel lichid, iar pierderile s-au redus anul trecut la 52 mil. euro în urma restructurărilor de personal şi a închiderilor de capacităţi excedentare.

 

Unde suntem după 15 ani

zf.ro