dcp100168 Posted June 19, 2009 Posted June 19, 2009 Împrejurul GalaţiuluiCele mai bune locuri de pescuitGalaţiul e, probabil, unul dintre oraşele cu cea mai mare densitate de pescari pe metrul pătrat. Nici nu putea fi altfel, de vreme ce oraşul e înconjurat din toate părţile de ape naturale. Prutul, Brateşul, Dunărea, Siretul, Cătuşa închid pur şi simplu Galaţiul, spre disperarea dezvoltatorilor imobiliari, dar spre bucuria pescarilor amatori şi profesionişti. Ne propunem astăzi să trecem în revistă cele mai bune locuri de pescuit din jurul oraşului, locuri în care ajungi în doar câteva minute cu maşina, cu bicicleta sau chiar pe jos. Locuri despre care se spune că ar avea peşte să-ţi pui şi în cap. Desigur, dacă ştii cum să îl prinzi. Şi chiar dacă nu sunteţi neapărat iubitori ai aruncatului cu lanseta, puteţi lua această înşiruire măcar ca pe o trecere în revistă a locurilor de relaxare la un grătar.Şiretul SiretUnul dintre principalii afluenţi ai Dunării, cu gura de vărsare chiar în coasta Galaţiului, are câteva locuri bune de pescuit. Unul dintre acestea e chiar la confluenţa cu Dunărea, în spatele supermarketului Real. Malul nu e chiar sălbatic, dar avantajul e că se ajunge în câteva minute la apă, chiar cu maşina. Se spune că dacă foloseşti momeala potrivită (râmă neagră sau coropişniţă) şi arunci chiar în locul în care Siretul îşi pierde apele în Dunăre ai şanse bunicicele să prinzi somn. Teoria nu am putut-o verifica personal, însă am prieteni care bagă mâna în foc că s-au înregistrat câteva capturi serioase în zonă. De asemenea, potrivit pescarilor vechi, în acest loc se mai prinde şalău şi avat, primul la peştişor viu, al doilea la nălucă.Dacă vreţi ceva mai multă sălbăticie, încercaţi să mergeţi pe drumul care trece pe sub banda transportoare şi apoi pe malul Siretului până în Barboşi. Aici se pescuieşte binişor la somn şi crap, însă locurile cu adevărat bune sunt puţine, iar capturile nu sunt foarte mari.Tot la Siret, dar pe partea brăileană, se poate ajunge pe digul de la blocurile ANL. După trei-patru kilometri pe dig coborâţi în pădure şi apoi direct spre Siret. Drumul e cam prost, însă se poate ajunge exact la podul de cale ferată de la Barboşi, pe malul brăilean. De la pod, un kilometru în aval şi unul în amonte sunt locuri foarte bune, iar natura este chiar sălbatică. Mai ales pe un cot al Siretului se poate pescui eficient la crap, momeala cea mai potrivită fiind mămăliga. Dacă daţi de vreo groapă, puteţi avea chiar „baftă” de somn, iar printre structurile de la mal se pescuieşte binişor la avat, însă numai în anumite perioade.Un alt loc vizitat frecvent de pescari şi în care se ajunge relativ uşor este podul de la Şendreni, unde puteţi da „la ce-o fi”. Capturile în această zonă nu sunt însă foarte frecvente.Inundătura de peste DunăreDacă sunteţi un împătimit al pescuitului la plută, atunci cu siguranţă trebuie să mergeţi peste Dunăre, la inundătura de lângă I.C. Brătianu. Balta este alimentată în fiecare primăvară cu peşte atunci când Dunărea se umflă şi inudă aproape toată porţiunea până în digul de protecţie. Din păcate, e un loc pe care pescarii profesionişti din satul tulcean îl „ucid” cu plasele, astfel că şansele de a prinde peşte mare sunt relativ readuse. Rămâne însă mult caras cât palma, uşor de prins cu undiţa la râmă roşie şi mămăligă, iar cu puţin noroc se poate agăţa şi un ciortan. Un secret pe care nu multă lume îl ştie e că în această inundătură se mai adună şi ceva peşte răpitor. Dacă prindeţi cărăşei cât degetul la mal cu o plasă mică şi îi puneţi în cârlig aveţi şanse să tragă şalăul. Metoda cea mai eficientă este la „sheffield”, iar locul cel mai bun este lângă pontoanele „înecate” la câţiva metri de mal, cele care ajută peştele să scape de plasele celor din I.C. Brătianu.Tot pescuit la plută oferă şi canalul Călugărul, care porneşte de la câţiva metri de Dunăre, în Zona Liberă şi se continuă până după lacul Brateş. În aproape orice loc se prinde caras cât palma şi plătică rătăcită cu tendinţe sinucigaşe, tot la râmă roşie.Prutul e încă închisPentru pescuitul la Prut trebuie să ştiţi că prohibiţia încă îşi face de cap în această zonă, astfel că aruncatul cu lanseta nu va fi posibil decât începând cu luna iulie. Altfel, unul dintre cele mai bune locuri de pescuit în apropierea Galaţiului e cel de la podul peste Giurgiuleşti. De fapt, întreaga zonă inundabilă din acest areal oferă satisfacţii pescarilor şi asta mai ales pentru că nu este expusă braconajului, fiind sub supravegherea Poliţiei de Frontieră. Capturile de caras, plătică şi crap sunt destul de dese în aceste zone, momelile cele mai folosite fiind râma roşie, mămăliga şi porumbul. Pentru a ajunge aici aveţi, însă, nevoie, pe lângă permisul de pescuit şi de viza de la Poliţia de Frontieră, pentru care trebuie să plătiţi suma de 50 de lei.Eterna DunăreProbabil că cel mai accesat loc de pescuit de către gălăţeni rămâne Dunărea. De la pescuitul la caras pe faleză în primăvară, când apele fluviului sunt crescute şi până la pescuitul la somnii-monştri de la Scurta. Dunărea are cea mai bogată ofertă pentru purtătorii de lasetă cu cârlig. Iar cele mai bune locuri încep de la Zona Liberă, acolo unde pescarii trebuie să ştie că au tot dreptul să meargă, deşi unii au săpat şanţuri pe malul apei în virtutea unui drept la proprietate contestat. În această zonă se prinde destul de bine somn, dar trebuie să ştii bine geografia fluviului, ca să nimereşti gropile. Nici crapul nu e străin de aceste locuri, dar şi el se lasă destul de greu convins să muşte. Se mai prinde bine şalău, avat şi plătică. Iar momelile sunt cam aceleaşi: râmă roşie, râmă neagră, viermi, mămăligă, porumb.Dintre toate locurile de la Dunăre se individualizează Scurta, cu ale sale capturi record de somn de până într-o sută de kilograme. Cu cât te apropii mai mult de gura de vărsare a Prutului, cu atât ai mai multe şanse să prinzi ceva consistent. Cel mai des se prinde somn la maţe de macrou, crap la pătrăţica de mămăligă şi şalău la peştişor viu. Dacă nu ne credeţi, încercaţi şi singuri.http://www.viata-libera.ro/articol-Cele ... scuit.html
oana6200 Posted June 21, 2009 Posted June 21, 2009 De ce nu si lacul Jijila?Lumea se duce acolo pentru frumusetea peisajului, dar am mai vazut si pescuind. Detalii aici: http://www.panoramio.com/photo/23684812
fatos Posted April 4, 2010 Posted April 4, 2010 ''Scurta'' e cea mai smechera ...dar daca ai posibilitatea incercati sa traversati granita si pescuiti unde se varsa prutul in dunare...iti e frica sa faci si baie la cat de adanca e apa:)
mambo Posted April 14, 2010 Posted April 14, 2010 de ce sa traversam granita? prutul se varsa in dunare doar pe pamant moldovenesc?
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now