dcp100168 Posted June 22, 2009 Share Posted June 22, 2009 Din 18 iunieExpoziţie de arheologie la TecuciÎn perioada 18 iunie – 10 iulie 2009, la Galeriile de Artă „Gheorghe Petraşcu” ale Muzeului Mixt din Tecuci poate fi vizitată expoziţia de arheologie „Cercetări arheologice 2008”. Realizată în colaborare cu Muzeul de Istorie Galaţi, ea cuprinde artefactele „recoltate” din siturile arheologice de la „Mănăstirea Adam” şi Negrileşti „Curtea Şcolii”, cercetate pe parcursul anului 2008. Expoziţia încearcă să prezinte publicului larg istoria locală, o istorie care devine de interes naţional prin descoperirile arheologice din aceste zone.Situl de la Negrileşti a fost semnalat în anul 1981 de către un locuitor al satului care s-a prezentat la muzeu cu câteva vase aparţinând culturii Sântana de Mureş – Cerneahov, descoperite în profilul abrupt al râului Bârlad. În urma efectuării unei săpături preventive a fost identificată existenţa unui cuptor de producere a ceramicii, distrus, aparţinând secolului IV p. Chr., precum şi numeroase fragmente ceramice aparţinând Culturilor Starčevo-Criş, Noua, Dridu precum şi sec. XIX. În anul 2007 au fost efectuate cercetări de salvare datorită distrugerii sitului arheologic prin erodarea malului râului Bârlad, precum şi a lucrărilor agricole din punctul „Zaharia”. Cu acest prilej au fost descoperite, într-o groapă menajeră, un număr de patru vase de dimensiuni mari, precum şi două amfore fragmentare, dintre care una prezintă o inscripţie cu graffitti, în limba greacă. În campania din anul 2008 a fost descoperită o locuinţă aparţinând secolului IV p. Chr., un vas întreg, plin cu pietre de râu care prezentau urme de ardere, pentru care, deocamdată, nu putem da o explicaţie deoarece acesta este singular în arealul acestei culturi. Rămâne ca pe parcursul investigaţiilor viitoare să descoperim „informaţii” care să ne conducă către un răspuns corect. Materialele descoperite în acest sit arheologic (ceramică, os, piatră, bronz, fier) se încadrează în mai multe culturi şi epoci (Neolitic, cultura Starčevo-Criş; Epoca bronzului, cultura Noua; Secolul IV p. Chr., cultura Sântana de Mureş-Cerneahov; secolele VIII-X şi secolul XIX), ceea ce ne arată că pe acest areal a existat o locuire îndelungată.În anul 2006, Muzeul de Istorie Galaţi a efectuat o cercetare arheologică preventivă, în situl Mănăstirea Adam „Biserica Veche”, care a dus la descoperirea unor construcţii monahale, biserică şi chilii, datate în sec. XVII-XIX, precum şi a unor morminte din aceeaşi perioadă. Documentele istorice afirmă că biserica ctitorită de Adam Movilă la 1652-1653 era din piatră şi cărămidă şi că a fost distrusă de cutremurul din 1738. Cercetarea arheologică sistematică din anul 2008, a urmărit clarificarea planimetriei fundaţiilor vechiului edificiu bisericesc, precum şi delimitarea întinderii necropolei medievale aferente acestuia. Biserica are un plan drept, cu dimensiunile exterioare de 20,5 x 12 m, iar la interior dimensiunile maxime sunt de 18 x 10 m. În naos (10 x 9,7 m) se mai păstrează o mică absidă dreaptă, pe latura de S, în colţul S vestic. Pronaosul este de dimensiuni mai mici, având 10 x 2,5m. Partea de V a naosului şi pronaosul au fost afectate de construcţiile de sec. XIX, cercetate în campania din anul 2006, parte din zidurile bisericii fiind suprapuse de alte construcţii, refolosite sau distruse. Mormintele, descoperite anul trecut, reprezintă înhumări de rit creştin, orientate V-E, ale unor defuncţi, 6 adulţi, un adolescent şi doi copii, inventarul constând în monede ce au permis datarea în sec. XVI-XVIII.http://www.viata-libera.ro/articol-Expo ... uci_2.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now