dcp100168 Posted February 22, 2008 Posted February 22, 2008 „Ne putem bate cu oricine!”„Am adus jucători buni, dar ei trebuie să confirme în meciurile oficiale. Rămâne să-i vedem la lucru şi abia apoi vom putea trage concluzii. N-are rost să ne facem calcule acum, să zicem că vom termina pe locul cinci, pe şase sau pe şapte. Trebuie să vorbim mai puţin şi să muncim mai mult, pentru că ne aşteaptă meciuri foarte grele”, a încercat să se rezume Grigoraş jocurile din partea a doua a campionatului. „Oţelul se poate bate cu oricine în Liga I, nu există adversar pe care să-l considerăm dinainte mult prea tare pentru noi”, a precizat antrenorul formaţiei gălăţene, Petre Grigoraş, care va merge pe mâna a trei nou-veniţi, portarul Kolev, mijlocaşul Viglianti şi atacantul Deac. Cel mai probabil, Oţelul va apărea mâine în formula: Kolev - Brujan, Costin, Jelev, Semeghin - Viglianti, Paraschiv, Stan - Szekely, Jula, Deac.Urziceniul vrea revanşaDirectorul general al clubului Unirea Urziceni, Felix Grigore, a declarat că Oţelul a învins formaţia lui Dan Petrescu în ultimele trei meciuri disputate între cele două formaţii, iar dorinţa jucătorilor de revanşă este mare. "Sunt pregătiţi să abordeze meciul la victorie şi vor să continue pe linie pe care au terminat turul. Întotdeauana am avut meciuri grele cu Oţelul, care ne-au bătut de trei ori în ultimele trei partide, de două ori în campionat şi o dată în Cupa României. Dorinţa de victorie şi revanşă este mare", a spus Grigore.Avancronica meciuluiMeciul Unirea Urziceni - Oţelul Galaţi va avea loc sâmbătă, ora 16.00. Partida va fi transmisă în direct de TVR 1.Palmares: 3 1 0 2 5-6. În primul meci: 1-0 (la Urziceni, pe 11 august 2006); celelalte două partide s-au disputat la Galaţi, ambele fiind câştigate de Oţelul cu acelaşi scor, 3-2.Echipa probabilă a ialomiţenilor: Stelea - L.Balint, Galamaz, Mehmedovici, Bordeanu - Mara, Gomez, Pădureţu, I.Apostol - Onofraş, B.Stancu.Partida va fi condusă la centru de Augustus Constantin, ajutat de Ionel Popa şi Mihai Artene, iar rezervă va fi Mugurel Vădan. Observatorii pentru acest meci au fost delegaţi Valentin Alexandru şi Dan Petrescu.
Recommended Posts