Cămin de bătrâni la Măstăcani

[dcp100168]

Cămin de bătrâni la Măstăcani

Copiii abandonaţi de părinţi ajung în centre de plasament. Adulţii pe care propriii copii nu vor să‑i mai îngrijească ori care au rămas singuri pe lume ajung în căminele pentru vârstnici. Chiar dacă acolo sunt bine îngrijiţi, iar rudele îi mai vizitează, la cămin nu e totuşi "ca acasă". Aşa ne‑au mărturisit cei 15 beneficiari ai instituţiei de gen din comuna Măstăcani, care a fost realizată cu bani de la guvern şi căreia primăria se luptă să‑i asigure banii necesari pentru funcţionare.

Trei dormitoare curate, fiecare cu televizor, bucătărie, sală de mese, cabinet medical, grupuri sanitare civilizate, acestea sunt condiţiile de care beneficiază vârstnicii. După cum ne‑a declarat dna Mihaela Pavel, care ţine locul administratoarei aflate în concediu de maternitate, bătrânii nu sunt numai din Măstăcani, ci şi din localităţile apropiate Corni, Târgu Bujor. Pensionarii sunt periodic vizitaţi de medici şi au parte de serviciu de asistenţă zi şi noapte. Când am fost noi acolo, doamnele urmăreau cu atenţie emisiunea "Noră pentru mama". Bărbaţii preferau "Realitatea Tv". În ziua aceea, au primit la prânz ciorbă cu carne şi tocăniţă de cartofi cu cârnaţi. Majoritatea legumelor şi zarzavaturilor care ajung pe mesele lor provin din grădina Căminului, pe care tot ei, beneficiarii, o lucrează. Pieţarii le dau pe degeaba seminţe. Primarul Costică Ivan spune că de Crăciun asistaţilor nu le lipsesc cârnaţii şi tortul, iar de Paşti, mielul şi cozonacul. Dacă primarul prinde peşte din Balta Vlăşcuţa, "captura" ajunge sub formă de saramură sau plachie pe masa bătrânilor.

Ioana Sur are 93 de ani şi este cea mai vârstnică dintre pensionarii din aşezământ. Aude foarte greu şi aşteaptă cu nerăbdare să‑i aducă nepoata un aparat special. "Eu sunt din Bucureşti şi m‑a adus nepoata mea, doctoriţă aici, din cauză că eu am rămas fără soţ, fără copii, fără nimeni. Am stat şi pe la ea, dar nu a avut unde la bloc. Eu în tinereţe am fost ucenică şi am tricotat. Am avut atelier, cu două maşini la care am lucrat. După aia, am muncit la ITB, casieră la autobuze", povesteşte femeia. La fel ca şi ea, Aristide Oprişan împlineşte doi ani de când e în cămin. L‑am găsit citind "Câinii războiului. Furtună pe insulă". "Nicăieri nu e ca acasă, dar cum am rămas singur� am venit la cămin. Citesc ca să treacă timpul. În grădină muncim la primăvară. Terenul din jurul clădirii nu e mult nici pentru un om, darămite pentru câţi suntem noi. Unii nu pot munci. E frumos primăvara în curte, sunt flori, avem şi zarzavat şi legume. Am şi uitat câţi ani am� 73. Am lucrat ca tehnician meteorolog la Târgu Bujor aproape 37 de ani", ne‑a spus bătrânul.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22315