dcp100168 Posted February 25, 2008 Posted February 25, 2008 Concurs de proiecte pentru tineretDirecţia Judeţeană pentru Tineret Galaţi anunţă organizarea concursului de proiecte de tineret în data de 3 martie 2008. La concurs pot participa toate structurile asociative de şi pentru tineret care au prevăzut în statut activităţi ce vizează direct domeniul tineretului. Proiectele se depun la sediul DJT Galaţi (str. Portului, nr. 57 bis), personal sau prin poştă, în plic sigilat, până la data de 30 februarie, orele 12. Perioada de derulare a proiectelor de tineret: 24 martie - 30 iunie 2008.La concursul pentru semestrul I al anului 2008 vor fi valabile următoarele priorităţi:- stimularea creativităţii tinerilor în domeniul economic şi social;- sprijinirea de acţiuni specifice de voluntariat;- dezvoltarea de parteneriate între structurile de/pentru tineret şi administraţia publică centrală şi locală;- dezvoltarea şi diversificarea acţiunilor privind implicarea tinerilor în viaţa comunităţii;- facilitarea accesului la actul de cultură şi creşterea consumului cultural la tineri;- dezvoltarea si diversificarea ofertei educaţionale nonformale pentru tineri;- sprijinirea de acţiuni privind informarea, consilierea şi orientarea în carieră;- dezvoltarea şi diversificarea acţiunilor de timp liber, vacanţă, sport şi turism pentru tineri;- dezvoltarea şi diversificarea de programe/acţiuni de prevenire şi combatere a factorilor de risc, în vederea reducerii numărului de tineri aflaţi în situaţie de risc: devianţi, delincvenţi, tineri instituţionalizaţi şi postinstituţionalizaţi, tineri cu handicap psihic/fizic, tineri consumatori de droguri, tineri din mediul rural, tineri rromi etc.;Suma aferentă judeţului Galaţi pentru perioada mai sus menţionată este 7200 lei.
Recommended Posts