Jump to content

Datoriile CET, Apaterm şi Transurb vor fi radiate


Recommended Posts

Posted

Datoriile de la bugetul de stat a peste trei sferturi din CET-uri vor fi şterse în maxim 3 luni

Datoriile de la bugetul de stat a peste trei sferturi din CET-urile din România vor fi radiate în cel mult trei luni, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, care a promis că nu va creşte preţul energiei termice la iarnă. Potrivit lui Nica, este vorba despre 35 de CET-uri din întreaga ţară, printre care Capitala, Iaşi, Braşov, Piteşti, Focşani şi Galaţi, care au datorii la bugetul de stat, de peste 1,1 miliarde lei, fapt ce le pune în imposibilitatea de a contracta cantităţile de combustibil necesare pentru iarnă. Nica a declarat, după întâlnirea pe care a avut-o luni cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi cu primarii din oraşele ale căror CET-uri au probleme, că este nevoie de o intervenţie rapidă a Guvernului pentru asigurarea cantităţilor de combustibili necesare încălzirii celor peste 1,6 milioane de apartamente în timpul următorului sezon rece. Nica a spus ca este nevoie de aproximativ 300 de milioane de lei.

Posted

Guvernul cere acordul CE pentru anularea datoriilor CET

Guvernul vrea să ceară acordul CE pentru a anula datoriile acumulate, până în 2009, de 35 centrale de energie termică (CET), de peste un miliard de lei, şi să compenseze alte datorii ale acestora, dar şi ale firmelor de transport local, în valoarea de 185 milioane lei, cu sume neacordate din buget. Centralele au creanţe în sumă totală de 1,12 miliarde lei care trebuie încasate de la populaţie (507,2 milioane lei), agenţi economici (113,8 milioane lei), instituţii publice (44,6 milioane lei) şi bugetul local (458,8 milioane lei), dar şi obligaţii de plată în sumă totală de 2,19 miliarde lei la bugetul de stat (534,1 milioane lei), bugetul local (32 milioane lei) şi furnizorii de combustibil (1,62 miliarde lei). Diferenţa de 1,067 miliarde lei dintre obligaţiile de plată şi creanţele de încasat se reflectă în pierderile înregistrate de unităţi, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Pe lista unităţilor ale căror datorii vor fi anulate au fost incluse CET Arad, Termoficare Piteşti, CET Bacău, Termon Oneşti, Electrocentrale Oradea, Termica Botoşani, CET Braşov, Ecoterm Făgăraş, CET Brăila, RAM Buzău, Energoterm Reşiţa, Regia de Termoficare Cluj-Napoca, RADET Constanţa, Rominservices Therm Mangalia, Edilmed Medgidia, Termica Târgovişte, Regia de Termoficare Craiova, Apaterm Galaţi, Uzina Termoelectrică Giurgiu, Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă Motru, Goscom Miercurea Ciuc, Acvacalor Brad, Electrocentrale Deva, CET Iaşi, Energomur Târgu Mureş, IGO Caracal, Dalkia Termo Ploieşti, Servicii Comunale Rădăuţi, Termica Suceava, Terma Serv Alexandria, Calor Turnu Măgurele, Colterm Timişoara, Termica Vaslui, CET Govora, Enet Focşani.

Potrivit surselor citate, Executivul intenţionează totodată să compenseze alte datorii ale acestor CET-uri, dar şi ale firmelor de transport public local de persoane cu creanţele de încasat de la bugetele locale, în limita sumei de 185,6 milioane lei. Pe lista firmelor care asigură serviciul de transport public local de persoane au fost incluse atât societăţi pe acţiuni, cât şi SRL-uri, respectiv Voltrans Sebeş, Compania de Transport Public Arad, Transport Public Bacău, Perla Turism SLR Slănic Moldova, Transmixt Bistriţa, Transport Urban Râmnicu Sărat, Prescom Reşiţa, RATL Cluj-Napoca, RATL Dej, RATL Turda, Ecosil SRL Covasna, Transport Public Târgovişte, Transport Craiova, Transurb Galaţi, Tirius Transtur SRL Deva, Manolache Transcom Auto SRL Hunedoara, ZMK SLR Petroşani, Londo SRL Aninoasa, BV Dasler SRL comuna Criscior, Transport Privat Slobozia, Transbus Feteşti, RATP Iaşi, Serviciul Transport Voluntari, Urbis Baia Mare, Mega Travel SRL Piatra Neamţ, Nistor Trans Piatra Neamţ, IGO Caracal, Loctrans Slatina, Transurban Satu Mare, Transurbana Roşiori de Vede, Regia de Transport Timişoara, Meridian 22 Lugoj şi Transurb Vaslui.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.