dcp100168 Posted July 20, 2009 Posted July 20, 2009 Festivalul Sighişoara Medievală 2009 - "Povestea continuă""Povestea continuă" este tema din acest an a celei de a XVII-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală, după cum au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, organizatorii, motivând titlul evenimentului prin faptul că, în ciuda dificultăţilor materiale, manifestarea începută în 1992 va continua. Eugen Bănulescu, regizorul artistic al Festivalului Sighişoara Medievală 2009, a afirmat că pentru această nouă ediţie a gândit programul ca fiind interactiv, pentru ca turistul care vine la Sighişoara să nu se plictisească. "Vor fi prezente în stradă personaje din acea epocă - piticul cetăţii, beţivul cetăţii, regele, domniţe, cavaleri, chiar şi animalul cetăţii. În momentul în care omul intră în cetate trebuie să simtă atmosfera medievală, mai ales că şi zidurile vorbesc, fiind singura Cetate Medievală locuită din sud-estul Europei. Am încercat să alternăm momentele cultural-artistice. Cine vrea să danseze, dansează, cine vrea poate participa la un concurs - să îşi încerce muchii tăind lemne sau prinzând purceluşul. În fiecare seară va fi câte un concert", a anunţat Bănulescu. Noutatea celei de a XVII-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală 2009, care va avea loc în perioada 24 - 26 iulie, o reprezintă cascadorii profesionişti călare de la faimoasa trupă "Ecvestria" din Bucureşti, care vor oferi spectacole extraordinare în fiecare zi a manifestării. Cavalerii călare vor organiza în tabăra lor turniruri, lupte şi vor face demonstraţii de cascadorie. În Tabăra Cavalerilor, pe parcursul Festivalului Sighişoara Medievală, se vor afla şi membrii Ordinului Cavalerilor de Mediaş, Cavalerii Ordinului Lup din Târgu Mureş şi cavalerii "Taborsti Kupci" din Cehia, care vor organiza spectacole cavalereşti interactive şi vor face demonstraţii de vitejie. De asemenea, ei vor organiza concursuri interactive cu premii, cum ar fi prinderea purceluşului, spartul lemnelor, trasul căruţei sau trasul de funie pe echipe. De la această ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală nu vor lipsi Stegarii din Italia, şcolile de dans medieval, trupele de teatru sau formaţiile renumite pentru muzica medievală, cum ar fi Cimpoierii din Transilvania, Trupele "Truvierii" şi "Pontice", Dizzi Dulcimer (Anglia), Sofia Kallgren (Suedia) sau Briganthya (Franţa - Spania). În acest an va fi desemnată şi frumoasa cetăţii, adică "Prinţesa Cetăţii" - în cadrul unui spectacol medieval de... Miss - care va trebui să treacă o serie de probe pentru a primi coroana. Şi în acest an, copiii vor avea o piaţă specială - Piaţa Răţuştelor - în care vor fi organizate numeroase spectacole de teatru, teatru de păpuşi şi cursuri de dans medieval.http://www.agerpres.ro/full_news.php?c= ... 6,77,78,79
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now