dcp100168 Posted February 26, 2008 Posted February 26, 2008 Oraşul care şi-a pierdut centrulFonduri de conservarePrinţul Charles a venit la Sibiu, nu la Galaţi! Clădirile de patrimoniu, câte au scăpat de război, de cutremure, de sărăcie şi prostie, sunt greu de imaginat într‑un proiect de conservare, aşa cum au avut parte sibienii. Dacă gurii ştirbe a arhitecturii Galaţiului e mai greu să‑i dai de rost, "plombele" Sibiului au fost floare la ureche. Şi tot a fost greu, chiar şi cu un primar neamţ! Ar mai putea fi reabilitat şi pus în valoare pentru turişti Galaţiul vechi, astfel încât elegantele vase de plăcere, care coboară pe Dunăre de la Viena, să oprească şi la noi? Potrivit primarului, "din fondurile care se alocă pe Regiunea de Dezvoltare S‑E, există nişte bani pentru reabilitarea centrului. Din regiunea noastră, sunt două oraşe care au depus proiecte: Constanţa şi Galaţi. Sperăm să obţinem noi."Ce‑are francezu´şi n‑avem noi: obraz!Se construieşte în centru fără să se ţină cont de arhitectura veche ‑ scheletul, ridicat fără autorizaţie, după revoluţie, lângă biserica Mavramol, nu este nici demolat, nici transformat în ceva; pe Cuza, vechiul han de la numărul 43, al Mariei Obrenovici, dat pe mâna unor chiriaşi săraci, la fel cu multe imobile de pe această stradă, a fost lăsat să cadă şi apoi demolat. În loc, se construieşte o clădire care nu este în tonul străzii. Pe Domnească colţ cu Gării, a apărut un bloc albastru. Şi probabil că ar fi fost mult mai înalt decât media străzii istorice, dacă nu ar fi intervenit episcopul. Arhitecţii nu şi‑au bătut capul ca să prevadă prin regulament restricţii de stil, de înălţime, de culoare. În capătul celălalt al străzii Cuza ‑ fosta Uliţă de privit ‑, o casă veche, uriaşă, frumos condiţionată, îşi aruncă în soare zidurile... mov! "În Franţa, dacă nu întreţii faţada ca lumea, îţi confiscă imediat casa. Dar la noi, mai va!", spune primarul. Cheltuielile pentru recondiţionarea fondului de stat ar trebui să fie uriaşe, iar mare parte dintre particularii care deţin clădiri vechi nu le pot nici măcar repara cât să reziste la cutremure! Plus, retrocedările au luat Primăriei posibilitatea de intervenţie. Pentru Casa Memorială Mantu, Primăria se judecă de mai multă vreme...Ţinta zilei: un plan strict, ca la... 1900"Acum lucrăm la noul Plan General. Galaţiul, în 1900, avea un Plan de Urbanism general, norme de urbanism locale, pe care ne chinuim acuma să le aducem la zilele noastre", ne‑a mai spus primarul. "Atunci era foarte clar: dacă voiai să construieşti ceva şi n‑aveai aprobarea Consiliului Local ("Comunal", n.red.), erai fiul ploii!". Între timp, extinderea oraşului a depăşit zonarea iniţială, explică primarul. De exemplu, zona "Ancora" a luat numele de la o turnătorie de ancore (cea a lui Vasiliu) - era deci într‑o zonă industrială. Strămutat de Vasile Lupu şi modernizat de Mihail Sturza, Galaţiul n‑a rezistat infuziei de populaţie după deschiderea Sidex‑ului şi şi‑a amestecat straturile. Dacă tindem la salariile din 1989, iată că la disciplină privim cu un veac în urmă!Gust amarSĂ VEZI GALAŢIUL ŞI SĂ MORI!"Ne vedem în centru" - spuneam acum vreun deceniu. Pe vremea comunismului, dar şi câţiva ani după, mergeai "în centru" ca să vezi un film la cele trei cinematografe - "Central", "Popular", "Republica", să bei o bere sau o bragă, să mănânci o plăcintă cu brânză la plăcintăria peste care s‑a construit "Master", să inviţi o prietenă la cofetăria "Macul roşu"; mai rar... la Muzeul de Istorie, să bei o vodcă mică la Restaurantul Universităţii de pe Domnească 24, fostă căsoaie de bijutier - care şi astăzi aşteaptă în zadar aprobare de demolare (?!) de la Ministerul Culturii sau bani pentru reconstrucţie ‑, sau la "Olimpic", transformat astăzi în local cu ştaif, după ce a fost retrocedat comunităţii elene. Îţi era frig, voiai să vezi marfă mai bună sau pur şi simplu să te plimbi cu scările rulante? Intrai la "Modern", actualul "Winmarkt". Gogoşi mai găseşti şi azi lângă Poşta Centrală şi tot aşa poţi să le mănânci pe o bancă în Parcul Eminescu, neschimbat de decenii. O prăjitură la "Dunărea", în cofetăria de la etaj, dădea puţină culoare, mai ales dacă stăteai pe terasă. Era un loc decent de întâlnire, închis de curând. Romarta, cea veche şi cea nouă, magazin lângă magazin, marfă bună şi puţin miros de naftalină. Fondul Plastic, cu galeria de tablouri la care intrai "moca" şi cu magazinul de la care puteai cumpăra un cadou mai sofisticat... Pasajul pietonal de la P‑uri era umblat şi până la revoluţie spre şi de la Dunăre, deşi treceau pe atunci şi maşini şi nu se dalase. Jos opreai la "Valurile Dunării" sau urcai pe nava "Libertatea" şi te străduiai să nu vezi paragina în care ajunsese cabina de comandă şi cum se îndoise catargul principal. În rest, valuri...Astăzi, nu mai există un singur centru. Aici te mai atrage supermarketul, librăriile, restaurantele. Dar nu este un loc anume, o piaţetă, cum, înainte de război, era Piaţa Regală. Pe atunci, peste tot în ţară oraşele aveau în centru o piaţă regală...Centrul real al oraşului s‑a dispersat. Centrul umblă "cu banu´ pe el"! La bănci, pe Brăilei, e ceva agitaţie, dar nu sunt locuri de parcare, lipsesc restaurantele şi parcurile. La A‑uri sunt buticuri, baruri şi viaţă de noapte, dar atât! În Ţiglina, complex comercial premiat pe ţară în anii ´ 70 pentru arhitectura îndrăzneaţă, dai cu ochii de ruine, alături de magazine şi localuri mai mult sau mai puţin elegante... Galaţiul nu mai are un centru, aşa cum nu mai are un stil propriu. Arhitectura nu este subordonată unei idei generale, kitch‑ul tronează, cu străluciri de gablonz. Al doilea oraş industrial, după capitală, în anii interbelici, unicul port al Moldovei în care Imperiul Otoman comanda vase de război, înfloritorul Porto‑Franco, leagănul unor personalităţi de frunte ale României, este astăzi un oraş şters, prin care vrei să treci repede! "Să vezi Galaţiul şi să mori!", am putea spune. Dar din alte motive decât în cazul Neapolelui...GhicitoareDIN CE PARTE A EUROPEI SUNT?Vă supunem la un test: din ce vechi oraş european credeţi că sunt aceste statui? Ele împodobesc faţada unor clădiri de sfârşit de secol XIX, început de secol XX. Au farmec, nobleţe, istorie. Să fie din Praga, sau din Verona? Din Rouen sau Budapesta?Răspunsul dumneavoastră, indiferent care va fi, este preţios: el ne va asigura că oraşul nostru, cu un vechi şi frumos trecut, merită un viitor pentru această Istorie! Căci imaginile sunt chiar din oraşul nostru, dar sunt foarte puţin cunoscute. Pe lângă prima clădire trecem mereu: lângă şantierul viitorului Centru de Afaceri din dreapta Prefecturii, casa retrocedată, cu ferestrele sparte şi aspect părăginit, care atrage atenţia printr‑un balcon de fier forjat susţinut de trei cariatide cu sânii goi, ascunde după colţ, într‑o firidă înaltă, statuia în stil antic elen din imagine. Cealaltă statuie, tot într‑o firidă în zidul faţadei, reprezintă un tânăr care îşi sprijină ciocanul pe o nicolavă. Efigia aminteşte de o emblemă a unei bresle a fierarilor din piaţa centrală a Bruxellesului. Casa, din strada Portului, într‑o zonă ascunsă a oraşului, este împărţită în două de o lege: cea a proprietăţii. Jumătate, deţinută de o firmă, este văruită şi are geamuri termopan. Cealaltă parte, locuită de mici proprietari, are zidul coşcovit şi cercevele de lemn, zbârcite. O imagine simbolică pentru starea Galaţiului, un conglomerat de nou şi vechi, de ruină şi faţade de sticlă, de stiluri agresive, de kitsch şi nobleţe.Am vrut să vedem dacă Galaţiul mai are cu adevărat un centru, dacă poate fi o atracţie turistică sau subiectul unui program european de finanţare pentru restaurarea clădirilor din zonele vechi.Foamea de locuinţeBombardat neglijent de ruşi, dar bombardat devastator de aviaţia americană, chiar în ziua debarcării din Normandia, minat de armata germană în retragere, Galaţiul rămăsese după război cu un centru plin de ruine, locuri virane şi vegetaţie rebelă. Statuia bunului pârcălab Costache Negri a rezistat ca prin minune bombardamentelor, în mijlocul Pieţei Regale făcute scrum, cu şinele de tramvai contorsionate! Cu profesoara Rodica Alexandru am vorbit chiar în vechiul centru, aproape de fosta Piaţă Regală. Îşi aminteşte că, studentă fiind, în 1959 a făcut muncă voluntară pentru îndepărtarea molozului de la construcţia abia isprăvită a primului P, cel dinspre arteziana cu nimfă de bronz de mai târziu. Ca şi acum, nevoia de locuinţe a trecut peste orice scrupule legate de spaţiile publice care să respire. Apartamentele primelor blocuri construite, erau foarte solicitate. Şi atunci s‑a renunţat la parcuri, spaţii deschise�: "Era o criză acută de case. Era un purgatoriu pentru cadrele didactice! Se simte stilul stalinist de arhitectură în zona construcţiilor de lângă Grădina Publică, unde cei mai în vârstă dintre colegii noştri universitari au primit casă". Necazul cu gălăţenii, iată, este că au gândit mereu doar la clipa prezentă, nu şi la viitor...AmintiriS‑AU DUS MANTU ŞI TARDINI...Am pomenit Liceul de Artă: înainte de revoluţie, elevilor li se dădea adesea să ilustreze o temă interesantă grafic, dar încărcată de ideologia momentului: "Vechi şi nou în Galaţi". Astăzi, această stridenţă a devenit ceva obişnuit. Portul vechi, pe care stolurile de elevi plasticieni îl puneau vara pe cartoanele lor, nu mai este! Foste prăvălii, case pitice, cârciumi, vechea zahana cu poveştile ei, au ajuns praf! Geamia a fost demolată. Casele înalte, cu chirie, ale lui Ştefan H. Ştefan, s‑au dus de pe dâmbul fostului "Panoramic".Balcoane cu bulendreCobori pe strada Navelor de la Mănăstirea Metoc (prăvăliile evreieşti din faţă s‑au dus!) şi mai vezi case vechi, cu balcoanele cândva elegante, acum cu bulendre puse la uscat. După fostul sediu al Navromului, unde Ciulei a filmat "Valurile Dunării", urcă pitit strada Portului. Centrul de cercetări piscicole, o firmă de construcţii care a pus termopane la jumătatea ei de casă, ruinele fostei tipografii din anii ´30, a ziarului "Acţiunea", condus de George Mihăilescu, demolată după revoluţie. Oaza veche, din care Dunărea se vede cu atât farmec, se "varsă" între blocurile care o înconjoară ca un zid de închisoare. Blocuri frumoase, dar pestriţe: unii au văruit în dreptul lor, alţii nu. Treci pasajul pietonal construit după ´89 şi ajungi lângă fosta Piaţă Mare. Acolo, pe strada Sacalelor, ce cobora spre Dunăre, a rămas o singură casă, în stil interbelic. Pe aici se căra apa de Dunăre, care era vărsată în căzi de piatră, la intersecţii. Gălăţenii plătitori de taxe cărau de aici apa cu găleata. Ne întoarcem pe străduţele ca un labirint, din centrul‑centrului. După un bloc unde funcţionează o secţie a Primăriei, este ascunsă o vilă veche. Nu departe, biserica Sf. Nicolae, catedrală episcopală până la apariţia celei noi. Impozantul restaurant "Continental", în timpul guvernării legionare a fost "Casa verde" - un fel de prefectură. În spate, Poarta Turcească, relicvă a unui vechi han. A existat cândva proiectul să fie mutată la intrarea în oraş. Acum stă pe loc, între blocuri, acoperită cu grafitti.Femeia electricăStrada Bălcescu îşi ţine încă pe picioare case cu arhitectură interesantă. Un baroc parcă venit din America Latină, cu amoraşi de ciment, într‑o casă cu etaj, sau alta, cu magazine la parter, oferindu‑ne frontoane florale, ne atrag atenţia. Pe afară‑i vopsit gardul, înăuntru... ce au putut face chiriaşii ca să nu le cadă tavanele în cap. Strada e plină de vile frumoase, în stilul neoclasicului românesc sau art deco, dar multe nu au mai văzut un var de decenii! Pe Domnească, Romarta, placată cu cărămidă aparentă, aduce farmecul... cubic al comunismului. Aici era fixată în zid singura femeie electrică din oraş, reclamă la ciorapi de damă. În epoca economiei generale, neoanele care o conturau stăteau de formă. Lunga stradă Domnească are mai puţine goluri, multe din casele ei sunt de patrimoniu. Universitatea - fost Tribunal, Primăria - fost hotel, sediul CFR - fostă primărie, Teatrul, Sydney, casa cu orgă Macri, sunt doar câteva dintre clădirile monumentale... Duzina de consulate îşi găseau locul pe străduţe liniştite, ca Lahovary, Culturii, Cuza... Pe Cuza, multe case bătrâne au fost transformate în locuinţe sociale. Multe au murit... Profesorul Vasile Ciochină locuieşte lângă viitorul Centru de Afaceri din coasta Prefecturii. Până nu demult, casa sa era în pericol de a fi demolată, pentru a se face un garaj subteran pentru Consiliul Judeţului. Profesorul ne arată, peste drum, un loc rămas viran după revoluţie: "Acolo a fost casa în care a trăit actriţa Fani Tardini". Ar putea fi un loc unde să găsim o placă, pe care să depunem flori...http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22370
patricia Posted February 26, 2008 Posted February 26, 2008 felicitari pentru material!da tot nu inteleg ce sanse mai au proiectele ue de a reabilita centrul.raul a fost facut deja.aaa, mie-mi placea braga de la placintaria unde e acum masterul. niciodata nu am inteles de ce au distrus cladirea aia. se darama?
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now