dcp100168 Posted August 2, 2009 Posted August 2, 2009 La loc comanda la Combinat* Decizia de modificare a programului de lucru a siderurgiştilor care lucrează la Laminorul de Benzi la Cald (LBC) se aplică de la 1 august, ceea ce presupune revenirea de la 3 la 4 schimburi.La patru luni de la trecerea de la 4 la 3 schimburi de lucru, decizie care a stârnit nemulţumirea unei părţi dintre salariaţi, conducerea Uzinei de Laminate Plate a decis revenirea la programul iniţial de lucru la nivelul LBC, şi anume la 4 ture. Asta după ce în ultimele săptămâni salariaţii care munceau în 3 ture s-au plâns de faptul că nu pot face faţă comenzilor şi au cerut să li se plătească orele lucrate suplimentar. Lipsa de personal existentă la LBC a determinat conducerea uzinei să decidă revenirea la programul iniţial de lucru, şi anume la 4 schimburi şi să transfere circa 200 de angajaţi care lucrau la alte locuri de muncă la LBC pentru a acoperi posturile unde era nevoie de salariaţi. "De la 1 august s-a revenit la programul de lucru de 4 schimburi. În ceea ce priveşte numărul de personal, acesta a fost suplimentat cu încă 200 de salariaţi care au fost transferaţi de la alte sectoare, cum ar fi de la Cocserie şi care au fost aduşi pentru a împacheta tabla la secţia ajustaj. În afara cocsarilor care au fost transferaţi la împachetat tabla, au mai fost transferaţi electricieni, lăcătuşi", ne-a declarat liderul Sindicatului "Siderurgistul", Cristi Eftimie. În ceea ce priveşte LBR, liderul de sindicat ne-a declarat că se lucrează în 3 schimburi, iar în ceea ce priveşte LTG2, acesta funcţionează existând comenzi, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul LBR şi a secţiei de zincare.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=13
Recommended Posts