Jump to content

Digul de la Cosmeşti n-a fost terminat încă


Recommended Posts

Posted

Cosmeşti Vale, încă în zonă inundabilă

Digul care nu se mai termină

În Cosmeşti Vale, lucrurile arată ca anul trecut, ca acum doi ani…. Casele curate, frumoase şi noi stau tot acolo unde s-au aflat de zeci de ani – pe malul Siretului. Că situaţia se prezintă la fel ca anul trecut nu mai este o noutate pentru nimeni. Vorbim despre digul de apărare împotriva inundaţiilor, care ar fi trebuit să se construiască în jurul satului, precum un inel, astfel încât aşezarea celor aproape 400 de gospodării să fie ferită din toate părţile. Digul a rămas însă nefinalizat pe o porţiune de doar câteva sute de metri. Problema este că, din această cauză, apele s-ar putea revărsa din nou în sat, iar durerea ar fi îndoită: o dată pentru că ar afecta din nou gospodăriile distruse în 2005 şi a doua oară, pentru că sinistraţii nu ar mai beneficia de niciun fel de ajutor prin legea asigurării obligatorii a locuinţei, pe care guvernul vrea să o aplice în curând. Nu ar beneficia, pentru că, până nu se „închide” digul, zona este considerată inundabilă, şi, în consecinţă, casele reconstruite acolo nu au autorizaţie. Nu au autorizaţie, deci nu există „în scripte”, deci nu vor fi luate în calcul de legea asigurării obligatorii a locuinţei. Situaţia ne-a fost confirmată de viceprimarul Ioan Ciot: „Digul cel nou, un inel de vreo şapte-opt metri are două breşe în el, ambele pe terenul Ocolului Silvic Vrancea. Pentru că nu ne-am înţeles cu Ocolul Silvic, care ne-a cerut pentru cei circa 300 de metri vreo 30 de miliarde de lei vechi [despăgubire pentru arborii plantaţi – stejar, nuc], digul nu s-a mai continuat acolo. Vorbim de o suprafaţă de 300 de metri, plantată cu stejar - dar ce spun ei că e o pădure, sunt nişte arbori rari ca stâlpii de telegraf - şi de încă o suprafaţă de 100 de metri, cu nuci, lângă calea ferată. Societatea care a construit digul a zis că şi mâine termină, dacă se reglementează situaţia cu Ocolul Silvic. Până atunci însă, cele 387 de familii se află tot în zonă inundabilă. Ceea ce înseamnă că locuinţele nu au autorizaţie şi, la o adică, dacă s-ar aplica legea asigurării obligatorii a locuinţei, oamenii de acolo nici n-ar conta…”

http://www.viata-libera.ro/articol-Digu ... ina_2.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.