Radioamatorismul, un tărâm uitat

[dcp100168]

Radioamatorismul, un tărâm uitat de timp. Salvaţi-l!

Undele radio, cele pe care le folosesc şi radioamatorii pentru a stabili contacte locale, naţionale şi chiar intercontinentale, se folosesc şi acum, numai că acest lucru se realizează cu echipamente de ultimă oră, al căror semnal este "citit" de terminale cum ar fi telefonul mobil sau PC-ul. Totuşi, mai există încă instituţii şi societăţi care folosesc în comunicaţii echipamente radio clasice, cum ar fi CFR-ul, Ministerul Administraţiei şi Internelor, firmele de taxi etc.

Dar să revenim la sportul numit radioamatorism. Poate o să rămâneţi surprinşi, dar sunt foarte multe cluburi de radioamatori care organizează concursuri naţionale şi internaţionale, la care participă radioamatori din toate colţurile lumii, chiar din ţări al căror nume abia îl găsim în atlasele geografice. Unii dintre ei folosesc echipamente radio depăşite, voluminoase, de producţie sovietică. Pe de altă parte, există firme de renume în domeniul comunicaţiilor, cum ar fi Yaesu, Kenwood, Icom şi altele, care produc echipamente şi accesorii radio dedicate special radioamatorilor. Totuşi o mare parte dintre radioamatori folosesc echipamente şi antene construite chiar de ei şi având nişte performante demne de invidiat chiar de marile firme de profil.

Cu toate că este un sport-hobby considerat ciudat de unii, care spun "cine mai comunică prin staţie acum, când telefonia şi internetul sunt la modă?", pe calea undelor radio s-au stabilit legături la mare distanţă, legături care au contribuit la salvarea de vieţi omeneşti în cazul unor catastrofe naturale, naufragii, şi asta mulţumită radioamatorilor care au stat ore în şir în faţa echipamentelor, baleind frecvenţele radio cu speranţa de a realiza legături cu alţi radioamatori din cele mai îndepărtate zone ale globului.

Să nu credeţi că a fi radioamator este aşa simplu: pentru a construi sau utiliza un echipament radio trebuie să ai cunoştinţe de electronică, fizică, astronomie. Legăturile radio se fac uneori prin propagare directă, alteori se folosesc de reflecţii lunare sau ale meteoriţilor, chiar fluxul solar are o mare importanţă.

Faţa şi reversul

După ce v-am prezentat partea frumoasă a acestui sport, trebuie să vă prezentăm şi aspectele triste de care se lovesc radioamatorii. Deoarece vorbim de un sport foarte costisitor, majoritatea pasionaţilor de radioamatorism sacrifică o parte însemnată a bugetului familiei pentru a achiziţiona echipament, staţii, antene. Acestea din urmă trebuie amplasate în zone cu înălţime şi cu deschidere spre eter cât mai mare. Guvernul nu mai alocă de mult vreun ban cluburilor de profil, chiar şi amplasamentele acestora a trebuit cedate noilor proprietari. Totuşi, deşi marginalizaţi, radioamatorii încearcă să păstreze acest sport încă viu şi să atragă tot mai mulţi adepţi. Aşa cum unele sporturi sunt sponsorizate şi prezentate în zona media, şi radioamatorii ar dori să li se ofere măcar un loc unde să-şi desfăşoare activitatea sau măcar câţiva metri pătraţi de teren pentru a amplasa o antenă.

Şi, pentru a vă arăta că radioamatorismul este încă "viu" în oraşul nostru, vă vom face cunoştinţă cu câţiva dintre "veteranii" acestui sport (indicativele din paranteze codul, alcătuit din litere şi cifre, care identifică un radioamator şi locaţia lui pe glob), radioamatori ce menţin pe linia de plutire un club momentan fără sediu, ţinând şedinţele pe câte-o terasă, iar concursurile se desfăşoară, individual sau în grup, la domiciliul unora dintre ei: Florin Andrei Ştefănescu (YO4RXX), unul dintre cei mai buni specialişti în construcţia de antene, Georgel Ioan (YO4RFR), un împătimit al acestui sport, care investeşte foarte mult suflet, dar şi bani în echipamente, Lucian Vechiu (YO4REC), Valeriu Bărbieru (YO4RDN), Mihăiţă Popa (YO4RQL), Dan Nicolae Popaene (YO4SAR) şi mulţi alţii.

În încheiere nu putem spera decât că în viitor acest sport nu va deveni amintire.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=16

Şi, cel mai bun dintre toţi, Y04RLP

[chirac]

...---... pentru radioamatori!

[kos]

adica ???

[chirac]

s.o.s.Cine are posibilitate sa ii ajute pe radioamatori Eu as putea oferi ce va carti ,acum demodate,foarte bune odinioara cc 40 de ani de cind le posed eu .

adica ???

[Relu]

Voiam mai demult să scriu ceva despre radioamatorism dar articolul ăsta mi-a ridicat mingea la fileu

Criza prin care trece radioamatorismul gălățean se datorează unui prost management. Nu CINE, ci CE l-a adus într-o asemenea situație... De foarte multă vreme, activitatea de propagandă a fost ca și inexistentă. Înainte de '89 tinerii treceau pragul radioclubului, fiecare voia să învețe ceva: să învețe să depaneze echipamente radio, să învețe telegrafia pentru a putea mai apoi să obțină atestatul de radiotelegrafist sau pur și simplu din dorința de a învăța ceva nou... Apariția televiziunii prin cablu, a telefoniei mobile, a comunicațiilor prin internet au dat lovitură după lovitură radioamatorismului.

Acum douăzeci de ani, pe meleagurile gălățene erau cam două sute de radioamatori ... astăzi numărul lor nu trece de douăzeci...

De mai bine de un secol, mapamondul este împânzit de comunicații prin intermediul undelor electromagnetice. Radiodifuziune, televiziune, dirijarea traficului aerian și naval, servicii meteorologice, comunicații militare sau de interes public, GSM sau GPS sunt doar câteva din aplicațiile a ceea ce azi numim RADIO. Comunicarea între oameni e din ce în ce mai facilă, indiferent de distanță. Numeroși specialiști, cu diverse grade de pregătire trudesc astăzi pentru extinderea acestor aplicații. Printre ei, vom găsi o categorie mai aparte, niște pasionați de radiocomunicații, care nu au atestate speciale dar se bagă și ei în acest peisaj. Nu, nu sunt niște încurcă-lume, sunt RADIOAMATORII. Sunt oamenii care și-au făcut din radiocomunicații un hobby, un stil de viață. Acolo unde alții dau greș ori spun „nu se poate”, apar acești neastâmpărați care, cu mijloace proprii, deschid calea. Nimeniu nu spune că profesioniștii sau savanții radiocomunicațiilor sunt niște incapabili. Radioamatorii au de partea lor entuziasmul, pasiunea, răbdarea, ingeniozitatea. Ei au deschis calea comunicațiilor intercontinentale, descoperirea remarcabilelor proprietăți ale ionosferei, găsirea unor soluții de economisire a energiei și eficientizare a traficului radio, comunicațiile prin reflexie folosind corpurile cosmice sau implementarea calculatorului în comunicații. Mânuind tot felul de echipamente, emițătoare, receptoare, folosind antene cu forme ciudate, trimițându-și unii altora diverse mesaje, în diverse moduri, îi găsim la orice oră din zi sau din noapte, în eter...

[dcp100168]

Sportivii care pot salva vieţi sunt ignoraţi cu desăvârşire de autorităţile din Galaţi

Radioamatorismul este practicat în prezent de peste 300 de gălăţeni, singurii, în caz de dezastru, care pot asigura comunicaţiile între localităţi sau cu străinătatea. Clubul lor există nîsă doar cu numele, pentru că după Revoluţie nu au mai beneficiat de spaţiu.

Orice radioamator care a prins vremurile de dinainte de 89 spune astăzi că, pe atunci, sportul care a "corupt" şefi de state şi intelectuali de elită era un "paşaport ultradiplomatic". Gălăţenii care au îmbrăţişat pasiunea pe unde scurte şi ultrascurte aveau o libertate pe care oamenii de rând nu o cunoşteau: treceau dincolo de graniţe cu acceptul şi chiar susţinerea fostului regim.

Undă verde de la Securitate

Unul dintre cei aproximativ 300 de radioamatori gălăţeni este Georgel Ioan (56 ani), care a învăţat să "zboare" pe unde, după ce i-a fost insuflat acest microb de prietenul său Constantin Tătaru. "Mi-am luat indicativul în 1985, în urma exemenelor susţinute la Iaşi şi a unui "interviu" la Securitate. Era o comisie din trei inşi şi te întrebau de ce vrei să fii radioamator. Le-am spus că îmi place şi m-au dat undă verde. în principiu puteai vorbi liber, dar era un coleg al nostru care era chemat periodic la Securitate şi dădea rapoarte", spune Georgel Ioan.

încă de la începuturi, gălăţeanul şi-ar fi dorit o super-antenă, cu care să prindă legături cât mai departe, dar aşa ceva era interzis, la fel ca şi achiziţionarea staţiilor de emisie-recepţie. „Cu staţiile de atunci nu puteam vorbi foarte departe. Le confecţionam manual, pentru că dacă făceai comandă în străinătate, luai foc, te arestau şi pe tine şi toată familia. Cu staţiile de atunci puteam vorbi cel mult în jurul ţării, cu statele vecine", ne dezvăluie radioamatorul.

Antena asigură 90% din reuşita unei legături radio, indiferent de cât de performante sunt staţiile, aşa că orice radioamator îi acordă importanţa cuvenită.

Georgel Ioan a început să-şi realizeze în urmă cu doi ani visul de înălţa una dintre cele mai performante antene din Galaţi.

A înconjurat globul pe unde radio

Spiderbeam - antena gigant - este susţinută de piloni înalţi de 24 de metri şi are o anvergură de zece metri, cu care reuşeşte să prindă legături din Brazilia până în Vietnam.

„Cea mai lungă legătură pe care am stabilit-o a fost de 29.000 km, cu un brazilian. Practic am înconjurat Ecuatorul. Am mai vorbit cu Antarctica, Sudan, SUA, Vietnam, Maldive. Toţi radioamatorii din aceste ţări, cu care am comunicat, ştiau despre România. Cunoştinţele de geografie sunt indispensabile pentru un radioamator", completează Georgel Ioan.

Salvatori pe unde scurte

Pasiunea pentru radioamatorism, care pentru neiniţiaţi poate părea în cel mai bun caz o excentricitate mâncătoare de foarte mulţi bani şi fără profit material, are un merit incontestabil şi de o reală utilitate: transmisiunile radio sunt singurele care pot asigura comunicarea în cazul în care reţelele de telefonie sau internet ar cădea, cum se întâmplă în cazul dezastrelor naturale.

„Avem un protocol cu ISU, care specifică faptul că în cazul unor calamităţi care duc la căderea liniilor de telecomunicaţii, noi asigurăm comunicaţiile. Pentru acest scop, putem fi consemnaţi la domiciliu. Aşa s-a întâmplat în Japonia, la tsunami. Acolo sunt 4.800.000 de radioamatori şi toţi au colaborat la asigurarea transmisiunilor", punctează Georgel Ioan.

Sportul cu cele mai multe diplome nu este însă deloc promovat şi susţinut în Galaţi. Dacă înainte de Revoluţie clubul radioamatorilor avea un sediu, la câţiva ani după căderea regimului comunist pasionaţii acestui sport, care îşi susţin integral, financiar vorbind, întreaga activitate nu au mai avut o bază a lor.

„Când vine vorba de radioamatorism, toată lumea întreabă câţi bani ies, iar când aud că nu este un sport comercial, nu îi mai interesează. Nu ţine nimeni cont de faptul că prin radio se pot stabili legături urgente cu orice locaţie de pe Glob şi că în cadrul unui club ne-am putea organiza altfel activitatea. Au fost situaţii când au fost salvate veţi omeneşti prin legăturile făcute de colegii noştri, care prin staţii au putut transmite mesaje urgente şi primi ajutor", completează radioamatorul a cărui mare dorinţă este să găsească tineri care să îmbrăţişeze această pasiune şi să ducă tradiţia mai departe.

Se caută urmaşi!

„înainte erau cercuri practice, în care copiii puteau descoperi frumuseţea acestui sport. Ar trebui să putem merge noi în şcoli, să recrutăm elevi pasionaţi de fizică şi dacă din 200 de copii, doi reuşesc să îşi ia indicativul, ne putem declara mulţumiţi", conchide gălăţeanul.

Pe Glob, sunt state unde radioamatorismul face parte din pregătirea pentru viaţă a tinerilor. în Sri Lanka, copiii învaţă radio la şcoală, iar în Japonia au obligatoriu în programa şcolară câte o oră pe săptămână.

adevarul.ro

[Relu]

Radioamatorismul este un sport al nervilor. Problema e: cum fac alt ham, aflat de cealaltă parte a globului să-mi pronunțe indicativul? Oricât ai fi de dotat, apar limitări: bandă aglomerată, propagare slabă (funcție de ciclul solar sau de sezon ), ori pur și simplu traseul undelor e altul, ceea ce intră în receptorul tău e doar o reflexie accidentală (gândiți-vă la următoarea analogie: un automobil, trece noaptea pe stradă, paralel cu ferestrele noastre; pentru o fracțiune de secundă, lumina farurilor sale întâlnește o suprafață reflectorizantă și o proiectează în cameră).

„Cu staţiile de atunci nu puteam vorbi foarte departe. Le confecţionam manual, pentru că dacă făceai comandă în străinătate, luai foc, te arestau şi pe tine şi toată familia. Cu staţiile de atunci puteam vorbi cel mult în jurul ţării, cu statele vecine", ne dezvăluie radioamatorul.

Și totuși, chiar pe vremea aceea se făceau DX-uri. Citiți ce am scris mai sus...

Antena asigură 90% din reuşita unei legături radio, indiferent de cât de performante sunt staţiile, aşa că orice radioamator îi acordă importanţa cuvenită.

100% adevărat. Adevărul e că la bloc nu prea îți permiți să deții cine știe ce. Dacă reușești să întinzi un fir între două blocuri, să zici săru-mâna! Dacă poți să plantezi un catarg pe bloc, să dai pomelnice la biserică pentru administrator, șef de scară și vecinii de la ultimul etaj.

„Cea mai lungă legătură pe care am stabilit-o a fost de 29.000 km, cu un brazilian. Practic am înconjurat Ecuatorul.

Adică o legătură radio se poate face short path sau long path. Undele fie se duc direct către corespondent, pe calea cea mai scurtă, fie te folosești de staturile ionizate de la poli sau din zona crepusculară , îndrepți antena într-acolo iar undele înconjoară Pâmântul pentru a ajunge la corespondent.

Se caută urmaşi!

„înainte erau cercuri practice, în care copiii puteau descoperi frumuseţea acestui sport. Ar trebui să putem merge noi în şcoli, să recrutăm elevi pasionaţi de fizică şi dacă din 200 de copii, doi reuşesc să îşi ia indicativul, ne putem declara mulţumiţi", conchide gălăţeanul.

Înainte, descopereai lumea cu ajutorul radioului... Acum , internetul a luat-o înainte... Pentru a repune pe picioare un radioclub la Galați ar fi nevoie de o muncă colosală. Nu e suficient să le vorbești copiilor. Mai trebuie să le și arăți ceva... Iar dacă le arăți doar aparatură ieșită din fabrică n-ai făcut nimic...

[vdnick]

In speteala nostra de a ne rezolva problemele... nimeni nu a scris macar un scurt istoric al radioamatorismului din judetul Galati!

 

Cred ca ar fi util...

Edited April 4, 2013 by vdnick