dcp100168 Posted August 11, 2009 Posted August 11, 2009 50.000 de salariaţi gălăţeni, în vacanţă forţatăDupă ce câteva mii de salariaţi care muncesc în domeniul privat au fost disponibilizaţi ca urmare a faptului că firmele la care lucrau au resimşit efectele crizei economice, fiind nevoite să facă reduceri de personal ca urmare a restrângerii sau chiar a încetării activităţii, a venit şi rândul personalului bugetar să resimtă efectele crizei economice, potrivit anunţului făcut ieri de ministerul Finanţelor Gheorghe Pogea. Astfel, ministrul Finanţelor a anunţat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că pentru reducerea cheltuielilor bugetare toţi salariaţii din sectorul bugetar vor face obiectul reducerii timpului de lucru cu echivalentul a zece zile lucrătoare în perioada septembrie-noiembrie, urmând să fie sistată şi plata orelor suplimentare sau acordarea diferitelor prime sau premieri. Practic, mesajul ministrului Finanţelor pentru bugetari a fost unul simplu: aceştia vor fi trimişi acasă timp de 10 zile fără să fie plătiţi sau, acolo unde măsura nu poate fi realizată, se va modifica programul de lucru, care va fi redus de la 8 la 6 ore. Ministrul Pogea a spus că fiecare ordonator de credite va decide ce măsuri vor fi puse în practică, precum şi modalitatea în care se va face acest lucru.La nivelul judeţului Galaţi, măsurile drastice anunţate de ministrul Finanţelor ar trebui să lovească buzunarele a circa 50.000 de salariaţi care muncesc în sectorul bugetar sau în administraţia publică. Dacă acest lucru se va întâmpla efectiv în cazul tuturor, este greu de spus la ora actuală.La Garda de Mediu Galaţi lucrează 12 comisari de mediu, iar potrivit şefului Gărzii de Mediu Galaţi, Mihai Turcu, personalul este insuficient în condiţiile în care la comisariatul din Vrancea, un judeţ mult mai mic, sunt 17 comisari de mediu. "Vom vedea ce va fi şi cum se va aplica această măsură. Comisarii de mediu nu beneficiau de prime sau premieri, dar orele suplimentare erau plătite", ne-a spus Mihai Turcu. Teoretic, comisarii Gărzii de Mediu ar urma să primească zile libere pentru orele lucrate suplimentar.La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi personalul este insuficient, în condiţiile în care numărul şomerilor s-a dublat în ultimul an de zile, ceea ce presupune pentru angajaţii instituţiei un volum dublu de muncă, şi aici dacă ne referim doar la întocmirea actelor necesare pentru persoanele care solicită ajutor de şomaj pentru şi pentru ţinerea evidenţei lor. "Acum un an, în evidenţa instituţiei noastre erau 12.239 de şomeri, dintre care 1.617 primeau indemnizaţie de şomaj. Acum avem în evidenţa instituţiei 20.902 şomeri, dintre care 7.965 primesc indemnizaţie de şomaj. Volumul de muncă care trebuie depus de angajaţii instituţiei numai în cazul şomerilor indemnizaţi este mult mai mare faţă de acum un an", ne-a declarat directorul coordonator al AJOFM Galaţi, Elena Grosu.O altă instituţie ai cărei angajaţi ar trebui să plece cu mai puţin bani acasă este Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), unde lucrează 83 de angajaţi, care ori vor fi nevoiţi să stea acasă timp de zece zile, ori vor munci mai puţine ore. Potrivit directorului coordonator al ITM, Ionel Petrea, la solicitarea Inspecţiei Muncii, s-a întocmit o situaţie cu personalul care îndeplineşte condiţiile de pensionare anticipată până la sfârşitul acestui an, fiind vorba de şase salariaţi. "Ni s-a solicitat să facem o situaţie cu numărul de personal care îndeplineşte condiţiile de pensionare anticipată până la sfârşitul anului, iar în cazul ITM Galaţi este vorba de şase angajaţi", ne-a mai precizat Ionel Petrea. În ceea ce priveşte plata orelor suplimentare, în cazul inspectorilor de muncă acest lucru nu se aplică.Şi la nivelul Direcţiei de Finanţe Galaţi ar putea fi vorba de punerea în practică a măsurilor anunţate de ministrul Finanţelor, care ar putea lovi 600 de angajaţi. Angajaţii Direcţiei de Finanţe nu primesc bani pentru orele suplimentare deci măsura nu îi va afecta la acest capitol.În ceea ce priveşte Primăria Galaţi, o instituţie unde, potrivit purtătorului de cuvânt, Nicoleta Manole, lucrează 600 de persoane, şi aici cuvântul de ordine ar urma să fie reducerea programului de lucru sau trimiterea acasă timp de 10 zile. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi ne-a declarat că orele suplimentare făcute de salariaţi nu erau plătite, singurul spor de care aceştia beneficiau, în afara celui de vechime, era cel pentru condiţii dăunătoare.Învăţământul, ocolit de măsurile lui Pogea?Măsurile drastice anunţate ieri de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, nu pot fi aplicate în cazul celor 8.500 de cadre didactice care lucrează în învăţământul preuniversitar gălăţean, potrivit liderilor de sindicat. Practic, în cazul celor 8.500 de cadre didactice nu se poate vorbi de reducerea programului de lucru sau de trimiterea acasă timp de 10 zile fără a li se plăti vreun leu. Intenţia ministrului de Finanţe de a reduce programul de muncă în sistemul bugetar nu se poate aplica în învăţământ, în opinia preşedintelui Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Valeriu Diculescu. "Decizia lui Pogea nu se poate pune în practică în învăţământ. Chiar aş vrea să văd cum ministrul finanţelor trimite copiii acasă sau cum face program mai scurt pentru aceştia", ne-a declarat Valeriu Diculescu.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=9
oana6200 Posted August 12, 2009 Posted August 12, 2009 Uite eu ma aflu inca departe de Galati, dar am citit toate posturile din ultima vreme... La mine la serviciu deja au inceput problemele; am fost trimisi in concediu de la inceputul lunii august, chiar daca aveam programate concediile programate mai devreme sau mai tarziu, pe motivul economiei de curent electric (eu il aveam programat din 17 august). Oricat de mult incercam sa ne mascam temerile si sa ne "cosmetizam", mi-e groaza atat pentru cei 20% bugetari care vor fi disponibilizati,cat si pentru somerii care vor veni dupa aceea din cauza scaderii consumului. Si mi-e groaza si pentru cei 80% care vor ramana, pentru ca, odata cu cresterea numarului somerilor, va creste si polarizarea societatii, cu consecinte foarte grave asupra sigurantei viitorului. Mai pe romaneste, "sa moara si capra vecinului".
Recommended Posts