Jump to content

Ce mai vinde Fiscul gălăţean


Recommended Posts

Posted

Ce mai vinde Fiscul: maşini înmatriculate în Bulgaria, cu volanul pe dreapta, un ham uzat şi o motocicletă fără cheie de contact

Maşini în stil britanic, cu volanul pe dreapta, înmatriculate în Bulgaria sau în Moldova, autoturisme numai bune de dus la remat, căruţe incomplete, un ham uzat sau o motocicletă fără cheie de contact. Toate acestea sunt scoase la vânzare de Fisc, în încercarea de a face bani de pe urma bunurilor confiscate.

Fiscul din Galaţi vinde, fără licitaţie, 25 de maşini intrate în proprietatea statului. Cele mai multe sunt înmatriculate în Bulgaria şi în Moldova. Printre ele se află numeroase modele produse în stil britanic, cu volanul pe dreapta. Cel mai scump autoturism scos la vânzare de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi (AJFPG) este un BMW 728i albastru, cu motor pe benzină, fabricat în anul 1999 şi înmatriculat în Bulgaria. Maşina, cu volanul pe dreapta, costă 8.360 de lei cu TVA. Cu 7.819 lei îţi poţi cumpăra de la Fiscul din Galaţi un Range Rover cu motor de 2.495 de cmc din 1998, iar cu puţin peste 6.000 de lei un Mercedes Benz C280 S600 cu motor pe benzină de 2.899 cmc, cu volan pe dreapta, ambele înmatriculate în Bulgaria.

În Galaţi se vinde şi un autoturism VAZ 21063, în culoarea "ocru auriu", fabricat în 1985 şi înmatriculat în Moldova, care costă 2.375 de lei, dar şi două motociclete, un Gilera Runner roz, fără număr, şi un Aprilia Leonardo gri, fără cheie de contact. Preţul lor este de 837 de lei, respectiv de 1.001 lei.

Pe lângă autoturisme şi motociclete, Fiscul gălăţean scoate la vânzare şi două căruţe cu roţi de cauciuc, "incomplete", la 84,5 lei bucata, un ham uzat cu 3,25 de lei şi două terenuri arabile în comuna Sendreni.

Ofertele integrale pot fi consultate pe site-ul anaf.ro.

gandul.info

  • 3 months later...
Posted
Finanţele Publice scot la licitaţie o casă a fostului manager al Stelei, Mihai Stoica


Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Galaţi, pe data de 1 aprilie, de la ora 13.00, va fi scoasă la licitaţie una dintre locuinţele fostului manager de la Steaua, Mihai Stoica.

Este vorba despre o construcţie şi un teren, ambele situate în localitatea Şiviţa - Tuluceşti, judeţul Galaţi. Imobilul este situat în intravilanul satului Şiviţa şi este compus dintr-un teren, curte şi grădină, în suprafaţă totală de 2.760 mp şi o casă de locuit edificată pe acest teren, în suprafata totală construită de 59 mp, construită din paiantă, acoperită cu tablă şi formată din două camere, o bucătărie, două holuri şi o magazie.

Surprinzător, preţul de pornire a licitaţiei este unul destul de piperat: 121.787 de lei, asta în condiţiile în care casa este într-o localitate aflată pe latura estică a judeţului Galaţi, cunoscută drept zonă săracă. Şiviţa se află la aproape 30 de km distanţă de Galaţi.

În anunţ se mai spune că „Acest imobil, este grevat de sarcini în favoarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, iar valoarea imobilului lui este fără TVA.

Reamintim că fostul manager general al echipei de fotbal Steaua Bucureşti a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare în Dosarul Transferurilor. Fostul manager al Stelei a suportat destul de greu condamnarea primită. Conform unor informaţii, Meme a albit, şi-a lăsat barbă şi se confruntă cu o depresie severă.


  • 4 weeks later...
Posted

Pentru casa lui Meme Stoica, niciun cumpărător

Mihai Stoica, fost manager al Stelei, care execută o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi 6 luni în Dosarul Transferurilor, este executat silit de Fisc, care-i scoate la licitaţie o casă aflată în localitatea Şiviţa din Galaţi. Această licitaţie trebuia să aibă loc pe 1 aprilie, la sediul finanţelor gălăţene. Preţul de pornire a licitaţiei era de 121.787 lei, mult prea mare în opinia localnicilor, care spunea că o casă bună în zonă se vinde cu 45.000 de lei. Licitaţia nu a mai avut loc, deoarece nu s-a înscris nimeni.

"Procedura va fi reluată peste 15 zile, iar atunci preţul de vânzare va fi redus cu 25%", a declarat George Marinescu, Direcţia de Finanţe Galaţi.

Casa a fost construită în 1950 şi cumpărată de Mihai Stoica în 1999. Este de fapt o casă din paiantă, a cărei singură îmbunătăţire o reprezintă un gard din beton înalt de circa doi metri. În schimb, suprafaţa aferentă de aproape 3.000 de metri pătraţi, este pretabilă oricând pentru realizarea unei microferme, mai ales că se află la marginea satului Şiviţa, la nici 50 de metri de islazul comunal.

presagalatibraila.com

  • 1 year later...
Posted

Oferta de Black Friday a Fiscului: maşini de lux vândute ieftin pe Facebook

Anunţul de vânzare a fost făcut de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) chiar de „Black Friday”, pe o pagină de Facebook special creată pentru a promova valorificarea bunurilor confiscate. Licitaţia va avea loc la Galaţi pe 27-28 noiembrie.

Fiscul românesc face un pas interesant în tentativa de a se adapta la canalele de comunicare moderne. Astfel, pe o pagină de Facebook special creată pentru a anunţa valorificarea bunurilor confiscate, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) informează publicul larg despre o licitaţia de maşini (multe de lux) aflate în garajul de la Galaţi al instituţiei. Cele mai multe dintre limuzine, aparţinând unor mărci renumite pe piaţa de lux (cu ar fi Porsche, Ford Mustang, BMW sau Mercedes), au fost confiscate de la contrabandişti, dar şi de la mari evazionişti, iar statul încearcă acum să facă ceva bani din vânzarea acestora.

Licitaţia propriu-zisă va avea loc în perioada 28-29 noiembrie 2016, iar oferta pare să fie pentru toate buzunarele, căci pe lângă maşinile de fiţe din listă (care poate fi consultată pe secţiunea specială de pe site-ul ANAF  şi pe grupul din Facebook) se găsesc şi maşini obişnuite, unele ridicol de ieftine. ANAF informează că preţurile au fost stabilite de un evaluator independent acreditat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România -ANEVAR şi că, în cazul în care nu va fi găsit niciun cumpărător, valorile de plecare vor fi diminuate cu 25% la următoarea licitaţie.

Vedeta lotului pare să fie un Porsche Cayenne GTS, cu anul fabricaţiei 2008, care are preţul de pornire de 82.167 lei (fără TVA), adică de circa 22.000 de euro cu toate taxele incluse. Automobilul a aparţinut lui Stănescu D Istrate, unul dintre cei mai mari evazionişti din Galaţi, care are deja trei condamnări pentru fraude fiscale de milioane de euro. Maşina arată destul de bine, iar cei de la ANAF dau asigurări că va putea fi înmatriculată, deoarece „pentru toate maşinile scoase la licitaţie s-a solicitat Registrului Auto Roman eliberarea de duplicate ale certificatelor de înmatriculare şi ale cărţilor de identitate”.

Foarte interesant este şi un Ford Mustang AE Cabriolet din 2008 (cu 26.000 de kilometri la bord), care este scos la vânzare cu suma de 50.417 lei fără TVA, adică în jurul a 13.500 de euro cu toate taxele incluse. Maşina a aparţinut interlopului buzoian Florian Feraru, zis Fănică Tudor, care în urmă cu cinci ani a fost condamnat la şase ani de închisoare şi la confiscarea averii, pentru trafic de carne vie.

Nici autoturismul Volvo S80, cu anul fabricaţiei 2007, la preţul de pornire 20.836 lei (fără TVA), nu pare chiar de lepădat după cum se poate vedea din fotografiile ataşate anunţurilor.

De cealaltă parte, „cenuşăreasa” lotului pare să fie o Dacia Logan din 2005, care are un preţ de numai 2.083 de lei fără TVA, adică de nici 600 de euro cu toate taxele incluse.

În ceea ce priveşte reacţia internauţilor la preţurile comunicate şi la noua manieră de comunicare a ANAF, părerile sunt împărţite. În vreme ce unii apreciază deschiderea către public a Fiscului, alţii spun că preţurile de pornire a licitaţiilor sunt cam mari şi că, de regulă, maşinile confiscate sunt în marea majoritate a cazurilor serios descompletate. Alţii critică faptul că Fiscul nu vinde mai repede bunurile confiscate, care ajung să-şi piardă valoarea după ce zac cu anii în depozite, şi sugerează şi implementarea posibilităţii ca tranzacţiile să se poată face on-line. Este de remarcat şi faptul că pagina de Facebook a ANAF are şi un moderator care încearcă să răspundă la întrebările celor interesaţi.

adevarul.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Vrei vin pentru sărbători? La Fisc sunt de vânzare 300.000 de litri la jumătate de preţ

Cei interesaţi să achiziţioneze vinuri vrac, pot găsi la Fisc peste 142.000 litri din şase soiuri, preţurile cerute de instituţia publică fiind cuprinse între 0,9 lei şi 2,6 lei fără TVA/litru. Sunt disponibile cantităţi de 1.000 litri de Fetească Neagră cu preţ de 2,6 lei fără TVA/litru, circa 120.000 de litri de vin de masă roşu (n.r. - trei tipuri) cu preţuri de 0,9 lei/litru sau 1,3 lei fără TVA/litru, 17.300 litri de vin alb Riesling Italian şi 4.300 de vin alb Sauvignon Blanc, preţul unui litru fiind de 1,56 lei fără TVA/litru. De asemenea, din patrimoniul Vini Com sunt scoase la vânzare circa 7.300 de sticle de vin din opt soiuri, producţie a anului 2011, preţul unei sticle de 0,75 litri fiind de 10,4 lei fără TVA. Din stoc fac parte 480 de sticle de Aligote, 864 de Chardonay, 843 de Fetească Neagră, 451 de Fotinia dulce, 1347 de Fotinia rose, 1.159 de Podu verde, 581 de Riesling de Rhin şi 1.449 de Vinum Alumni Roşu.

Ce soiuri sunt la licitatie

În cazul SCDVV, Fiscul scoate la vânzare circa 150.000 de litri de vin din 12 soiuri, preţurile cerute fiind cuprinse între 1,8 lei şi 2,35 lei fără TVA/litru. Astfel, sunt disponibile cantităţi de 10.843 litri de vin IGDM 2013 (2,14 lei fără TVA/litru), 4.500 litri de vin de masă roşu sec şi 10.180 litri de Sauvignon Blanc 2013 (1,8 lei fără TVA/litru), 17.288 litri de vin IGDM alb şi 2000 litri de vin de masă roşu 2013 (2,15 lei fără TVA/litru), 16.490 litri de vin de masă roşu 2014, 30.570 litri de Fetească Albă, 38.210 litri de Fetească Regală, 2395 litri de Pinot Gris, 6000 litri de vin de masă alb 2014 şi 1923 litri de vin Golia (2,25 lei fără TVA/litru) şi 9.567 litri de Muscat Ottonel (2,35 lei fără TVA/litru). Licitaţia este programată la sediul AJFP Iaşi pentru data de 8 decembrie, ora 10, scrie Ziarul de Iaşi.

newsring.ro

  • 1 month later...
Posted

Fiscul scoate la vânzare mașini de lux la prețuri mai mult decât accesibile

Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat, astăzi, prin intermediul unei postări pe Facebook, că scoate la licitație mai multe bunuri mobile și imobile, printre care și mai multe mașini de lux care nu au fost încă vândute, iar prețurile au scăzut considerabil.

Astfel, DGRPF Galați va scoate la licitație, pe data de 19 ianuarie, începând cu ora 13.00, un autoturism marca Audi A6 diesel, înmatriculat în România, an de fabricație 2001, culoare neagră, kilometri - 239.167, jante aliaj, taxa de poluare neachitată. Prețul de pornire al licitației este de... 5.852 de lei.

De asemenea, DGRFP Galați scoate la licitație, tot pe 19 ianuarie, începând cu ora 09.00, un autoturism marca BMW 318, 85 kw, înmatriculat în România, anul de fabricație 2002, culoare negru, iar prețul de pornire al licitației este de 7.000 de lei.

Nu în ultimul rând, Fiscul scoate la vânzare un autoturism marca Porsche Cayenne GTS 9PA EP22, înmatriculat în România, an de fabricație 2008, benzină, capacitate cilindrică 4806 cmc, culoare roșu. Prețul de pornire al licitației este de 41.084 lei.

reporterntv.ro

  • 5 months later...
Posted

Executaţi silit pe Facebook

ANAF a creat pe reţeaua de socializare Facebook o pagină unde sunt publicate anunţuri privind valorificarea bunurilor mobile şi imobile din toată ţara. La fiecare anunţ există o scurtă descriere a bunului respectiv, câteva fotografii relevante şi un link către pagina de internet a ANAF unde s-a făcut publicarea anunţului. Pagina este denumită „ANAF - Anunţuri valorificare bunuri”. Printre postările Galaţiului se numără anunţurile de vânzare pentru un Mercedes E200 din 2004 şi un Peugeot 405 fabricat în 1994.

viata-libera.ro

  • 3 months later...
Posted

6.525 lei cere ANAF pe 33 de diamante naturale

Fiscul vinde la prețuri mult sub cele ale pieței produse la care în mod normal nu ai acces oricum și oriunde. Așa poți cumpăra de la filialele ANAF diamante, super-bolizi de sute de cai putere, clădiri, vinuri unice de colecție sau chiar podgorii întregi de vie, bunuri confiscate de la datornici sau condamnați penal.

Potrivit jurnalul.ro, una din cele mai spectaculoase oferte ale ANAF este cea inițiată de regionala Galați, care vinde nu mai puțin de 33 de diamante naturale, de mărimi, culori și claritate din cele mai variate. Amatorii de pietre prețioase certificate pot alege între un diamant de 0,437 carate, culoare J și claritate I1, de calitate foarte bună, la prețul de 1.998 lei, altele de 0,099 carate, culoare G sau H și claritate VS, considerate, de asemenea, de bună calitate, la un preț de 301,5 lei și până la un diamant de 0,03 carate, parțial ciobit, cu un preț de numai 18 lei.

Tot Fiscul gălățean vinde aproape nouă kilograme de aur, dar aici nu mai avem chilipiruri, întrucât prețul cerut este mai mare decât cel al pieței. Este vorba despre 8.820,34 grame de bijuterii diverse, din aur de 14 karate, pentru care ANAF cere 150 lei/gramul. Dacă va reuși să le vândă la acest preț, Fiscul ar câștiga o sumă importantă, de peste 1,3 milioane lei.

reporterntv.ro

Posted

Fiscul vinde aur şi diamante din confiscări

Pe lângă şosete de damă, motostivuitoare, garaje, terenuri sau autoturisme confiscate de la contrabandişti, Fiscul mai are din când şi când şi oferte "de cinci stele". Un exemplu în acest sens îl oferă Compartimentul de valorificare bunuri confiscate regional Galaţi, o instituţie care nu este subordonată direct DGRFP Galaţi, ci Direcţiei generale executări silite cazuri speciale din cadrul ANAF, care anunţă scoaterea la vânzare directă a 33 de diamante şi a aproape nouă kilograme de aur.

Cele 33 de diamante naturale, plus o zirconie cubică (piatră nepreţioasă) sunt scoase la vânzare pentru un preţ total de circa 6.500 de lei, dar ele pot fi achiziţionate şi "la bucată". Astfel, amatorii de pietre preţioase pot alege de la un diamant de 0,437 carate, culoare J, claritate I1 (cel mai scump din listă, de 1.998 de lei), ori trei diamante de 0,099 carate, culoare G sau H şi claritate VS, la un preţ de 301,5 lei bucata, până la cele mai ieftine, cum ar fi un diamant de 0,017 carate, de culoare J şi claritate I1 (15,3 lei), sau alte două ciobite, de 0,33 carate, la 18 şi 27 de lei.

În ceea ce priveşte aurul scos la vânzare, vorbim aici de bijuterii din aur 585‰ (cercei, brăţări, inele, lanţuri, pandantive, coliere, ace de cravată, broşe etc.), în greutate de 8.820,34 grame, la preţul de 150 lei/gram. Dacă ar vinde această întreagă cantitate de aur, Fiscul ar obţine peste 1,3 milioane de lei.

Toate bunurile au fost expertizate şi evaluate de experţi ANPC, iar preţurile de vânzare au TVA inclus.

viata-libera.ro

Posted

DGRFP Galaţi vinde la licitaţie vinoteca Murfatlar

Una dintre cele mai spectaculoase vânzări organizate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi este cea a vinurilor din colecţia Murfatlar, care va avea loc pe 7 noiembrie, la sediul AJFP Constanţa. Sunt scoase la vânzare 11.027 de sticle de vin de vinotecă, unele vechi şi de 60 de ani, la un preţ de aproximativ un milion de lei, toate fiind proprietate a debitorului Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar.

Vinurile sunt de-a dreptul excepţionale, unice. Printre sortimentele scoase la vânzare găsim Chardonnay din 1950 (cu un preţ de peste 16.000 lei pentru un lot de 31 de sticle), Cabernet Sauvignon (cel mai vechi este din 1982, un lot de 157 de sticle se vinde cu 18.000 de lei), Pinot Gris din anii ’50-’60, Merlot şi Pinot Noir.
Cele peste 11.000 de sticle se vor vinde pe loturi, după sortimente şi anul recoltei.

viata-libera.ro

  • 7 months later...
Posted

Fiscul vinde bijuterii din aur

Compartimentul regional de valorificare bunuri confiscate Galaţi scoate la vânzare mai multe bijuterii din aur galben şi alb - cercei, lanţuri, inele, pandantive - împodobite cu pietre preţioase (diamante naturale, safire), intrate în proprietatea privată a statului şi provenind din confiscări. Sunt 39 de bijuterii în total, care au fost evaluate de un expert ANPC la o valoare totală de 118.000 de lei. Conform unui anunţ postat pe site-ul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, vânzarea directă a acestor bijuterii se va desfăşura pe 17 iulie, dar numai către persoane fizice şi juridice autorizate de ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase, aliajele acestora şi pietre preţioase.
Cea mai scumpă bijuterie scoasă la vânzare - 15.153 lei - este un colier din metal galben, în greutate de 90,14 grame, cu o puritate de 750 la mie şi având 32 de diamante naturale. Preţuri mari au, de asemenea, un lanţ din aur de 87,54 grame, care costă 10.540 lei, şi o brăţară din aur de 86,63 grame, evaluată la 10.430 lei, ambele cu o puritate de 750 la mie. Cu aceeaşi puritate, o brăţară de 54,97 grame şi cu 9 diamante naturale costă 9.199 de lei.
Printre accesoriile preţioase scoase la vânzare este şi un ceas inscripţionat Bvlgari, cu o greutate de 70,05 grame şi evaluat la 8.434 de lei.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

ANAF vinde Mercedes şi BMW la preţ de Dacia. Licitaţie pentru autoturisme de lux, timp de trei zile

ANAF vinde Mercedes şi BMW la preţ de Dacia. Licitaţie pentru autoturisme de lux, timp de trei zile, la Galaţi. Autoturismele sunt confiscate de la rău platnici şi regulile pentru a te nscrie la licitaţie sunt publicate pe site-ul ANAF. Mai multe modele de autoturisme BMW, Mercedes şi Audi sunt scoase la vânzare de ANAF pe 23,24 şi 25 iulie, la Galaţi. Un BMW 530 D din anul 2003 este scos la licitație pentru 16.889 lei, adică 3.600 de euro. Prețul de pornire al unui Mercedes Benz ML 320 CDI 4 Matic, din 2007, este de 41.819 lei, în euro însemnând 9.000 de euro. O altă mașină scoasă la vânzare este un Mercedes Benz E 280 CDI 4 Matic, din 2008, cu preț de pornire 24.632 lei, adică vreo 5.300 de euro.

observator.tv

  • 1 month later...
Posted

Fiscul gălăţean vinde rechizite

Serviciul Colectare, Executare Silită persoane juridice din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi scoate la licitaţie mâine, la ora 12,00, mai multe rechizite şi produse de papetărie. Oferta cuprinde foarfece, lipici, creioane, pensule, pixuri, markere, stilouri, perforatoare, ghiozdane, creioane colorate, carioci, caiete etc. la un preţ total de pornire al licitaţiei de 15.073 lei. Licitaţia va avea loc la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, din str.Brăilei nr. 33, cam. 510.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Licitaţie pentru bijuterii din argint, la Finanţele din Galaţi

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi scoate la vânzare bijuterii din argint, la un preţ de pornire de 1,9 lei/gram. Licitaţia organizată de Finanţele gălăţene se va desfăşura în ziua de 25 octombrie 2018, la sediul instituţiei din str.Brăilei. Aici se vor vinde prin licitaţie publică 2267,33 grame. Oferta se va face pentru întreaga cantitate. Pasul licitaţiei este suma de 5 % din valoarea de pornire stabilită.

La această licitaţie publică pot participa atât persoane fizice cât şi persoane juridice autorizate de ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase, aliajele acestora şi pietre preţioase. Pentru informaţii suplimentare persoanele interesate se pot adresa la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi.

monitoruldegalati.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Fiscul gălăţean vinde o nouă serie de bijuterii confiscate

Compartimentul regional de valorificare bunuri confiscate Galaţi scoate la vânzare directă o nouă serie de bijuterii din aur şi alte metale preţioase. Conform unui anunţ postat pe site-ul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, licitaţia va avea loc pe 14 noiembrie, fiind destinată persoanelor fizice şi juridice autorizate de ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase.

Conform listei afişate, vor fi scoase la vânzare 29 de bijuterii diverse (brăţări, inele, lănţişoare şi cercei), cu o greutate totală de aproximativ 300 de grame şi cu un preţ de vânzare total care a fost evaluat de un expert ANPC la 52.000 de lei. Cele mai valoroase piese sunt un lănţişor din metal de culoare galbenă (750 la mie) greu de 92 de grame şi cu un preţ de 12.616 lei, şi o brăţară cu zale plate în formă de 8, cu inscripţia „Eva”, din aur 750 la mie, care cântăreşte peste 54 de grame şi costă 7.451 de lei.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Motoscutere la preţ de jucării

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi organizează, pe 22 noiembrie, o nouă licitaţie publică pentru vânzarea unor bunuri devenite proprietate a statului. Ies în evidenţă preţurile de pornire pentru vehiculele pe două roţi scoase la vânzare: 278 de lei bucata, pentru fiecare dintre cele două motoscutere (Aprilia şi Peugeot), un moped Piaggio Liberty şi un ciclomotor Kymco (bicicletă cu motor de un cilindru, cu o capacitate până la 50 cmc).

Fiscul gălăţean mai scoate la vânzare o motocicletă pe benzină, fără număr de înmatriculare şi fără acte, la 388 de lei, un Nissan X-Trail diesel, fabricat în 2002, la 3.885 lei, un Fiat Doblo (2006, înmatriculat în Turcia), la un preţ de 4.439 lei şi un Mercedes Benz S600 (din 1999, înmatriculat în Bulgaria), la 23.861 lei.

În aceeaşi zi va avea loc a doua licitaţie pentru o cantitate de aproape 2,3 kilograme de obiecte din argint, la un preţ de pornire de 1,9 lei/gram şi la care se aşteaptă oferte pe întreaga cantitate.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Cea mai ieftină mașină din România, vândută de ANAF Galați. Prețul: 300 de lei

Există stilouri, cărți sau bilete la concert mai scumpe decât o mașină pe care o vinde fiscul gălățean. Este vorba de o Dacie, înmatriculată în Brăila, pentru care cere doar 300 de lei, cea mai mică valoare înregistrată la nivelul întregii țări.

Conform informațiilor publicate pe pagina de internet anaf.ro, filiala gălățeană oferă o Dacia 1310 albastră, înmatriculată cu nr BR 03 DJS, la prețul de numai 300 de lei. E drept că, la o asemenea sumă, nici autoturismul nu este cine știe ce, având acumulatorul crăpat și sistemul de frânare nefuncțional. Pentru mai multe detalii amatorii o pot contacta pe funcționara ANAF, Victoria Brînzan, pe adresa de internet Victoria.Brinzan.GL@mfinante.gov.ro sau la telefoanele 0236/490008 int.2053, 0726785333.

Cei care mai au o sută-două de lei prin buzunare se pot orienta și către rable străine. Astfel, fiscul din Cluj vinde, pentru 435 lei, un Opel Astra Break din 1996, cu 265.222 km parcurși, motor de 1.389 cm3, putere 77kw, benzină, cu defecțiuni bară față și aripa stângă. Celor cărora li se pare prea vechi li se oferă, pentru doar 15 lei în plus, un Fiat Punto din 2007, cu motor de 1.242 cm3, pe benzină. Trebuie să meargă însă după el până în Timiș. Poziția a patra în topul rablelor o ocupă un Volkswagen Passat L1,6, din 1990, ce poate fi cumpărat cu doar 600 de lei de la fiscul din Satu Mare. Locul al cincilea îl ocupă tot finanțele gălățene, cu un Renault Megane din 1998 pentru care doresc să obțină 616 lei.

În total, mini-cimitirul auto din curtea ANAF Galați numără șapte rable, cea mai scumpă, la 5.450 de lei, fiind un Mercedes Sprinter 311 din 2005. De altfel, este și cea mai nouă dintre ele.

expressdedunare.ro

  • 1 month later...
Posted

Ordinul Cavalerilor Dracula din Galaţi, executat silit

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi anunţă că vinde la licitaţie un bun mobil aparţinând unei societăţi comerciale gălăţene cu un nume absolut aparte: Ordinul Cavalerilor Dracula SRL. Obiectul executării silite de către Fisc nu este vreo sabie sau vreun alt accesoriu în ton cu numele debitoarei, ci o maşină de ambalat/înfoliat/baxat, evaluată la un preţ de pornire de 8.805 lei fără TVA. Licitaţia este programată să aibă loc pe 26 februarie.

Conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, societatea Ordinul Cavalerilor Dracula SRL Galaţi are ca obiect de activitate, conform clasificării CAEN, activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management. Cu un singur salariat pe anul 2017 (conform bilanţului depus), Ordinul Cavalerilor Dracula a înregistrat în anul respectiv o pierdere de 37.510 lei.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

(7 aprilie)

Un pescador de 21 metri scos la licitaţie de Finanţele Publice Galaţi

Compartimentul regional de valorificare a bunurilor confiscate Galaţi, din cadrul AJFP Galaţi, organizează o licitaţie publică, pe data de 10 aprilie 2019, pentru a valorifica bunurile intrate în proprietatea privată a statului, printre care se află şi o ambarcaţiune de 21 de metri a cărei valoare de pornire este 48.000 de lei. Denumirea ambarcaţiunii este Pescador ARZU 1 şi a fost conficată după ce, în 2015, poliţiştii de frontieră români cadrul Gărzii de Coasta au intervenit pentru salvarea a 70 de persoane aflate la bordul unei ambarcatiuni (ARZU 1) care naviga pe Marea Neagra. La momentul faptei, se constatase că ambarcaţiunea plecase de pe coasta Turciei, având la bord 7 copii (inclusiv un bebeluş de 5 luni), 20 de femei şi 43 de bărbaţi, majoritatea cetăţeni sirieni şi irakieni.

Pe lângă pescadorul ARZU 1 (21 m lungime, 6 m lăţime şi corp de lemn), la licitaţie mai sunt scoase următoarele autoturisme: BMW 346 l (preţ de pornire 7.300 lei), Dacia Logan (preţ pornire 4.600 lei), Citroen C5 (preţ pornire 18.200 lei).

monitoruldegalati.ro

  • 9 months later...
Posted

Maşini la preţ de chilipir, scoase la vânzare de Fisc

ANAF scoate la licitaţie maşini confiscate şi intrate în proprietatea statului, în urma unor confiscări sau executări silite, cu preţuri accesibile. Maşinile sunt vândute de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice din mai multe judeţe din ţară, prin licitaţie publică.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Galaţi
Autoturism limuzină Lincoln, an fabricaţie 2003, capacitate cilindrică 4.601 cmc, benzină – 23.387 lei, fără TVA. Licitaţia va avea loc în data de 21 ianuarie. Data limită pentru depunerea ofertelor este 20 ianuarie. Informaţii suplimentare la telefon 0241.836018.

Autoturism Dacia Logan, an fabricaţie 2011, capacitate cilindrică 1.149 cmc, benzină – 8.665 lei, fără TVA. Licitaţia va avea loc în data de 21 ianuarie. Data limită pentru depunerea ofertelor este 20 ianuarie. Informaţii suplimentare la telefon 0241.836018.

gandul.info

  • 1 year later...
Posted

Ogari, vânduți la licitație ca „bunuri mobile”

Printre autoturisme, bușteni, haine, încălțăminte și diverse alte produse - toate provenite din confiscări, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) vinde la licitație și niște "bunuri mobile" mai deosebite: ogari.

Pe 31 martie 2021, ANABI "organizează prima licitație publică ce se va desfășura exclusiv prin mijloace electronice pentru următorul bun mobil: câine metis din rasa ogar, cod microcip 642090001872488, de culoare alb cu pată galbenă ochi stâng, sex masculin, născut la data de 15.03.2019, clinic sănătos, cooperant, deparazitat, vaccinat antirabic la data de 06.01.2021", menționează un comunicat postat pe site-ul instituției. Prețul de evaluare, de la care va porni licitația, este de 300 de lei, fără TVA.

Poate că ANABI nici nu greșește foarte mult, catalogând acești câini drept bunuri mobile, în "dulcele" limbaj de lemn folosit de instituțiile de stat din România în comunicările oficiale. Pentru că, la viteza pe care o au, ogarii se pot constitui chiar într-un superlativ al mobilității.

Lăsând gluma deoparte, să spunem că nu este prima licitație de acest fel organizată de ANABI. Alți doi ogari au fost vânduți în decembrie, la licitații care au pornit tot de la 300 de lei, exclusiv TVA. Și cei doi, și acesta care va fi licitat peste câteva zile, au avut ca loc de predare către cumpărători localitatea Târgșoru Vechi, din județul Prahova.

Tot ANABI a mai vândut, în toamna anului trecut, și două monede virtuale: un Bitcoin (evaluat la 7.358,17 dolari) și un Ethereum (la care licitația a pornit de la 301,73 dolari). În ambele cazuri, costurile transferului din portofelul ANABI au fost suportate de către adjudecatar.

viata-libera.ro

  • 1 year later...
Posted

Fiscul gălățean vinde la licitaţie mașini, terenuri și case

Unii ar putea considera chilipiruri mașinile scoase la vânzare de către Fiscul gălățean în luna februarie. Alții ar spune că se cer prea mulți bani pentru unele autoturisme care și-au trăit traiul. Cert este că, luna viitoare, gălățenii interesați pot participa la licitațiile organizate de Serviciul executări silite cazuri speciale regional Galați pentru autoturisme, terenuri și locuințe din mai multe localități din țară. Chiar și de pe malul mării!

Primele zile din februarie se anunță pline din punct de vedere al ofertelor. Serviciul executări silite cazuri speciale regional Galați scoate la licitație publică mai multe vehicule și imobile în scopul recuperării creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești. Toate licitațiile au loc la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Galați, strada Brăilei nr. 33, la demisol, sala D3. Prețurile sunt fără TVA.

Mașini

Pe 6 februarie, de la ora 12,00, pornește prima licitație pentru un Audi A7 din 2012, cu o capacitate cilindrică de 2.967 cmc, pe motorină, cu 234.066 km înregistrați la bord în momentul sechestrării. Prețul de pornire este de 55.158 lei.

Alte două mașini sunt scoase la vânzare pe 7 februarie. Prima este un Mitsubishi L200 double cab, fabricată în 2012, numărul de înmatriculare GL-85-POV, caroserie deschisă, 5 locuri, cilindree 2.477cmc, 178 CP, pe motorină și cu tracțiune integrală. Conform ANAF, starea tehnică este satisfăcătoare, lipsesc documentele și cheile. Avea 27.398 km la instituirea sechestrului, iar licitația pornește de la 45.586 lei.

Cea de-a doua este o Mazda RX8 SE 17N, berlină, Euro 4, numărul de înmatriculare GL-87-POV, de culoare neagră și fabricată în 2007. Are patru locuri, cilindree 2.616 cmc, putere 141 kw/192 CP, combustibil benzină, stare tehnică satisfăcătoare, lipsă documente și chei, 92.022 km înregistrați în bord la instituirea sechestrului. Prețul de pornire este de 20.870 lei.

Alte trei autovehicule sunt scoase la licitație pe 9 februarie. Prima - Volkswagen Touran, GL-83-NRM, culoare albă, an de fabricație 2006 caroserie break, 5 locuri, cilindree 1.968 cmc, putere 103 kw/140 CP, combustibil motorină. Starea tehnică este satisfăcătoare, dar și în acest caz lipsesc documentele și cheile. Avea 150.591 km parcurși la instituirea sechestrului, prețul de pornire al licitației este de 12.002 lei.

Licitația pentru o Dacia Logan din 2008 (GL-09-JSU) pe motorină, de culoare albă, an fabricație 2008, caroserie break, 5 locuri, cilindree 1.461 cmc, 68 CP, pe motorină și aflată într-o stare tehnică satisfăcătoare, tot fără documente și chei, pornește de la 10.221 lei. Avea 86.060 km înregistrați la instituirea sechestrului.

Seria autoturismelor scoase la vânzare este încheiată de un Audi A6 vechi de 23 de ani (B-28-KRD), cu motor Euro 3, cilindree 2.496 cmc, putere 110 kw/150 CP, combustibil motorină. Starea tehnică este nesatisfăcătoare, lipsesc documente și chei, avea 218.155 km la indisponibilizare și nu a putut fi pornită la inspecție. Licitația pornește de la 5.888 lei.

Case

Pe 9 februarie, gălățenii care vor casă la Măcin, în județul Tulcea, pot licita pentru un apartament de două camere, cu o suprafață de 54,61 mp și cu teren aferent de 14,50 mp în cotă indiviză. Prețul de pornire este de aproximativ 165.000 de lei fără TVA.

Iar cei care vor casă la malul Mării Negre pot licita pentru un apartament cu două camere, cu o suprafață de 41 mp, amplasat într-un bloc de pe strada Tudor Vladimirescu din Eforie Nord, județul Constanța. Licitația are loc pe 13 februarie și pornește de la 490.000 lei.

Între timp, pe 10 februarie, sunt licitații pentru un ansamblu imobiliar în comuna Vernești, județul Buzău (curți, casă și garaj, dar fără acte), cu un preț de pornire de 662.000 lei, precum și pentru o casă de locuit și teren de 948 mp, în Tufești, județul Brăila, la prețul de pornire de 75.000 lei.

Terenuri

Serviciul executări silite cazuri speciale regional Galați are și terenuri în „portofoliul” sechestrărilor.

Pe 7 februarie, se vinde un teren arabil extravilan de 20.000 mp, pe raza UAT Pufești, în județul Vrancea, pornind de la 75.000 de lei.

Pe 10 februarie, alte două terenuri arabile, unul de 765 mp în intravilanul satului Țibănești din comuna Tufești (9.000 lei) și celălalt în extravilan, tot pe raza UAT Tufești, cu o suprafață de 997 mp și un preț de 2.955 lei.

Nu în ultimul rând, pe 14 februarie, este scos la licitație un teren extravilan arabil de 5.000 mp, în comuna Ghidigeni, la prețul de 8.183 lei. Ăsta, da, cadou de Ziua Îndrăgostiților!

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

Veniți de luați vagoane! CFR Marfă, executată silit de DGRFP Galați

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, organizează, prin intermediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Brăila, o licitație pentru vânzarea a nouă vagoane CFR de marfă. Conform anunțului de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), sunt scoase la licitație nouă vagoane, aparținând debitorului Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă SA. Ele au fost puse sub sechestru asigurator încă de acum trei ani, în baza unui proces-verbal întocmit de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Este cea de-a treia licitație organizată pentru vânzarea vagoanelor CFR Marfă, ale căror prețuri sunt cuprinse între 19.792 și 77.685 de lei. Licitația va avea loc pe 3 mai, la Brăila, iar doritorii pot vedea „marfa”, cu o zi înainte, acolo unde este expusă, pe liniile din stația CFR Brăila. Taxa de participare este de 10% din prețul de pornire a licitației.

Cele nouă vagoane ale CFR Marfă nu sunt singurele bunuri mobile sau imobile scoase la vânzare de DGRFP Galați de la începutul acestui an, prin structurile sale teritoriale. Amintim aici, printre altele, un apartament cu două camere din Măcin, județul Tulcea, un alt apartament, de data asta pe malul Mării Negre, cu două camere și o suprafață de 41 de metri pătrați, amplasat în Eforie Nord, un ansamblu imobiliar din comuna Vernești, județul Buzău (curți, casă și garaj, dar fără acte), o casă de locuit și teren de 948 mp, în Tufești, județul Brăila.

Alte proprietăți imobiliare scoase la vânzare de Fiscul gălățean, prin Serviciul executări silite cazuri speciale regional Galați, au fost diverse terenuri: 20.000 mp extravilan arabil, pe raza UAT Pufești, în județul Vrancea, alte două terenuri arabile în comuna Tufești, unul de 765 mp și celălalt de 997 mp, precum și un teren extravilan arabil de 5.000 mp, în comuna Ghidigeni.

Nu în ultimul rând, au mai fost scoase la licitație în acest an șase autovehicule sechestrate, cu prețuri variind între 12.000 de lei (pentru un Volkswagen Touran din 2006) și 55.000 de lei (un Audi A7 din 2012).

Până la ora actuală, foarte puține din aceste licitații s-au finalizat cu succes.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Fiscul gălățean vinde 41 de tone de săpun

Direcția Operativă de Executare Silită din cadrul ANAF vinde la licitație, prin Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Galați, 41 de tone de săpunuri vrac, în baza unei ordonanțe emise în anul 2021 de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Produsele sunt categorisite drept „bunuri perisabile sau supuse degradării”, iar prima licitație este programată să aibă loc pe data de 8 iunie 2023, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Galați din strada Brăilei nr. 33.

Conform descrierii de pe site-ul ANAF, este vorba despre „41.000 KG solid vrac, 6 sortimente, respectiv: JEBEILI, SAFWAN JUBILI, MUHAMMAD BASHIR JUBAILI, SOUHBY ZANABELLY, KDEIMATI, având culoarea verde-oliv cu crustă brun-auriu, neparfumat, miros specific de ulei de măsline, fiecare sortiment având caracteristici diferite conform buletinelor de analiză microbiologică și fizico-chimică emise la 28.05.2021 nr. 35T,25E; 37T,24E; 33T,23E; 34T22E; 36T,21E; 38T,20E”.

Prețul de pornire al licitație este de 1,561 milioane lei, fără TVA.

Documentele pentru participarea la licitației se depun la registratura DGRFP Galați din str. Portului nr. 163.

Săpunurile scoase la vânzare se află depozitate în Portul Constanța.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.