dcp100168 Posted August 19, 2009 Posted August 19, 2009 Realitatea-Caţavencu se extinde cu trei noi staţii locale şi un canal TV în Republica MoldovaGrupul Realitatea-Caţavencu va deschide un canal de televiziune în Republica Moldova şi, până la sfârşitul anului, se va extinde în România prin înfiinţarea a noi staţii locale de televiziune, la Iaşi, Galaţi şi Constanţa, au anunţat, miercuri, reprezentanţii trustului. "Chiar dacă perioada dificilă prin care trece piaţa de media încă nu s-a încheiat, acţionarul majoritar a decis continuarea planului de investiţii concomitent cu reorganizarea şi restructurarea întregului grup. Dezvoltarea şi consolidarea mediei electronice (online, radio, tv), precum şi ridicarea nivelului profesional al angajaţilor vor fi priorităţi nu numai în planul de investiţii, dar şi obiectivul principal al managementului la nivel de grup", a precizat preşedintele Grupului Realitatea-Caţavencu, Emil Hurezeanu. Grupul Realitatea-Caţavencu include, printre altele, cea mai importantă televiziune de ştiri din România, Realitatea TV, postul The Money Channel, agenţia NewsIn, ziarele Business Standard şi Cotidianul, săptămânalul Money Express şi posturile de radio Realitatea FM, Radio Guerrilla şi Gold FM.
dcp100168 Posted August 25, 2011 Author Posted August 25, 2011 Realitatea Tv va avea 29 de staţii locale în toată ţara29 de staţii locale vor fi devoltate în toată ţara, în perioada următoare. Realitatea Media a încheiat joi un contract de cooperare cu Presa Zece, reprezentată de către Rareş Bogdan, coordonator al viitoarei reţele locale a Realitatea TV. Cele 29 de staţii locale, care vor fi operaţionale până la sfârşitul lui 2012, sunt: Cluj, Alba Iulia, Bistriţa, Târgu Mureş, Braşov, Timişoara, Bacău, Sibiu, Galaţi / Brăila, Baia Mare, Sighişoara, Târgu Secuiesc, Mediaş, Arad, Oradea, Petroşani, Deva, Iaşi, Constanţa, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Târgu Jiu, Suceava, Vaslui, Tulcea, Focşani, Sfântu Gheorghe.Rares Bogdan şi Presa Zece asigură managmentul staţiei locale Cluj de aproape un an. "Succesul de care ne-am bucurat până acum la Cluj ne-a dat încredere că putem construi în următoarea perioadă cea mai puternică reţea de televiziuni locale. În prima faza, vom prelua şi relansa staţiile Braşov, Bistriţa, Alba Iulia, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Timişoara. În paralel va avea loc un proces rapid de dezvoltare a celorlalte locaţii, începând cu Constanţa, Baia Mare, Târgu Secuiesc, Focşani şi Arad. Am optat înca de anul trecut pentru Realitatea TV şi dorim să contribuim la dezvoltarea locală a celui mai puternic brand de ştiri din România", a spus Rareş Bogdan, managerul general al Presa Zece.realitatea.net
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now