dcp100168 Posted August 20, 2009 Posted August 20, 2009 Salarii neplătite din luna mai pentru vânzătorii de presăAngajaţii Rodipet Galaţi, filiala principalei societăţii de distribuţie de presă din România, au protestat ieri timp de o oră în faţa sediului firmei de pe strada Lahovary pentru a cere achitarea salariilor restante. Mişcarea salariaţilor a pornit în jurul orei 12.00, când aproximativ 30 de vânzătoare de la chioşcurile de presă din judeţul Galaţi, inclusiv angajate venite din municipiul Tecuci, s-au strâns lângă intrarea în sediul Rodipet - clădirea din spatele statuii lui Mihai Eminescu - pentru a cere conducerii societăţii achitarea drepturilor. "Eu înţeleg că este criză şi că sunt probleme, dar noi din lunile mai sau aprilie, în funcţie de caz, nu ne-am mai luat banii. Nici orele suplimentare nu ni se plătesc. Muncim sâmbăta opt ore şi dacă ni se plătesc patru. Apoi, pentru munca din fiecare duminică trebuie să luăm câte un bon de masă de 10 lei, pe care nu l-am văzut decât acum câteva luni. Avem facturi şi rate la bănci, instituţii care nu ne permit amânarea plăţilor pentru că noi nu am luat banii din salariu", ne-a declarat Gherghina Paţilea, angajată Rodipet Galaţi.Problemele financiare prin care trece Rodipet se explică şi prin faptul că editorii importanţi de ziare din România nu mai doresc să lucreze cu acest distribuitor, motivul fiind datoriile mari neplătite. "Neachitarea salariilor din luna mai şi lipsa ziarelor pentru că editorii nu ne mai trimit presă sunt motivele pentru care angajaţii au ieşit în stradă. Este o situaţie mai dificilă pentru moment. Este tot ce pot să vă spun", a declarat Monica Trâmbiţaru, directorul Rodipet Galaţi. "Am ajuns să vindem ciocolată în chioşcuri, pentru că nu ne mai vine presa", au strigat în cor angajatele firmei de distribuţie presă. Filiala gălăţeană a Rodipet numără 76 de angajaţi.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=3
dcp100168 Posted September 8, 2009 Author Posted September 8, 2009 Angajaţii Rodipet s-au săturat să lucreze pe gratisDeoarece, de patru luni nu şi-au mai primit drepturile băneşti, angajaţii Rodipet sunt disperaţi. Peste 30 de salariaţi ai filialei gălăţene au protestat, la Bucureşti, în faţa sediului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Vânzătorii de ziare şi reviste se plâng că nu şi-au primit salariile de la SC Rodipet SA încă din luna mai. Angajaţii societăţii, care lucrează pentru un salariu de doar 700 de lei, spun că, din ianuarie, n-au mai primit nici bonurile de masă promise în schimbul duminicilor lucrate. “De atâta timp nu am mai primit niciun ban. Am îndurat canicula în cutia aceea încinsă, de era să mor, absolut degeaba. Bonurile de masă nu ni le-au mai dat de la începutul anului. Muncesc şi sâmbăta câte opt ore, deşi nu mi se plătesc decât patru. Cum să-mi întreţin familia ? Cum să achit întreţinerea şi rata la bancă ?”, se întreabă Valeria Voicu, care lucreză la Rodipet de mai bine de 14 ani. Vânzătoarea ne-a arătat fluturaşii de salariu, de la începutul anului, pe care sunt evidenţiate toate sporurile. Cu toate astea, nici măcar sporul de vechime nu i-a fost plătit. Fireşte până în luna mai, când a primit ultimul salariu. „Nu ştiu unde se duc banii ăştia. Decât aşa, mai bine să mă trimită în şomaj”, a adăugat cu obidă salariata Rodipet. Contactat telefonic, liderul de sindicat al filialei gălăţene Rodipet, Cecilia Sprânceană, a declarat pentru “Adevărul de Seară”: “Oamenii sunt disperaţi că nu şi-au primt salariile din luna mai. Se aude că vor să închidă societatea. Editorii refuză să mai distribuie publicaţiile prin Rodipet din cauza întârzierilor mari la plată. De patru zile, la chioşc nu mai primim presa centrală”.http://www.adevarul.ro/articole/galati- ... ratis.html
Recommended Posts