dcp100168 Posted August 20, 2009 Posted August 20, 2009 Ars în compartimentul navei în care lucraUn tânăr în vârstă de 22 de ani din Galaţi, angajat doar de pe 19 august la o societate subcontractoare din cadrul Şantierului Naval Galaţi, a fost victima unui accident de muncă. Ciprian Ignat, angajat ca vopsitor la SC Genux SRL, a suferit arsuri profunde mai ales la nivelul feţei şi a căilor respiratorii. "Victima efectua lucrări într-un compartiment al unei nave aflate în construcţie. El trebuia să cureţe suprafeţele cu un diluant, dar pe când efectua lucrarea s-a răsturnat vasul cu diluant care i-a îmbibat hainele, s-a spart lampa portabilă, iar bărbatul a luat foc. Inspectorii de muncă au făcut cercetarea preliminară la locul faptei iar ancheta care va preciza care sunt circumstanţele în care s-a produs accidentul va fi finalizată de comisia de profil din cadrul angajatorului", a precizat directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ionel Petrea. Bărbatul este internat în secţia Arşi a Spitalului Clinic de Urgenţă. "Prezintă arsuri pe 35% din suprafaţa corpului şi este ţinut sub supraveghere. Sperăm să nu existe risc vital", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=7
Recommended Posts