dcp100168 Posted August 21, 2009 Posted August 21, 2009 Se întorc „caracatiţele” * Întâi parcarea şi abia apoi blocarea… * Şeful Administraţiei Domeniului Public Galaţi, Eduard Grosu, a susţinut, într-o conferinţă de presă, reintroducerea serviciului de blocare a roţilor maşinilor prost parcate şi de ridicare a acestora. Poreclit „caracatiţa”, sistemul a fost practicat pentru puţin timp acum vreo trei mandate, fiind concesionat unei firme care şi-a ridicat Galaţiul în cap. Salutat la început ca o instituţie care făcea dreptate pietonilor, el a fost însă apoi atât de hulit şi de contestat, încât a fost blocat, nu de vreo caracatiţă, ci prin campanii de presă. Port-drapel al luptei anti-caracatiţă a fost atunci o consilieră locală. Dar, cel puţin pe vremea aia, maşinile erau mai puţine şi puteai avea pretenţia să parcheze corect – locuri erau berechet. Între timp, spaţiul construit s-a lăţit, iar numărul automobilelor gălăţenilor s-a mărit covârşitor, încât este foarte greu să amendezi pe cineva, din moment ce nu-i pui la dispoziţie parcări. Ce a fost mai întâi, oul, sau găina? A fost parcarea, apoi caracatiţa, ar zice o minte înţeleaptă. Astăzi, trotuarele au devenit un loc obişnuit de parcare, de multe ori în condiţii de-a dreptul nesimţite, maşina ocupând toată lăţimea trotuarului, iar bieţii pietoni fiind obligaţi să-şi rişte viaţa de-a dreptul pe carosabil. Directorul Grosu a fost întrebat de presă: în lipsa unui număr suficient de parcări şi a absenţei acestora în multe zone, unde naiba ar putea parca o maşină în Galaţi fără a risca pe viitor să fie blocată sau, mai rău, să fie ridicată şi dusă? „Unde găseşte loc”, a venit răspunsul prompt şi precis al directorului. http://www.viata-libera.ro/articol-Se_i ... %9D_2.html
toto Posted August 24, 2009 Posted August 24, 2009 Se întorc „caracatiţele” ... Directorul Grosu a fost întrebat de presă: în lipsa unui număr suficient de parcări şi a absenţei acestora în multe zone, unde naiba ar putea parca o maşină în Galaţi fără a risca pe viitor să fie blocată sau, mai rău, să fie ridicată şi dusă? „Unde găseşte loc”, a venit răspunsul prompt şi precis al directorului. No comment!... pentru un asa raspuns... In sinea lui se crede un shmeker spiritual! Loc ar fi daca: ar mai disparea din garaje, daca s-ar construi parcari moderne (chiar si cu plata), daca s-ar darma constructiile ilegale... daca... poate ar trebui sa ma trezesc si sa nu mai visez.
toto Posted August 25, 2009 Posted August 25, 2009 Sunt curios daca i s-ar pune "caracatita" si unuia ca asta :Nu vreau sa fiu rautacios dar pentru un asa NESIMTIT fiecare dintre noi are DATORIA de a-i face cate-o zgarietura... si daca este timp cate-o intepare de cauciuc ! :twisted:
toto Posted August 25, 2009 Posted August 25, 2009 Imi spunea un coleg cum a vazut cu ochii lui in Belgia o masina de POLITIE saltata pentru ca a parcat aiurea !!! Nu-i venea sa creada ca se poate intampla asa ceva ! Politistii serveau o cafea intr-un local de peste drum. Cand au iesit masina era deja ridicata dar ... N-AU COMENTAT ... NIMIC !Cica astia de salta masinile se misca foarte repede iar ca sa-ti recuperezi masina te costa foarte mult.
toto Posted August 25, 2009 Posted August 25, 2009 Imi spunea un coleg cum a vazut cu ochii lui in Belgia o masina de POLITIE saltata pentru ca a parcat aiurea Cred ca n-a vazut bine colegul tau ! In Belgia, o masina parcata neregulamentar e ridicata prin intermediul politiei, nu vine firma care se ocupa de asta de capul ei si aplica legea ! Si politia sa-si ridice singura masinile... asta nu pot s-o cred !... Crede-ma, nimeni nu e perfect ! Nici chiar cei din Occident ! Acum am fost la el si "l-am tras de urechi" !!! Se jura ca asa a vazut... cine stie ... poate ca era stricata masina ca prea erau calmi politistii. A crezut ca le era "saltata" masina pentru ca, intradevar, era parcata pe un loc interzis. Sotia lui a lucrat ca si tine in Bruxelles si maine mi-a promis ca-mi spune precis si locul unde s-a intamplat.
George Posted September 18, 2009 Posted September 18, 2009 @kaisin: cam miroase a spam ce ai facut tu. @ toto: chiar sunt curios. Care e loul din Bruxelles unde s-a petrecut?
toto Posted September 25, 2009 Posted September 25, 2009 @kaisin: cam miroase a spam ce ai facut tu. @ toto: chiar sunt curios. Care e loul din Bruxelles unde s-a petrecut? Hai ca l-am intrebat pe colegul meu si mi-a aratat pe Google. Sotia lui a lucrat tot ca functionar european la Bruxelles, ca si Kaisin.Locul este aproape de o intersectie mare, un fel de piata care se cheama "Porte de Namur". Strada Namur (Rue de Namur) se intersecteaza cu mai multe stradute si mi-a zis ca pe a 2-a sau a 3-a straduta pe stanga a vazut faza cu politia. Daca ajungi pe-acolo gasesti si un mic restaurant care face manual niste taggliatelle excelente (in jur de 10-11 euro).PSLa ce te referi in legatura cu spam-ul, ce a facut Kaisin? Ce s-a intamplat cu posturile lui Kaisin? Vad ca majoritatea are ca si continut "!"
dcp100168 Posted September 25, 2009 Author Posted September 25, 2009 Ce s-a intamplat cu posturile lui Kaisin? Vad ca majoritatea are ca si continut "!" Şi le-a şters singur Nu ştiu de ce! N-a dat nicio exlicaţie.
toto Posted September 25, 2009 Posted September 25, 2009 Ce s-a intamplat cu posturile lui Kaisin? Vad ca majoritatea are ca si continut "!" Şi le-a şters singur Nu ştiu de ce! N-a dat nicio exlicaţie. Ciudat... ceva s-a intamplat, s-o fi suparat pe ceva, cine stie... Poate i-a spart cineva contul si s-a apucat sa faca rau. Chiar imi pare rau caci posta la obiect si documentat. Mai e activ, mai e einregistrat sau doar le-a sters si-atat?
George Posted September 25, 2009 Posted September 25, 2009 Si eu inclin sa cred ca cine e acum pe contul lui e oicine, numai el nu este.
dcp100168 Posted April 5, 2011 Author Posted April 5, 2011 Luni începe montarea de caracatiţe la roţile maşinilorÎncepând de lunea viitoare, şoferii care vor îşi vor parca maşina în unul din cele 2.500 de locuri de parcare cu plată aflate în ograda Societăţii de Gospodărire Urbană vor avea parte de o surpriză extrem de neplăcută în cazul în care nu vor plăti taxa de parcare. Astfel, potrivit declaraţiei directorului tehnic al societăţii, Nicolae Zburlea, împotriva şoferilor care nu au plătit parcarea se va lua măsura prevăzută de regulamentul de funcţionare al parcărilor, aprobat de Consiliul Local - montarea caracatiţei la roţile maşinilor. „Pentru deblocarea roţilor maşinii, şoferii vor trebui să achite o taxă de un milion de lei vechi, reprezentând contravaloarea prestării acestui serviciu de către angajaţii societăţii noastre”, ne-a declarat directorul tehnic al Societăţii de Gospodărire Urbană, Nicolae Zburlea.Potrivit datelor care ne-au fost furnizate de către directorul Zburlea, jumătate din banii încasaţi în cursul lunii februarie de pe urma parcărilor cu plată a provenit de la cele 5 parcometre. Astfel, din cei 11.462 de lei încasaţi în cursul lunii februarie de la şoferii care au plătit o taxă pentru că au tras maşinile pe dreapta în unul din cele 2.500 de locuri de parcare, nu mai puţin de 5.720 de lei reprezintă suma care a fost încasată cu ajutorul celor 5 parcometre. În ceea ce priveşte încasările lunii martie, acestea s-au ridicat la 2.339 lei, din care peste o treime, şi anume 887 de lei, o reprezintă suma încasată cu ajutorul celor 5 parcometre.http://www.monitoruldegalati.ro/deschidere/atentie-soferi-vi-se-pregateste-ceva-4887.html
taxon Posted April 7, 2011 Posted April 7, 2011 (edited) pai am auzit ca exista ac de cojoc impotriva "caracatitelor", ca aici: http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/deschidere-editie/recursul-primarului-de-constanta-caracatita-visul-la-care-mazare-nu-vrea-sa-renunte-12423.htmlpe scurt: magistraţii constănţeni au ajuns la concluzia că „imobilizarea vehiculului este abuzivă, această sancţiune complementară nefiind prevăzută de OG 2/2001, imobilizarea fiind legală numai în măsura în care ar fi făcută de către Poliţia Rutieră, în cazurile limitativ prevăzute de către OUG 195/2002 şi regulamentul de aplicare" asa ca - daca cineva o pateste - probabil ca ar avea de cistigat intr-un proces la galati cu smenarii astia din primarie (ultimul smen "la vedere": mesele de sah din parcul pensionarilor din tiglina 1)ps: au aparut palmierii pe braileiprobabil asteapta un inghet tirziu, ca sa aiba smenarii nostri alesi motiv sa mai cheltuie alti bani pe alti palmieri Edited April 7, 2011 by taxon
dcp100168 Posted May 1, 2011 Author Posted May 1, 2011 Atenţie şoferi, vă paşte caracatiţa dacă nu plătiţi parcareaÎn ultima lună, şoferii gălăţeni care şi-au parcat maşina în zona A-urilor sau la Modern, fără să achite taxa de parcare, au avut parte de o surpriză extrem de neplăcută: s-au trezit cu roţile blocate!Conform datelor care ne-au fost furnizate de Eduard Grosu, directorul SC Gospodărire Urbană, regulamentul prevede negru pe alb că autovehiculului care nu are afişat tichetul de parcare/biletul de parcare/abonamentul de parcare, valabil în parcările publice cu plată sau pe locul de parcare închiriat, i se va bloca roata.Taxa de deblocare - 100 lei„În jur de 5-6 maşini se blochează pe zi. Taxa de deblocare este de 100 de lei. Blocarea se face prin aplicarea dispozitivului pe roata din faţă din partea conducătorului auto, urmată de atenţionarea printr-un înscris, fixată pe geam, în partea corespunzătoare aplicării sistemului de blocare”, spune Eduard Grosu.Din cei 11.462 de lei încasaţi în cursul lunii februarie de la şoferi, nu mai puţin de 5.720 de lei reprezintă suma care a fost încasată cu ajutorul celor 5 parcometre. În ceea ce priveşte încasările lunii martie, acestea s-au ridicat la 2.339 lei.Deblocarea se va face după ce şoferul va face dovada că a achitat contravaloarea tarifului de deblocare precum şi cea a tarifului orar pentru perioada de folosire a parcării. Timpul maxim de deblocare, după ce se face dovada achitării tarifului de deblocare, este de 90 minute. Taxa de deblocare este de 100 de lei, inclusiv TVA, pentru serviciile prestate în timpul programului normal de lucru, adică de luni până sâmbătă între orele 8.00-22.00. În zilele nelucrătoare tariful este de 140 de lei, inclusiv TVA.„Caracatiţa” se extindeConform lui Eduard Grosu, acest sistem se va extinde în curând: „Se va trece la aplicarea acestei măsuri şi în cazul maşinilor care au staţionat fără ca şoferii să plătească tariful de parcare angajaţilor societăţii. Dorim să avem un control asupra acestor parcări”.În cazul în care conducătorul autovehiculului va distruge dispozitivul de blocare acesta riscă să se se aleagă cu amendă sau cu dosar penal. „Până acum au fost distruse două sisteme de blocare. Persoanele respective s-au ales cu dosar penal pentru recuperarea prejudiciului. În perioada următoare avem în plan să achiziţionăm sisteme de blocare mult mai performane, care să nu poată fi distruse aşa uşor”, a mai spus Grosu.adevarul.ro
dcp100168 Posted May 3, 2011 Author Posted May 3, 2011 7-8 gălăţeni sunt "prinşi" zilnic de caracatiţeZilnic, un număr de 7-8 proprietari de maşini au surpriza neplăcută să se trezească cu roţile maşinii blocate deoarece au „uitat” să plătească tariful de parcare în unul din locurile de parcare cu plată aflate în administrarea Societăţii de Gospodărire Urbană Galaţi. Potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de către directorul tehnic al Societăţii de Gospodărire Urbană, Nicolae Zburlea, zilnic sunt puse caracatiţe la 7-8 maşini ale căror şoferi au tras pe dreapta maşinile fără să achite însă taxa de parcare. „Zilnic sunt blocate roţile la 7-8 maşini şi pentru deblocarea roţilor proprietarii maşinilor au trebuit să achite taxa de deblocare, în valoare de un milion de lei vechi, la care se mai adaugă şi taxa de parcare. La ora actuală societatea noastră are un număr de 60 de dispozitive de blocare a roţilor maşinilor care sunt parcate fără achitarea taxei aferente şi intenţionăm să mai cumpărăm şi alte astfel de dispozitive”, ne-a declarat Nicolae Zburlea. Potrivit aceleiaşi surse, cele mai multe cazuri de blocare a roţilor maşinilor se înregistrează în zona A-urilor de pe strada Brăilei, exact în zona unde au fost amplasate acum câteva luni două parcometre.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted June 8, 2011 Author Posted June 8, 2011 Caracatiţele produc 1.000 de dolari pe săptămânăSocietatea Gospodărire Urbană, care administrează între altele spaţiile de parcare din municipiul Galaţi, a pus mâna pe găina cu ouă de aur. După ce a introdus parcometre în zonele centrale ale oraşului şi a început să blocheze maşinile staţionate acolo care nu aveau tichetul de parcare în parbriz, unitatea controlată de municipalitate a făcut încasări record.Astfel, din aprilie, de când a început să utilizeze caracatiţele, societăţii Gospodărire Urbană i-au intrat în buget puţin peste 200.000 de lei! „În luna aprilie au fost blocate 37 de autoturisme, în mai 131, iar în prima săptămână din iunie 33. În total, 201 maşini blocate. Pentru deblocarea acestora, proprietarii au fost nevoiţi să plătească o taxă de 100 de lei noi, generându-ne venituri de 201.000 de lei noi”, a declarat, ieri, directorul tehnic de la Gospodărire Urbană, Neculai Zburlea.La o medie de 30 de maşini blocate săptămânal, societatea are venituri de 3.000 de lei, adică 1.000 de dolari pe săptămână, numai din taxele de deblocare.Departe, totuşi, de media veniturilor generate de talciocul auto, care se ridică la 10.000 de lei sau 3.500 de dolari pe săptămână, banii colectaţi din taxele de deblocare a maşinilor reprezintă pentru Gospodărire Urbană o şansă în plus de rentabilizare. „În momentul de faţă, Gospodărire Urbană are un deficit de 500.000 de lei, acumulat de la 1 octombrie 2010 până la 1 mai 2011, din cauza bazelor sportive – Patinoarul şi Stadionul Dunărea – unde cheltuielile de întreţinere sunt ridicate, dar unde nu avem venituri. Sperăm ca veniturile în creştere generate de parcări să ne ajute să acoperim acest deficit şi să rentabilizăm societatea”, a precizat Neculai Zburlea.viata-libera.ro
taxon Posted June 9, 2011 Posted June 9, 2011 (edited) Caracatiţele produc 1.000 de dolari pe săptămânăSocietatea Gospodărire Urbană, care administrează între altele spaţiile de parcare din municipiul Galaţi, a pus mâna pe găina cu ouă de aur. După ce a introdus parcometre în zonele centrale ale oraşului şi a început să blocheze maşinile staţionate acolo care nu aveau tichetul de parcare în parbriz, unitatea controlată de municipalitate a făcut încasări record.pai, stai asa neicusorule, ca dintre parcometrele alea cel putin unul nu functiona zilele trecute, avea eticheta cu "DEFECT" pe el (asta o data spre lauda smenarilor din primarie).deci, vrei sa parchezi, fa matale o plimbare prin fata A-urilor pina gasesti un parcometru (si asa sunt prea rare pentru distanta pe care vor sa o acopere, asta ca inca o dovada ca toata masinatiunea s-a facut fara cap, dar probabil cu interes ascuns).nu te plimbi ca disperatu'? caracatita te maninca !traiasca mingicarii din primarie si pupincuristii de la viata-libera-si-de-cacao ! Edited June 9, 2011 by taxon
andrugogu Posted June 10, 2011 Posted June 10, 2011 cit o costa o caracatita din aia ? fac rost de una , o tin in portbagaj, parchez si zdrang! o montez singur pe roata ,merg si imi rezolv problemele(indiferent de timp),dupe care in masina cu ea si la revedere !ba imi trag si amenda in geam (sic) !
dcp100168 Posted July 19, 2011 Author Posted July 19, 2011 Maşini care şi-au găsit naşulÎn cursul lunii trecute, peste 100 de proprietari de autoturisme s-au trezit cu roţile maşinilor blocate ca urmare a faptului că au parcat într-unul din locurile de parcare aflate în grija Societăţii de Gospodărire Urbană fără însă să plătească taxa de parcare. Potrivit informaţiilor furnizate de către directorul tehnic al societăţii, Nicolae Zburlea, proprietarii maşinilor ale căror roţi au fost blocate cu ajutorul celebrelor „caracatiţe” trebuie să achite suma de 100 de lei pentru ca roţile să fie deblocate.Directorul tehnic al Societăţii de Gospodărire Urbană ne-a mai declarat că în cursul lunii trecute cei cărora li s-au blocat rotile maşinilor deoarece nu au achitat taxa de parcare au vărsat în contul societăţii suma de 12.097 de lei. În cursul lunii iunie 150 de maşini au avut roţile blocate, ceea ce înseamnă că în medie cam zilnic 7 proprietari de maşini au avut parte de această surpriză neplăcută, calculele fiind făcute ţinându-se seama de numărul zilelor lucrătoare dintr-o lună, care este de 22.În afara celor 12.097 de lei (fără TVA) care au intrat în contul societăţii în urma achitării taxei de deblocare a roţilor, vistieria societăţii s-a mai îmbogăţit cu suma de 10.537 de lei (fără TVA), reprezentând contravaloarea biletelor tăiate de agenţii de parcare, în timp ce 13.193 de lei (fără TVA) s-au încasat cu ajutorul celor 5 parcometre amplasate în Ţiglina I şi în Centru, în zona magazinului Modern.Săptămâna trecută, veniturile Societăţii de Gospodărire Urbană au crescut cu 2.500 de lei (fără TVA), reprezentând contravaloarea biletelor de parcare tăiate de încasatorii societăţii, în timp ce parcometrele au adus în contul societăţii 2.990 de lei (fără TVA).monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted August 17, 2011 Author Posted August 17, 2011 1,30 lei de bunăvoie sau 100 de lei sancţiune?Triste şi resemnate, cu roţile captive în tentaculele „caracatiţelor” galbene, aşa aşteptau ieri dimineaţă mai multe autoturisme parcate în zona A-urilor din Ţiglina 1. Cam una din trei maşini era „priponită”, iar pe şoferii acestora, care nu binevoiseră să plătească parcarea, îi aşteptau bileţele de „dragoste şi nu mă uita” lăsate în geam de salariaţii societăţii Gospodărire Urbană SRL.Directorul firmei, Eduard Grosu, spune că n-a fost o acţiune „în forţă”, ci pur şi simplu o activitate obişnuită, care se desfăşoară în fiecare zi, între orele 8.00-19.00. Potrivit lui Grosu, o echipă formată din 3-4 angajaţi ai societăţii patrulează între parcările monitorizate de la Modern şi Ţiglina, cu maşina doldora de dispozitive de blocare a roţilor, pentru toate mărimile. Cine nu are afişat tichetul/biletul/abonamentul de parcare, valabil în parcările publice cu plată sau pe locul de parcare închiriat, e bun de plată: 100 de lei contravaloarea tarifului de deblocare precum şi cea a tarifului orar pentru perioada de folosire a parcării.Pentru deblocarea în afara orelor de program sau în zilele nelucrătoare tariful este de 140 de lei, inclusiv TVA. Deci cine nu vrea să plătească 1,30, de lei pe oră, cât e tariful de parcare, scoate din buzunar cât nu face! Iar distrugerea dispozitivului de blocare înseamnă că vinovatul va plăti integral valoarea dispozitivului.Atenţie, parcarea este liberă şi gratuită doar pe timpul nopţii. Dacă s-a făcut 8:01 şi nu aţi luat maşina şi nici n-aţi plătit taxa de parcare, vine „caracatiţa”!Eduard Grosu spune că, din momentul în care şoferul anunţă telefonic că i s-a blocat roata şi până la venirea echipei de intervenţie nu trec mai mult de 20 de minute. Taxa de deblocare se poate plăti şi la salariaţii care vin să demonteze „caracatiţa”. „La Bucureşti a trebuit să merg nici nu mai ştiu unde să plătesc şi apoi m-am întors la maşină şi am aşteptat echipa de deblocare”, ne-a declarat directorul Grosu.Potrivit hotărârii de Consiliu Local care reglementează activitatea parcometrelor, în cazul în care conducătorul autovehiculului parcat neregulamentar se prezintă înainte de începerea operaţiunii de ridicare, eliberarea autovehiculului se va face pe loc, în urma achitării tarifelor aferente (parcare, blocare) precum şi a jumătate din tariful de recuperare a autovehiculului.Potrivit directorului societăţii, Gospodărire Urbană încasează săptămânal, de pe urma „caracatiţelor” 4.000 – 5.000 de lei.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 10, 2013 Author Posted April 10, 2013 ADP-ul se ascunde prin boscheţi să pună caracatiţe* Fără uniforme şi fără legitimaţii, oamenii ADP-ului blochează roţile maşinilor parcate neregulamentar când şi cui vor * Salvarea vine de la o maşină cu geamuri fumurii, fără niciun însemn distinctiv * Conducerea serviciului subordonat Primăriei încearcă să se disculpe În cursul zilei de ieri am avut proasta inspiraţie de a-mi parca maşina în parcarea de la Winmarkt, pentru fix cinci minunte. În timpul cu pricina, angajaţii Administraţiei Domeniului Public (ADP) au ieşit dintr-o ascunzătoare necunoscută, au pus caracatiţa pe roată şi au fugit spre zări mai blânde. Cetăţean model, am apelat numărul de telefon şi s-a trimis maşina de deblocat roţi. Aici intervin fazele comice ale problemei.Maşina de blocat şi deblocat roţi nu are absolut niciun semn distinctiv. Mai mult, ca lucrurile să fie foarte clare pentru toată lumea, respectivul autoturism are geamurile fumurii, astfel încât nimeni să nu poată vedea cine sau ce este înăuntru. În plus, cei care se ocupă cu această acţiune nu au absolut nicio uniformă sau alt însemn distinctiv al instituţiei. Am încercat să vorbesc cu respectivii angajaţi, cărora le-am cerut o legitimaţie de serviciu. Am recunoscut că am greşit, dar în momentul în care am cerut să mi se explice de ce numai o singură maşină din toată parcarea are caracatiţă, unul dintre domni mi-a dat un răspuns cât se poate de pertinent. "Nu este treaba dumneavoastră!".Cea mai distractivă fază a reprezentat-o momentul efectiv al plăţii amenzii. Prin geamul fumuriu, pe jumătate coborât a ieşit o mână de femeie, care a încasat banii. Mi s-a dat o chitanţă de mână. La fel, ca un bun plătitor de taxe, am cerut şi un bon fiscal. "Noi nu avem casă de marcat. Dacă vreţi bon fiscal trebuie să mergeţi la firmă", mi-a explicat unul dintre angajaţi. De altfel, din patru indivizi veniţi pentru o deblocare, unul singur a prezentat şi o legitimaţie, un anume domn Valentin Puescu. Ceilalţi aveau probabil legitimaţii de şmecher!Aberaţii în traficÎn primul rând, aparatul de taxat cu pricina din zona Winmarkt nu este plasat la vedere. În al doilea rând, respectivele aparate nu îţi dau posibilitatea de a plăti cu card bancar. În al treilea rând, oamenii ADP-ului stau ascunşi în maşini cu geamuri fumurii, fix ca membrii lumii interlope. În al patrulea rând, aceştia nu pun caracatiţe decât pe un anume tip de autoturisme.Eduard Grosu, directorul ADP, a încercat să facă lumină în acest caz. "Noi nu putem pune caracatiţe decât în parcările special amenajate. Mai mult, pentru a evita astfel de situaţii, le-am spus oamenilor mei ca, înainte de a pune caracatiţa, să îi avertizeze verbal pe cei care parchează neregulamentar", ne-a spus acesta.În momentul în care am întrebat care este situaţia maşinilor din Ţiglina, scoase la vânzare fix în parcările dotate cu parcomat, Eugen Grosu a spus: "Acolo am lipit flyere, pentru a-i atenţiona pe proprietari că maşinile pot fi blocate", a mai spus acesta. Mergând puţin mai departe, am încercat să ne interesăm de ce maşinilor parcate în curba de la Tribunal nu li se pune niciodată caracatiţă. "Acolo putem pune caracatiţă numai la indicaţiile Poliţiei Locale sau ale Poliţiei Municipiului Galaţi. Acele maşini nu sunt de competenţa noastră", a mai spus Grosu, care a promis că de mâine (astăzi - n.a.) oamenii săi vor purta uniforme.Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache, a spus: "Atât Poliţia Locală cât şi ADP-ul au la dispoziţie toate mijloacele legale pentru a-şi îndeplini îndatoririle. În ceea ce priveşte zona Ţiglina şi cea a Tribunalului, lucrurile vor intra pe făgaşul normal în momentul în care va fi instaurată noua conducere a Poliţiei Locale", a spus acesta.Concluzia este una cât se poate de simplă. Dacă nu aveţi mărunţi, nu parcaţi, nu de alta, dar nu ştii niciodată când este ADP-ul ascuns prin boscheţi. Iar dacă aveţi poveşti similare, trimiteţi-le pe adresa redactie@viata-libera.ro.Pe site-ul www.viata-libera.ro puteţi găsi o galerie foto cu maşini parcate neregulamentar în Galaţi. Şi, evident, neblocate de nimeni!viata-libera.ro
riaji Posted April 11, 2013 Posted April 11, 2013 As vrea sa-i vad si eu cum atentioneaza vreun sofer inainte sa-i blocheze rotile acestuia! Si.. putina respect si bunavointa cand vine vorba de modul de achitare, n-ar lipsi: te calicesti la 1,3 lei/ora, dar nu esti in stare sa pui un aparat care sa dea rest (nu odata mi s-a intamplat sa nu am marunt si sa trebuiasca sa merg la mama naibii ca sa schimb, sau sa ma grabesc) sau sa tapetezi zona cu marcaje.
Mikka Posted April 12, 2013 Posted April 12, 2013 Apropo de caliceala: daca fazanul de reporter nu s-ar c... pe el pentru UN LEU, nu ar mai fi iesit tot circul. Si, din comentariile de pe VL, nu prea a starnit mila nimanui. Dar, ca la noi la nimenea: se vede paiul si nu barna.Si al doilea aspect: ma "indoi pana la pamant" ca ziaristul de doi lei (ma rog, unul...) si-ar fi permis smecheria asta in Germania, Franta, Norvegia, SUA etc.,etc. adica in orice tara (civilizata) in afara Romaniei.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now