Adrian Nour: "Contează să atingi sufletul spectatorului"

[dcp100168]

Adrian Nour: „Contează să atingi sufletul spectatorului, să schimbi ceva în el”

* Şi-a descoperit târziu pasiunea de a juca pe scenă, dar în scurt timp a devenit un perfecţionist, atras de tot ce înseamnă arta spectacolului

Din copilărie a fost atras de muzică şi a visat mereu să cânte pe scenă, dar numai ca hobby, nicidecum ca meserie. Aptitudinile sale artistice ar fi rămas la acest nivel, pentru că timiditatea îl împiedica să se vadă pe scenă. A absolvit un liceu cu profil real, de matematică-fizică, în Galaţi, şi în acel moment nu ştia prea bine ce şi-ar dori să facă după terminarea liceului. În clasa a douăsprezecea, o profesoară le-a sugerat să se gândească la o meserie pe care să o facă cu plăcere toată viaţa şi la care să nu renunţe după un an sau doi. „Mi-au plăcut întodeauna filmele şi atunci m-am gândit să dau la regie. Nu-mi trecea prin minte să fiu actor pentru că mă speria ideea de a fi pe scenă. Am dat la Facultatea de Regie, la Universitatea Media, dar am renunţat după un semestru, pentru că taxele erau prea mari. M-am întors la Galaţi. Chiar în anul acela s-a înfiinţat în Galaţi o filială a Facultăţii de Teatru din Bucureşti. Fac parte din prima generaţie care a absolvit acolo”. Facultatea l-a învăţat să gândească în spiritul teatrului şi, mai ales, să aibă mai mult curaj.

„Am început să cânt într-un club”

Acum cântă şi pe scenă. „Aptitudini am avut dintotdeauna. Dar la Galaţi, în clubul Mioriţa, unde se cânta muzică live, l-am întâlnit pe Puiu Creţu. La un moment dat, se cânta o melodie pe care o cunoşteam şi o fredonam de la masă. Văzându-mă că ştiu piesa, mi-a întins microfonul, iar soţia mea m-a îndemnat să cânt. Am luat microfonul şi am cântat ultima parte a piesei, iar la următoarea m-au invitat pe scenă. Am primit aplauze, m-au întrebat de unde sunt şi dacă nu vreau să mai cânt. Am acceptat, deşi nu aveam un repertoriu, dar m-am înţeles atât de bine cu cei din formaţie, încât am început să cânt în club seară de seară, după ce ieşeam de la facultate. Puiu Creţu m-a îndemnat să învăţ anumite piese, sfătuindu-mă cum să cânt, într-o relaţie amicală, nu de pe poziţia de profesor. Ştia să mă încurajeze şi aşa am învăţat multe lucruri. Între timp, el a murit şi lucrurile s-au schimbat în trupă. Dar de la el am învăţat că faima sau banii nu au nicio importanţă. Ceea ce contează este să atingi sufletul spectatorului, să schimbi ceva în el.” Primul spectacol în care a jucat a fost cel de licenţă, „Lecţia”, de Eugen Ionescu, regizat de Anca Maria Colţeanu, în cadrul unor ateliere de teatru coordonate de Cătălina Buzoianu. „Am jucat alături de actuala mea soţie, Monica Tîrnăcop. Cu acest spectacol am făcut turnee, timp de cinci-şase ani, prin toată lumea: Mexic, Canada, India, Coreea, China, Australia, Singapore, Bulgaria. Apoi, doamna Cătălina Buzoianu m-a luat în următorul său spectacol, , care încă se mai joacă la Bulandra”.

Membru al Companiei Dan Puric

Evoluţia artistică i-a fost marcată încă din timpul facultăţii, când, student fiind, a venit cu alţi doi colegi de facultate să vadă un spectacol de teatru la

Bucureşti. Au ales un spectacol de la Sala Mare a Teatrului Naţional, care însă a fost anulat, aşa că s-au dus la Sala Atelier, unde se juca „Toujours, l’Amour”. „Nu ştiam nimic despre Dan Puric, dar mi-a plăcut enorm genul acesta de spectacol. După terminarea facultăţii, am venit din nou în Bucureşti şi am aflat că vrea să facă un nou spectacol, . Am dat concurs şi de atunci sunt membru al Companiei Passe-Partout”. Aici a învăţat să managerieze artistul din el, prin multiplele activităţi pe care a avut prilejul să le experimenteze. “Lucrând la acest spectacol am învăţat să mă exprim printr-un altfel de limbaj teatral. În plus, m-am ales cu o mulţime de prieteni. Eram din nou la şcoală, o şcoală care o completa pe cea abia absolvită. A fost o experienţă extraordinară, care m-a împlinit ca om şi ca artist. Am fost încurajaţi să fim mai mult decât actori, să fim propriii noştri scenarişti şi regizori. Aşa s-a născut şi „Noi”, a cărui premieră a avut loc la sfârşitul stagiunii şi care s-a bucurat de mult succes, Dan Puric mărturisind că spectacolele trupei sale au fidelizat un public care, de-a lungul timpului, le-a devenit prieten. „Noi” este un colaj de momente ce s-au strâns în timp, având ca temă principală societatea actuală şi problemele ei, mai mult sau mai puţin acute. Tinerii artişti sunt în acelaşi timp actori, regizori, scenografi şi coregrafi, ce ironizează senin nebuniile vremurilor noastre, de la talkshow-uri isterice la probleme de alimentaţie. „Acum lucrez alături de câţiva colegi din trupa la spectacolul meu, , care va avea premiera în luna octombrie”.

„Muzica, cea mai frumoasă dintre arte”

Anul acesta, posibilitatea de a îmbina teatrul cu dansul şi muzica s-a ivit cu prilejul spectacolului „Romeo şi Julieta”, de la Teatrul Naţional de Operetă, unde interpretează rolul Benvolio. „Mă bucur că pot în sfârşit să cânt şi să dansez într-un spectacol de teatru. E un musical scris de Gerard Presgurvic, care se bucură de mare succes în toată lumea, iar pentru mine - o ocazie să mă dezvolt ca artist.”

În timpul liber Adrian cântă la chitară şi compune versuri pentru piesele lui. Trupa în care cânta s-a desfiinţat, dar el n-a renunţat la compoziţie şi se gândeşte la o formulă nouă, cu membri din Bucureşti. În aşteptarea acestui moment, îi cântă fetiţei sale încă nenăscute. Pentru că, în scurt timp, el şi soţia sa, Monica Tîrnăcop, vor deveni părinţii unei fetiţe pe care o aşteaptă cu mare bucurie. „Am înţeles că bebeluşilor le plac sunetele joase, aşa că îi cânt, iar ea îmi răspunde în felul ei”, adaugă fericit. Pe Monica a cunoscut-o în facultate. „De fapt, m-am îndrăgostit de ea de când am văzut-o la admiterea în facultate, dar am devenit prieteni prin anul doi. Suntem de şapte ani împreună.” Şi-ar dori ca fetiţa să poată cânta. „Regret că nu am învăţat de mic să cânt la un instrument. Când începi mai târziu este greu să devii foarte bun. De aceea mi-am propus să-mi indemn copilul să studieze de mic. Muzica mi se pare cea mai frumoasă dintre arte.”

http://www.revistafelicia.ro/articol_10 ... 80%9D.html