dcp100168 Posted August 29, 2009 Posted August 29, 2009 Gălăţean ghinionist. A intrat cu maşina într-o groapă adâncă de trei metriA plonjat cu maşina într-o groapă adâncă de trei metri. Incidentul i s-a întâmplat unui şofer pe faleza superioară din Galaţi. Bărbatul susţine că nu avea viteză, iar şanţul nu era bine semnalizat şi nu a mai putut să-l evite. În urma incidentului nimeni nu a fost rănit. Maşina, însă, a fost distrusă în totalitate.http://www.antena3.ro/stiri/rutier/gala ... 78985.htmlBMW înghiţit de asfalt pe Faleza DunăriiO plimbare la volan, în miez de noapte, s-a soldat cu pagube considerabile pentru un şofer care s-a pomenit cu o groapă adâncă sub roţile autoturismului său. Din fericire, maşina nu avea viteză şi ocupanţii acesteia n-au ajuns la spital sau la morgă. Vineri noapte, în jurul orei 2.30, trei tineri ieşiţi la plimbare au trăit spaima vieţii lor. Aflaţi într-un BMW, s-au trezit cu maşina într-o groapă adâncă de aproximativ trei metri. Numai norocul şi faptul că nu se deplasau cu o viteză foarte mare a făcut să nu se întâmple o nenorocire. Ieri dimineaţă, Marian Cornea, proprietarul autoturismului, s-a întors la locul accidentului, pentru a vedea ce se poate recupera. „Nu pot să cred. Maşina o luasem de doar trei săptămâni. Nici măcar nu am CASCO la ea. Acum, cred că mă voi judeca cu cei care au făcut această groapă, pentru a-mi recupera paguba”, ne-a declarat el. Cel care se afla la volanul maşinii era un tânăr de 19 ani. „Era o pancardă şi, la cinci metri în faţă, era groapa asta. Nu am mai avut timp să o evit. Nici măcar nu aveam 50 de kilometri pe oră. Nu era nimic reflectorizant, ca să îmi sară în ochi. Era unul în spatele meu, care venea tare şi-mi făcea flash-uri. Eram pe banda întâi. Cât m-am uitat în oglindă, o fracţiune de secundă, m-am şi trezit în groapă”, a spus Gigi Gheorghiţă, şoferul maşinii. Având în vedere că acest eveniment rutier nu este considerat accident, ci tamponare, Poliţia Rutieră nu a făcut decât să elibereze un proces verbal de constatare, urmând ca proprietarul să-şi recupereze banii de la compania care a săpat groapa. Adică de la firma turcească Yapi, cea care a efectuat respectiva lucrare, ca parte integrantă a proiectului de reabilitare a sistemului de canalizare.Laurenţiu Jalbă, directorul tehnic din cadrul Primăriei Galaţi, a precizat că municipalitatea nu are nicio responsabilitate în astfel de situaţii. În plus, oficialul susţine că păgubitul nu a solicitat sprijinul autorităţilor locale. „Am înţeles că, sâmbătă, cei de la Yapi şi Apă Canal s-au întâlnit cu proprietarul maşinii pentru a rezolva problema”, ne-a declarat astăzi dimineaţă Laurenţiu Jalbă.http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... narii.html
Recommended Posts