dcp100168 Posted August 31, 2009 Posted August 31, 2009 Fără distracţii de Ziua Siderurgistului!Efectele crizei economice se vor face resimţite şi în ceea ce priveşte Ziua Siderurgistului, care în ultimii ani era marcată pe data de 8 septembrie prin organizarea de către administraţie a unor evenimente la care siderurgiştii erau invitaţi să participe pentru a bea un pahar de bere, să mănânce nişte mici şi să asculte recitalurile susţinute de diferiţi artişti de muzică uşoară sau populară. După ce au organizat în urmă cu câteva luni o serie de manifestări cu ocazia zilei de 1 iunie, pe stadionul Siderurgistul, administraţia Combinatului a decis să nu mai organizeze nicio manifestare cu ocazia Zilei Siderurgistului, motivul fiind criza economică. Cel puţin aşa reiese din mailul transmis ieri de conducerea ArcelorMittal Galaţi, dar care nu era semnat de nimeni, şi în care se scria că principalul efort pe care îl face societatea este pentru menţinerea locurilor de muncă, precum şi pentru menţinerea sau chiar creşterea producţiei. În mail se mai arată faptul că administraţia este încrezătoare în faptul că va mai susţine financiar evenimentele care vor marca Ziua Siderurgistului atunci când situaţia economică o va permite, angajaţii fiind felicitaţi în avans cu ocazia zilei lor şi mulţumindu-li-se, de asemenea, pentru eforturile depuse la locul de muncă.În afară de urări şi de felicitările de rigoare din partea conducerii, angajaţii Combinatului vor primi totuşi o recompensă financiară, prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă. Practic, pe data de 4 septembrie fiecărui salariat îi va fi virat pe card un milion de lei vechi, reprezentând valoarea primei acordată de Ziua Siderurgistului, şi care, potrivit CCM-ului, are o valoare impozabilă de 1,2 milioane de lei vechi. Cu ocazia zilei de 8 septembrie cea mai mare parte a salariaţilor va avea zi liberă.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=9
George Posted September 1, 2009 Posted September 1, 2009 Imi pare rau ca anul acesta nu se mai serbeaza ziua siderurgistului
Recommended Posts