dcp100168 Posted September 3, 2009 Share Posted September 3, 2009 O maşină de lux furată din Germania a fost descoperită la frontieră* Autoturismul, în valoare de 50.000 de euro, a fost identificat pe sensul de intrare în ţară de la punctul Galaţi-Rutier.În P.T.F. Galati-Rutier s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul ucrainean Borys V., în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism marca ”BMW X5”, fabricat în 2004, înmatriculat în Ucraina. La control, poliţiştii de frontieră au constatat mai multe neconcordanţe între documentele prezentate şi caracteristicile maşinii, lucru care i-a determinat să aprofundeze cercetările. În urma verificărilor efectuate prin Biroul Naţional Interpol, autorităţile din Germania au comunicat că autovehiculul în cauză figurează ca fiind reclamat furat din anul 2004. “Persoanei în cauză i s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând ca documentele să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi” a precizat purtătorul de cuvânt al I.J.P.F. Galaţi, inspectorul Marcel Antohe. Cazul este cercetat de către o echipă operativă din cadrul I.J.P.F.Galaţi, iar autovehiculul în valoare de peste 50.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor.http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... tiera.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 27, 2009 Author Share Posted October 27, 2009 Maşini furate şi procuri falsificateUn şofer ce conducea o maşină furată din Germania, altul ce mergea cu un autoturism cu numere radiate şi un al treilea care circula cu o maşină în baza unei procuri false. Toţi au picat în mâinile poliţiştilor de frontieră. Primul incident a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier, unde un moldovean în vârstă de 34 ani s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui microbuz Mercedes 313 D din 2005 înmatriculat în Moldova. În urma verificărilor a reieşit că microbuzul era furat din Germania din data de 05.10.2009. Şoferul a declarat că a cumpărat microbuzul din România cu 12.000 euro şi nu ştia că e furat. Acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru complicitate la furt. În al doilea caz, un bărbat de 32 de ani, din Călăraşi, aflat la volanul unui WV, a prezentat pe lângă documentele necesare trecerii frontierei de stat şi o procură autentificată în Spania, care îi dădea dreptul de folosire a maşinii. Numai că procura prezenta modificări pe care până la urmă bărbatul le-a recunoscut. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Al treilea şofer prins în neregulă de poliţiştii de frontieră are 39 de ani, e din Galaţi şi conducea un autoturism Alfa Romeo care figurează ca radiat din circulaţie din luna mai 2009.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=6 Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 30, 2009 Author Share Posted October 30, 2009 Autoturism fără acte legalePoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Galati au oprit pentru control pe Drumul National 26, în zona unui PECO de la ieşirea din municipiul Galaţi, autoturismul marca „ Opel Corsa ”, înmatriculat în Germania, condus de Valentina Geanina C., în vârstă de 20 ani. Având suspiciuni cu privire la valabilitatea documentelor prezentate la control, politiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora a rezultat că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile din Germania din data de 7 septembrie 2009. Tânăra a declarat poliţiştilor de frontieră că autoturismul a fost achiziţionat în luna septembrie de la un cetăţean din Braila, Gheorghe M., în vârstă de 37 ani, şi nu avea cunoştintă despre faptul că maşina este radiată din circulaţie. Lucrătorii IJPF Galati, au întocmit dosare penale pe numele lui Gheorghe M. şi al Valentinei C., acestea fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals, fapte prevăzute şi pedepsite de legislatia in vigoare.http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... egale.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted November 2, 2009 Author Share Posted November 2, 2009 Frontiera – punctul terminus al maşinilor radiateAglomeraţie de infracţiuni la Poliţia de Frontieră. La sfârşitul săptămânii trecute, oamenii legii s-au confruntat cu două cazuri de maşini care umblau libere prin Galaţi, deşi fuseseră radiate din circulaţie, dar şi cu un act grosolan falsificat, din motive de condus fără griji prin Moldova.Basarabeanul Ion B., de 34 ani a vrut să părăsească România pe la frontiera Galaţi-Rutier, la volanul unui Mercedes 313D, din 2005, înmatriculat în Republica Moldova. Centrul Trilateral de Contact Galaţi a comunicat că maşina figurează ca fiind furată din Germania din 5 octombrie 2009, actualul proprietar declarând că a plătit 12.000 euro pentru microbuzul achiziţionat din România. Autovehiculul a rămas la sediul Poliţiei de Frontieră Galaţi pentru cercetări, iar bărbatului i-a fost făcut dosar penal pentru complicitate la furt.La Frontiera Oancea s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui Volkswagen, călărăşeanul Cristian N., 32 ani. La control, bărbatul a prezentat şi o procură autentificată în Spania, din care reieşea dreptul de folosinţă a maşinii. Însă verificările făcute la Consulatul României din Castellon de la Plana din Spania au demonstrat că actul prezintă modificări, omul declarând că modificările sunt făcute de el, pentru că doar aşa putea ajunge în Republica Moldova. Poliţiştii de frontieră i-au făcut lui Cristian dosar penal, călărăşeanul fiind cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.Poliţiştii de frontieră gălăţeni au oprit la control, pe bulevardul George Coşbuc, o Alfa Romeo cu numere de România, condusă de gălăţeanul Vlad P., de 39 ani. Bărbatul a prezentat un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile române, dar cercetările au scos la iveală faptul că maşina fusese radiată din circulaţie în mai 2009. Poliţiştii de frontieră au făcut dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.http://www.viata-libera.ro/articol-Fron ... te__2.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted November 16, 2009 Author Share Posted November 16, 2009 Vameşii au confiscat un bolid de lux furat din ItaliaMaşina a fost descoperită la Punctul de Frontieră Oancea şi a fost confiscată pentru continuarea cercetărilor, iar şoferului i-a fost întocmit dosar penal. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Oancea au decoperit, duminică seara, la un controlul de rutină, un autoturism de lux care fusese furat din Italia. Maşina, în valoare de peste 25.000 de euro, a fost confiscată şi dusă la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră din Galaţi, unde vor continua cercetările.La Punctul de Frontieră Oancea s-a prezentat, la volanul maşinii, Nicolae C., de 23 ani, cu cetăţenie dublă, română şi moldovenească. El intenţiona să părăsească ţara la volanul bolidului şi, luat la întrebări, a declarat că nu ştia faptul că maşina ar fi fost furată din Italia. “La controlul specific, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului şi au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, reieşind că autoturismul figurează ca fiind furat din Italia. Bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul din România şi nu cunoştea faptul că acesta este furat”, a declarat comisarul Maricel Antohe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.Autoturismul, în valoare de 25.500 lei, a fost pus sub sechestru la sediul IJPF Galaţi pentru continuarea cercetărilor, iar tânărului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.http://www.adevarul.ro/articole/galati- ... talia.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 23, 2009 Author Share Posted December 23, 2009 Hocus-pocus cu un BMW spaniol* Un ucrainean conducea maşina dispărută din Spania şi reapărută la Galaţi *Oleksandr K., de 51 ani, din Ucraina a vrut să plece din ţara noastră, călare pe un BMW X6, pe la Frontiera Galaţi-Rutier. Maşina părea înmatriculată în Ucraina, dar certificatul de înmatriculare nu conţinea elementele de formă şi fond ale unui document autentic. Şi nu numai: seria de şasiu poansonată pe autoturism era modificată şi nu corespundea cu cea din certificatul de înmatriculare. Era deja suficient pentru ca oamenii legii să intre la idei şi să dovedească apoi că maşina nu figurează ca fiind înmatriculată în Ucraina, iar numerele de înmatriculare nu sunt atribuite unui astfel de autoturism. Prin Interpol, poliţiştii de frontieră au aflat ca BMW-ul fabricat în februarie 2008 figurează ca fiind furat din Spania din luna noiembrie 2009. Maşina, în valoare de 75.000 euro, a rămas la sediul Frontierei gălăţene pentru continuarea cercetărilor, iar ucraineanul are dosar penal pentru uz de fals, complicitate la fals în înscrisuri oficiale, conducerea unui autoturism cu numere false de înmatriculare şi complicitate la furt.http://www.viata-libera.ro/articol-Hocu ... iol_2.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 11, 2010 Author Share Posted January 11, 2010 Tir furat din PoloniaPoliţiştii de frontieră gălăţeni din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Galaţi-Rutier au descoperit la un control din data de 07.01.2010, un TIR marca ”Renault” ce figurează ca fiind furat din Polonia. Autocamionul în valoare de peste 330 000 lei se află, în acest moment indisponibilizat la sediul IJPF Galaţi în vederea continuării cercetărilor. În jurul orelor 18.30, s-a prezentat pentru a ieşi din România, conducând un autocamion marca „Renault” înmatriculat în Republica Moldova, un bărbat cu cetăţenie moldovenească, Andrei N., în vârsta de 27 ani. În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la provenienţa capului tractor, iar din cercetările efectuate prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol a reieşit faptul că acel autocamion figurează ca fiind furat din Polonia şi aparţine unei firme din această ţară. Bărbatului în cauză i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt, iar capul tractor, in valoare de peste 333 400 lei, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Galaţi pentru continuarea cercetărilor.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=13 Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 18, 2010 Author Share Posted January 18, 2010 TIR furat din Polonia, confiscat la frontierăPoliţiştii de frontieră gălăţeni au confiscat, la punctul de trecere Giurgiuleşti un TIR,înmatriculat în Republica Moldova. Autotrenul figura în evidenţele oamenilor legii ca fiind furat din Polonia, iar cel care a încercat să intre în ţară la volanul acestuia a fost un cetăţean moldovean, în vârstă de 27 de ani.Subcomisar Maricel Antohe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, a declarat: „Capul tractor (care tractează remorca), în valoare de peste 333.400 lei, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Galaţi pentru continuarea cercetărilor, iar bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt".http://www.adevarul.ro/locale/galati/TIR_furat_din_Polonia-confiscat_la_frontiera_0_191980950.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 11, 2010 Author Share Posted February 11, 2010 Maşină "framceză" găsită în TimişGrănicerii din Timiş au depistat, joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, un autoturism Mercedes, fabricat în 2005, condus de Marian B. (24 de ani), din Galaţi, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră. Maşina fusese furată din Franţa în anul 2009. Conform metodologiei de lucru, românul este cercetat de autorităţile maghiare, iar autoturismul, în valoare de 18.000 de euro, a fost confiscat. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 1, 2010 Author Share Posted March 1, 2010 Un tir "Iveco" furat din Lituania a fost prins de poliţiştii de frontieră gălăţeniPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier au descoperit la sfărşitul săptămânii trecute un tir, marca "Iveco Magirus", care figurează ca fiind furat din Lituania. Maşina era condusă de un bărbat de 46 de ani cu dublă cetăţenie - română şi basarabeană.Agenţii au avut suspiciuni cu privire la provenienţa capului tractor şi au extins cercetările prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol. Aşa au aflat că tirul aparţinea unei firme din Lituania şi figura ca fiind furat. "Capul tractor, în valoare de peste 451.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră din Galaţi pentru continuarea cercetărilor, iar bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de furt", a declarat purtătorul de cuvânt al I.J.P.F. Galaţi, inspector Marcel Antohe. Capul tractor reţinut este al doilea autovehicul de acest fel furat din statele Uniunii Europene şi descoperit de poliţiştii de frontieră gălăţeni, de la începutul anului 2010.http://www.adevarul.ro/locale/galati/CAPTURA_-_Un_tir_-Iveco-_furat_din_Lituania_a_fost_prins_de_politistii_de_frontiera_galateni_0_217178586.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 24, 2010 Author Share Posted March 24, 2010 Fost candidat la Camera Deputaţilor, prins cu Porsche-ul furatPoliţiştii de frontieră gălăţeni i-au întocmit dosar penal unui fost candidat la Camera Deputaţilor, după ce s-a dovedit că deţine un autoturism de teren, marca Porsche Cayenne S, furat din Italia în anul 2009. Subcomisar Maricel Antohe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, a declarat: „Lucratori din cadrul I.J.P.F. Galaţi au oprit la ieşirea dintr-o spălătorie din municipiul Galaţi, un autoturism de teren marca „Porsche Cayenne S" înmatriculat în Italia, despre care existau date că ar fi furat". Din câte se pare, Ilie Gheţu a achiziţionat maşina de la un bucureştean, cu suma de 15.500 de euro, fiind foarte încântat de preţul scăzut. „Autoturismul, în valoare de 204.440 lei, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Galaţi pentru continuarea cercetărilor, iar proprietarului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt", a mai declarat subcomisar Antohe. În momentul în care a fost oprit în trafic, autoturismul era condus de un tânăr de 28 de ani, care s-a dovedit însă a nu fi proprietarul maşinii. Maşina era pe numele lui Ilie Gheţu, fost candidat la Camera Deputaţilor din partea P.P.P.S. (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale), fostul Partid al Pensionarilor,la alegerile din 2008. Conform CV-ului său, postat pe http://comentopedia.ziare.com/ilie-ghetu/, în prezent, acesta este un prosper om de afaceri, fiind administrator al SC. BIOKING SRL Galaţi, societate ce se ocupă cu importul, confecţionarea şi montarea fabricilor de producere a BioDieselului. Din aceiaşi sursă se poate afla că Ilie Gheţu deţine o casă de 400 de metri pătraţi în centrul Galaţiului, două autoturisme şi un bar în Galaţi.http://www.adevarul.ro/locale/galati/candidat-Camera-Deputatilor-Porche-ul-furat_0_230977161.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 31, 2010 Author Share Posted March 31, 2010 Tir furat în Germania, confiscat la GalaţiUn tir furat din Germania a fost confiscat de poliţiştii de frontieră gălăţeni. Evenimentul s-a produs miercuri dimineaţă în punctul de trecere al frontierei (PTF) Oancea când un cetăţean moldovean dorea să intre în ţară. Autotrenul înmatriculat în Republica Moldova marca "DAF" apărea în evidenţe ca fiind furat în din Germania în februarie 2010 în timp ce semi remorca era dată dispărută din luna noiembrie a anului trecut. Autovehiculul a cărei valoare era de 70 mii de euro şi aparţinea firmei "Vova - Panific - Slavon". În momentul confiscării efectua o cursă Republica Moldova - Turcia unde urma să fie încărcat cu vopsele. ”Autotrenul a fost indisponibilizat la sediul IJPF Galaţi pentru continuarea cercetărilor iar bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt.http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Social&articol=8 Link to comment Share on other sites More sharing options...
katman Posted April 1, 2010 Share Posted April 1, 2010 Cum sa furi mai nene, ditamai TIR-ul? Prin cite puncte de frontiera a trecut cu el din Germania, pina a ajuns la Galati? Link to comment Share on other sites More sharing options...
Relu Posted April 1, 2010 Share Posted April 1, 2010 păi ăsta a fost al doilea ...și ultimul Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 29, 2010 Author Share Posted April 29, 2010 Un Audi A3 furat din Spania a fost descoperit în vama Galaţi* Maşina furată era condusă de cun cetăţean moldovean care avea permisul de conducere suspendat. În aceaşi zi, tot în Vamă, a fost depistat un bulgar fără permis de conducere.Pe 29 aprilie, poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit un autoturism marca "Audi A3" în valoare de aproape 30.000 euro ce figurează ca fiind furat din Spania. Maşina avea număr de Germania şi era condusă de un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, S. Ilie, de 40 ani. Acesta a prezentat nişte documente ale autoturismului eliberate de autorităţile spaniole. Continuând cercetările, s-a constatat că seria de şasiu poansonată pe autoturism nu este cea originală, iar din verificarea computerului de bord al autoturismului s-a aflat seria de şasiu originală. Din verificările efectuate prin INTERPOL a rezultat că autoturismul figurează că fiind furat din Spania din luna martie 2010. Bărbatul a declarat poliţiştilor că a preluat autoturismul în Belgia de la un cetatean moldovean si avea misiunea de a-l transporta până în Republica Moldova, neştiind că este furat. Autoturismul, in valoare de aproximativ 30 000 euro, a fost adus la sediul IJPF Galati în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatului i-s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi punere în circulaţie a unui autoturism cu numere false de înmatriculare.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Un_Audi_A3_furat_din_Spania_a_fost_descoperit_in_vama_Galati_0_252575137.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 10, 2010 Author Share Posted June 10, 2010 Un tir furat din Lituania a fost descoperit în vama gălăţeanăViktor K., în vârstă de 36 de ani, a încercat să iasă din ţară, cu destinaţia Ucraina, la volanul unui tir, care s-a descoperit a fi furat din Lituania, pe data de 1 iunie. Poliţiştii de frontieră au fost suspicioşi în legătură cu provenienţa autocamionul, cercetările demonstrând că este furat. „Cercetările au fost extinse, iar din verificările efectuate prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol a reieşit faptul că atât autocamionul marca „DAF”, cât şi semiremorca marca „SOMMER” figurează ca fiind furate din Lituania din data de 01.06.2010. Autocamionul, în valoare de peste 296.000 lei şi semiremorca în valoare de aproximativ 30.000, au fost indisponibilizate la sediul PTF Galaţi-Rutier pentru continuarea cercetărilor iar bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a declarat Marcel Antohe, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.De la începutul acestui an, politiştii de frontieră gălăţeni au descoperit opt autovehicule care figurau furate din ţări ale Uniunii Europene, trei dintre acestea fiind tiruri.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Un_tir_care_a_fost_furat_din_Lituania_a_fost_descoperit_in_vama_la_Galati_0_277772639.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 15, 2010 Author Share Posted June 15, 2010 Mercedes furat din Italia, descoperit de politistii de frontiera galateniPolitistii de frontiera din cadrul I.J.P.F. Galati au descoperit in municipiul Galati un autoturism de lux, marca ”Mercedes C 220 CDI”, ce figureaza ca fiind furat din Italia. Autoturismul in valoare de peste 50.000 euro se afla indisponibilizat la sediul IJPF Galati, iar soferul, un cetatean roman este cercetat pentru savarsirea infractiunii de furt.In data de 12.06.2010 in jurul orelor 16.00, in urma unei actiuni specifice pe linia combaterii traficului cu autoturisme furate, politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Galati au oprit in trafic, pe B-dul George Cosbuc din municipiul Galati, un autoturism de lux, marca „Mercedes C 220 CDI”, inmatriculat in Italia, despre care existau suspiciuni ca ar fi furat.Autoturismul era condus de cetatenul roman P. Nicolae, in varsta de 36 ani, si a fost adus la sediul IJPF Galati in vederea continuarii cercetarilor. In urma verificarilor efectuate prin Punctul de Contact Oradea, in data de 14.05.2010 suspiciunile au fost confirmate, autoturismul figurand ca fiind furat din Italia de la inceputul lunii iunie 2010, din localitatea Bergamo. In cadrul primelor cercetari, barbatul a declarat politistilor de frontiera ca a primit masina drept garantie, in urma unui imprumutat acordat unei persoane si nu avea cunostinta ca figureaza ca fiind furat.Autoturismul, in valoare de aproximativ 200.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Galati pentru continuarea cercetarilor, iar lui P. Nicolae i-a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de furt.http://www.amosnews.ro/Mercedes_furat_din_Italia_descoperit_de_politistii_de_frontiera_galateni-29-44149 Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 1, 2010 Author Share Posted July 1, 2010 Maşină furată în Italia, găsită la OanceaPe 30 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Oancea, au observat pe raza comunei Oancea o autoutilitară marca „Mercedes Sprinter” în care se afla cetăţeanul din Republica Moldova Vasile U., în vârstă de 29 ani. Maşina avea număr de înmatriculare aparţinând Republicii Moldova, iar plăcuţele de înmatriculare erau confecţionate din carton. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la provenienţa autovehiculului şi l-au supravegheat până au observat un alt bărbat din Republica Moldova, P. Ion, în vârsta de 26 ani, care conducea un microbuz marca „Opel Vivaro” şi care a intrat în legătură cu U. Vasile. Persoanele au fost audiate, iar din declaraţiile persoanelor a rezultat că autovehiculul a fost adus până în localitatea Oancea de către cetăţeanul din Republica Moldova, S. Gheorghe, în vârstă de 49 ani.Extinzând cercetările prin Centrul de Contact de la Oradea, s-a stabilit că autoutilitara marca „Mercedes Sprinter” a fost declarată ca fiind furată din Italia în data de 29 iunie 2010. De asemenea, poliţiştii au aflat că numărul de înmatriculare inscripţionat pe plăcuţele de carton aparţine unui autovehicul identic din Republica Moldova.Autovehiculul, în valoare de aproximativ 22.000 lei, a fost adus la sediul IJPF Galaţi în vederea continuării cercetărilor. Lucrătorii IJPF Galaţi le-au întocmit dosar penal lui U. Vasile şi P. Ion, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt, iar lui S. Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.http://www.viata-libera.ro/articol-Masina_furata_in_Italia_gasita_la_Oancea_2.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 22, 2010 Author Share Posted July 22, 2010 S-au confiscat 11 mijloace de transport auto furateDacă până anul trecut, hoţii se orientau doar spre autoturisme, în 2010 aceştia au avut în vizor şi camioane. Astfel, poliţiştii de frontieră au avut surpriza să descopere în primele 6 luni ale lui 2010 ca fiind furate 3 semiremorci şi 3 cap tractor. Lucrătorii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, prin acţiuni specifice, au descoperit şi reţinut în trafic mai multe autoturisme despre care deţineau informaţii că ar fi furate din ţări ale Uniunii Europene. Au fost indisponibilizate un număr de 11 mijloace de transport auto asupra cărora se continuă cercetările. În aceste cazuri sunt implicaţi cetăţeni români, moldoveni şi ucrainieni care încercau să introducă în mod ilegal autovehicule în ţări ale fostei U.R.S.S. Pentru aceasta s-au folosit documente false sau falsificate pentru a corespunde cu seria de şasiu poansonată pe autovehicule sau au fost modificate seriile de şasiu ca acestea să corespundă cu documente a unor autovehicule radiate din circulaţie sau furate.http://www.impartial.ro/index.php?func=articol&domeniu=Social&articol=5 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mikka Posted July 23, 2010 Share Posted July 23, 2010 ţări ale fostei U.R.S.S.Poate republici... Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 19, 2010 Author Share Posted August 19, 2010 Maşină furată din Italia şi găsită în ConstanţaIeri, în staţiunea Mamaia, a fost depistat în trafic un autoturism înmatriculat în Italia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că autoturismul, marca CITROEN, model C3, este furat din Italia, fiind introdus în baza de date începând cu data de 17 februarie 2009. Autoturismul în cauză având o valoare de aproximativ 8.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul IJPF Constanţa. Totodată, lui Valentin L., de 36 de ani, din Galaţi, care se afla la volanul maşinii, i s-a întocmit dosar penal pentru complicitate la furt.http://www.cugetliber.ro/1282251600/articol/67103/trei-masini-furate-din-italia-gasite-in-judetul-constanta/ Link to comment Share on other sites More sharing options...
AndreiM Posted August 20, 2010 Share Posted August 20, 2010 au inceput sa fure si de astea? mai mare bataie de cap pentru 4000-5000 de euro + dosar penal Link to comment Share on other sites More sharing options...
toto Posted August 20, 2010 Share Posted August 20, 2010 au inceput sa fure si de astea? mai mare bataie de cap pentru 4000-5000 de euro + dosar penal Pai costa mai mult: o valoare de aproximativ 8.000 de euro... Oricum ... nu conteaza... se fura orice. Saracie mare, renumeratie mica, dupa... ce se gaseste de furat. ... dar n-am vazut pe nimeni sa fure o carte s-o citeasca si pe urma, daca vrea, s-o vanda... ... banuiesc ca hotii nu vor sa-si umple biblioteca, sa aibe probleme de logistica (spatiu, stergerea prafului) Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 20, 2010 Author Share Posted September 20, 2010 Doi străini au fost prinşi într-un microbuz furatPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier au descoperit o autoutilitară marca "Iveco Daily" în valoare de aproape 130.000 lei ce figurează ca fiind furată din Germania. În jurul orelor 22.00, s-au prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi - Rutier pentru a ieşi din ţara doi cetăţeni, Kamil P. din Polonia, în vârstă de 20 ani şi Andrii D. din Ucraina în vârstă de 28 ani, calatorind intr-o autoutilitara marca „Iveco Daily" inmatriculata in Germania. Politistii de frontiera au avut suspiciuni cu privire la provenienta autovehiculului deoarece persoanele in cauza nu au putut prezenta documente care sa ateste detinerea legala a autovehiculului. Extinzand cercetarile prin INTERPOL, s-a stabilit ca autoutilitara marca „IVECO DAILY" a fost declarata ca fiind furata din Germania in data de 14.09.2010. Autovehiculul, in valoare de aproximativ 127 000 lei, a fost adus la sediul IJPF Galati in vederea continuarii cercetarilor, lucratorii IJPF Galati intocmind dosar penal lui P. Kamil pentru savarsirea infractiunii de furt, iar lui D. Andrii sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la furt.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Doi-straini-prinsi-intr-un-microbuz_0_338966548.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 24, 2010 Author Share Posted September 24, 2010 O limuzină BMW furată din Italia a fost descoperită la GalaţiPoliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit la Oancea un autoturism de lux marca BMW 645, care a fost furat din Italia. În acest moment, maşina se află la sediu Poliţiei de Frontieră.Un cetăţean Italian, Mauro G., în vârstă de 41 de ani, a încercat să iasă din ţară la volanul unei limuzine marca BMW, înmatriculat în Italia. Poliţiştii au descoperit că maşina era furată. „Autoturismul, în valoare de 50.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Galaţi pentru continuarea cercetărilor iar lui Mauro G. i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt”, a spus Marcel Antohe, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.http://www.adevarul.ro/locale/galati/O_limuzina_BMW_furata_din_Italia_a_fost_descoperita_la_Galati_0_341366287.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now