Jump to content

A murit actorul Grig Dristaru


dcp100168
 Share

Recommended Posts

De ziua maestrului

70 de milioane de aplauze pentru Grig Dristaru

Grig Dristaru, actorul a cărui viaţă artistică se confundă cu istoria ultimelor decenii ale Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, împlineşte astăzi, 7 septembrie, 70 de ani. O vârstă respectabilă, care onorează o carieră de excepţie, un om cu un caracter aparte.

Grig Dristaru a venit la Galaţi în 1966, după ce a mai trecut pe la Oradea şi Piteşti câţiva ani. A dat apa sărată a mării (e născut la Constanţa) pe apa dulce a Dunării. Dar nu i-a părut rău niciodată. Are alte regrete, compensate totuşi de imense bucurii.

A jucat în peste 70 de roluri, a fost aplaudat de mii de spectatori, scena nu mai are niciun colţ pe care să nu îl fi călcat. Un om a cărui existenţă se confundă cu teatrul, una dintre marile lui iubiri. La concurenţă cu marea.

- Domnule Dristaru, felicitări în avans pentru vârsta pe care o împliniţi!

- Mulţumesc mult, sunteţi primii care mă felicitaţi.

- Probabil ar fi făcut-o mulţi alţii înaintea noastră, dar acesta e specificul muncii noastre: trebuie să vorbim înainte ca să apară textul luni. O să vă pun o întrebare banală, dar firească în aceste clipe. Ce înseamnă teatrul pentru dumneavoastră?

- Înseamnă 44 de stagiuni, înseamnă nenumărate spectacole, multe roluri de care îmi amintesc cu plăcere. Să avem noi sănătate şi să mai facem şi mai multe în continuare. Chiar dacă e un moment aniversar, nu pot, totuşi, să nu spun că am şi un mare regret. E faptul că, după atâţia ani, nu am reuşit să schimb sufletul omului, e prea multă răutate în lume. Munceşti atâta timp şi vezi că nu ai reuşit să schimbi oamenii deloc. E marele regret al vieţii mele.

Teatrul? Teatrul e viaţa mea. Eu nu concep să mă trezesc dimineaţa şi să nu vin la teatru, să fiu pensionar. Abia aştept să înceapă stagiunea asta, că a trecut parcă prea multă vreme de când nu am mai urcat pe scenă.

- Ştiu că v-aţi născut la Constanţa. Aţi dat apa sărată pe cea dulce.

- Da, mi se aplică şi mie acea vorbă: Cine bea o dată apă din Dunăre... Dar la mare mă întorc în fiecare vară ca să iau o gură de oxigen, acolo e mama mea, care încă mai trăieşte, are 91 de ani şi pe care o iubesc enorm. Iar marea... E marea mea iubire. E o amantă nemaipomenită. În fiecare an mă primeşte şi mă mângâie cu valurile ei.

- Ce vă propuneţi în continuare?

- Să facem toate proiectele pe care le avem pregătite. Atât. Nu ştiu cum o să facem, că e lipsă mare de bani, dar o să vedem.

- Ce le transmiteţi colegilor mai tineri? Dar spectatorilor?

- Avem acum o generaţie foarte tânără, foarte talentată. Eu le transmit doar atât: să fie răbdători, au mai fost greutăţi, noi le ştim. Şi să nu îşi trădeze profesia, că e o meserie de sacrificiu care presupune multă muncă. Să nu se aştepte să câştige mulţi bani din această meserie. Noi avem altfel de mulţumiri. Iar spectatorilor le transmit că îi iubesc foarte tare şi îi rog să vină la teatru să retrăim acele momente de plenitudine artistică.

http://www.viata-libera.ro/articol-70_d ... aru_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

A mai plecat un senior al Teatrului Dramatic. Rămas bun, Grig Dristaru!

Grig Dristaru, unul dintre seniorii scenei gălăţene şi, totodată, unul dintre cei mai iubiţi actori pe care i-a avut Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, s-a stins din viaţă duminică, la Constanţa, în urma unui infarct (al doilea, într-o lună).
„Oare unde se duce puterea din om?”
Venise la Teatrul Dramatic din Galaţi în 1966, prin repartiţie, după absolvirea facultăţii, la Bucureşti. Născut la Constanţa, a fost toată viaţa îndrăgostit de mare. Pentru el, teatrul însemna viaţă. „Fără teatru nu trăieşti”, afirma actorul cu convingere. Primul său rol pe scena gălăţeană… „au fost vreo cinci”, cum îi plăcea să povestească, pentru că l-a înlocuit pe Emil Hossu, care pleca din trupa noastră. „Profesoara noastră, Eugenia Popovici, ne spunea: noaptea, adormiţi cu personajul în gând, mâncaţi ca el, umblaţi ca el. Teatrul e un magnet, e ceva extraordinar de puternic, pentru cei ce-l fac realmente cu sufletul”. Şi, într-adevăr,  cu tot sufletul a jucat, cât a trăit.
De 40 de ani era şi profesor de teatru, la Şcoala Populară de Artă, unde îi trecuseră prin mână peste 20 de promoţii de absolvenţi. Marele său of, în ultima vreme, era acela că „de la o anumită vârstă, vrei să mai fii cum erai şi nu mai poţi, puterile scad. Oare unde se duce puterea  din om?”, se întreba îndrăgitul actor, parcă prevestindu-şi, în ultima vreme, sfârşitul.
„…Dar cu sufletele noastre cum rămâne?”
Publicul îl iubea enorm, mai ales în spectacolele de comedie: „Mă doare sufletul că nu mai pot să le ofer comedie”, spunea cu regret, la ultimul său interviu. Iubitorii teatrului l-au putut vedea pe Grig Dristaru, în ultimii ani, în spectacolele: „Take, Ianke şi Cadâr”, „Regele Ioan”, „Diavolul şi moartea”, „Afacerea Protar”, „Zăpezile de altădată”, „Echilibru instabil”, „Hotelul celor două lumi”, „Magnum Mophtologicum”.
Avea 73 de ani, însă spiritul său era tânăr. Rolul Cadâr, pe care l-a interpretat ultima oară pe 30 martie, i se potrivea mănuşă. Spunea cu dragoste: „Veneam la noi, la prăvălie, adică la teatru, să luaţi râsete, să luaţi înţelegere, umanism şi bunătate. Bunătate, asta lipseam, de ce s-a ticăloşit lumea, bre? Să faceam bani, da, dar cu sufletele noastre şi cu iubirea dintre noi cum rămâne?”.
Chiar dacă, în ultima vreme, spunea cu tristeţe că puţine mai sunt lucrurile care îl animă şi oamenii care îl împlinesc, Grig Dristaru mai avea o iubire de o viaţă: publicul. „Spectatorii, dragii de ei. Îi simt în sală şi-mi dau atâta tărie, mă încarc de energie şi nu vreau să-mi lipsească până în clipa din urmă”. Şi nu i-au lipsit…
Şi mai are ceva Grig Dristaru: o bancă, în Grădina Publică, pe care îi plăcea să se aşeze, ori de câte ori avea ocazia. Acolo învăţase, acum 46 de ani, când a venit în Teatrul Dramatic, primul său rol: Ghiţă Pristanda. „E sub un salcâm sălbatic, pe aleea principală în apropiere  de fostul Cazino. Mă bucur că în atâţia ani nu mi-au clintit-o”, spunea actorul, vorbind ca despre un prieten. Poate că acolo, lângă banca sa, ar trebui să-i ridicăm noi, gălăţenii, un bust, pentru a ne aminti de Maestrul Grig şi de rolurile minunate pe care ni le-a dăruit, o viaţă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.