dcp100168 Posted September 10, 2009 Posted September 10, 2009 Fetiţă de opt ani violată de concubinul surorii mai mariIncidentul s-a petrecut în localitatea gălăţeană Bursucani. Autorul, un bărbat de 46 de ani, este un individ cunoscut cu multiple antecedente penale. Micuţa agresată face parte dintr-o familie cu şase copii, tatăl fiind, la rândul său, închis pentru viol. Totul s-a întâmplat în cursul serii trecute, în locuinţa pe care State Condurache, de 46 de ani, o împărţea cu o adolescentă de numai 15 ani. Profitând de faptul că fata era plecată la Bârlad cu treburi, bărbatul a luat-o acasă pe sora cea mai mică a acesteia, Elena, în vârstă de opt ani. Acolo i-a dat să bea vin. Micuţa a adormit, fapt care i-a permis bărbatului să o agreseze sexual fără să fie stingherit de nimeni şi nimic. „Sora victimei a fost cea care a descoperit cele întâmplate şi care a alertat-o pe mama fetei şi poliţia. Autorul, cunoscut cu antecedente penale, a fost recent eliberat din penitenciar, unde a executat o pedeapsă pentru furt. El a fost reţinut şi urmează a fi prezentat instanţei de judecată cu propunete de arestare preventivă pentru viol” precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, scms. Cristina Tatulici.Copilul unei alcoolice şi al unui puşcăriaşElena a fost adusă cu salvarea la Galaţi şi internată la Spitalul de Urgenţă, în secţia de ginecologie, urmând să fie examinată de medicii legişti.O anchetă paralelă cu cea a poliţiei a fost demarată de Protecţia Copilului, instituţie care a monitorizat familia din care provine copila încă de acum trei ani. „Aceşti copii, trei fete şi trei băieţi, au fost în atenţia noastră şi în 2006, când am vrut să-i introducem în sistemul instituţionalizat deoarece nu aveau condiţii propice de dezvoltare şi educaţie, fiind neşcolarizaţi. Familia s-a opus atunci, dar echipa noastră mobilă se va deplasa din nou la Bursucani pentru a face o nouă anchetă. Din informaţiile noastre, mama este alcoolică iar tatăl este închis de aproximativ un an pentru că a violat o bătrână” ne-a spus directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi, Manon Cristoloveanu.http://www.adevarul.ro/articole/galati- ... -mari.html
dcp100168 Posted September 10, 2009 Author Posted September 10, 2009 Un galatean de 46 de ani a violat salbatic o fetita de numai opt ani, sora amantei sale!Si-a batut joc de o copila de opt ani! Un barbat in varsta de 46 de ani, din judetul Galati, a violat o fetita de numai opt ani, anunta, joi, Pro TV. Individul este iubitul surorii micutei, o adolescenta de numai 15 ani si locuia cu familia acesteia.Agresiunea a avut loc miercuri, cand a ramas singur acasa cu mezina. Mama si ceilalti cinci copii erau cu totii plecati, iar barbatul a fortat-o pe cea mica sa intretina relatii sexuale cu el. Copila a scapat numai dupa ce una dintre surorile ei, care s-a intors acasa, i-a vazut impreuna si a cerut ajutorul vecinilor. In scurt timp, la poarta casei au sosit politistii, dar si un echipaj de la ambulanta.Anchetatorii l-au retinut imediat pe barbat, l-au audiat si au aflat ca ar fi obligat-o pe fetita sa bea vin, ca sa nu poata riposta. A batjocorit-o apoi, chiar daca si-a dat seama ca o chinuia ingrozitor. Socati, medicii i-au anuntat imediat pe cei de la Protectia Copilului. "A fost adusa o copilita de sapte-opt ani, violata salbatic. O fiara care i-a produs rupturi vaginale care au trebuit sa fie suturate. Problemele medicale, propriu-zise chirurgicale, s-au rezolvat, cele psihologice, vom vedea...", a declarat Nicolae Bacalbasa, sef sectie Terapie Intensiva, Spitalul de Urgenta Galati.Politistii ii fac agresorului un dosar serios pentru viol, dar si pentru ca fata cu care avea o relatie are si ea doar 15 ani! Barbatul fusese eliberat recent din inchisoare si are un cazier impresionant, conform declaratiei politistilor.Copila va mai ramane internata in spital cateva zile. Apoi va fi luata intr-un centru de ingrijire unde va primi ajutor din partea psihologilor.http://www.ziua.ro/news.php?id=38209data=2009-09-10
gabi Posted September 10, 2009 Posted September 10, 2009 citeam pe aici... o persoană spunea că scursura societății e constituită din polițiști și de indivizii care fac obiectul muncii lor. poate că ar trebui să vadă nivelul de promiscuitate în care se trăiește în multe din localitățile județului ăsta, ca să mă limitez la aria dată de numele forumului... și municipiul nu trebuie exclus, că doar tot o localitate e. asta e ceea ce se reclamă. sunt și altele. și vina nu o poartă numai poliția, ci și societatea. prin ”societate” înțelege fiecare ce poate și ce dorește .
Gabbiano Posted September 11, 2009 Posted September 11, 2009 nu mi se pare ca excluzi ceea ce am spus eu cu scursorile societatii.cand am spus societate nu m-am referit la mediul urban sau rural .nu m-am referit nici macar la o delimitare geografica .cand am spus scursurile societatii m-am referit la societatea umana.indiferent de locatie.si nu am inteles din postarea ta unde ar trebuie sa ma uit...nu exista nici o contradictie intre stirea asta si ceea ce am spus eu.cel putin de la stiri am inteles ca monstrul asta este recidivist.poate ca sistemul nostru este impotent si astfel de indivizi sunt in libertate.din punctul meu de vedere ar trebui o raspundere solidara a celor care dispun punerea in libertate a unor asemenea specimene cu faptasul.binenteles daca este vorba de recidiva si daca se demonstreaza ca exitau elemente clare care sa ateste ca persoana respectiva este un potential pericol
gabi Posted September 11, 2009 Posted September 11, 2009 nu exclud, ci susțin doar că aria de cuprindere e mult mai mare, iar generalizările excesive nu fac cinste unui om cu pretenții. nu atac pe nimeni, sincer spun asta, dar vreau să afirm că vina unui anumit act nu aparține doar unui individ. există un concurs de împrejurări, cel mai adesea compus din alcool, educație precară, lipsa banilor, promiscuitate morală, mizerie în multe sensuri (inclusiv fiziologică), ce conduce la diverse aberații. sistemul de care spui e un lanț, practic. și depinde cât de departe poți privi. poți vedea doar polițistul, sau poți vedea și judecătorul, poți vedea și profesorul, poți vedea și asistentul social, poți vedea și părintele, poți vedea și preotul, poți vedea și massmedia. și nu vreau să absolv de vină pe cineva, ci doar să spun că lucrurile nu se rezumă doar la o condamnare.
dcp100168 Posted September 11, 2009 Author Posted September 11, 2009 Dispăruţi fără urmăImpas în ancheta socială pe care intenţiona să o facă Direcţia Generală de Protecţie a Copilului Galaţi. Ieri, echipa mobilă s-a deplasat la Bursucani pentru a prelua cei patru minori din familia fetiţei în vârstă de opt ani care a fost violată de concubinul surorii mai mari. Surpriză însă, acasă nu a mai găsit niciun membru al familiei. "Nu mai erau copiii, motiv pentru care am vorbit şi cu poliţia. Bănuiesc că din moment ce nu au vârste foarte mici, au plecat de bună voie de acasă. Oricum pe noi ne interesează fetiţa pentru că ea are nevoie de consiliere de specialitate şi imediat ce va fi externată va rămâne la noi", a declarat directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, Manon Cristoloveanu. Cei patru minori cu vârste între 12 şi 17 ani sunt căutaţi de poliţie şi dacă vor fi găsiţi vor intra în atenţia asistenţilor sociali. Se pare că ar exista informaţii despre locaţia în care se află una dintre surorile victimei, o fată de 14 ani, dar aceasta refuză orice fel de colaborare. O altă dispariţie în acest caz este cea mamei fetei violate, care a plecat din spital şi nu s-a mai întors. Femeia a ajuns cu fiica ei la Spitalul de Urgenţă dar a plecat a doua zi dimineaţă spunând vag că se va întoarce până când fiica ei va fi externată, dar şansele ca acesta să fie adevărul sunt minime. Femeia nu a plecat în acelaşi loc şi odată cu ceilalţi copii aşa că este posibil ca ea să fie încă în Galaţi. Fetiţa violată se simte acum mai bine, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa, precizând că suturile făcute plăgilor suferite de micuţă se vindecă normal. Totuşi medicii exclud posibilitatea externării fetiţei mai devreme de începutul săptămânii viitoare. Bărbatul care a violat-o pe micuţă este în arest preventiv.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=8
Gabbiano Posted September 12, 2009 Posted September 12, 2009 nu sunt un "om cu pretentii"...chiar nu am nici un fel de pretentii....daca ma gandesc la afirmatia lu' nutzi ca mircea badea este un frustrat si citesc o postare anterioara ca si eu as fi....trag concluzia ca in lumea asta o anumita categorie este foarte tentata sa puna eticheta de "frustrat" ....deoarece acuzatia de frustrat vine de la persoane de teapa coanei nutzi chiar ma simt onorat sa nu fiu de aceiasi parte a baricadei cu parashuta prezidentiala....deci nu am nici un fel de pretentii si ma simt bine cu "frustrarile" mele in aceasta lume. revenind la lucruri serioase...jegul ala este rezultatul unui sistem bolnav care nu mai are o scara de valori....si aici ma refer atat la justitie cat si la educatie.acum 20 de ani m-am gandit sa raman in germania.am avut posibilitatea si m-am intors cu gandul ca in vremuri de schimbari majore exista o multime de oportunitati pana se aseaza lucrurile.mi-am facut socotelile gresit.oportunitati ptr mine au inceput sa apara abia dupa ce lucrurile au inceput sa fie asezate (deci daca ramaneam in germania probabil ca reusita venea ceva mai devreme) ,iar acum ...cand sa spunem ca am depasit un anumit prag financiar...ma preocupa mai mult in ce lume are sa creasca fetita mea.si incep sa regret ca nu am ales sa traiesc intr-o lume cu alte standarde.deja ma gandesc serios sa vand tot si sa-mi gasesc un loc nou.le cedez tuturor organelor si tuturor nutzilor si locul meu in tara asta minunata.sa aiba ei mai mult loc de desfasurare.
dcp100168 Posted September 18, 2009 Author Posted September 18, 2009 "Nu a întrebat de mamă"Elena, fetiţa violată săptămâna trecută de concubinul surorii mai mari, este acum în grija asistenţilor sociali după ce a fost externată de la Spitalul de Urgenţă. "Copila s-a vindecat, cel puţin fizic, în rest de acum psihologii şi societatea pot să o ajute. Noi medicii am făcut tot ce am putut", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă, dr. Nicolae Bacalbaşa. Cadrele medicale au fost şocate şi de faptul că de-a lungul internării fetiţa nu a fost vizitată de nimeni din familie, nici măcar de mama ei. Aceasta din urmă este şi ea extrem de bolnavă, suferind de ciroză etilică, şi, deşi se ştie că s-a întors la Bursucani şi mai are în grijă alţi patru minori, refuză clar să coopereze cu autorităţile. "Ne-a trimis vorbă prin intermediul autorităţilor locale că nu are de gând să renunţe la ceilalţi copii şi că, dacă apărem prin localitate, va fugi din nou. Noi putem lua în calcul şi decăderea din drepturile părinteşti, dar ştiind starea dumneaei de sănătate şi interesul copiilor, deocamdată vom monitoriza familia cu ajutorul asistentului nostru din localitatea", a precizat directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, Manon Cristoloveanu. Principala grijă a celor de la Protecţia Copilului este acum ajutarea fetiţei. Ea este consiliată, va fi înscrisă în clasa I şi stă acum într-unul din apartamentele de tip familial ale DGASPC Galaţi, împreună cu alţi şase copii. "Fetiţa nu a întrebat de mamă, ci doar de surori, de care pare a fi ataşată", a mai spus directorul DGASPC Galaţi, Manon Cristoloveanu.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=11
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now