Jump to content

Oţelul Galaţi - Gaz Metan Mediaş 0-1


Recommended Posts

Posted

Pustai vrea cel puţin un punct din meciul cu Oţelul Galaţi

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, miercuri, că îşi doreşte să obţină cel puţin un punct în meciul cu Oţelul Galaţi şi a menţionat că nu se teme de moralul foarte bun al elevilor lui Dorinel Munteanu, după victoria în faţa lui Dinamo, transmite corespondentul NewsIn. "Ne aşteaptă un meci dificil la Galaţi, dar sperăm să luăm punct sau puncte, pentru că a mai trecut o etapă şi noi am rămas tot cu 6 puncte în clasament. Chiar dacă întâlnim o formaţie bună, cu un moral excelent după acea victorie din Ştefan cel Mare, sperăm că vom reuşi să aducem puncte, pentru că în deplasare am jucat bine, atât la Vaslui, cât şi la CFR, iar la Internaţional chiar foarte bine", a declarat Cristian Pustai, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Pustai a anunţat că portarul Cosmin Vâtcă nu va apăra nici la Galaţi, din aceleaşi motive pentru care a fost scos din lot la meciul cu Steaua. "Am considerat că e mai bine să nu apere nici cu Steaua şi nici la Galaţi, pentru că a jucat la amebele echipe. El oricum nu era într-o formă foarte bună, pentru că a primit gol în fiecare etapă. Am vrut să evităm o eventuală greşeală, pentru că atunci am fi avut alte discuţii", a explicat antrenorul echipei din Mediaş.

Meciul Oţelul Galaţi-Gaz Metan Mediaş, din etapa a 7-a a Ligii I, se va juca sâmbătă, de la ora 17:00.

Posted

Sâmbătă, 19 septembrie: OŢELUL GALAŢI-GAZ METAN MEDIAŞ, ora 17:00

Arbitri: Victor Berbecaru - Sebastian Stoianov, Mircea Orbuleţ

Observatori: Pavel Peniu, Stan Prodan

Posted

Munteanu speră ca echipa sa să obţină prima victorie acasă în meciul cu Gaz Metan Mediaş

Antrenorul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat joi că aşteaptă de la elevii săi prima victorie pe teren propriu în meciul cu Gaz Metan Mediaş şi le cere să demonstreze că victoria cu Dinamo nu a fost întâmplătoare, transmite corespondentul NewsIn. "Dacă nu o vom învinge pe Gaz Metan, înseamnă că am învins-o degeaba pe Dinamo şi voi tinde să cred că acea victorie a fost o întâmplare. Vreau să cred că pentru noi campionatul a început de la meciul cu Dinamo. Aştept prima victorie pe terenul nostru în meciul de sâmbătă", a declarat Dorinel Munteanu. Tehnicianul le-a atras atenţia elevilor săi să nu îşi subestimeze adversarul, care are în lot jucători interesanţi şi a anunţat că echipa sa va face în continuare consiliere psihologică, pentru că "se pare că a dat roade".

Munteanu a recunoscut că echipa sa trece "printr-un moment financiar neplăcut", însă speră ca situaţia să se rezolve. Altfel, antrenorul Oţelului a anunţat că a decis să îl trimită pe jucătorul Marius Matei la echipa a doua, din cauza vieţii nesportive. Potrivit spuselor sale, jucătorul va sta acolo până îşi va schimba atitudinea.

Posted

Bilete pentru Otelul - Gaz Metan

Preturile biletelor pentru meciul de sambata, FC Otelul Galati - CS Gaz Metan Medias, din etapa a VII-a a Ligii I, sunt urmatoarele:

Tribuna I - 10 lei

Tribuna a II-a - 7 lei

Peluze - 7 lei

Peluza 1 sector B (Galerie) - 5 lei. Biletele pentru acest sector se vor comercializa prin casa de bilete nr. 1 (Liceul Auto).

Biletele se vor comercializa vineri, 18 septembrie, intre orele 11.00 - 18.00 si sambata, 19 septembrie, in intervalul orar 10.00 - 17.00.

http://www.otelul-galati.ro/stiri.php?id=1854

Posted

Avancronica meciului Otelul Galati - Gaz Metan Medias

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat ca in partida cu Gaz Metan Medias, echipa sa trebuie sa demonstreze ca victoria obtinuta in etapa trecuta, cu Dinamo, scor 1-0, nu a fost o intamplare: "Pentru mine, ca antrenor, meciul cu Mediasul este cel mai important de pana acum pentru ca astept o confirmare din partea echipei si vreau sa ma impac cu suporterii. Trebuie sa demonstram ca victoria de la Dinamo nu a fost o intamplare. Mediasul este o echipa buna, nu trebuie sa ne gandim ca a ramas in Liga I in urma retrogradarii Argesului si trebuie sa tratam aceasta partida cu toata seriozitatea. Ne gandim doar la victorie, un egal ar fi privit ca un esec. Totodata, vreau sa ne impacam cu publicul, vreau sa le oferim fanilor o victorie pe care o asteapta foarte mult. Pentru asta, ii rugam sa vina cat mai multi la stadion si sa ne incurajeze, nu sa ne injure".

Echipa probabila: Kolev - Rapa, Sg.Costin, Zhelev, Sarghi - L.Antal, Giurgiu, Golocevac, Salagean - G.Paraschiv, Axente; Antrenor: Dorinel Munteanu; Accidentati: Cojoc, Viglianti, Pena; Incert: Axente; Suspendati: -; Va mai lipsi: M.Matei (trimis la echipa a doua pe termen nelimitat); Rezerve: Baotic, Siminic, Patras, Neagu, S.Ilie, Carja, N’Kongue

Cristian Pustai a declarat ca jucatorii lui trebuie sa uite repede de esecul cu Steaua, pentru a se concentra la meciul cu Otelul Galati, o echipa cu un moral ridicat dupa victoria cu Dinamo: "Ne asteapta la Galati un meci dificil in care ne punem totusi sperante sa acumulam punct sau puncte, pentru ca a mai trecut o etapa si am ramas tot cu 6 puncte. Trebuie sa tragem invatamintele din meciul cu Steaua si sa privim inainte deoarece urmeaza alte partide. Chiar daca intalnim o echipa cu un moral foarte bun, sa speram ca vom reusi sa luam puncte, deoarece in deplasare, chiar si la Vaslui sau CFR am jucat destul de bine, la Pitesti foarte bine si avem sperante indreptatite sa incercam sa ne vindem scump pielea la Galati".

Echipa probabila: Buchta - Kratochvil, M.Radu, Hoban, M.Marovic - Dudita, Kubala, Todea, Eric Oliveira, Parvulescu – Bud; Antrenor: Cristian Pustai; Accidentat: Silvasan; Suspendat: Z.Markovic; Rezerve: Fenny, Buzean, Nohai, Lazar, Sabou, Munteanu, Vidakovic

Sport 365 va recomanda: Otelul Galati - Gaz Metan Medias este meci de 1. Gazdele au stricat biletele multor pariori prin victoria cu 1-0 in fata dinamovistilor, luand o mare gura de oxigen. Dorinel Munteanu era contestat de suporteri care-i cereau demisia, dar dupa meciul cu Dinamo acestia s-au mai calmat, iar daca Otelul va bate si pe Medias, totul va reintra la normal. Oaspetii sunt in cadere libera pierzand cu Ceahlaul, CFR si Steaua, dar vor incerca sa isi revina la Galati, unde au ca obiectiv o remiza. In precedentele intalniri din prima liga, Otelul scotea un egal la Medias, apoi castiga acasa si probabil acest lucru se va intampla si acum.

19.09.2009, Galati, Stadion: "Otelul", ora: 17:00

Arbitru: Victor Berbecaru (Ramnicu-Valcea)

Otelul Galati - Gaz Metan Medias (GSP TV)

Palmares: 4 2 2 0 8-3

Primul meci: 0-0 la Medias, la 25 noiembrie 2000

Scor maxim: 3-0, la Galati, la 13 iunie 2001

Ultimul meci jucat la Galati: 3-1, la 28 februarie 2009.

http://www.sport365.ro/Avancronica_meci ... 06649.html

Posted

Oţelul Galaţi - Gaz Metan Mediaş 0-1

Gaz Metan Mediaş a învins sâmbătă, în deplasare, pe Oţelul Galaţi, scor 1-0, şi a obţinut astfel cea de-a treia victorie în actuala ediţie de campionat, transmite corespondentul NewsIn.

OŢELUL GALAŢI - GAZ METAN MEDIAŞ 0-1 (Bud 85)

Oţelul Galaţi: Kolev - Râpă, Jelev, Sârghi, Ilie - Iorga (Ibeh 70), Neagu, Giurgiu, Paraschiv, Golosevac (Sălăgean 46) - Nkongue (Axente 80). Antrenor: Dorinel Munteanu.

Gaz Metan Mediaş: Buchta - Nohai, Lazăr, Hoban, Marovic (Buzean 46) - Todea, Muntean (Muntean 80), Kubala, Pârvulescu, Eric (Radu 84) - Bud. Antrenor: Cristian Pustai.

Cartonaşe galbene: Todea 55, Neagu 57, Paraschiv 71, Sârghi 76, Giurgiu 87, Ilie 89 / Kubala 65, Nohai 77, Buchta 90+2

Arbitri: Mugurel Drăgănescu - Sebastian Stoianof , Cătălin Savu

Stadion: Oţelul; Spectatori: 2.000

Cum s-au marcat golul: 0-1, min 85: Bud a deviat cu capul la Pârvulescu, acesta i-a retrimis balonul vârfului de atac al medieşenilor, care din marginea careului de 16 metri a şutat pe jos, plasat, în dreapta lui Kolev, moment în care suporterii gălăţeni i-au cerut demisia antrenorului Dorinel Munteanu.

Prima ocazie periculoasă a aparţinut grupării din Mediaş, în minutul 13, atunci când Kubala a tras de la mare distanţă, dar Kolev a reţinut în doi timpi.

În minutul 32, Kolev a reţinut un balon care a fost deviat de mai mulţi jucători, dar care nu a avut destulă forţă pentru a intra în poartă.

În faza imediat următoare, Nkongue a încercat o boltă, dar Buchta a anticipat intenţia şi a reţinut cu siguranţă.

Repriza s-a încheiat cu centrarea lui Neagu pentru Paraschiv, care a deviat spectaculos pe spate, dar mingea a trecut pe lângă poartă.

În minutul 52, Bud a şutat de la 20 de metri lateral-stânga, dar Kolev a prins mingea din două mişcări.

Cu aproximativ 10 minute mai târziu, Iorga i-a centrat lui Sălăgean, care a reluat cu o lovitură de cap exact în braţele lui Buchta.

În minutul 74, camerunezul Nkongue a recuperat mingea din picioarele fundaşului advers, a intrat în careu, dar a tras dezamăgitor, mult în dreapta porţii lui Buchta.

În urma celui de-al doilea succes obţinut în deplasare în această ediţie de campionat, Gaz Metan Mediaş a acumulat 9 puncte şi a urcat până pe locul 12 în clasament. Oţelul Galaţi a înregistrat cea de-a 4-a înfrângere în 7 etape, are unul din cele mai slabe atacuri din Liga I (3 goluri marcate) şi a coborât pe poziţia a 15-a, prima retrogradabilă.

Posted

Dorinel Munteanu: "Poate ar fi o soluţie să jucăm în deplasare meciurile de acasă"

Tehnicianul grupării Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, sâmbătă, la finalul meciului cu Gaz Metan, că lipsa de eficacitate a jucătorilor săi, dar şi atitudinea ostilă a unei părţi a publicului au făcut ca formaţia sa să înregistreze a patra înfrângere, transmite corespondentul NewsIn, "Astăzi am avut ghinion foarte mare, este incredibil cum putem rata aşa de mult. Oţelul nu este Dorinel Munteanu, ci este o echipă întreagă. Sunt nemulţumit de atitudinea unei părţi a publicului, care încă din minutul 1 m-a luat în colimator. Mă aşteptam la altceva din partea lor după meciul cu Dinamo. Poate ar fi o soluţie să jucăm în deplasare meciurile de pe teren propriu, pentru că presiunea de aici e foarte mare", a spus Dorinel Munteanu la conferinţa de presă organizată la finalul meciului cu Gaz Metan Mediaş.

Cu toate că la puţine momente de la marcarea golului medieşenilor, o parte din suporterii Oţelului i-au cerut demisia lui Munteanu, la finalul conferinţei de presă un grup de fani l-a susţinut pe tehnician şi a scandat împotriva jucătorilor: "Dorinel nevinovat, jucătorii au trădat!" şi "Mercenarii, mercenarii!".

La rândul său, directorul general al Oţelului, Marius Stan, s-a arătat nemulţumit de rezultatul final: "Scorul nu reflectă deloc situaţia de pe teren, îmi pare rău că am ajuns de unde am plecat înaintea meciului cu Dinamo. Să vedem ce e de făcut, pentru că avem o situaţie foarte grea în clasament".

De cealaltă parte, tehnicianul medieşenilor, Cristian Pustai, şi-a exprimant succint opinia despre meci: "A fost un joc echilibrat, între două echipe în criză. Din fericire, am câştigat noi şi mă bucur foarte mult, cu toate că era bun şi un egal. Învingătorul ia totul întotdeauna, dar azi am avut şi noroc, la fel cum altădată am avut ghinion".

Posted

Un nou rezultat glorios.

Dorinel Munteanu: "Poate ar fi o soluţie să jucăm în deplasare meciurile de acasă"

Poate ar fi o solutie sa pleci, eventual si cu ala de te-a adus.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.