dcp100168 Posted September 21, 2009 Posted September 21, 2009 Programul etapei a VIII-a a Ligii IDuminică, 27 septembrie: Pandurii Târgu Jiu - Oţelul Galaţi, ora 16.00, GSP TV
dcp100168 Posted September 23, 2009 Author Posted September 23, 2009 Echipa Pandurii nu a fost programată în campionat din cauza datoriei către clubul Dinamo Pandurii Tg. Jiu nu a fost programată în etapa a 8-a a Ligii I, din cauza datoriei de 1 milion de euro pe care gorjenii o au faţă de clubul Dinamo, în urma transferului lui Ilie Iordache, au declarat miercuri, pentru NewsIn, surse din cadrul LPF. Pandurii Tg. Jiu are termen până joi, la ora 14:00, să plătească datoria către formaţia din Ştefan cel Mare, în caz contrar urmând să nu poată evolua în partida din etapa a 8-a cu Oţelul Galaţi, care ar trebui să se dispute duminică, de la ora 16:00, la Târgu Jiu. Dinamo a avut câştig de cauză la Comisiile LPF în cazul transferului lui Ilie Iordache, iar clubul Pandurii a fost obligat să le achite alb-roşiilor 1 milion de euro. Gorjenii nu au fost de acord cu sancţiunea, s-au adresat unui tribunal civil şi riscă şi excluderea din campionat, decizie ce ar putea fi luată de Comitetul Executiv al FRF. Doar aşa să mai câştigăm şi noi nişte puncte
toto Posted September 23, 2009 Posted September 23, 2009 ... Doar aşa să mai câştigăm şi noi nişte puncte Da dar te-ai gandit ca si celelalte echipe vor castiga ?
dcp100168 Posted September 24, 2009 Author Posted September 24, 2009 Dinamo a ajuns la o înţelegere cu Pandurii, iar clubul gorjean va fi programat în Liga IPreşedintele grupării Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, joi, că echipa sa şi Pandurii Târgu Jiu au ajuns la un acord privind reeşalonarea obligaţiei de plată pe care gorjenii o au faţă de clubul din Stefan cel Mare, respectiv 1.000.000 euro plus TVA, informează site-ul oficial al roş-albilor. "În ultima perioadă am avut mai multe întâlniri şi am convenit cu domnul Marin Condescu un acord de reeşalonare a obligaţiei de plată faţă de Dinamo, adică 1.000.000 euro + TVA. Înţelegând că este o perioadă financiară dificilă, clubul nostru nu a dorit să manifeste o poziţie de forţă faţă de un club care şi-a câştigat pe teren dreptul de a fi în Liga I. Suntem convinşi că Pandurii merită să fie în continuare în Liga I, pentru că această competiţie trebuie să se desfăşoare doar pe teren. Susţinătorii clubului din Târgu Jiu nu merită să fie privaţi de absenţa echipei favorite în primul eşalon", a spus Nicolae Badea.Duminică, 27 septembriePANDURII TG. JIU - OŢELUL GALAŢI, ora 16:00Arbitri: Radu Petrescu - Adrian Vidan, Dorin MuduraObservator: Nicolae Grigorescu
dcp100168 Posted September 26, 2009 Author Posted September 26, 2009 Avancronica meciului Pandurii Targu-Jiu - Otelul GalatiPresedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat ca gruparile Pandurii Targu-Jiu si Dinamo au stins litigiul legat de fotbalistul Ilie Iordache, nemaiexistand riscul ca echipa gorjeana sa nu fie programata in Liga I. Presedintele Marin Condescu a ajuns la o intelegere cu presedintele clubului Dinamo, Nicolae Badea, pentru stingerea litigiului existent intre cele doua cluburi pe toata durata acestui an, acceptand sa plateasca, esalonat, pana la sfarsitul sezonului, datoria de 1.000.000 de euro plus TVA, in cazul Ilie Iordache. Acordul a fost inregistrat la LPF inaintea expirarii termenului fixat de comisie. In consecinta partida dintre Pandurii si Otelul se va disputa conform programului stabilit initial.Fotbalistii de la Pandurii au fost tinuti departe de razboiul lui Condescu cu FRF si LPF si si-au facut programul normal de pregatire. Atacantul Milano Raskovici a suferit o ruptura musculara la meciul cu Steaua si va fi indisponibil aproximativ doua saptamani. Sorin Cartu a convocat 20 de jucatori in lot pentru partida cu Otelul, printre care si pe Florin Hidisan, care revine dupa o perioada de indisponibilitate medicala. Raskovic si Tremonti sunt accidentati si sunt in recuperare, in timp ce Basara, Kutlacic, Rada si Diaconu au fost trimisi la echipa a doua. Echipa probabila: Mingote - Popete, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso - Al.Pacurar, Murgan, Fl.Stanga, Grecu - Arrieta, Stromajer; Antrenor: Sorin Cartu; Accidentati: Caju, Thiago Tremonti, Raskovic; Suspendati: -; Vor mai lipsi: Basara, Kutlacic, I.Rada, Diaconu (au fost trimisi la echipa a doua); Rezerve: Stanca, Rusu, Nalati, Tilinca, Ghindeanu, Dedu, StancuAntrenorul Dorinel Munteanu a declarat ca Pandurii Targu-Jiu este o echipa imprevizibila, dar considera ca formatia sa poate obtine un rezultat favorabil: "Intalnim o echipa care a inceput bine campionatul. A avut meciuri foarte bune acasa, a batut CFR-ul si Vasluiul. E o echipa imprevizibila si buna mai ales pe teren propriu. Noi venim cu un moral buna dupa calificarea in 8-imile de finala ale Cupei Romaniei si cred ca meciul de la Targu-Jiu este deschis oricarui rezultat". Tehnicianul nu ii poate folosi in meciul de duminica pe Cojoc, accidentat si Perendija, suspendat dupa cartonasul rosu primit in partida cu Unirea Alba-Iulia din saisprezecimile de finala ale Cupei Romaniei. Echipa probabila: Kolev - Rapa, Zhelev, Sarghi, S.Ilie - L.Iorga, L.Antal, Giurgiu, Salagean - G.Paraschiv, Axente; Antrenor: Dorinel Munteanu; Accidentat: Cojoc; Suspendat: Perendija; Va mai lipsi: M.Matei (trimis la echipa a doua); Rezerve: Baotic, Sg.Costin, Siminic, Ibeh, Patras, Viglianti, PenaSport 365 va recomanda: Pandurii Targu-Jiu - Otelul Galati este meci de 1X. Gazdele vor sa uite jocul mai slab cu Steaua si spera ca printr-o victorie in fata galatenilor se vor reabilita si in fata suporterilor. Acestia sunt suparati pe jucatori, fiindca au jucat cu frica in Ghencea, unde se putea obtine un punct, Steaua avand o prestatie slaba. Oaspetii "au dat pe mere" "ce au luat pe pere", avand evolutii oscilante in acest sezon. In pauza de vara "otelarii" au transferat o multime de jucatori, dar majoritatea sunt de mana a doua, asa ca e greu ca Dorinel Munteanu sa faca performanta, mai ales ca acestia nici nu sunt platiti la zi. In mod normal gorjenii ar trebui sa castige, fiindca sunt intr-o forma mai buna si joaca pe teren propriu. Pana acum ei au invins, acasa, pe galateni de trei ori din patru intalniri, de fiecare data la limita. Otelul nu au reusit niciodata sa invinga Pandurii la Tg.Jiu.27.09.2009, Targu-Jiu, Stadion: "Municipal-Tudor Vladimirescu", ora: 16:00Arbitru: Radu Petrescu (Bucuresti)Pandurii Targu-Jiu - Otelul Galati (GSP TV)Palmares general: 8 3 3 2 8-9Primul meci: 2-2, la 2 decembrie 2005, la Targu-Jiu.Ultimul meci la Targu-Jiu: 1-0, la 10 iunie 2009.Singurul punct castigat de oaspeti: 2-2, la 2 decembrie 2005.http://www.sport365.ro/Avancronica_meci ... 07202.html
dcp100168 Posted September 27, 2009 Author Posted September 27, 2009 Pandurii Târgu Jiu - Otelul Galaţi 2-3Oţelul Galaţi a învins duminică, în deplasare, gruparea Pandurii Târgu Jiu, scor 3-2, după ce a fost condusă la pauză, şi a obţinut astfel cea de-a treia victorie în 8 etape, transmite corespondentul NewsIn.PANDURII TÂRGU JIU - OŢELUL GALAŢI 2-3 (Păcurar 1, 22 / Antal 11, Paraschiv 68, 79)Pandurii Târgu Jiu: Mingote - Popete, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso - Dedu (Grecu 32), Stângă, Murgan (Arrieta 73), Păcurar - Stromajer, Tilincă (Ghindeanu 62). Antrenor: Sorin Cârţu.Oţelul Galaţi: Kolev - Râpă, Costin, Jelev, Siminic - Giurgiu, Neagu (Viglianti 60) - Antal (Sârghi 90), G. Paraschiv, Golocevac (Sălăgean 35) - Axente. Antrenor: Dorinel Munteanu.Cartonaşe galbene: Popete 10, Grecu 42, 86, Mingote 70 / Siminic 18, Râpă 39, Kolev 42, Neagu 57, Antal 76 Cartonaşe roşii: Grecu 86Arbitri: Radu Petrescu - Adrian Vidan, Dorin MuduraStadion: Municipal-Tudor Vladimirescu; Specatatori: 5.000Cum s-au marcat golurile:1-0, min. 1: Fundaşii grupării Oţelul nu au putut respinge o centrare venită pe jos, de pe partea dreaptă, Tilincă a încercat să devieze în poartă, dar fără succes, iar Păcurar, venit la bara a doua, a profitat şi a înscris simplu, prin alunecare, cel mai rapid al campionatului.1-1, min. 11: Golocevac a executat un corner de pe dreapta, apărarea gorjeană nu a putut intercepta balonul, iar Antal a reluat puternic, direct sub transversală, din mijlocul careului.2-1, min. 22: Popete a avut o incursiune pe partea dreaptă, i-a pasat lui Păcurar, care a marcat printr-un şut de senzaţie de la aproximativ 20 de metri, plasat aproape de vinclul porţii lui Kolev.2-2, min. 68: Paraschiv a înscris simplu, cu latul, din 6 metri, după ce a profitat de mai multe indecizii ale fundaşilor gorjeni.2-3, min. 79: Paraschiv a realizat "dubla" la capătul unei acţiuni personale superbe, în banda stângă, acolo unde mijlocaşul gălăţean a trecut în viteză de adversarul direct.Meciul cu Oţelul Galaţi a însemnat cea de-a 4-a înfrângere pentru Pandurii Târgu Jiu în primele 8 etape şi a doua de pe teren propriu. În urma acestui rezultat, gorjenii au rămas cu 12 puncte şi ocupă locul 9.Galaţenii au bifat cea de-a 3-a victorie din deplasare din acest sezon, au acumulat 10 puncte şi ocupă poziţia a 12-a în clasamentul Ligii I. Formaţia lui Munteanu a pierdut un singur meci din cele patru disputate afară în această ediţie a Ligii I, cu CFR Cluj.
dcp100168 Posted September 27, 2009 Author Posted September 27, 2009 Sorin Cârţu: "Sunt vinovat pentru înfrângerea cu Oţelul, ne-a mers totul pe dos"Tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, a declarat, duminică, la finalul meciului cu Oţelul, că îşi asumă întreaga vină pentru înfrângere şi a comparat eşecul cu gălăţenii cu o altă partidă pierdută cu 2-3, cea cu Internaţional Curtea de Argeş, transmite corespondentul NewsIn. "Este un moment pe care nu mi-l doream, sunt mâhnit, dezamăgit şi supărat. Pentru noi a fost o săptămână urâtă, care s-a terminat şi mai urât. Eu sunt vinovatul, e vina mea. Am avut de atâtea ori şansă, conjuctură, jocul în mână, şi tot am pierdut. Este incredibil cum ei au dat două goluri din contre, dar asta este, ne-a mers totul pe dos. Am avut probleme la fazele fixe şi am pierdut toate duelurile unu la unu", a spus Sorin Cârţu. Tehnicianul gorjenilor a continuat în stilul său caracteristic analiza asupra partidei cu Oţelul: "Nici când pleci cu 1-0 nu e bine, jocul nostru a însemnat ghinion şi prostie, toate în acelaşi procent. Nu există scuză pentru acest rezultat, am avut o atitudine cât de cât pozitivă, iar până în minutul 70 ei nu şi-au creat ocazii. A fost aceeaşi istorie ca şi în eşecul de pe teren propriu cu Internaţional Curtea de Argeş. Am spus care e valoarea acestei echipe, o medie de 1,5 puncte pe meci. Nu se pot face prea multe peste noapte, acum suntem în campionat, meciurile vin şi trec". Cârţu s-a referit şi la reacţia ostilă pe care cei aproximativ 5.000 de spectatori au avut-o la adresa echipei la finalul meciului: "Publicul vine să vadă victoria gazdelor, este mai puţin interesat să facă o analiză a meciului, fluieră jucătorii şi antrenorii. De fapt, e deranjant să se ia de tine pe stradă, în tribună fiecare e liber să facă ce vrea. Aşa e la fotbal, cu huiduieli, cu fluierături".Dorinel Munteanu: "Paraschiv a tras echipa după el"Antrenorul grupării Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a apreciat evoluţia echipei sale şi mai ales eficacitatea jucătorilor săi în faţa porţii: "Au fost momente bune de ambele părţi, am marcat 3 goluri în deplasare, ceea ce ne dă speranţe pentru viitor. Azi am marcat câte goluri aveam până acum. Vrem să câştigăm următoarea partidă de acasă, să nu fie un complex al meciurilor de pe teren propriu. Acum ne bucurăm pentru aceste 3 puncte foarte importante, care ne ajută mult. Paraschiv a tras echipa după el, iar primul gol primit e cel mai rapid pe care l-am văzut de când sunt antrenor".
dcp100168 Posted September 27, 2009 Author Posted September 27, 2009 Munteanu: "Ne-ar fi multumit si un egal, dar am obtinut trei puncte meritate"Tehnicianul echipei Otelul Galati, Dorinel Munteanu, a declarat, duminica, dupa victoria din meciul cu Pandurii, scor 3-2, ca l-ar fi multumit si o remiza la Targu Jiu, insa a precizat ca jucatorii sai au meritat sa invinga, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Pentru noi sunt trei puncte foarte, foarte importante si cu atat mai importante cu cat am avut azi in fata o echipa puternica si care a inceput bine campionatul. Pandurii a castigat aici contra CFR-ului si Vasluiului, echipe care sunt pretendente la titlu. Asta ma face sa ma bucur mai mult de cele trei puncte. Mai dulce e aceasta victorie tinand seama ca Pandurii a inceput foarte bine campionatul si a castigat acasa contra celor de la CFR. Ne-ar fi multumit si un egal aici, la Targu Jiu orice rezultat favorabil e bun. Ma multumeam si cu o remiza aici, dar am obtinut trei puncte meritate. Au fost momente bune si ale Pandurilor, dar am avut si noi momente bune si am inscris trei goluri in deplasare, tot cam cate reusisem sa marcam in total pana acum. Asta ne da sperante pentru viitor fiindca noi nu prea inscriam pana acum", a spus Munteanu.Dorinel Munteanu a precizat ca victoria de duminica este meritul intregii echipe, care nu a cedat dupa ce a primit gol inca din primul minut. "Sunt foarte bucuros de acest rezultat care reprezinta munca unei intregi echipe, care a crezut din primul si pana in ultimul in victorie. Desi am inceput partida foarte prost si am primit un gol in primul minut, echipa mea nu s-a demoralizat si a dat dovada de caracter in ciuda problemelor pe care le avem. E meritul unei echipe care s-a determinat, a crezut si a muncit foarte mult pentru a obtine victoria. Cred ca e cel mai rapid gol primit de o echipa a mea in cariera de antrenor, nu stiu daca trecuse un minut cand l-am primit. Dar faptul ca n-am cedat e lucrul cel mai important. Am castigat trei puncte si nu mai conteaza asta acum", a adaugat tehnicianul.Munteanu a mentionat ca in opinia sa jucatorul Gabriel Paraschiv a fost cel care "a tras echipa dupa el": "Sigur, Paraschiv a reinviat. Ma asteptam sa joace bine. Toti jucatorii trebuie sa-i felicit, dar Paraschiv a tras echipa dupa el si a dat dovada de caracter pentru ca e capitanul echipei si ma bucur mai ales ca el a marcat".Directorul general al gruparii Otelul, Marius Stan, a declarat ca se bucura pentru victorie, deoarece echipa gaalteana avea mare nevoie de puncte. "Ma bucur ca am reusit sa ne impunem pentru ca aveam mare nevoie de puncte. Parcursul nostru din acest debut de sezon a fost unul destul de oscilant. Surprinzator, avem noua puncte luate din deplasare si un singur punct acasa, de aceea si bucuria mea e una retinuta. Ma gandesc acum ca vine un alt joc acasa si Dumnezeu stie ce se va mai intampla atunci. Deocamdata ne-am specializat sa luam puncte in deplasare, dar aveam o datorie morala fata de suporterii nostri care vad ca inca mai au rabdare. Speram sa luam puncte si acasa", a spus Stan.
Recommended Posts