dcp100168 Posted September 20, 2009 Posted September 20, 2009 Sistemele de irigatii din Galati, scoase la mezat» Finantele publice din Galati au scos la licitatie componentele sistemului de irigatii Sendreni-Branistea-Vames, care deservesc zeci de mii de hectare » Dupa ce in 2006 au fost scoase la vanzare garile, acum, in plina criza, statul vinde si… toaletele agricultorilor.In judetul Galati s-a ajuns in situatia ca statul sa desfiinteze inca o parte a sistemului de irigatii. Pentru recuperarea unor datorii, Directia Finantelor Publice Galati executa silit bunurile a trei Organizatii ale Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii (OUAI) falimentare, din localitatile Sendreni, Branistea si Vames. Prin vinzarea la licitatie a componentelor sistemelor de irigatii din cele trei localitati, aliniate pe malul stang al Siretului, la nord de Galati, este scos la mezat sistemul de irigare a unei suprafete compacte de cateva zeci de mii de hectare. In lipsa irigatiilor, zona va deveni probabil un pol al secetei. Ipoteza ca la licitatiile organizate de DGFPCFS Galati se va prezenta un investitor interesat de agricultura si care va cumpara toate activele este un scenariu naiv. Din activele OUAI Vames, FinantelePublice scot la vanzare, pe langa o puzderie de electropompe si electromotoare, 22.972 de metri, adica 23 km de "retea conducte ingropate". Pretul de incepere a licitatiei este de 365.570 lei. Pretul unitar a unui metru de conducta subterana este de 15,9 lei, o bagatela, dar, cu siguranta, pretul "dezgroparii" celor 22 km de conducta va fi foarte costisitor. De la OUAI Sendreni, pe langa echipamente, au mai fost scoase la vanzare doua statii de pompare, SPP 1, pentru care licitatia incepe de la 16.920 lei, si SPP 2, al carui pret pleaca de la 70.095 lei, iar de la OUAI Branistea, este scoasa la vanzare cladirea SPP 55, de la 7.997 lei. Macar, in aceste trei cazuri, distrugerea sistemului de irigatii se face transparent, cu organizarea unor licitatii publice.Statul vinde veceurile agricultorilorInteresant este ca in respectarea minutioasa a prevederilor legii, dar si pentru a scoate bani din piatra seaca la vremuri de criza, sunt scoase la licitatie si doua veceuri. Sunt veceuri "de camp", iar costa. Veceul OUAI Sendreni costa 95 de lei, dar veceul de la OUAI Branistea pare mai "dotat", pentru ca licitatia incepe de la 237 lei. Statul face "oferte" la care, probabil, investitorii imobiliari inca nu s-au gandit. In lista echipamentelor scoase la vanzare prin licitatie de Finantele Publice Galati se afla si doua masini interesante: "masina de cusut nasturi", la 1.400 lei, si "masina de cusut butoniere", la 2.350 lei, care sugereaza intrarea in faliment a unei firme de confectii textile. In lista "mijloacelor fixe" scoase la vanzare, fara licitatie, se mai afla sapte carute, al caror pret fix este de 45 lei/caruta.Scoaterea la vanzare a sistemulor de irigatii din Sendreni, Branistea si Vames aminteste de cazul executarii silite a Regionalei CFR Galati, din toamna anului 2006, cand DGFPCFS Galati s-a vazut pusa in situatia de a scoate la vanzare 14 gari. La prima licitatie a fost vanduta numai Gara Docaneasa (Vaslui). Cumparatoarea, Genovica Aron, din Barlad, a dat pe Gara Docaneasa 220.000 lei. "Am o familie mare si vreau sa mosteneasca o gara", a declarat aceasta.http://www.romanialibera.ro/a165241/sis ... mezat.html
dcp100168 Posted September 24, 2009 Author Posted September 24, 2009 „Cod roşu” în sistemele de irigaţii!* După ce statul a băgat 23 miliarde lei vechi în repararea sistemelor de irigaţii de la OUAI Şendreni, OUAI Braniştea şi OUAI Vameş, DGFP Galaţi le scoate la vânzare pentru recuperarea unor datorii de… 5 miliarde! Fermierii se tem că instalaţiile ar putea ajunge la fier vechi * De la clădiri şi pompe până la zeci de kilometri de ţeavă, totul se vinde „la pachet” * DADR Galaţi încearcă să salveze ce se mai poate salva * Fără irigaţii, fermierii ar rămâne doar cu deşertul! * Vânătorii de fier vechi au simţit deja prada! *După ce timp de ani de zile s-au băgat miliarde bune în repararea şi întreţinerea sistemelor de irigaţii, aceasta riscă din nou să ajungă la fier vechi din cauza datoriilor pe care Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) le au de achitat la bugetul de stat. Pe „lista neagră” a DGFP Galaţi se află OUAI Şendreni, OUAI Braniştea şi OUAI Vameş, care s-au trezit cu bunurile scoase la vânzare pentru neplata unor datorii ce totalizează 557.000 lei.Datorii moşteniteCum au ajuns cele trei OUAI-uri să fie scoase la mezat? Ei bine, până în urmă cu trei ani ele alcătuiau o singură organizaţie pe teritoriul fostului IAS Şendreni. Terenul a ajuns la alte societăţi sau foşti proprietari, iar sistemul de irigaţii a fost împărţit, în baza unei hotărâri de guvern, între utilizatorii din Şendreni, Vameş şi Braniştea. „Fosta asociaţie avea datorii la bugetul statului în momentul în care s-a făcut împărţirea, dar n-a spus nimeni că trebuie preluate şi aceste datorii. Şi ne-am trezit anul acesta, după 3 ani, cu somaţie de la Finanţe că avem de plătit circa 4 miliarde de lei vechi către bugetul statului. Nu avem de unde să dăm banii ăştia. Eu nu spun că n-au fost datorii. Poate că au fost. Dar cine le-a făcut, să le plătească. Noi, după preluare am plătit tot, până la ultimul leu!”, ne-a declarat Gheorghe Boldea, de la SC Prodgrain SRL, membru în cadrul OUAI Şendreni.Potrivit datelor furnizate de DGFP Galaţi, cele mai mari datorii le-ar avea de achitat OUAI Şendreni - 281.000 lei. În ce priveşte OUAI Braniştea şi OUAI Vameş, acestea au de achitat 146.000 lei şi, respectiv, 130.000 lei. Prin executarea silită s-a scos la vânzare tot, de la clădiri la staţiile de pompare, electroaparataj şi sistemul de ţevi îngropate. Cel mai mic preţ de pornire al licitaţiei este cel al OUAI Braniştea, cu bunuri evaluate la 25.369 lei. În cazul OUAI Şendreni, bunurile acesteia au fost evaluate la 393.435 lei, din care 223.235 lei este valoarea celor peste 47 km de ţevi îngropate. În ce priveşte OUAI Vameş, preţul de pornire al licitaţiei este de 408.530 lei, din care reţeaua de aproape 23 km de ţevi este evaluată la 365.570 lei.Alertă la DADR GalaţiScoaterea sistemelor de irigaţii la vânzare a alarmat Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi. „Sunt foarte importante, pentru că asigură irigaţiile pentru toate culturile din zona Şendreniului, zonă foarte secetoasă. Dacă aceste instalaţii dispar, toate culturile ar fi compromise. Şi ar fi păcat. Abia se reuşise refacerea, inclusiv cu bani publici, a sistemelor de irigaţii distruse în anii ’90. În cazul celor trei OUAI-uri de care vorbim s-au investit în jur de 23 de miliarde lei (vechi)”, ne-a declarat Alexandru Sîntion, directorul DADR Galaţi. Acesta a precizat că instituţia pe care o conduce încercă să salveze ce se mai poate salva: „Din păcate, nici aceste organizaţii nu ne-au informat că au intrat în executare silită. Noi am aflat din «Viaţa liberă» că sistemele de irigaţii sunt scoase la vânzare! DADR Galaţi nu se poate băga peste Ministerul de Finanţe, dar nici nu puteam accepta situaţia asta”. „OUAI-urile sunt de utilitate publică. Am comunicat şi la Ministerul Agriculturii, şi celor de la Finanţe că sistemele acestea au fost reparate şi întreţinute, inclusiv prin sistemul de subvenţii, cu bani publici. Încercăm să deblocăm situaţia, acum le asigurăm acestor organizaţii asistenţă juridică pentru a găsi o soluţie”.Soluţia finalăRiscul cel mai mare este ca, în urma scoaterii la vânzare, sistemele de irigaţii să ajungă, pur şi simplu, la fier vechi. „Noi sperăm că, fie şi dacă vor fi vândute, să se păstreze destinaţia acestor instalaţii. Dar, într-adevăr, există riscul ca ele să fie vândute, tăiate pe bucăţi şi date la fier vechi”, ne-a declarat directorul DADR Galaţi. „Deja au apărut tot felul de grupuri care se arată interesate de sistemul de ţevi…”, ne-a spus la rândul său Gheorghe Boldea, de la OUAI Şendreni.Lucrurile nu sunt însă chiar atât de simple. „Este, într-adevăr, un caz mai deosebit, unul cum nu am mai avut până acum. Dar trebuie spus că bunurile deţinute de aceste organizaţii nu se vând separat, ci trebuie achiziţionat întreg sistemul”, ne-a declarat George Marinescu, purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi. Acesta a precizat că, pe 18 septembrie, s-a desfăşurat o primă încercare de vindere la licitaţie a bunurilor deţinute de OUAI-uri, însă potenţialii cumpărători s-au arătat interesaţi doar în cumpărarea separată a clădirilor sau a instalaţiilor şi prin urmare nu s-a vândut deocamdată nimic.La rândul lor, OUAI-urile încearcă să mai amâne vânzarea. De exemplu, OUAI Şendreni a contestat evaluarea făcută instalaţiilor aşa că s-a mai obţinut puţin timp. „Sunt unele chestiuni legate de procedură, dar probabil că licitaţia se va relua, poate chiar în această lună”, a arătat reprezentantul DGFP Galaţi. Pentru a salva situaţia, unii dintre membrii OUAI-urilor se gândesc să achiziţioneze chiar ei sistemele de irigaţii. Gheorghe Boldea, directorul Prodgrain: „Societatea noastră este principalul beneficiar al OUAI Şendreni. Iar fără irigaţii suntem în plop. În cel mai rău caz ne gândim să facem un credit, să cumpărăm instalaţiile. Dar, eu ştiu, vom obţine, nu vom obţine creditul? Dar temerea cea mai mare asta e: că vine unul, cumpără şi bagă totul la fier vechi. Şi în urmă ce rămâne? Deşert!”http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... tii_2.html
dcp100168 Posted April 8, 2010 Author Posted April 8, 2010 Sistemele de irigaţii, îngropate în… datorii!* Licitaţie cu repetiţie: Fiscul a scos la vânzare bunurile OUAI Şendreni şi OUAI Vameş pentru recuperarea unor datorii la bugetul de stat * OUAI Braniştea a scăpat ca prin urechile acului * De la clădiri şi pompe până la zeci de kilometri de ţeavă, vândute la pachet * Fermierii se tem că sistemele de irigaţii vor ajunge la fier vechi * Dar în şase luni nu au plătit nici un leu în contul datoriilor… * Timpul trece, preţul de pornire scade *Sisteme de irigaţii riscă să se ducă… pe apa Sâmbetei din cauza datoriilor acumulate la bugetul de stat de Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI). Pe lista neagră a DGFP Galaţi au ajuns, încă de anul trecut, OUAI Şendreni, OUAI Vameş şi OUAI Braniştea, ce s-au trezit în septembrie 2009 cu bunurile scoase la vânzare, pentru recuperarea unei datorii ce, la acea dată, totaliza 5,57 miliarde lei vechi. OUAI Braniştea a scăpat ca prin urechile acului de executare silită, însă în această lună DGFP Galaţi a anunţat scoaterea la licitaţie, pentru a doua oară, a sistemelor de irigaţii de la OUAI Şendreni şi OUAI Vameş, în condiţiile în care, în ultimele şase luni, nu s-a plătit niciun leu în contul datoriilor. Ca o ironie a sorţii, deşi statul este executantul (Ministerul Finanţelor), tot el a investit (Ministerul Agriculturii), de-a lungul timpului, în reabilitarea sistemelor de irigaţii din zona Şendreniului mai bine de 23 miliarde lei vechi!Povestea celor trei OUAI-uri este destul de încurcată. Până în urmă cu trei ani şi jumătate, ele alcătuiau o singură organizaţie pe teritoriul fostului IAS Şendreni. Terenul a ajuns la alte societăţi sau foşti proprietari, iar sistemul de irigaţii a fost împărţit, în baza unei hotărâri de Guvern, între utilizatorii din Şendreni, Vameş şi Braniştea. „Fosta asociaţie avea datorii la bugetul statului în momentul în care s-a făcut împărţirea, dar n-a spus nimeni că trebuie preluate şi aceste datorii. Şi ne-am trezit, după trei ani, cu somaţie de la Finanţe că aveam de plătit circa patru miliarde lei vechi către bugetul statului. Nu avem de unde să dăm banii ăştia. Eu nu spun că n-au fost datorii. Poate că au fost. Dar cine le-a făcut, să le plătească. Noi, după preluare, am plătit tot, până la ultimul leu!”, ne declara la un moment dat Gheorghe Boldea, de la SC Prodgrain SRL, membru în cadrul OUAI Şendreni. Cert este că, în septembrie 2009, Fiscul a scos la mezat bunurile celor trei OUAI-uri. Potrivit datelor furnizate de DGFP Galaţi, cele mai mari datorii le avea de achitat OUAI Şendreni – 281.000 lei. În ce priveşte OUAI Braniştea şi OUAI Vameş, acestea aveau de achitat 146.000 lei şi, respectiv, 130.000 lei. Scoaterea sistemelor de irigaţii la vânzare a alarmat Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, dat fiind faptul că instalaţiile în cauză sunt vitale pentru culturile din zona Şendreniului, una dintre cele mai secetoase din ţară. Destul de straniu, deşi se aflau într-o situaţie disperată, organizaţiile nici măcar nu au informat DADR Galaţi că au intrat în executare silită. Practic, cei de la DADR Galaţi au aflat ce se întâmplă abia după ce „Viaţa liberă” informa că sistemele sunt scoase la vânzare! Şansa OUAI-urilor a fost că, dată fiind importanţa instalaţiilor de irigaţii, DGFP Galaţi a decis în cele din urmă să nu vândă bunurile OUAI-urilor separat, ci doar sistemele integrale. Şi, cum la prima încercare de vânzare prin licitaţie a bunurilor organizaţiilor, potenţialii cumpărători s-au arătat interesaţi doar de cumpărarea separată a clădirilor sau instalaţiilor, cum ar fi sistemul de ţevi, OUAI-urile au scăpat pe moment basma curată. Pentru a mai câştiga ceva timp s-a mai depus, mai degrabă formal, o contestaţie a evaluării bunurilor scoase la licitaţie. Numai că, pentru două dintre OUAI-uri, amânarea executării nu a însemnat decât o „boală” ceva mai lungă.Păsuirea a fost folosită cu folos de cei de la OUAI Braniştea. „Cei ce fac parte din această organizaţie au înţeles care este situaţia şi, în cele din urmă, au pus mână de la mână şi au plătit datoriile pe care le aveau, astfel că au scăpat”, ne-a declarat Violeta Nanu, actualul director al DADR Galaţi. În ce priveşte OUAI Şendreni şi OUAI Vameş, iţele au rămas la fel de încurcate. „Am avut întâlniri cu ei, am încercat să facem o mediere, dar dumnealor nu au vrut să-şi asume acele datorii. Mai spun că oricum nu au bani şi nu şi-au dat osteneala să achite măcar un leu. Practic, ne aflăm în faţa unei situaţii fără precedent în ce ne priveşte. Aceste OUAI-uri fac parte, în prezent, din mediul privat şi, deşi statul a investit mult în ele, prin repararea şi întreţinerea sistemelor, prin subvenţiile acordate, s-a ajuns unde s-a ajuns. Noi am informat Ministerul Agriculturii despre ce se întâmplă, în speranţa că, poate, împreună cu Ministerul Finanţelor, se va găsi o soluţie, dar posibilităţile noastre de a interveni sunt limitate”, a mai arătat directoarea DADR Galaţi, Violeta Nanu.Inevitabilul s-a produs şi DGFP Galaţi a anunţat organizarea unor noi licitaţii, pe 15 aprilie şi 16 aprilie, vânzarea bunurilor deţinute de OUAI Şendreni şi, respectiv, OUAI Vameş. Prin executare silită se scoate la vânzare tot, de la clădiri la staţii de pompare, electroaparataj şi sistemul de ţevi îngropate. Pe lista de bunuri vândute se află inclusiv… WC-urile celor două OUAI-uri! Chestiunea este că, fiind vorba de licitaţia a II-a, preţurile de pornire sunt mai mici decât în urmă cu şase luni. Astfel, dacă sistemul de irigaţii de la OUAI Şendreni era evaluat iniţial la 393.435 lei, în prezent ele au fost scoase la vânzare cu aproape 100.000 lei mai puţin, adică 295.403 lei! Miza principală în acest caz este reţeaua de 47 km de ţevi îngropate, scoase la licitaţie cu 167.426 lei. În ce priveşte OUAI Vameş, dacă în urmă cu şase luni bunurile acesteia aveau un preţ de pornire de 408.530 lei, acum ştacheta a fost coborâtă la 306.397 lei. Cea mai mare valoare o are, de asemenea, reţeaua 23 km de ţevi îngropate, evaluate la 274.177 lei. „Singura posibilitate de a opri aceste licitaţii este, desigur, plata datoriilor pe care cele organizaţii le au la bugetul de stat. Dar, de asemenea, facem precizarea că, deşi fiecare bun a fost evaluat în parte, fiecare dintre cele două sisteme de irigaţii nu pot fi vândute decât ca întreg”, a precizat purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi, George I.Marinescu. „Singura noastră speranţă este ca, dacă sistemele de irigaţii se vor vinde, acestea vor rămâne în continuare funcţionale. Sperăm să nu se repete povestea din anii ’90, când sistemele de irigaţii au ajuns pur şi simplu la fier vechi…”, a mai arătat directoarea DADR Galaţi.Ca şi cum chestiunea cu executarea silită a OUAI-urilor nu era suficientă, anul 2010 a adus şi „cireaşa de pe tort”: subvenţiile pentru irigaţii au fost eliminate, expirând perioada de tranziţie, de trei ani, acordată în 2007, în momentul aderării României la UE. Aşa că, din acest an, agricultorii ar trebui să scoată din buzunar în jur de 400 lei pe hectar pentru a asigura un volum de 1.000 mc de apă pe suprafaţă. Cei drept, există Programele Operaţionale prin care se pot obţine fonduri europene pentru modernizarea sistemelor de irigaţii, însă cine să vorbească de proiecte în condiţiile în care OUAI-uri nu-şi pot plăti nici măcar datoriile? Aşa că, în materie de irigaţii, agricultorii din zona Şendreniului au toate şansele să rămână pe uscat. Şi uite aşa, ce luăm pe mere, dăm pe pere şi încă ceva pe deasupra.http://www.viata-libera.ro/articol-Sistemele_de_irigatii_ingropate_in%E2%80%A6_datorii_2.html
dcp100168 Posted April 19, 2010 Author Posted April 19, 2010 OUAI Şendreni şi-a achitat datoriileOrganizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Şendreni a reuşit pe ultima sută de metri să scape de executarea silită pusă în mişcare de DGFP Galaţi pentru neplata datoriilor cumulate la bugetul de stat.OUAI Şendreni, OUAI Braniştea şi OUAI Vameş şi-au văzut, încă din septembrie 2009, sistemele de irigaţii scoase la vânzare prin licitaţie publică pentru recuperarea unor datorii ce totalizau 5,57 miliarde de lei vechi. Cele mai mari datorii le avea OUAI Şendreni (281.000 lei), urmată de OUAI Braniştea (146.000 lei) şi OUAI Vameş (130.000 lei).Cele trei OUAI-uri au scăpat ca prin urechile acului de a fi vândute la prima licitaţie şi asta numai pentru că, în urma negocierilor dintre Ministerul Finanţelor şi Ministerul Agriculturii, s-a stabilit ca fiecare sistem de irigaţii să fie vândut în totalitate şi nu pe bucăţi. Ideea era de a se evita o eventuală dezmembrare a lor, dat fiind că amatori de „fier vechi” se găsesc oricând… OUAI Braniştea a reuşit prima să-şi achite datoriile, dar pentru OUAI Şendreni şi OUAI Vameş s-a reluat în această lună procedura de licitaţie, la un preţ de pornire cu un sfert mai mic decât cel iniţial.Săptămâna trecută a fost momentul adevărului, iar presiunea fiscală se pare că a făcut minuni. „OUAI Şendreni şi-a achitat datoriile înainte de data fixată a licitaţiei şi, prin urmare, procedura de vânzare a fost oprită”, ne-a declarat George I.Marinescu, purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi.Iţele sunt, se pare, pe cale de a se descurca şi la OUAI Vameş. Sistemele de irigaţii de aici au scăpat şi la licitaţia a doua de vânzare, dat fiind faptul că nu a fost nimeni care să liciteze pentru ele. La licitaţia a doua, bunurile OUAI Vameş au fost scoase la vânzare cu 306.397 lei, faţă de 408.530 lei cât a fost preţul de pornire în septembrie 2009. Dacă se va ajunge la o nouă licitaţie, preţul de pornire ar fi în jurul a 200.000 lei. Asta în condiţiile în care, la a doua licitaţie, doar sistemul celor 23 km de ţevi era evaluat la 274.177 lei! „Avem promisiuni că membrii OUAI Vameş îşi vor plăti până la sfârşitul lunii datoriile şi nu va mai fi nevoie să se organizeze o nouă licitaţie”, a arătat Violeta Nanu, directorul coordonator al DADR Galaţi.http://www.viata-libera.ro/articol-Banii_irigatiile_sau_licitatia__2.html
dcp100168 Posted September 30, 2010 Author Posted September 30, 2010 Fiscul vinde sistemele de irigaţiiStatul scoate la mezat sistemele de irigaţii din Galaţi. În dosarul de executare silită 85378/21.11.2008, ANAF a scos la licitaţie încă o parte din activele OUAI Vameş, cele din zona comunei Piscu, după ce anul trecut avuseseră o soartă asemănătoare instalaţiile din zona localităţilor Şendreni, Braniştea şi Vameş. Practic, aceste operaţiuni fiscale înseamnă dispariţia instalaţiilor de irigat de pe un segment de aproximativ 40 km din Lunca Siretului. În total, statul va încasa din vânzarea instalaţiilor de la Piscu două miliarde de lei vechi, suma fiind infimă pe lângă valoarea producţiilor agricole suplimentare ce ar putea fi obţinute prin irigarea terenurilor respective.Sunt vândute staţia de pompare, electropompe şi echipamente hidromecanice, dar şi 22.972 m de reţea de conducte îngropate. S-a mai încercat şi anul trecut vânzarea la licitaţie a celor 23 km de conducte îngropate, dar la preţul de 15,9 lei/m nu a fost nimeni interesat. Acum conductele sunt vândute la preţul de 7,9 lei/m. Clădirea Staţiei de Pompare SPP 22 este vândută la preţul de 5.998 lei, iar grupul sanitar costă doar 195 lei. În primăvară, directoarea DADR Galaţi, Violeta Nanu, împărtăşea îngrijorarea agricultorilor gălăţeni că sistemele de irigaţii vor ajunge la fier vechi. Se pare că asta se şi întâmplă, mai ales în condiţiile în care în 2010 a expirat perioada de graţie de 3 ani acordată de UE pentru eliminarea subvenţiilor şi agricultorii trebuie să plătească aproximativ 400 lei pentru a asigura un volum de 1.000 mc de apă de suprafaţă. În situaţia actuală, prea puţini agricultori îşi pot permite astfel de costuri.Lichidarea sistemului de irigaţii al OUAI Vameş este o măsură cel puţin surprinzătoare. Statul poate câştiga din această lichidare cele 6 miliarde lei vechi datorate de OUAI. Dar de-a lungul anilor tot statul, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a investit 23 miliarde lei vechi în reabilitarea sistemelor de irigaţii din zona OUAI Vameş, adică de patru ori mai mult. În 2009, la Camera Deputaţilor s-a constituit o comisie care să ancheteze distrugerea sistemelor de irigaţii în ultimii 20 de ani. Comisia a lucrat, a audiat foştii miniştri ai Agriculturii, a elaborat un raport ce a fost dezbătut în plen şi şi-a încheiat activitatea. Distrugerile continuă.http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/fiscul-vinde-sistemele-de-irigatii-201224.html
dcp100168 Posted October 11, 2010 Author Posted October 11, 2010 OUAI Vameş, fără cumpărători după doi ani de licitaţiiLicitaţia organizată de DGFP Galaţi pentru vânzarea bunurilor Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Vameş, pentru recuperarea unor datorii de 140.000 lei la bugetul de stat, nu s-a soldat cu nicio ofertă fermă. Bunurile scoase la vânzare de Fisc au stârnit interesul unor potenţiali cumpărători, aceştia interesându-se de licitaţie, însă nimeni „nu a pus banii pe masă”, asta poate şi din cauză că vânzarea se face „la pachet”.Bunurile au fost scoase la vânzare (sesiunea a II-a, licitaţia a II-a!) la preţul de 204.265 lei, în condiţiile în care la începutul seriei de licitaţii, în septembrie 2008, preţul de pornire a fost de 408.530 lei. Elementul cel mai important l-a constituit reţeaua de conducte de irigaţie, cu o lungime de aproape 23 kilometri, scoasă acum la vânzare cu 182.785 lei. Pe lista publicată de DGFP Galaţi s-au mai află însă şi alte bunuri deloc de neglijat, de la electropompe şi aparataj electric până la un corp SPP.Chiar dacă nici la capătul a 2 ani de licitaţii DGFP Galaţi nu a reuşit să vândă bunurile OUAI Vameş, asta nu înseamnă că organizaţia va scăpa cu una, cu două. În prezent, Fiscul analizează starea juridică a contribuabilului, astfel încât să fie identificate şi alte forme de recuperare a datoriilor.http://www.viata-libera.ro/articol-Retea_de_irigatii_fara_amatori_2.html
dcp100168 Posted May 23, 2012 Author Posted May 23, 2012 Sisteme de irigaţii, vândute de FiscSistemul de irigaţii din judeţul Galaţi riscă să se gripeze din cauza datoriilor. După ce în urmă cu doi ani Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi a scos la vânzare sistemele de la OUAI Vameş, OUIA Şendreni şi OUAI Braniştea din cauza datoriilor la bugetul de stat, iată că acum a venit rândul OUAI Lupele.Potrivit datelor furnizate de DGFP Galaţi, Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Lupele a acumulat datorii către stat ce totalizează aproximativ 73.000 lei, astăzi fiind organizată prima licitaţie de vânzare a unor bunuri. Mai exact, este vorba de două sisteme de irigaţii (SPP 16 şi SPP 17) cu sistemele de punere sub presiune şi sistemele electrice aferente, valoarea totală a bunurilor fiind estimată la aproape 3,8 milioane de lei.Chiar dacă valoarea bunurilor în cauză este mult mai mare decât valoarea datoriilor, acest lucru nu va împiedica procedura de executare silită. Potrivit Codului de Procedură Fiscală, în cazul în care suma obţinută în urma procedurilor de licitaţie este mai mare decât valoarea datoriilor, diferenţa de bani este virată în conturile debitorului.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 26, 2012 Author Posted June 26, 2012 Licitaţie la Finanţe. Sistem de irigaţii fără clienţiSistemele de irigaţii aflate în proprietatea Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Lupele au rămas, ieri, nevândute şi la a doua licitaţie organizată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi. Bunurile OUAI Lupele au fost la vânzare pentru acoperirea datoriilor pe care organizaţia le are la bugetul de stat. Preţul de pornire a licitaţiei de ieri a fost de 2,84 milioane de lei. Pe lângă sistemele de irigaţii SPP 16 şi SPP 17, pe listă s-au mai aflat şi două sisteme de punere sub presiune cu liniile electrice şi posturile de transformare aferente.Dat fiind faptul că la această ofertă nu s-a arătat nimeni interesat să achiziţioneze sistemul de irigaţii, el va fi din nou scos la licitaţie, însă la un preţ cu aproximativ 25 la sută mai mic.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now