Jump to content

Brăilean împuşcat în cap de poliţişti


Recommended Posts

Posted

Bărbatul împuşcat în cap de politişti la Brăila are şanse minime de supravieţuire

Bărbatul împuşcat în cap, sâmbătă, la Brăila, după ce un glonţ tras de poliţişti a ricoşat, este operat, la ora difuzării acestei ştiri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, însă medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire, transmite corespondentul NewsIn. "Pacientul a fost adus în stare critică. El prezintă o plagă cerebrală împuşcată şi se află în comă de gradul IV. În aceste clipe este operat, dar e greu de spus dacă va rezista intervenţiei chirurgicale", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Victima, Sorin Pârvu, are 30 de ani şi este din Brăila. El a fost împuşcat accidental sâmbătă, în jurul orei 14.00, în timp ce conducea un autoturism Ford Focus urmărit de Poliţie. Oamenii legii aveau informaţii că în maşină s-ar afla un alt brăilean, Giulian Dumitraşcu, de 33 de ani, pe numele căruia atorităţile judiciare din Italia au emis un mandat de arestare european pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. "Autoturismul, care avea geamurile fumurii şi cu care se ştia că se deplasează urmăritul deosebit de periculos, a fost blocat în trafic pe Bulevardul Dorobanţilor din municipiul Brăila. Deoarece şoferul nu s-a supus somaţiei legale de a opri autoturismul şi a tamponat cu intenţie maşina în care se aflau poliţiştii, ulterior tamponând şi maşina Poliţiei din spatele acestuia, încercând astfel să scape, poliţiştii au tras focuri de armă în plan vertical pentru a-l determina să oprească maşina, apoi în pneurile autoturismului deoarece acesta nu s-a supus somaţiilor legale. Unul dintre gloanţe se pare că a ricoşat dintr-un pneu şi a pătruns în autoturism, rănind în zona capului pe brăileanul P. Sorin, şoferul maşinii, cunoscut de poliţişti ca făcând parte dintr-o grupare infracţională", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, Jenel Şogor. În Ford se mai afla un bărbat, însă cel urmărit este în continuare de negăsit. "În autoturism se mai afla şi S. Ionuţ (19 ani), din Brăila, din aceeaşi grupare infracţională. El a fost reţinut şi va fi cercetat pentru complicitate la favorizarea infractorului. În continuare se desfăşoară investigaţii pentru depistarea şi prinderea urmăritului internaţional", a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăia, Jenel Şogor.

Posted

Pistoalele Carpați sunt renumite pentru faptul că atunci când tragi în pneuri, ricoșează glonțul... Dar laTV, arăta că omul era lovit în partea stângă, pe lângă ureche... Oare n-o fi „ratat” polițistul ținta?

Posted

Nu era mai bine sa opreasca si sa n-o mai faca pe schmekeru' ? Ofi zis ca, fiind din Braila, ii calca pe urma lui Terente...

Posted

Bărbatul care a fost împuşcat în cap de poliţişti la Brăila a încetat din viaţă

Bărbatul împuşcat în cap, sâmbătă, la Brăila, de poliţişti, a încetat din viaţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, unde fusese dus pentru intervenţie chirurgicală, transmite corespondentul NewsIn. "Pacientul supravieţuit operaţiei, însă a rămas în comă. A încetat din viaţă duminică, în jurul orei 12.20", a declarat duminică, corespondentului NewsIn, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Posted

Parchetul anunţă expertize balistice şi ştiinţifice pentru a stabili ce poliţist a tras la Brăila

Procurorii care instrumentează incidentul produs sâmbătă la Brăila, unde un bărbat a fost împuşcat în cap din greşeală de poliţişti şi a decedat, vor apela la expertize balistice şi ştiinţifice pentru a stabili care dintre poliţişti a tras, au declarat, duminică, pentru NewsIn, surse juridice. Anchetatorii au ridicat cinci tuburi de cartuş din perimetrul în care, sâmbătă, poliţiştii angajaţi într-o urmărire au făcut uz de armă şi l-au împuşcat în cap pe unul dintre cei urmăriţi, acesta din urmă decedând duminică, la Spitalul Judeţean din Galaţi. În misiune erau angrenaţi poliţişti bucureşteni de la Serviciul Urmăriri al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi judiciarişti din structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. Din primele informaţii, cei care au folosit pistoalele sunt doi poliţişti din Capitală. Pentru a stabili care dintre ei a tras glonţul ucigaş, sunt necesare expertize balistice şi ştiinţifice. "Sub coordonarea procurorului criminalist, se vor efectua expertize balistice, ştiinţifice, de traiectorie, pentru a stabili arma care a tras glonţul ce l-a rănit mortal pe bărbatul de 30 de ani", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, Jenel Şogor. Deoarece în cauză sunt implicaţi poliţişti, procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cel care a instrumentat cazul sâmbătă şi duminică, va declina competenţele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Procurorul criminalist începuse urmărirea penală, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la poliţist, a victimei incidentului armat - Sorin Pârvu, în vârstă de 30 de ani, din Brăila, membru al unei grupări infracţionale din oraş. Sâmbătă, în jurul orei 14.00, el conducea un autoturism Ford Focus pe Bulevardul Dorobanţilor din municipiul Brăila şi era însoţit de Ionuţ Stoian, de 19 de ani, din Brăila, proprietarul autoturismului şi, în acelaşi timp, fiul liderului grupării infracţionale. Oamenii legii aveau informaţii că în maşină s-ar afla un alt brăilean, Giulian Dumitraşcu, de 33 de ani, pe numele căruia autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat de arestare european pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Pentru a-l prinde pe acesta din urmă, poliţiştii au blocat Fordul în trafic, cu autoturismele Poliţiei. Şoferul Fordului, Sorin Pârvu, a lovit două dintre maşinile Poliţiei în încercarea de a fugi, moment în care oamenii legii au deschis focul, mai întâi în plan vertical şi apoi asupra pneurilor Fordului. Unul dintre gloanţe a ricoşat în capul lui Pârvu. Acesta a fost transportat, în comă de gradul IV, la Spitalul Judeţean din Brăila şi, după câteva ore, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. A supravieţuit operaţiei, însă nu s-a trezit din comă, decedând duminică, la ora 12.25, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean din Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa. Celălalt ocupant al Fordului, Ionuţ Stoian, de 19 ani, a fost audiat ca martor, nefiind învinuit în acest dosar. Poliţiştii continuă căutările pentru a-l găsi pe urmăritul internaţional Giulian Dumitraşcu.

Posted

cand ii prinde politia le da drumul justitia....pana la urma asta este finalul cel mai fericit....un gunoi s-a racit ca asculta muzica prea tare....altii la furat de neferoase de la CFR s-a capatat cu un plumb in cap...pana la urma si-au atins scopul...doar era acolo ptr neferoase :lol::lol::lol: ...jmecherul asta de braila tocmai a scapat definitiv de jmecherie....hai militia...tot asa si in cativa ani se raresc cocalarii.se mai racesc cativa si prin italia...hai ca-i bine :lol::lol::lol:

Posted

Si ce te faci daca intr-adevar, politistul nu a vrut sa il "raceasca" si glontul chiar a ricosat?

Vreau sa spun, daca ricosa in capul unui trecator nevinovat?

Pai tata, ori stii sa tragi, ai cu ce si glontul se duce unde vrei, ori daca nu...

Posted

Katman mi-ai luat-o inainte. Si eu vroiam sa pun aceeasi intrebare. As propune sa se faca examene la sange printre politisti si trasul la tinta sa fie proba eliminatorie. Cine nu stie sa traga afara cu el din politie sau macar sa treaca la maturatul sectiei cu mopul.

Posted

George, mi-ai luat-o inainte. Dar cu pistoale Carpati e greu... foarte greu, daca nu imposibil .

PS

Masina avea geamuri fumurii !

Posted

Politistii care au impuscat in cap un sofer din Braila, urmariti penal pentru ucidere din culpa

Sapte politisti, doi de la IPJ Braila si cinci din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romåne (SIAS, SIC si Serviciul Urmariri), sunt cercetati penal de Parchetul Curtii de Apel Galati pentru ucidere din culpa. Asta dupa ce actiunea de capturare a unui urmarit european pentru o fapta de omor s-a soldat cu decesul unei persoane care nu s-a supus somatiilor politiei.

Duminica, procurorii braileni au declinat cauza catre Parchetul Curtii de Apel Galati dupa ce au constatat ca nu au competenta in cercetarea politistilor. Conform unor surse medicale, in urma autopsiei trupului lui Sorin Parvan nu a fost recuperat glontul ucigas. Surse din politie sustin ca acesta a fost gasit infipt in bordul autoturismului Ford Modeo cu care se deplasau Sorin Parvan si Ionut Stoian. Aceleasi surse afirma ca la actiunea de sambata au participat in total sapte politisti, doi de la IPJ Braila – Serviciul de Investigatii Criminale si cinci de la IGPR (doi de la Serviciul de Investigatii Criminale, doi de la Serviciul de Interventii si Actiuni Speciale si unul de la Serviciul Urmariri). Toti au actionat in civil, cu masini neinscriptionate si cu cagule. Surse apropiate anchetei sustin ca, desi nu purtau uniforme sau insemne cu politia, ofiterii aveau la gat insigna de politist.

Sambata, politistii au declansat o operatiune de capturare a lui Giulian Dumitrascu, zis Giuliano, in varsta de 33 de ani. Ei aveau informatia ca acesta se deplaseaza cu un Ford Modeo numarul TX8692XX, inmatriculat in Bulgaria, impreuna cu alte persoane. De asemenea, exista informatia ca indivizii ar putea avea arme de foc. In jurul orei 14.00, masina cu pricina a fost identificata in trafic. Politistii care se aflau intr-un Nissan si intr-un Volskwagen Passat au incercat sa-l opreasca. Soferul Fordului a refuzat sa opreasca, iar politistii au trecut la urmarire. La intersectia bulevardului Dorobantilor cu strada Scolilor, Volkswagenul i-a blocat calea, iar Nissanul i-a blocat spatele, astfel ca Fordul era prins la mijloc. Politistii au sarit din masini cu armele in mana. Surse din randul anchetatorilor sustin ca oamenii legii i-ar fi somat pe indivizii din masina sa coboare din autoturism. Atunci, soferul Fordului ar fi incercat sa gaseasca o portita de scapare lovind autoturismele care ii blocau calea. Vazand acestea, politistii au tras mai multe focuri in aer si apoi asupra pneurilor masinii. De la fata locului anchetatorii au ridicat cinci tuburi cartus. Surse apropiate anchetei sustin ca politistii braileni au declarat ca cei care au folosit armamentul sunt cei care au venit de la Bucuresti.

Sorin Parvan, in varsta de 30 de ani, cel care si-a pierdut viata nu are cazier. El a fost amendat de mai multe ori pentru tulburarea ordinii si linistii publice dupa ce ar fi participat la mai multe batai. De altfel, el fusese eliberat cu doua luni in urma din arestul IPJ Braila, sub control judiciar, dupa ce participase la o incaierare intre doua clanuri care isi disputa suprematia in Braila.

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... culpa.html

Posted

Parintii tanarului impuscat la Braila: Se incearca musamalizarea cazului

Ar fi scapat cu viata daca n-ar fi incercat sa fuga de masinile politiei. Astfel continua, intr-o nota cinica, povestea tanarului din Braila, impuscat absolut nevinovat, sambata, intr-o actiune ratata a autoritatilor.

Brusc, anchetatorii au o alta varianta asupra acestui caz dubios. Initial au anuntat ca un glont a ricosat si a strapuns capul victimei. Acum, testele balistice demonstreza ca, pur si simplu, arma unui ofiter s-a descarcat accidental in timp ce il soma pe asa-zisul suspect. Un martor al acestui incident sangeros l-a filmat pe politistul care a tras in tanarul nevinovat. Imaginile au fost suprinse dupa ce omul legii il impuscase deja pe baiat. Disperat, ofiterul si-ar fi scos tricoul si ar fi incercat astfel sa opreasca hemoragia victimei. In tot acest timp, un coleg ii pune si lui o cagula pe fata, ca sa nu fie recunoscut. Toti cei care au vazut de pe margine scena sunt de parere ca politistul era extrem de tulburat pentru ca apasase pe tragaci.

Dupa autopsie si conform declaratiilor politistului, anchetatorii au refacut tot scenariul: in momentul in care masina unde, potrivit autoritatilor, s-ar fi aflat un urmarit international a fost blocata de politisti, unul dintre acestia a deschis usa din spatele soferului. Cu pistolul in mana stanga, agentul l-ar fi somat pe cel de la volan sa coboare. Numai ca omul s-a speriat si a dat in marsarier. L-ar fi lovit astfel peste mana pe ofiter, iar arma acestuia s-a descarcat.

Parintii victimei nu se lasa insa cu una cu doua, mai ales ca mascatii i-au bruscat duminica la spital, imediat dupa ce au aflat ca fiul lor a murit. Oamenii ii acuza ca incerca sa musamalizeze cazul. Toate aceste lucruri au fost posibile dintr-o regretabila eroare. Mortul a fost confundat cu un barbat banuit ca a ucis si jefuit un bijutier din Italia, anul trecut.

http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/ ... zului.html

Posted

Tanarul impuscat de un politist la Braila, condus pe ultimul drum

* "Vreau sa-l vad la puscarie pe cel care mi-a impuscat baiatul ca pe un caine". Sunt vorbe spuse, printre lacrimi, de tatal tanarului de 30 de ani in care politistii au tras din greseala sambata.

Peste 400 de oameni l-au condus miercuri pe ultimul drum pe Sorin Parvu, ucis intr-o actiune ratata a politiei. Apropiatii i-au purtat prin tot orasul fotografia pe care au scris "Impuscat din greseala". Porumbeii albi, eliberati la plecarea cortegiului funerar, au fost un mesaj, spun rudele, ca trebuie sa se faca dreptate. Sorin era intr-o masina in care politistii credeau ca se afla un urmarit international pentru crima si jaf. Un ofiter sub acoperire l-a impuscat din greseala pe tanarul de la volan, spun anchetatorii. Politistul inarmat ar fi deschis usa din spatele soferului si l-ar fi somat sa coboare. Inspaimantat, tanarul ar fi dat in marsarier, l-ar fi lovit peste mana pe ofiter si asa s-ar fi descarcat arma fix in capul victimei. Asa explica procurorii, acum, moartea barbatului. Ancheta este insa departe de final. Cei care il cunosteau pe Sorin spun ca tanarul nu avea cazier si nu luase nicio amenda, informatii confirmate chiar de oamenii legii. Politistul din al carui pistol a plecat glontul ucigas este cercetat pentru ucidere din culpa.

http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/ ... -drum.html

Posted

Sorin Parvu, "ucis" de informatori

Tatal tanarului Sorin Parvu, ucis la Braila prin im­puscare - se pare, accidental - considera ca vinovati din punct de vedere moral pentru moartea fiului sau ar fi doi indivizi pe care-i catalogheaza drept "interlopi", cunoscuti in oras sub nu­mele de Cracanatu si Comanescu. Acestia ar fi informat politia de traseul masinii in care se afla Sorin, traseu intrerupt de gloante. Tatal victimei il identifica pe Titi Cracanatu drept informator al politiei brailene si "dusman de moarte" al lui Sebastian "Nelutu" Stoian, al carui fiu se afla in masina condusa de Sorin Parvu, in momentul cand au fost opriti de oamenii legii, sambata trecuta. Potrivit acestui scenariu, politistii ar fi fost informati ca in respectivul autoturism se afla Giulian Dumitrascu, dat in urmarire internationala de autoritatile italiene, pentru o crima comisa la Roma, cu deosebita cruzime. De fapt, informatia ar fi fost data cu intentie in mod eronat, ca semn de rafuiala cu Stoian. Purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati, procurorul Marcel Codita, a declarat ieri pentru ZIUA ca anchetatorii au date noi, care deocamdata nu pot fi facute publice: "Avem o sarcina foarte grea, mai ales ca multi pleaca de la premisa ca se face o ancheta formala. Inca nu s-a stat de vorba cu familia victimei, deoarece se afla intr-o perioada delicata, dupa moartea tanarului. Daca parintii acestuia au informatiile despre care vorbiti, vor putea sa le transmita si procurorilor." Codita a mai confirmat ca in zona Galati-Braila au existat tentative de omor, crime, vatamari corporale grave, in urma unor rafuieli intre grupari pe care insa nu le-a numit interlope ori mafiote.

http://www.ziua.net/display.php?data=20 ... ord=Galati

Posted

Expertiza balistica in cazul tânarului ucis de politisti

Ancheta în cazul împuscarii braileanului Sorin Pârvu, continua cu audierea rudelor victimei si identificarea si audierea martorilor acelui eveniment. Purtatorul de cuvânt al Parchetului Curtii de Apel Galati, procuror Marcel Codita, a confirmat informatia publicata de ziarul Gardianul ca glontul ucigas a fost gasit infipt in bordul Fordului Mondeo. “Autoturismul a fost supus unei expertize si s-a gasit un glont. La o prima vedere este posibil sa fie chiar cel care i-a fost fatal victimei, însa acest lucru trebuie stabilit prin teste balistice. Totodata, trebuie stabilit din ce arma provine acest glont, pentru ca daca se ajunge la concluzia ca focul de arma fatal a provenit dintr-o folosire defectuoasa a armamentului, atunci si politistul se poate apara spunând ca nu provine din arma lui glontul respectiv, ca au tras mai multi. Trebuie luate în calcul toate variantele posibile si excluse cele eronate, deoarece circula multe versiuni si nu e corect sa ne pripim cu concluzii, fata de nimeni implicat”, a spus procurorul Marcel Codita. Dupa ce audierile se vor incheia procurorii urmeaza sa dispuna, cel mai probabil luni, efectuarea unei expertize balistice.

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... isti-.html

  • 6 months later...
Posted

Poliţistul care l-a împuşcat pe Sorin Pârvu este tot în misiune

Ni s-a confirmat: ofiţerul IGPR Georgian Dragomir l-a împuşcat pe Sorin Pârvu. El lucrează în continuare. Ancheta în cazul tânărului ucis de către subcomisar ar putea fi finalizată. IGPR-ul spune că ofiţerul implicat nu poate fi suspendat din funcţie. Contactată, ieri, de către reporterii noştri, Raluca Seucan, purtător de cuvânt al IGPR, ne-a declarat telefonic că „potrivit Legii 360/ 2002 - Statutul Poliţistului - un poliţist este suspendat din activitate numai în momentul începerii urmăririi penale împotriva lui". Subcomisarul Seucan a mai spus că, la fel ca în oricare altă anchetă penală, şi în cazul „Pârvu" fiecare din părţile implicate vine cu propriile argumente. „Cercetările sunt efectuate de către Parchetul Curţii de Apel Galaţi, tocmai ca să nu se spună că IGPR ar influenţa în vreun fel ancheta", a precizat purtătorul de cuvânt.

„Şi reconstituire"

Cât priveşte instituţia care se ocupă în prezent de caz, aceasta este în totalitate condiţionată de către expertiza balistică, expertiză care, în mod legal, poate fi contestată de către părţi. „După primirea expertizei, poate fi efectuată şi reconstituirea la faţa locului. În privinţa maşinii implicată în incident, aceasta nu a fost reţinută pentru că s-au efectuat deja toate analizele criminalistice necesare. Totuşi, dacă proprietarul doreşte să o înstrăineze, o face pe riscul său pentru că este posibil să se mai ivească ceva şi atunci se impune o nouă verificare a maşinii", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, procurorul Marcel Codiţă.

Pe de altă parte, tatăl tânărului împuşcat anul trecut, Ionel Pârvu, ne-a declarat: „Din cei opt poliţişti prezenţi, şapte au tras în maşina în care se afla fiul meu. Am găsit un martor care a văzut ceea ce s-a întâmplat. Au ciuruit maşina, deşi, în acel moment, se afla un tramvai în staţie. Putea să fie măcel acolo. Au tras cu premeditare!"

Asul din mâneca acuzării

Pârvu ne-a mai spus că, la proces, va aduce dovezi în sprijinul celor afirmate şi că a trimis memorii inclusiv la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Preşedinţia României. În opinia tatălui celui ucis, se urmăreşte tergiversarea anchetei. „Am găsit martori, printre care o femeie cu doi copii, care era în tramvai când s-a tras şi a trebuit să se culce pe burtă, că se trăgea ca la poligon. Nişte poliţişti nu vin în civil, cu pantaloni scurţi şi cu lanţuri de aur la gât, cum au fost cei de la IGP", a spus Ionel Pârvu.

http://www.adevarul.ro/locale/braila/FOTO_VIDEO-EXCLUSIV-_Politistul_care_l-a_impuscat_pe_Sorin_Parvu_in_plina_strada_este_tot_in_misiune_0_253174769.html

  • 1 month later...
Posted

Ofiţerul acuzat iniţial nu este urmărit penal

Parchetul Curţii Supreme anunţă că ofiţerul judiciarist din IGPR acuzat iniţial că l-ar fi împuşcat în ceafă, în plină stradă, pe brăileanul Sorin Pîrvu, de 33 de ani, pe 26 septembrie 2009, nu este urmărit penal. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde a ajuns dosarul, poliţistul care apare în imagini împuşcându-l pe Sorin Pîrvu nu este urmărit penal.

Procurorul Ramona Bulcu, şeful Biroului de Presă al ICCJ, a transmis: „cauza având ca obiect decesul numitului Pîrvu Sorin a fost înregistrată pe rolul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică şi este în curs de soluţionare. Nu s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de ofiţerul de poliţie D.G., iar expertiza balistică a fost finalizată". George Dragomir, tânărul poliţist al cărui nume a apărut în expertizele făcute la Galaţi, ca fiind nimeni altul decât cel care a tras în Sorin Pîrvu, a fost, aşadar, scos din culpă.

Tatăl lui Sorin este şocat de această veste. „Înseamnă că fiul meu s-a împuşcat singur, că a reuşit să-şi tragă un glonţ în ceafă. Este ridicol! Am spus-o de mult timp că de fapt se încearcă muşamalizarea cazului. Dacă aceasta este Justiţia în România nu-mi mai rămâne decât să mă adresez forurilor europene", spune Ionel Pîrvu, tatăl lui Sorin.

http://www.adevarul.ro/locale/braila/Veste_socanta_in_cazul_tanarului_impuscat_de_politisti-_Fiul_meu_s-a_impuscat_singur_in_ceafau_Galerie_foto_-Video_0_280772039.html

  • 1 year later...
Posted

Cazul unui poliţist cercetat pentru uciderea involuntară a unui brăilean, închis

Parchetul a închis dosarul unui subcomisar care, în timpul unei misiuni de prindere a unui criminal, a împuşcat mortal un suspect încercuit în trafic de autorităţi, care încerca să fugă la volanul unui Ford, împingând maşinile poliţiei. Subcomisarul Giorgian Dragomir a fost scos de sub urmărire penală pentru uciderea lui Sorin Pîrvu (31 de ani), aflat la volanul maşinii unui interlop.

În 26 septembrie 2009, lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General de Poliţie au primit misiune a punerii în executare a unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare italiene, pe numele lui Giulian Dumitraşcu (născut la 14 august 1976, în Brăila), pentru omor şi tâlhărie, întrucât la 25 noiembrie 2008, împreună cu un alt cetăţean român, a pătruns în locuinţa unui italian, pe care l-a legat şi l-a lovit în cap, sustrăgându-i bunuri în valoare totală de aproximativ 300.000 de euro. În acest scop, în ziua respectivă, de la Bucureşti s-au deplasat la Brăila, cu două autoturisme, Dacia Logan şi Nissan Pathfinder, subcomisarii Giorgian Dragomir şi Valentin Costandache, inspectorii principali Mihai Flutur, Ovidiu Toma şi Răzvan Alexandru, toţi din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, Direcţia de Investigaţii Criminale, Serviciul Urmăriri. Pe de altă parte, inspectorii principali Tudor Ivan şi Edward Radu Horotan şi agenţii Bogdan Dinu şi Adrian Simion, din cadrul Serviciului Independent de Intervenţii şi Acţiuni Speciale, s-au deplasat la Brăila cu un autoturism VW Passat.

În baza unor informaţii, poliţiştii ştiau că, în ziua respectivă, la o biserică din Brăila, urma să fie botezat fiul lui Giulian Dumitraşcu, că acesta se află în localitate, ascunzându-se de autorităţi într-o locuinţă a lui Ion Sebastian Stoian. Potrivit informaţiilor avute de poliţişti, Stoian este conducătorul unei grupări infracţionale, din care făceau parte, printre alţii, fiul acestuia, Ionuţ Alexandru Stoian, şi Giulian Dumitraşcu. Ionuţ Stoian conducea un Ford Mondeo, de culoare albastră, înmatriculat în Bulgaria, pe care îl foloseau şi alţi membri ai grupării conduse de tatăl său.

În 24 septembrie 2009, acest autoturism a fost văzut parcat în faţa scării blocului. Poliţiştii trebuiau să identifice imobilul în care se ascundea Dumitraşcu şi să supravegheze biserica Sf. Paraschiva, la care urma să aibă loc botezul. Astfel, Toma şi Constandache au supravegheat biserica, iar restul poliţiştilor, blocul unde era parcat autoturismul Ford Mondeo. Lucrătorilor de poliţie de la Bucureşti li s-au alăturat subcomisarul de poliţie Lilian Moise şi agentul Vasile Costea, de la IPJ Brăila, care îl cunoşteau pe Dumitraşcu. În jurul orei 12.30, în autoturismul Ford Mondeo, pe locurile din faţă, s-au urcat doi bărbaţi tineri, cel de pe scaunul şoferului prezentând semnalmentele lui Dumitraşcu. De la o distanţă de aproximativ 50-60 de metri, cei doi bărbaţi au fost filmaţi cu o cameră video de Horotan, imaginile fiind ulterior vizionate de poliţişti, care au căzut de acord că şoferul este Dumitraşcu.

În urmărirea Fordului au plecat poliţiştii îmbarcaţi în Nissan şi VW. La un moment dat, în jurul orelor 13.45, şoferul autoturismului Ford, în timp ce se afla pe str. Dorobanţilor, pe banda a treia de circulaţie, în dreptul refugiului staţiei de tramvai, a oprit la culoarea roşie a semaforului, la intersecţia cu str. Şcolilor. Întrucât în dreapta autoturismului Ford era oprit la culoarea roşie a semaforului un autoturism marca Mercedes Vito, subcomisarul Giorgian Dragomir a considerat că aceasta este o împrejurare favorabilă pentru prinderea urmăritului, motiv pentru care a dat semnalul de începere a operaţiunii. Astfel, autoturismul VW al poliţiei s-a poziţionat perpendicular pe direcţia de deplasare a autoturismului Ford, la o distanţă foarte mică de partea frontală a acestuia, cu faţa spre refugiu, iar autoturismul Nissan în spatele autoturismului Ford, la aproximativ o jumătate de metru. După blocarea autoturismului Ford, lucrătorii de poliţie din autoturismul VW au coborât şi au încercuit autoturismul urmărit. Deşi nu erau îmbrcaţi în uniforme, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Independent de Intervenţii şi Acţiuni Speciale purtau insigna la gât, iar unul dintre ionspectori era îmbrăcat într-o vestă pe care scria vizibil "POLIŢIA".

După coborâre, lucrătorii de poliţie au îndeplinit somaţia legală, strigând "Stai! Poliţia!" şi au cerut ocupanţilor să coboare din maşină. Imediat, autoturismul Ford a fost deplasat de şofer pe direcţia înapoi, lovind puternic autoturismul Nissan, iar apoi pe direcţia înainte, lovind autoturismul VW. În acest timp, din autoturismul Nissan au coborât şi Dragomir, împreună cu doi agenţi, apropiindu-se pe partea din stânga, respectiv dreapta spate a autoturismului Ford. Nici aceştia nu erau îmbrăcaţi în uniforme de poliţie.

În timpul acestor manevre, un agent a încercat să deschidă portiera şoferului, fără însă a reuşi, iar un inspector a lovit cu patul armei sale parbrizul şi apoi geamul din dreapta faţă al autoturismului, pe care a reuşit să-l spargă.

Şoferul autoturismului Ford a deplasat din nou vehiculul pe direcţia înapoi şi după aceea înainte, lovind iarăşi autoturismele poliţiei. Pe parcursul acestor acţiuni, subcomisarul Moise a executat, cu pistolul Makarov din dotare, un foc de avertisment în plan vertical, iar apoi trei focuri asupra pneului din stânga faţă al autoturismului Ford, pe care a reuşit să-l spargă, iar agentul Dinu a executat un foc de armă, cu pistolul Glock din dotare, înspre roata din dreapta spate a Fordului, însă, din cauza mişcării acestuia, proiectilul a pătruns prin uşa rabatabilă din spate, oprindu-se în portbagaj.

Somaţiile verbale ale lucrătorilor de poliţie au continuat pe tot parcursul mişcărilor autoturismului Ford, aceştia fiind nevoiţi să se ferească pentru a nu fi loviţi de vehiculul în mişcare. În aceste împrejurări, Dragomir a reuşit să deschidă portiera din stânga spate a autoturismului şi în timp ce se afla în spaţiul dintre portieră şi autovehicul, a întins mâna stângă, în care ţinea pistolul din dotare, marca Glock, pe care în prealabil îl armase, în habitaclu, pe direcţia înainte, uşor lateral dreapta. În acel moment, autoturismul Ford s-a deplasat înainte, lovind autoturismul VW, după care a avut o uşoară mişcare înapoi, provocată de lovirea autoturismului VW. În cursul acestei mişcări înapoi, portiera din stânga spate, care era deschisă, l-a lovit pe Dragomir în cotul stâng, provocând dezechilibrarea acestuia. În urma loviturii primite,Dragomir a strâns instinctiv mâna pe mânerul pistolului, fapt care a produs apăsarea trăgaciului şi declanşarea focului, consecinţa fiind împuşcarea bărbatului care se afla pe scaunul şoferului, în regiunea cervicală posterioară median, treimea superioară (ceafă-n.r.).

În urma împuşcării persoanei aflate pe scaunul şoferului, motorul autoturismului Ford Mondeo s-a oprit, acesta rămânând la o distanţă, foarte mică de autoturismul VW. Cu ocazia cercetării la fata locului, cheia autoturismului Ford Mondeo a fost găsită în contact, în poziţia "contact general cuplat", iar maneta schimbătorului de viteze în treapta I-a.

Realizând cele petrecute, Dragomir a strigat colegilor săi că bărbatul de la volan a fost împuşcat. Portiera din stânga faţă a autoturismului Ford a fost deschisă de către Moise, ocazie cu care lucrătorii de poliţie au observat că bărbatul de pe scaunul şoferului sângera abundent în zona obrazului drept.

Până la sosirea ambulanţei, care a fost solicitată imediat de către inspectorul Horotan, lucrătorii de poliţie şi-au dat seama că bărbatul împuşcat nu este urmăritul Giulian Dumitraşcu. Persoana împuşcată a fost identificată ca fiind Sorin Pîrvu (născut la 13 mai 1979, în Brăila). Pe scaunul din dreapta se afla Ionuţ Alexandru Stoian, cei doi fiind prieteni.

După sosirea ambulanţei, Pîrvu a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila şi de acolo la Spitalul Judeţean Galaţi, unde, în pofida intervenţiei chirurgicale la care a fost supus, a decedat a doua zi. Raportul medico-legal de autopsienotează că plaga împuşcată are orificiul de intrare în regiunea cervicală posterioară, median, 1/3 superioară, orificiul de ieşire în regiunea parotido-maseterică dreapta şi un canal-traiect exocranian, prin planul muscular al gâtului postero-lateral dreapta - în vecinătatea inserţiei pe exobaza craniană - glanda parotidă şi muşchiul maseter din dreapta, cu direcţie dinapoi înainte, de la stânga la dreapta şi uşor de jos în sus, leziunile endocraniene fiind indirecte, datorate acţiunii undei de şoc. La autopsia cadavrului, în afara plăgii împuşcate, nu s-au mai constatat alte leziuni de violentă. "După aspectul şi topografia orificiilor de intrare şi ieşire şi după direcţia canalului, se poate aprecia că direcţia de tragere a fost dinapoi înainte, de la stânga la dreapta şi uşor de jos în sus. După aspectul şi dimensiunile orificiului de intrare, se exclude împuşcarea cu ţeava lipită sau parţial lipită", consemnează actul citat.

Având în vedere perioada de supravieţuire, cu intervenţia chirurgicală asupra orificiului de intrare şi a tegumentului din jur - raderea părului, toaleta cu soluţie dezinfectantă şi sutura orificiului efectuate la internare - nu se poate stabili cu certitudine numai pe baza datelor medicale şi a constatărilor la autopsie precum şi în lipsa cercetării obiectelor de îmbrăcăminte, distanţa de la care s-a efectuat tragerea, posibil ca aceasta să se fi produs dinafara zonei de acţiune a factorilor suplimentari ai împuşcării, mai scriu legiştii.

Iniţial, cauza privind decesul lui Sorin Pîrvu a fost cercetată de Parchetul Tribunalului Brăila. Prin ordonanţa din 27 septembrie 2009, Parchetul brăilean şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului Curţii de Apel Galaţi, având în vedere calitatea de poliţist a lui Dragomir, cel acuzat de uciderea lui Pîrvu.

Prin rezoluţia din 10 mai 2010 a procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost preluat de la Galaţi, în vederea efectuării urmăririi penale, de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului isntanţei supreme.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat vinovăţia lui Giorgian Dragomir sub aspectul infracţiunii de omor calificat. Dragomir nu a avut intenţia de a-l ucide pe Pîrvu, apăsarea trăgaciului producându-se fără ca învinuitul să dorească acest lucru, ca urmare a gestului reflex de strângere cu mâna a mânerului pistolului, provocat de dezechilibrarea produsă în urma lovirii cotului cu portiera autoturismului.

Comiterea faptei, astfel cum a fost înfăţişată de Dragomir, este confirmată atât de raportul de constatare medico-legală, întocmit de Serviciul de medicină legală al judeţului Brăila, potrivit căruia poliţistul prezenta la cotul stâng o echimoză violacee cu diametru de doi centimetri, tumefiată şi o excoriaţie liniară de 1,5 centimetri (...), care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în 26 septembrie 2009, cât şi de expertiza criminalistică din 16 martie 2010, întocmită de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit căreia: "În momentul împuşcării, victima se afla aşezată la volanul autoturismului marca Ford Mondeo, pe scaunul destinat şoferului, într-o poziţie cu capul orientat uşor către înainte şi înclinat spre dreapta". "În momentul împuşcării, persoana care ţinea arma (trăgătorul) se afla lateral - stânga în spatele persoanei împuşcate, în spaţiul dintre portiera stânga - spate a autoturismului menţionat, aflată în poziţie deschisă şi habitaclul maşinii. Direcţia de tragere a fost din lateral - stânga în spatele victimei, dinspre zona portierei stânga - spate a autoturismului pe care îl conducea şi a avut o orientare oblică - descendentă spre dreapta, către bordul maşinii. Distanţa dintre gura ţevii pistolului şi regiunea cervicală alui Sorin Pîrvu, în momentul împuşcării, era cuprinsă în intervalul 50 - 100 cm. Pistolul marca Glock, model 17, calibrul 9 x 19 mm, este în bună stare de funcţionare şi, dacă are cartuş introdus pe ţeavă, declanşarea împuşcăturii se realizează doar la acţionarea trăgaciului. S-au detectat urme secundare de împuşcătură pe armă", consemnează raportul citat.

Constatarea tehnico-ştiinţifică din 22 apirlie 2011, întocmită de Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General de Poliţie, a confirmat că proiectilul ridicat din capitonajul capotei motorului autoturismului Ford, a fost tras cu pistolul Glock aparţinând lui Dragomir. Potrivit expertizei criminalistice, acesta este proiectilul cu care a fost împuşcat Pîrvu. Concluziile raportului medico-legal de autopsie confirmă şi ele direcţia de tragere stabilită de expertiza criminalistică. Tot în concluziile raportului de autopsie se arată că "după aspectul şi dimensiunile orificiului de intrare, se exclude împuşcarea cu ţeava lipită sau parţial lipită", precum şi că este posibil ca tragerea să se fi produs din afara zonei de acţiune a factorilor suplimentari ai împuşcării.

Autoturismul Ford nu este dotat cu un sistem de alarmă antifurt care să blocheze uşile la comutarea cheii de contact pe poziţia de mers, concluzia fiind că nu se blochează uşile când maşina este cu motorul pornit şi se pot deschide uşile din exterior. Mişcările înainte şi înapoi pe care Pîrvu le-a făcut cu autoturismul Ford nu sunt imputabile lucrătorilor de poliţie. Aceştia au procedat legal când au blocat în trafic autoturismul Ford şi au folosit somaţia legală, strigând cu toţii "Stai! Poliţia!", urmată de solicitarea adresată ocupanţilor autoturismului de a coborî din maşină. Nu se poate susţine că şoferul autoturismului Ford nu a auzit somaţiile, atât timp cât martori aflaţi la distanţe de câteva zeci de metri de cele petrecute au auzit strigându-se "Stai! Poliţia!". În loc să procedeze aşa cum i s-a cerut, Pîrvu a efectuat manevre înainte şi înapoi cu autoturismul Ford, fapt care a pus în pericol vieţile lucrătorilor de poliţie, obligaţi să se ferească pentru a nu fi loviţi cu maşina şi a produs avarii serioase celor două autoturisme ale poliţiei (VW şi Nissan).

Autoturismul Nissan a suferit avarii atât în partea anterioară, când a fost lovit de autoturismul Ford, cât şi în partea posterioară, atunci când, fiind deplasat înapoi de acţiunea de lovire a autoturismului Ford, a lovit autoturismul aflat în spate. Acest autoturism nu a putut fi identificat, întrucât şoferul a părăsit locul faptei. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului relevă că autoturismul Nissan, în urma lovirii de către autoturismul Ford, a fost deplasat înapoi, în timp ce era frânat, pe o distanţă de 2,80 m, ceea ce denotă forţa acţiunilor de lovire. Având în vedere că manevrele efectuate de Pîrvu cu autoturismul Ford puneau în pericol viaţa lucrătorilor de poliţie, conform art.47 lit. f din Legea 17/1996, privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, subsomisarul Moise a tras un foc în plan vertical cu pistolul, apoi alte trei focuri în pneul din stânga faţă al autoturismului Ford, pe care a reuşit să-l spargă, iar agentul Dinu a tras un foc, cu pistolul din dotare, înspre pneul din dreapta spate.

Totodată, Parchetul arată că există indicii că la volanul autoturismului Ford se afla Dumitraşcu, iar pentru a ajunge la această concluzie "lucrătorii de poliţie au întreprins toate demersurile care puteau fi efectuate în acele împrejurări, ţinând cont de specificul unei asemenea operaţiuni, care impunea păstrarea discreţiei, în aşa fel încât persoana căutată să nu sesizeze că este urmărită".

După momentul blocării autoturismului Ford la intersecţia străzilor Dorobanţilor cu Şcolilor, lucrătorii de poliţie nu şi-au putut da seama că la volan nu se află Dumitraşcu, întrucât toate geamurile laterale, inclusiv parbrizul autoturismului în partea superioară, sunt opace, având culoarea neagră, astfel încât ocupanţii autoturismului şi acţiunile lor nu puteau fi observate. Mai mult, manevrele iniţiate de Pîrvu au fost de natură a întări convingerea lui Dragomir că la volan se află persoana urmărită, fiind cunoscut comportamentul violent al lui Dumitraşcu, care fusese condamnat în România şi executase pedeapsa cu închisoarea pentru tentativă de omor calificat şi împotriva căruia autorităţile judiciare din Italia emiseseră un mandat european de arestare pentru omor şi tâlhărie.

În aceste împrejurări, demersul lui Dragomir de a introduce mâna stângă, în care ţinea pistolul armat, în habitaclul autoturismului Ford, este în conformitate cu dispoziţiile care reglementează uzul de armă (art.47 lit. f din Legea 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor), întrucât în acest fel încerca să imobilizeze o persoană cu privire la care existau indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune şi care încerca să riposteze într-un mod care punea în pericol viaţa lucrătorilor de poliţie.

Potrivit dispoziţiilor legale arătate, Dragomir ar fi avut dreptul să facă uz de armă împotriva conducătorului auto, în vederea imobilizării sale. Deşi avea acest drept, învinuitul nu a făcut uz de armă, împuşcarea producându-se fără intenţia sa. Pentru aceste motive, în 7 iulie 2011, Parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Giorgian Dragomir, acuzat de omor calificat.

Din punct de vedere subiectiv, nici culpa nu se poate reţine în sarcina Dragomir cu privire la decesul lui Pîrvu, întrucât învinuitul nu a prevăzut şi nici nu putea să prevadă că din cauza mişcării autoturismului Ford va fi lovit cu portiera în cotul stâng, ceea ce va produce dezechilibrarea sa şi gestul reflex de strângere a mânerului pistolului, cu consecinţa apăsării trăgaciului şi declanşării focului.

Întrucât lucrătorii de poliţie au respectat dispoziţiile care reglementează uzul de armă şi imobilizarea unei persoane împotriva căreia a fost emis mandat de arestare preventivă, Parchetul a dispus, în temeiul articolului 10, litera d, Cod procedură penală (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii-n.r.), neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia cu privire la infracţiunea de distrugere, prev. de art.217 Cod penal, comisă prin executarea unor focuri de armă în autoturismul Ford şi prin lovirea parbrizului şi a unui geam al aceluiaşi autovehicul, neexistând latura subiectivă a acestei infracţiuni.

Prin rezoluţia din 16 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a fost începută urmărirea penală faţă de Sorin Pîrvu, sub aspectul infracţiunii de ultraj. Întrucât acesta a decedat, în temeiul art.10 lit. g Cod procedură penală, Parchetul ICCJ a dispus încetarea urmăririi penale.

Soluţia Parchetului poate fi contestată în instanţă, potrivit legii.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.