Jump to content

În Galaţi, cea mai scumpă asigurare RCA


Recommended Posts

Posted

Asigurările auto

Ai accidente, ai poliţă mai scumpă!

Încă din 2007, în România se vorbeşte de o îmbunătăţire a sistemului asigurărilor auto şi alinierea acestuia la reglementările europene în materie. În prezent, e în derulare un proiect denumit CEDAM prin implementarea căruia ar urma ca, de la 1 august 2009, maşinile româneşti să poată merge în Uniunea Europeană fără verificarea la graniţă a poliţei RCA.

De la constatul amiabil la bonus-malus

Până atunci însă, aşa cum preciza Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), e necesar să fie introdus sistemul "bonus‑malus" pentru poliţele de asigurare de Răspundere Civilă Auto (RCA), adică un sistem prin care vor fi înregistrate toate incidentele auto în care a fost implicat deţinătorul unei poliţe. Concomitent, însă, e necesar să se introducă şi acel "constat amiabil", care presupune neimplicarea Poliţiei în cazul accidentelor auto fără victime (accidente uşoare) şi raportarea de către asiguraţi a accidentelor direct la asiguratori.

Ce înseamnă bonus‑malus

Sistem prin care prima de asigurare poate fi redusă (bonus) dacă în anul anterior asiguratul nu a avut daune, sau poate fi mărită (malus) dacă asiguratul are daune. În felul acesta se urmăreşte o încurajare a asiguraţilor prudenţi şi o descurajare a celor care, din diverse motive, înregistrează daune mari.

Interesele asiguratorului înainte de orice

În sistem, vor fi raportate doar accidentele uşoare produse după 1 ianuarie 2008. Asta în condiţiile în care o parte din companiile de asigurări ajustează deja preţul poliţelor RCA şi CASCO în funcţie de profilul şoferului (inclusiv numărul de accidente auto) pe baza declaraţiilor acestuia. Se tinde spre obţinerea unor date în sistem centralizat prin care asiguratorii vor putea vedea şi "fişa" integrală cu accidentele în care a fost implicat viitorul client şi, în funcţie de aceasta, să se ajusteze corespunzător preţul asigurării.

E de reţinut, totodată, că deja "constatul amiabil" a fost legiferat prin noul Cod rutier, dar imediat asiguratorii au cerut şi obţinut modificarea legii şi amânarea intrării în vigoare. De ce? Au susţinut că aplicarea acestuia fără "bonus‑malus" ar fi permis fraudarea sistemului. De fapt, asiguratorii s‑au temut că şoferii s‑ar fi putut înţelege între ei şi ar fi putut menţiona o altă cauză a producerii accidentului decât cea reală. Cu "bonus‑malus" în funcţiune clienţii nu vor mai lua asupra lor vinovaţii pentru că ştiu că vor plăti mai mult la poliţele următoare.

Orice rău e spre bine

În fine, "bonus‑malus"‑ul va fi conceput, cel puţin aşa se susţine, ca o extensie a actualei baze CEDAM de înregistrare a poliţelor RCA şi confruntare cu parcul auto naţional, fiind vorba, adică, de ceva de bine.

"Încercăm să modificăm norma la RCA, astfel încât să fie emise cât mai multe poliţe în sistem electronic, pentru că cea mai mare problemă acum o constituie erorile de înregistrare", afirmă Angela Toncescu, estimând că în doi‑trei ani toate poliţele RCA se vor vinde în acest sistem. Aceasta înseamnă că agenţii şi brokerii nu vor mai putea vinde poliţe RCA fără o verificare prealabilă a clientului în baza de date şi fără o înregistrare on‑line.

Acestea fiind datele, adică cele ce configurează o anumită perspectivă privind asigurările auto, survine automat întrebarea dacă proprietarii de autovehicule, cei mai mulţi deţinători de autoturisme, sunt sau nu de acord cu un astfel de sistem. Aparent, cele două concepte ar ţine seama cumva şi de asiguraţi în cazul "constatului amiabil", dar mai ales de interesele asiguratorilor în cazul "bonus‑malus"‑ului ce urmează să completeze CEDAM‑ul.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=28279

  • 3 weeks later...
Posted

Politele RCA pot depasi 1.000 de lei anul viitor

Firmele de asigurari au facut publice preturile percepute pentru politele RCA. In unele cazuri acestea pot depasi valoarea de 1.000 RON, in functie de zona in care locuieste cel care incheie asigurarea, de varsta acestuia si, bineinteles, de capacitatea cilindrica a masinii asigurate, anunta Cotidianul. La Asirom, pretul politei RCA pentru o masina cu capacitatea cilindrica de 1.401-1.600 cmc se va situa intre 457 si 810 lei, tinand cont de varsta soferului dar si de zona in care locuieste. Astfel, daca se afla in zona I (judetele Hunedoara, Buzau, Gorj, Ialomita, Suceava, Tulcea, Alba, Vrancea, Vaslui, Mures, Prahova) si are peste 28 de ani va plati 457 de lei, iar daca are sub 28 de ani, pretul politei va fi de 600 de lei. In zona II (Bucuresti, Teleorman, Calarasi, Ilfov, Salaj, Harghita, Dambovita, Giurgiu, Olt, Covasna, Caras-Severin) soferii de pana in 28 de ani vor achita 540 lei, iar cei peste aceasta varsta vor scoate din buzunar 432 de lei. Potrivit Cotidianul, daca cel care doreste sa-si faca asigurarea locuieste in zona a treia, si cea mai defavorizata din acest punct de vedere, (judetele Braila, Arges, Iasi, Sibiu, Constanta, Galati, Brasov, Bacau, Neamt, Timis, Satu Mare, Dolj), va fi nevoit sa plateasca 810 lei, daca are sub 28 de ani si, daca trece de aceasta varsta, 640 de lei. Suma se majoreaza semnificativ pentru cei care locuiesc in aceasta ultima zona (III). Astfel, daca posesorul unei masini cu motorul de peste 2.000 cmc are sub 28 de ani va plati pentru polita RCA 1.087 lei.

Posted

Tinerii pana in 25 de ani vor plati cea mai scumpa RCA in 2009

Polita RCA pentru soferii cu varste sub 25 de ani creste cu pana la 200-300% in unele cazuri, incepand cu anul 2009. Tinerii soferi cu varste pana in 25 de ani, posesori de masini BMW, Mercedes, Rover, Volvo, Mitsubishi, Renault vor avea in 2009 cea mai mare crestere la tarifele RCA raportate la anul 2008. In multe cazuri cresterea valorii politei de asigurare va depasi 200-300%, informeaza Cotidianul.

Una dintre cele mai scumpe asigurari pentru tinerii soferi pare a fi la BT Asigurari. In 2009, polita RCA, pentru o persoana cu varsta sub 25 de ani cu o masina avand capacitate cilindrica de 1.401-1.600 cmc, produsa de unul dintre constructorii de mai sus, cu domiciliu in judetele Arges, Brasov, Constanta, Galati, Iasi, Neamt sau Timisoara, va costa 1.058 de lei. In 2008, polita RCA in aceleasi conditii costa doar 384 de lei. Practic, cresterea este de 180%.

La Astra Asigurari, polita RCA in 2009 este de 468 de lei pentru o masina cu capacitatea cilindrica intre 1.401 si 1.600 cmc. Dar, acest tarif poate creste cu pana la 300%, se arata in anexa 3 a companiei depusa la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Iar cresterea este data de varsta soferului, zona geografica, daunalitate, vechimea permisului. Asa ca, teoretic, o asigurare RCA in valoare de 1.404 lei pentru tinerii soferi este foarte posibila.

http://www.ziare.com/Tinerii_pana_in_25 ... 42765.html

  • 3 weeks later...
Posted

Tarifele RCA au crescut cu 10-30%, fiind diferenţiate de vârsta şoferului şi marca maşinii

Companiile de asigurări au majorat tarifele la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) valabile în 2009 cu procentaje cuprinse între 10% şi 30%, iar în unele cazuri au diferenţiat nivelul primei în funcţie de marca şi vechimea maşinii, vârsta, experienţa şi judeţul în care domiciliază şoferul. În unele cazuri, cum ar fi Euroins (fostă Asitrans) sau Interamerican, creşterea tarifelor s-a situat sub 10%, în timp ce la Allianz-Ţiriac sau Omniasig poliţele RCA sunt mai scumpe faţă de 2008 cu aproximativ 20%, iar la Astra, Unita sau Generali majorarea primei de asigurare a depăşit 25%. În cazul persoanelor fizice, poliţa RCA pentru un autovehicul cu o capacitate cilindrică de până la 1.200 centimetri cubi costă între 264 lei şi aproape 360 lei. Potrivit datelor asigurătorilor, în cazul unui autovehicul cu o capacitate cilindrică între 1.201 şi 1.400 centimetri cubi, o persoană fizică va plăti între 260 lei şi peste 460 lei. La autovehiculele cu motor între 1.800 şi 2.000 de centimetri cubi, şoferul va plăti între 500 lei şi 700 de lei, în funcţie de asigurător. Modificarea tarifelor la poliţele RCA a fost cauzată, în primul rând, de creşterea limitelor de despăgubire ale asigurătorilor în cazul producerii unor daune. În acest an, limitele de despăgubire ale companiilor autorizate să emită asigurări RCA vor fi de 300.000 de euro pentru daune materiale şi de 1,5 milioane de euro pentru vătămări corporale, dublu faţă de anul 2008. În 2010, limitele vor ajunge la 500.000 euro pentru daune materiale şi la 2,5 milioane de euro pentru vătămări corporale. În plus, companiile au majorat primele la poliţele RCA în încercarea menţinerii unui echilibru între veniturile din subscrieri şi cheltuielile aferente daunelor acoperite de aceste poliţe. Numeroşi reprezentanţi ai asigurătorilor au afirmat în 2008 că activitatea pe segmentul RCA provoacă pierderi companiilor şi au anunţat că vor majora tarifele practicate şi vor aplica criterii de selecţie a clienţilor pentru reducerea daunalităţii. Spre exemplu, Asirom, BT Asigurări, Generali, Clal România sau Allianz-Ţiriac Asigurări utilizează mai multe criterii la calcularea tarifelor RCA, precum marca şi vechimea autovehiculului, vârsta, experienţa, starea civilă şi judeţul în care domiciliază şoferul. Spre exemplu, la OTP Garancia, poliţele sunt mai scumpe pentru posesorii de maşini cu motoare de 1,2-1,6 litri care locuiesc în judeţele Argeş, Braşov, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timişoara şi Botoşani. În luna decembrie 2008, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a autorizat 16 companii de profil să emită poliţe RCA în acest an, respectiv ABC Asigurări, Allianz-Ţiriac, Asiban, Ardaf, Asirom, Euroins (fostă Asitrans), BCR Asigurări, BT Asigurări, Carpatica Asig, Clal, Generali, Interamerican, Omniasig, OTP Garancia, Astra şi Unita. În 2007, companiile autorizate pe acest segment de piaţă au subscris venituri de 1,5 miliarde de lei, în creştere cu 22% faţă de anul precedent. Cei mai importanţi asigurători au fost Omniasig - 238,14 milioane de lei, Asirom - 204,19 milioane de lei şi Unita - 191,35 milioane de lei. Valoarea daunelor acoperite de asigurători s-a ridicat în 2007 la 838,32 milioane de lei, în urcare cu 26,4%.

Posted

Nu pot sa-mi inchipui pe ce considerente au facut aceste modificari..

în funcţie de marca şi vechimea maşinii, vârsta, experienţa şi judeţul
.. cu ce influenteaza marca, vechimea, varsta si judetul? Nici experienta nu e concludenta, pentru ca sunt soferi incepatori foarte precauti, mai precauti si mai priceputi decat cei care au carnet de ani de zile.
  • 3 months later...
Posted

Gălăţenii plătesc asigurări mai scumpe!

* Suntem nevoiţi să plătim poliţe de asigurare mai mari (grupa de risc I) decât bucureştenii * Paradoxal, statisticile arată că zona noastră este sub media pe ţară la accidentele de circulaţie şi cu mult sub Bucureşti * Cum a fost posibil un astfel de calcul? *

Recent, un cititor care a ţinut să rămână anonim ne-a pus o întrebare extrem de interesantă: De ce gălăţenii sunt obligaţi să plătească poliţe de asigurare mai scumpe decît bucureştenii? Sinceri să fim, în prima fază n-am ştiut ce să-i răspundem. Apoi ne-am dumirit: pen’că aşa vor muşchii unei instituţii a statului român şi „strategia de marketing” a firmelor de asigurare. Cel puţin asta e singura explicaţie posibilă.

Cu cine ţine Comisia de supraveghere?

În primul rând trebuie să stabilim un lucru: piaţa asigurărilor nu este total liberă. Asigurătorii (adică firmele de asigurări) trebuie să respecte, în stabilirea tarifelor, nişte reguli stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). CSA stabileşte, potrivit legilor şi cu consultarea societăţii civile, nişte plafoane tarifare în interiorul cărora asigurătorii pot „jongla” tarifele după anumite criterii: risc, fidelitate, tip de maşină, vârsta şi „antecedentele” conducătorului auto etc. Toate condiţiile sunt lesne de evaluat, mai puţina una: riscul. Unde - din câte ne-am dat seama - amintita comisie a cam dat cu oiştea în gard. O să vedeţi ceva mai încolo de ce.

Până una-alta, iată care este, potrivit Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, clasificarea judeţelor ţării (inclusiv Bucureşti) pe criteriul risc:

- ZONA I (risc redus de accidente): Hunedoara, Buzău, Gorj, Ialomiţa, Suceava, Tulcea, Alba, Vrancea, Vaslui, Mureş, Prahova;

- ZONA II (risc mediu de accidente): Bucureşti, Teleorman, Călăraşi, Ilfov, Sălaj, Harghita, Dâmboviţa, Giurgiu, Olt, Covasna, Caraş-Severin;

- ZONA III (risc mare de accidente): GALAŢI, Brăila, Argeş, Iaşi, Sibiu, Constanţa, Braşov, Bacău, Neamţ, Timiş, Satu Mare, Dolj.

Potrivit criteriilor stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, judeţul Galaţi este unul dintre cele mai riscante judeţe din ţară în ceea ce priveşte traficul rutier. În aceste condiţii, societăţile de asigurare au dreptul de a solicita asiguraţilor tarife mai mari cu 10-15 la sută decât în alte părţi. Din păcate, amintita comisie a plasat total greşit Galaţiul. Ceea ce vă vom demonstra în continuare.

Statistici care arată eroarea în care se află CSA

Conform datelor pe care ni le-a pus la dispoziţie Inspectoratul General al Poliţie Române (IGPR), în cursul anului 2008 în ţară au avut loc 10.242 de accidente rutiere grave, respectiv o medie de 48,771 accidente grave la suta de mii de locuitori. În acelaşi an de referinţă, în judeţul Galaţi au fost (sursa: Raportul pe 2008 al IJP) 233 de accidente grave, respectiv o medie de 37,399 la suta de mii de locuitori (populaţia judeţului: 623.000 de locuitori, potrivit ultimului recensământ). Aşadar, se vede foarte clar că Galaţiul s-a situat cu mult sub media pe ţară, ceea ce ar fi impus plasarea judeţului în grupa 3 de risc (risc redus) sau măcar în grupa 2 (risc mediu). Paradoxal, Bucureştiul (care se află în grupa 2) are mult mai multe accidente decât Galaţiul. Potrivit datelor furnizate de Poliţia Capitalei, în 2008 au fost 1.232 de accidente grave, respectiv o medie de 60,959 la suta de mii de locuitori (populaţia oraşului: 2,021 milioane, potrivit ultimului recensământ). Şi în ceea ce priveşte numărul de morţi din accidente de circulaţie, Galaţiul se află sub media naţională şi sub Bucureşti. Dacă în judeţul nostru media este 12,52 decedaţi/100.000 locuitori, în Capitală se înregistrează 19,69, iar media naţională este de 14,03. Nici în ceea ce priveşte drumurile de mare risc nu iese socoteala din teren cu cea de la CSA. Potrivit IGPR, drumurile cu cel mai ridicat risc în producerea accidentelor rutiere grave au fost, în 2008, DN 1, DN 2 şi DN 7. Prin judeţul nostru nu trece NICIUNUL dintre aceste drumuri...

Calcule complexe contra logicii?

Potrivit CSA, stabilirea zonelor de risc la accidente s-a făcut după nişte formule de calcul foarte complexe. O fi! Cert este că rezultatul acestora calcule pare împotriva logicii, iar datoria noastră este reacţionăm. Asta cu atât mai mult cu cât există destule voci (care, din păcate, nu-şi asumă oficial poziţia) care spun că principalul „ingredient” al mult-lăudatului şi complexului algoritm de calcul este de fapt negocierea dintre CSA şi principalii jucători de pe piaţa asigurărilor. Chiar dacă, probabil, se vor găsi unii care să descopere „fisuri” în analiza de faţă, nu va putea nimeni nega faptul că la cel mai important criteriu pe baza cărora pot fi stabilite tarifele de asigurări - numărul de accidente rutiere grave - CSA a cam... scrântit-o.

http://www.viata-libera.ro/articol-Gala ... mpe_2.html

  • 5 months later...
Posted

Cine plăteşte cea mai scumpă asigurare RCA în 2010

* În 2010, asigurarea RCA creşte în medie cu 35% faţă de 2009.

Tinerii şoferi cu vârste până în 25 de ani posesori de maşini BMW, Mercedes, Rover, Volvo, Mitsubishi, Renault vor plăti cele mai scumpe asigurări RCA în 2010. Spre exemplu, la Groupama Asigurări, poliţa RCA, pentru o persoană cu vârsta sub 25 de ani cu o maşină având capacitate cilindrică de 1.401-1.600 cmc, produsă de unul dintre constructorii menţionaţi mai sus, cu domiciliu în judeţele Argeş, Braşov, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ sau Timişoara, va costa peste 1.350 de lei, faţă de 1.058 de lei anul trecut. Dacă în schimb tânărul şofer are doar o maşină Dacia, atunci asigurarea RCA ajunge să coste între 740 şi 1.030 de lei. Pentru şoferii cu vârsta peste 31 de ani, poliţa RCA scade cu 40-50%. Reamintim că firma Groupama a cumpărat în 2007 şi în 2008 companiile BT Asigurări, Asiban, OTP Garancia.

La Asirom, poliţa RCA pentru o maşină cu capacitatea cilindrică de 1.401-1.600 cmc va costa în 2010 în jur de 1.092 de lei dacă şoferul are sub 28 de ani şi locuieşte în judeţele Brăila, Argeş, Iaşi, Sibiu, Constanţa, Galaţi, Braşov, Bacău, Neamţ, Timiş, Satu Mare, Dolj, faţă de 810 lei în 2009. Pentru şoferii cu vârsta peste 28 de ani, poliţa RCA din judeţele enunţate mai sus va costa doar 876 de lei. Cel mai puţin vor plăti şoferii care au domiciliul în Bucureşti, Teleorman, Călăraşi, Ilfov, Sălaj, Harghita, Dâmboviţa, Giurgiu, Olt, Covasna, Caraş-Severin, Arad cu vârsta peste 28 de ani. În cazul lor, poliţa RCA va costa 588 de lei.

La BCR Asigurări, poliţa RCA pentru o maşină cu capacitatea cilindrică de 1401-1600 cmc va costa în 2010 în jur de 624 de lei. Pentru şoferii tineri cu vârste cuprinse între 18-28 de ani, poliţa RCA trece de 780 de lei, valoarea de 624 de lei fiind valabilă pentru cei cu vârsta mai mare de 44 de ani.

Compania Omniasig anunţă pe site că poliţa RCA va costa în 2010 doar 600 de lei pentru o maşină cu capacitate de 1.401-1.600 cmc, faţă de 432 de lei în 2009. Asta pentru şoferii cuminţi, deoarece societatea anunţă pe site că “tariful primelor RCA poate fi diferenţiat în funcţie de criterii de natură tehnică: rata daunei, sex, vârstă, regiune geografică, oferte pachet, număr auto asigurate, într-o marjă de la -25% la 100%”. Deci e posibil şi un 1.200 de lei pentru anumiţi clienţi, de regulă tineri.

Majorări mari de preţuri la poliţa RCA în 2010 se anunţă şi la Ardaf. Astfel, dacă în 2009 poliţa RCA costa la o maşină cu capacitatea cilindrică de 1.401-1.600 cmc doar 456 lei, în 2010, preţul ajunge la 552 de lei, indiferent de vârsta şoferului. Dar asta nu este totul. Societatea anunţă totuşi că tarifele mai pot creşte în funcţie de anumite criterii de natură tehnică.

La Uniqa Asigurări, tariful de bază la poliţa RCA în 2010 este de 696 de lei pentru o maşină cu capacitatea cilindrică între 1.401 şi 1.600 cmc condusă de un tânăr sub 25 de ani. În schimb pentru şoferii cu vârsta cuprinsă între 25 si 35 de ani, poliţa RCA se situează între 492 şi 528 de lei, în funcţie de zona de unde provin. Şoferii cu vârsta peste 35 de ani pot cumpăra o poliţă RCA cu preţuri între 468 şi 516 lei.

http://www.cotidianul.ro/cine_plateste_ ... 99603.html

  • 1 month later...
Posted

Cât va costa RCA în 2010?

Asigurările auto au reprezentat unul dintre motoarele de creştere a cotei de piaţă deţinute de companiile de asigurări. Cum valoarea daunelor a crescut de la an, antrenând şi sumele plătite ca despăgubiri, companiile de asigurări au majorat constant tarifele pentru poliţele RCA şi CASCO. În 2010, CASCO s-ar putea scumpi, în medie cu 30%, iar poliţa RCA cu 20-25%. Anul acesta, tarifele RCA au fost majorate, în medie, cu 35%, după ce anul trecut scumpirea a fost de circa 15%. În 2007, persoanele fizice au plătit în medie cu 55% pentru RCA, în vreme ce firmele au achitat sume chiar şi cu 100% mai mari decât în 2006. Astfel că în 2010, costurile legate de RCA ar putea creşte cu 20 – 60%, potrivit reprezentanţilor companiilor de asigurări.

Maşina de firmă, abonată la accidente

Cel mai recent anunţ privind majorarea tarifelor la RCA a fost făcut de şeful Allianz-Ţiriac Asigurări, Cristian Constantinescu. Oficialul a spus că în 2010, poliţa RCA va fi mai scumpă cu 20%, pe fondul creşterii cu 15-17% a valorii despăgubirilor plătite. Astfel, dauna media a urcat la 5.100 de lei în ceea ce priveşte persoanele fizice şi la 6.500 lei, în cazul firmelor. Romeo Jantea, directorului brokerului de asigurări Guild, spune că majorarea tarifelor poate să fie mai mare de 30% pentru CASCO şi de 25% pentru RCA. Majorarea tarifelor este motivată de creşterea daunalităţii, contractarea pieţei de leasing, dar şi de faptul că acţionarii companiilor de asigurări nu mai au de unde să acopere fondurile. "Nu mai există surse de creştere a volumului de prime. Nu se mai înmatriculează maşini noi, iar preţurile practicate de service-uri nu au scăzut", a declarat pentru evz.ro Romeo Jantea.

Bonus malus, întârziat

Tarifele pentru 2010, anunţate de companiile de asigurări pe paginile proprii de asigurări, sunt mai mari decât cele practicate anul acesta. Noile tarife vor ţine cont de istoricul şoferului. Astfel, valoarea poliţei va fi direct proporţională cu numărul de incidente şi cu valoarea pagubelor produse. Acest lucru va fi posibil o dată cu introducerea sistemului „bonus malus”. Totuşi, puţine companii îşi permit să dezvolte o asemenea bază de date, astfel că va mai dura ceva timp când vom avea un sistem funcţional la nivel naţional, consideră Romeo Jantea.

Şoferul din Bucureşti plăteşte mai mult

Cele mai vândute mărci de autoturisme în primele nouă luni ale anului au fost Logan, Ford şi Volswagen,clasele de autoturisme preferate de români fiind cele cu o capacitate cilindrică de până la 1.800 de centimetri cubi (cc). Pentru o poliţă RCA încheiată pentru un autoturism Logan fabricat în 2007 şi înmatriculat în Bucureşti, un şofer va scoate din buzunar circa 646 de lei dacă alege să încheie asigurarea la Asirom. În cazul unui autoturism Ford cu o capacitate cilindrică de până la 1.600, prima pentru RCA va fi de 575 de lei.

Şoferii mai tineri plătesc mai mult. Astfel, în cazul unei persoane care are mai puţin de 28 de ani, tariful de primă urcă la peste 716 lei. “Preţul este mai mare deoarece riscul este mai mare, conform normelor CSA. Cei sub 28 de ani fac mai multe accidente”, spune un agent de asigurări de la Asirom.

Acelaşi principiu se aplică şi la Generali. Posesorul unui autoturism cu o capacitate cilindrică de 1.400 - 1.600 cc, înmatriculată în Bucureşti şi care are mai puţin de 29 de ani va plăti un tarif aproape dublu faţă de un şofer care a împlinit 30 de ani, adică 1.193 lei. Pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.4001 şi 1.600 de cc, clientul va scoate din buzunar până la 687 de lei dacă va alege să încheie poliţa la Groupama. Tarifele variază în funcţie de caracteristicile maşinii şi istoricul şoefrului, dar şi de judeţul în care este înmatriculat autoturismul. Cu cât se înregistrează mai multe accidente întrun judeţ, cu atât creşte şi gradul de risc, deci şi tarifele de primă.

Limita maximă de răspundere pentru pagubele materiale este de jumătate de milion de euro şi de 2,5 milioane de euro pentru vătămări corporale.

Cele mai mari tarife le plătesc şoferii din Bucureşti, întrucât în Capitală se petrec cele mai multe accidente. Cele mai mici tarife le plătesc şoferii din Bistriţa, Deva sau Slatina.

Segmentarea de zonă

* Grupa 1: localităţile Alba Iulia, Arad, Piteşti, Bacău, Oradea, Braşov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Piatra Neamţ, Ploieşti, Vaslui

* Grupa 2: Bucureşti

* Grupa 3: localităţile Botoşani, Brăila, Reşiţa, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Slobozia, Iaşi, Baia Mare, Târgu-Mureş, Zalău, Suceava, Timişoara, Tulcea, Râmnicu-Vâlcea, judeţul Ilfov

* Grupa 4: localităţile Bistriţa, Călăraşi, Sfântu-Gheorghe, Târgovişte, Deva, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Satu Mare, Sibiu, Alexandria, Focşani, toate localităţile, altele decât reşedinţele de judeţ, comune, sate.

http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... A-in-2010/

Posted

Scumpiri uriaşe pentru şoferii-problemă, ieftiniri mici pentru cei «cuminţi»

O astfel de majorare a tarifelor RCA de bază va fi suportată, anul viitor, de şoferii cu cele mai încărcate „caziere“ rutiere. Pentru şoferii-model, care nu au produs accidente, ieftinirile vor fi mult mai modeste.

Pentru prime de asigurare de patru ori mai mari anul viitor se pot pregăti proprietarii de autovehicule care au utilizat poliţa RCA ca să despăgubească trei sau mai mulţi terţi în 2009. O astfel de scumpire, impusă de introducerea sistemului bonus malus, se va aplica la tarifele de bază afişate de asigurători, care şi ele vor fi majorate în medie cu 30% anul viitor. Pentru cei care au provocat anul acesta multe accidente, ultima portiţă prin care poate fi ocolită scumpirea cu 300% este cumpărarea poliţei pe 2010 până la 31 decembrie 2009, de la un alt asigurător decât cel care a plătit despăgubirile de până acum. Sancţionarea şoferilor-problemă prin preţuri RCA împovărătoare ar trebui să fie compensată de „premierea“ celor care nu au provocat accidente, prin ieftiniri similare. Şoferii „cuminţi“ nu vor putea obţine însă anul viitor decât o reducere de 10% a primelor RCA, şi abia peste şase ani lipsiţi de accidente o ieftinire de maximum 50%.

30% este creşterea medie a tarifelor de bază RCA pentru 2010, faţă de 2009, nivel de la care asigurătorii vor aplica alte scumpiri sau ieftiniri în funcţie de „cazierul“ rutier al şoferilor

50% este reducerea maximă a tarifului de bază RCA de care pot beneficia şoferii „model“, care nu au provocat pagube terţilor timp de şapte ani

1,1 mld. lei au însumat, la jumă­tatea acestui an, primele brute subscrise pentru asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor

Sistemul bonus-malus poate aduce încă din 2010 pena­lităţi usturătoare şoferilor cu multe daune, în timp ce reduceri impor­tante „de bună purtare“ ale tarifelor vor apărea după mai mulţi ani.

De anul viitor, şoferii care au provocat accidente ar putea fi sancţionaţi cu prime de asigurare chiar şi de patru ori mai mari decât cele de bază aplicate de asigurători, în timp ce reducerea maximă poate ajunge la 50% din preţul standard. Acestea sunt limitele de reducere sau de majorare a preţurilor asigurărilor RCA în urma implementării noului sistem. Însă numai o parte din poliţele valabile anul viitor va fi emisă ţinând seama de viitoarea reglementare. Aceasta, deoarece sistemul urmează să se aplice numai în cazul poliţelor emise după 1 ianuarie 2010, în timp ce o parte din poliţele RCA valabile care acoperă anul viitor vor fi cumpărate la sfârşitul lui 2009. „Anul 2010 va fi un fel de struţo-cămilă, pentru că o parte din poliţe vor avea bonus-malus în prima calculată, iar altele nu vor avea“, spune directorul general al Allianz-Țiriac, Cristian Constantinescu.

În consecinţă, cei care au utilizat poliţa RCA pentru a despăgubi terţi în ultimul an pot evita majorarea primei pentru poliţa valabilă în 2010 dacă o cumpără în luna decembrie şi dacă schimbă şi asigurătorul, evitând astfel ca acesta să-i aplice penalităţi din cauza despăgubirilor achitate.

Istoric limitat şi sancţiuni multiple

În primul an de aplicare, sistemul bonus-malus ar putea lua în considerare numai cazierul de accidente al şoferilor din 2009. Aceasta este perioada specificată în proiectul de reglementare pe care discută CSA cu asigurătorii. Baza de date cu istoricul daunelor achitate de asigurători pentru clienţii cu poliţe RCA are şi informaţii pe 2008, dar există riscul ca unele din acestea să fie eronate. Pe de altă parte, pentru clienţii care îşi reînnoiesc poliţa constant la ei, asigurătorii au deja înregistrat „cazierul“ rutier şi pot aplica fără probleme sistemul bonus-malus.

Implementarea bonificaţiilor şi pe­nalităţilor cu un istoric de numai un an are însă efecte inegale de la un asigurat la altul. Mai precis, cazierul numai pe un an permite obţinerea unei reduceri de cel mult 10% pentru cei care nu au utilizat niciodată poliţa pentru a despăgubi terţii în 2009, în timp ce şoferii care au utilizat poliţa în acest scop de cel puţin trei ori în acest an vor fi sancţionaţi cu penalitatea maximă - de 300%.

Reduceri substanţiale pentru şoferii merituoşi la nivelul întregii pieţe urmează să fie aplicate după ce companiile vor avea la dispoziţie istoricul de accidente pe o perioadă cât mai lungă de timp. De exemplu, reducerea maximă ar fi obţinută după încă şase ani, în cazul în care la implementarea acestui sistem se va ţine cont numai de istoricul pe 2009.

Sancţiunile şi bonificaţiile stabilite de CSA pentru implementarea sistemului bonus-malus nu vor exclude însă aplicarea de către asigurători a altor criterii de ajustare a primelor de asigurare. Companiile practică tarife diferenţiate în funcţie de vârsta asiguratului, localitatea de domiciliu sau marca autovehicului deţinut. Dacă în funcţie de aceste ultime criterii asigurătorii pot efectua reduceri ale tarifelor cu cel mult 25%, de anul viitor, la acestea se vor putea adăuga şi reducerile pe care le obţin şoferii foarte buni în urma aplicării unor ajustări uniforme de tarife la nivelul întregii pieţe.

Alte prevederi alte proiectului de act normativ dezavantajează şoferii „cuminţi“, fără accidente, dar care deţin mai multe autovehicule. Cei care îşi cumpără a doua maşină nu vor beneficia de reducerea primei de asigurare la poliţa RCA încheiată pentru aceasta. Sistemul va ţine cont atât de şofer, cât şi de autovehiculul asigurat. O altă consecinţă a acestei reglementări este că proprietarii care vând maşini vechi, cu care nu au provocat accidente, şi vor să beneficieze în continuare de reducerea primei RCA, vor trebui să prezinte asigurătorilor şi dovada înstrăinării autovehiculului.

Noi majorări de tarife

Directorul general al Allianz-Țiriac, Cristian Constantinescu, se aşteaptă la o creştere medie a tarifelor practicate la nivelul întregii pieţe cu 30%. Tarifele Allianz pentru 2010 urmează să crească cu cel puţin 20% faţă de cele practicate în prezent, iar pe unele segmente ele vor fi de peste două ori mai mari decât cele din momentul de faţă. Tot începând de anul viitor vor creşte şi sumele care pot fi obţinute ca despăgubiri pe poliţele RCA.

Tarifele afişate de asigurători la sfâr­şitul anului trecut pentru poliţele va­la­bile în 2010, erau cu circa 35% peste cele pe care urmau să le practice în 2009. În plus, în acest an, majoritatea companiilor au operat noi scumpiri.

Anul 2010 va fi un fel de struţo-cămilă pentru că o parte din poliţe vor avea bonus-malus în prima calculată, iar altele nu vor avea.

Cristian Constan­ti­nes­cu, director general Allianz-Țiriac

300% este majorarea maximă a tarifului de bază RCA şi se va aplica şoferilor care au utilizat poliţa pentru a despăgubi cel puţin trei terţi în 2009

50% este reducerea maximă a tarifului de bază RCA, dar numai în cazul şoferilor care nu au provocat pagube timp de şapte ani

http://www.capital.ro/articol/scumpiri- ... 27993.html

  • 1 month later...
Posted

Se scumpesc asigurările! Ba nu, se ieftinesc!

* RCA-ul: puţin mai ieftin pentru cei fără evenimente şi mult mai scump pentru cei care provoacă accidente *

De la 1 ianuarie 2010 a început pregătirea unei baze de date în care va intra sistemul de asigurări obligatorii de răspundere civilă, şi astfel va putea fi aplicat sistemul „bonus malus” în tarifarea asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA). Mai exact, cei care au produs accidente în anul/anii precedenţi vor plăti mai mult pentru asigurare cu 50 la sută dacă au avut un singur acident în 2009, dar majorarea poate ajunge până la 200 la sută dacă au avut două accidente. În schimb cei care nu au cauzat accidente în 2009 vor plăti mai puţin cu 10 la sută şi bonusul poate atinge maxim 50 la sută dacă nu vor cauza nici un acident timp de şapte ani.

Bonus pentru conducerea preventivă

Statisticile arată că doar 10% dintre deţinători de asigurări RCA sunt implicaţi în accidente. Asiguratorii ne informează că sistemul „bonus malus” îi va avantaja pe cei 90 la sută dintre şoferi, adică pe acei care au condus preventiv şi nu au fost implicaţi în evenimente rutiere. Vedeţi? Toate bune şi frumoase, aproape că aţi şi uitat că trebuie să nu aveţi nici un accident timp de şapte ani pentru a obţine o reducere egală cu majorarea suportată în cazul în care aţi avut un singur moment de neatenţie. Ca să nu mai vorbim de situaţia în care aţi produs două accidente în 2009 şi vi s-a majorat poliţa RCA cu 200 la sută, situaţie în care (în urma unui calcul simplist şi inexat) veţi avea nevoie de 28 de ani fără evenimente pentru a repara răul produs într-un singur an.

De la calcule la realitate

Desigur vor exista matematicieni care vor spune că acest calcul este eronat, că am pus răul înainte şi că de fapt asiguratorii vor încasa mai puţini bani de pe urma poliţelor RCA şi pentru a susţine această idee vor spune că 90 la sută dintre şoferi vor plăti cu 50 la sută mai puţin şi doar 10 la sută vor plăti de trei ori mai mult şi deci în 2017 se vor încasa 75 la sută din banii care s-ar fi încasat fără existenţa programului „bonus malus”. Oricum ar fi, concluzia poate fi una singură: ai greşit? plăteşti cât nu face, nu eşti vinovat - câştigi... mai nimic.

http://www.viata-libera.ro/articol-Se_s ... esc_2.html

Posted

Asigurarea RCA ne scoate din buzunar mai bine de un salariu

Gălăţenii şi brăilenii plătesc chiar şi cu 200 de lei mai mult decât focşănenii şi buzoienii pentru aceeaşi capacitate cilindrică şi acelaşi tip de poliţăÎn funcţie de capacitatea motorului, zona geografică în care a fost înmatriculată maşina, vârsta şi disciplina rutieră a şoferului, poliţele RCA pot fi mai scumpe sau mai ieftine. Deţinerea şi utilizarea unui autovehicul este din ce în ce mai costisitoare. Unul dintre motive îl reprezintă frecventele scumpiri ale poliţelor de răspundere civilă auto cu care ne-au obişnuit firmele de asigurări.

Astfel, în 2010, cea mai ieftină RCA pe care o plăteşte proprietarul unui motor cu o capacitate cuprinsă între 1201 şi 1400 de centimetri cubi este egală cu o treime din salariul mediu pe ţară, respectiv 408 lei, dacă poliţa este încheiată la firma de asigurări Astra. În cazul acestui exemplu, prorietarul a scos din buzunar cu 80 de lei mai mult decât anul trecut.

Cea mai scumpă poliţă RCA o vor plăti şoferii unor maşini cu motoare de peste 2000 cmc. Pentru această cilindree, o poliţă a ajuns să coste circa 2.000 de lei, cu peste 800 de lei mai mult decât în 2009. Această sumă va fi plătită de şoferii tineri, cu vârste de până la 29 de ani, la Generali Asigurări. „Tarifele asigurărilor mi se par foarte mari. Spre exemplu, am plătit 180 de lei, cu 30 de lei mai mult ca anul trecut, pentru un motor cu o capacitate sub 1.200 de cmc", a declarat Mioara Pricop, proprietara unui Opel Corsa.

Asigurare, în funcţie de zona geografică

Pentru acelaşi tip şi model de autovehicul, preţul poliţei poate fi mai mare cu până la 200 de lei.Firmele de asigurări percep taxele pentru răspunderea civilă auto în funcţie de zona geografică în care a fost înmatriculată maşina, de vârsta proprietarului şi de antecedentele sale în materie de disciplină rutieră. Astfel, potrivit tarifelor comunicate de Asirom, gălăţenii şi brăilenii achită pentru un motor cu o capacitate curpinsă între 1201 şi 1400 cmc, 660 de lei, dacă au vârste peste 28 de ani şi 828 de lei dacă sunt mai tineri. Tarifele sunt oricum mai mari cu circa 200 de lei comparativ cu cele practicate în 2009. În mod inexplicabil, tot la Asirom, buzoienii şi focşănenii plătesc 492 de lei, respectiv 612 lei, pentru aceeaşi cilindree.

Poliţe mai scumpe pentru şoferii vinovaţi

Pentru a scoate şi mai mulţi bani de la şoferi, din acest an, firmele de asigurări au introdus sistemul „bonus malus".

„Aplicând acest sistem, valoarea poliţei RCA poate creşte sau scădea. Astfel, pentru o daună plătită în 2009, şoferul vinovat va avea, în acest an, o asigurare mai scumpă cu 10%. La un total de opt daune , valoarea poliţei se va dubla. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă proprietarul împrumută maşina, iar persoana care o conduce provoacă un accident. În schimb, dacă şoferul nu a avut niciun accident în ultimii şapte ani, poate beneficia de reducerea cu până la 50% a poliţei de asigurare", a declarat Sorinel Şerban, reprezentantul Asirom Galaţi.

S-a mărit şi limita de despăgubire

Firmele de asigurări motivează majorarea tarifelor poliţelor de răspundere civilă auto (RCA) prin faptul că, în ultmul an, a crescut numărul accidentelor rutiere în urma cărora a fost necesară despăgubirea daunelor. Totuşi firmele de asigurări oferă despăgubiri de până la 500.000 euro pentru pagube materiale, cu 200.000 de euro mai mult cdecât limita impusă în 2009. De asemenea, a fost majorată şi despăgubirea pentru vătămări corporale şi decese, de la 1,5 milioane de euro, la 2,5 milioane. Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, a declarat că cei mai mulți dintre asigurați vor beneficia de bonus întrucât nu provoacă evenimente".

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Ga ... 81650.html

  • 2 weeks later...
Posted

1. RCA este o taxă. Fals. Este asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru daune produse terţilor valabilă în toate statele UE.

2. Tarifele RCA puteau fi micşorate. Fals. Preţul RCA nu putea fi redus din următoarele motive: daunalitatea este în creştere (cea mai mare rată a daunei din Europa de Est se înregistrează, evident, în România), service-urile cresc constant preţurile la piesele de schimb şi la manoperă, deşi cursul de schimb nu înregistrează mişcări majore, limitele de răspundere pentru pagube materiale au ajuns la 500.000 de euro, iar cele pentru vătămări corporale – la 2,5 mil. euro, inexistenţa sistemului bonus-malus la nivel de piaţă a făcut ca, până anul acesta, şoferii fără daune să plătească “oalele sparte” de cei cu daune multiple.

3. Parlamentul girează tarifele RCA. Fals. Parlamentul nu are nici o treabă cu tarifele RCA. Parlamentul numeşte doar Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Acest Consiliu verifică tarifele transmise de companiile de asigurare. Membrilor Consiliul CSA le este interzisă afilierea politică. Au doar susţinere politică. Prin urmare, CSA nu trimite tarifele asigurătorilor în plenul Parlamentului, pentru validare.

http://standard.money.ro/finante-personale/3-neadevaruri-spuse-despre-rca-759.html

Posted

Clienţii companiilor de asigurări, care au încheiat poliţe auto, mai au de aşteptat pentru a beneficia de pe urma introducerii sistemului bonus mallus.

Acest sistem va permite înregistrarea incidentelor în care sunt implicaţi şoferii care deţin o poliţă RCA. Şoferul care provoacă o daună va plăti mai mult pentru încheierea unei poliţe RCA în anul următor.

Totuşi, conducătorii auto care nu au accidente ar trebui să beneficieze de reduceri ale tarifului de primă, care pot ajunge până la 50% din costul asigurării. Însă, sistemul bonus mallus se aplică începând cu acest an, astfel că reducerea la jumătate a tarifelor de primă va fi posibilă de abia peste câţiva ani, după cum a explicat directorul de marketing al Asirom, Cătălin Stroe.

În plus, dacă până acum vânau cele mai mici preţuri pentru asigurările RCA, o dată cu introducerea sistemului de bonus mallus, clienţii vor fi mai înclinaţi să opteze pentru produse cu un grad ridicat de acoperire, mizând mai mult pe renumele companiei de asigurări.

“Nu contează preţul, dacă nu primeşti serviciile pentru care ai plătit. Mai mult decât atât, a crescut numărul de cazuri în care şoferii vinovaţi sunt daţi în judecată şi se pot trezi că li se execută silit locuinţa, dacă societatea de asigurări refuză să plătească”, a declarat Cătălin Stroe.

Sistemul va permite şi reducerea fraudelor. Dacă în statele vest-europene, rata fraudelor este de 5%, în România aceasta se plasează la 20-25% din cererile de despăgubire, a mai precizat oficialul.

Asirom a lansat recent o campanie de promovare a poliţelor RCA. Astfel, compania oferă reduceri pentru pensionari şi bonusuri de fidelitate şi pentru reînnoirea anticipată a poliţei.

Anul trecut, segmentul RCA a generat pierderi de circa 150 de milioane de euro companiilor de pe piaţa internă.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/883510/Bonusul-pentru-soferii-cuminti-vine-mai-greu/

  • 1 month later...
Posted

Şoferii vor primi banii de la RCA înainte de reparaţia maşinii

Şoferii vor primi banii aferenţi despăgubirilor din poliţele RCA înainte de efectuarea reparaţiilor, nu după ce maşina a ieşit din service, ca în prezent, iar cuatumul compensaţiilor va fi stabilit de asigurători în funcţie de preţurile practicate de service-uri, nu în baza propriilor evaluări. "Asigurătorul RCA are obligaţia de a stabili cuantumul despăgubirii la nivelul preţurilor practicate de unităţile de reparaţii auto sau prevăzute în cataloage, astfel încât despăgubirea primită să-i permită păgubitului efectuarea reparaţiilor. Pâna acum, în aceste situaţii, costul reparaţiilor era stabilit pe baza evaluării asigurătorilor, iar preţurile erau cel mult la nivelul celor practicate de service-uri. Măsura va permite păgubiţilor să solicite întâi plata despăgubirilor şi ulterior să efectueze reparaţiile necesare", se arată într-un comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). De asemenea, potrivit unei modificări a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA), asigurătorul are obligaţia, în situaţia în care există suspiciuni întemeiate cu privire la modul de producere a accidentului, de a comunica în scris asiguratului şi păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, intenţia de a desfăşura investigaţii. "Aceste investigaţii nu pot dura mai mult de trei luni de la data avizării daunei", se mai spune în comunicat.

Prin modificarea legislaţiei, CSA a redus, de la 15 zile la 10 zile, intervalul în care asigurătorul RCA are obligaţia de a efectua plata dosarelor de daună, după ce a fost depus ultimul document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei. CSA aminteşte că, în orice situaţie, păgubiţii au posibilitatea de a efectua reparaţia la orice unitate de reparaţii auto doresc, indiferent dacă aceasta se află sau nu pe lista service-urilor cu care asigurătorul are încheiate convenţii de colaborare. "Am decis modificarea normelor RCA pentru a sprijini şi mai mult interesele asiguraţilor şi îmi exprim speranţa că aceste demersuri vor conduce la îmbunătăţirea serviciilor prestate de către companiile de asigurare", a declarat preşedintele CSA, Angela Toncescu.

Modificările vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

  • 9 months later...
Posted

Tarifele RCA se vor reduce în 2011

Primele pe care şoferii le vor achita pentru poliţele auto obligatorii RCA valabile în 2011 vor fi, în cele mai multe cazuri, mai reduse decât cele practicate de asigurători în acest an, reiese din analiza tarifelor notificate de şapte asigurători Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

"Din analiza tarifelor notificate până în prezent de şapte societăţi rezultă faptul că, în cazul gamei medii de asiguraţi persoane fizice, primele pe care le vor achita în 2011 vor fi mai mici decât în 2010 în cele mai multe cazuri. Aceasta se explică nu doar prin aplicarea sistemului bonus-malus, ci şi prin faptul că societăţile şi-au propus să acorde reduceri în funcţie şi de alte criterii decât cele utilizate până acum", a declarat, joi, într-un comunicat al CSA, directorul Direcţiei Generale Asigurări Obligatorii din cadrul instituţiei, Mona Cucu.

În cazul ultimelor trei societăţi de asigurare care au notificat CSA, tarifele de bază pentru gama medie de asiguraţi persoane fizice înregistrează o scădere cuprinsă între minus 14% şi 0%, se precizează în comunicat. Anterior, autoritatea de reglementare a anunţat că tarifele pe care le vor practica patru societăţi în cazul poliţele RCA, pentru autoturisme cu capacitate cilindrică cuprinsă între 1.200 - 1.600 cmc şi şoferi cu vârste între aproximativ 30 şi 50 ani, vor varia, în medie, între minus 5% şi plus 15% faţă de cele utilizate în acest an.

Reglementările emise de CSA referitoare la sistemul bonus-malus obligă societăţile de asigurare ca, la tarifele rezultate după aplicarea coeficienţilor proprii de corecţie (maximum 25%), să acorde bonus persoanelor care nu au provocat accidente, adică să reducă tariful de primă sau, după caz, să aplice malus (să majoreze prima) persoanelor care au provocat daune. Astfel, cei care nu au provocat accidente doi ani consecutivi (2009 şi 2010) vor beneficia de un bonus de 20%, dacă vor încheia asigurarea pe un an de zile.

http://www.mediafax.ro/economic/tarifele-rca-pentru-2011-vor-fi-mai-reduse-decat-in-acest-an-7772236/

  • 3 years later...
Posted
Prima hartă a RCA. Vezi cât te costă asigurarea în funcţie de judeţul în care locuieşti
Şoferii din judeţele din centrul şi vestul ţării precum şi cei din judeţele mici din apropierea Dunării beneficiază de preţuri cu până la 50% mai mici comparativ cu cei din Bucureşti sau cu cei din judeţele mari din estul României. Şoferii din Galaţi, Constanţa şi Iaşi vor plăti de două ori mai mult pentru un RCA comparativ cu cei din Timişoara, Hunedoara sau Giurgiu.
Pentru că incidenţa daunelor este diferită în funcţie de vârsta şoferului, de localitatea unde conduce şi de puterea maşinii asigurate, societăţile segmentează preţurile în funcţie de aceste criterii. Cu cât este mai riscant un oraş, cu atât mai scumpă va fi poliţa RCA.Cu cât sunt mai multe daune într-un anumit interval de vârstă, cu atât va plăti mai mult pentru RCA un şofer care se încadrează în respectivul interval. Tinerii sub 30 de ani plătesc cel mai mult pentru că pe segmentul de vârstă 18-30 de ani sunt cele mai multe accidente. La polul opus, persoanele cu vârsta în jur de 60 de ani au diverse facilităţi şi sunt cele mai curtate de către asigurător. Oraşele aglomerate presupun plata unei asigurări RCA mai scumpe, mai ales atunci când vorbim de Bucureşti ori de municipiile din estul ţării.În categoria clienţilor buni, pe de altă parte, intră oraşele din vest şi din centru. Potrivit datelor ECONOMICA.NET, cel mai scump RCA din România îl plătesc şoferii din Galaţi, Constanţa şi Iaşi în timp ce asiguraţii din Timişoara, Hunedoara şi Giurgiu plătesc cel mai puţin. Raportat la categoria de vârstă, diferenţele sunt uriaşe. Un tânăr de sub 30 de ani poate plăti de până la zece ori mai mult decât o persoană de 60 de ani care conduce acelaşi tip de maşină.

Scumpiri substanţiale. Tinerii au fost loviţi în  plin
Poliţa RCA s-a scumpit semnificativ în ultimele şase luni, mai ales în cazul tinerilor sub 30 de ani, după cum arată un calcul al ECONOMICA.NET. Concret, în acest moment, un tânăr de 26 de ani care conduce un Logan cu o capacitate cilindrică de 1,6 litri şi o putere de 90 de cai va plăti cel puţin 1.400 de lei pe asigurarea obligatorie.  Această sumă este însă valabilă doar în cazul Astra Asigurări, întrucât toate celelalte societăţi de asigurare cotează la peste 2.000 de lei. Astfel, al doilea cel mai bun preţ din piaţă este cel oferit de City Insurance, care vinde cu 2.100 de lei, urmat de Asirom care cotează la 2.200 de lei. Euroins, societate care vindea tradiţional la cele mai mici preţuri a făcut un pas mare în spate, cel puţin în ceea ce priveşte tinerii. Societatea cu acţionari bulgari are cele mai mari preţuri ajungînd şi la 3.900 de lei, în cazul tinerilor din Constanţa.

 

 

HARTA RCA IN ROMÂNIA

harta_economica_09822600.jpg

economica.net

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.