dcp100168 Posted March 1, 2008 Posted March 1, 2008 Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial IBFPugilistul clubului Interbox, Lucian Bute, şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins, sâmbătă dimineaţă, prin KO tehnic în repriza a zecea, pe americanul William Joppy. În meciul cu Joppy (39-4-2, 30 KO), Bute (22-0-0, 18 KO) şi-a pus pentru prima dată în joc centura mondială cucerită în 20 octombrie 2007, la Montreal, după ce l-a învins prin KO în repriza a 11-a, pe americanul Alejandro Berrio.Lucian Bute a dominat meciul cu William Joppy. Românul l-a trimis la podea pe american pentru prima dată la finalul reprizei a noua, printr-un upercut de stânga. Meciul a fost câştigat de Bute în repriza a zecea, când Joppy a fost din nou trimis la podea şi numărat de arbitru, românul fiind declarat învingător prin KO tehnic. "Am demonstrat lumii întregi că merit să fiu campion. Mulţumesc românilor care au fost alături de mine. Dedic această victorie tuturor femeilor, cu ocazia zilei de 1 martie", a declarat Lucian Bute, pentru Radio România Actualităţi, imediat după încheierea meciului. În gala de la Centre Bell au mai luptat doi pugilişti de origine română. Ion Ionuţ, supranumit JoJo Dan, l-a învins prin KO în runda a treia pe mexicanul Jose Leonardo Corona, într-un meci prevăzut să se dispute pe durata a şase reprize, iar Victor Lupo şi-a păstrat titlul de campion al Canadei la categoria semimijlocie, după ce s-a impus prin KO în runda a noua în faţa peruanului Leonardo Rojas.Lucian Bute şi-a ironizat adversarul la conferinţa de presă de la finalul luptei, afirmând că l-ar fi făcut KO mai devreme dacă ar fi avut o pereche de patine. "Mi-a lipsit doar o pereche de patine pentru a termina lupta mai repede. Joppy a uitat un lucru când a făcut acele declaraţii: Centre Bell este un loc potrivt pentru patinaj, dar şi pentru box", a spus Bute, citat de presa canadiană. Românul a răspuns astfel declaraţiilor făcute de Joppy în săptămâna premergătoare meciului, când americanul a spus că în Canada se găsesc hocheişti buni, dar nu şi pugilişti buni. Bute spune că după lupta cu Joppy, câştigată prin KO tehnic în runda a 10-a, a căpătat mai multă încredere în forţele sale. "Stephane Larouche m-a pregătit pentru un debut rapid de luptă, acesta a fost planul. Imediat după prima rundă am ştiut că voi controla lupta. Am căpătat multă încredere în acest meci. Cred că în această seară am devenit un boxer mai bun. Am înfruntat un fost campion mondial şi am reacţionat bine", a punctat Bute. Românul a fost lăudat de Joppy, care a anunţat că meciul de la Centre Bell a fost ultimul din cariera sa: "Bute este un pugilist bun. Merită să fie comparat cu cei mai buni. A fost ultima mea luptă. Timpul meu a trecut, nu vreau să fiu ca alţi boxeri care continuă prea mult şi strică ce au realizat în carieră".
dcp100168 Posted March 4, 2008 Author Posted March 4, 2008 Un nou meci - în septembrie!Lucian Bute şi-ar mai putea pune în joc centura de trei ori în acest an. Conform publicaţiei canadiene „La Presse", românul şi-ar putea apăra centura în luna mai, dar este un meci opţional, care poate fi refuzat de clubul Interbox. În septembrie, Bute va avea un meci obligatoriu în care va boxa cu învingătorul disputei dintre germanul Robert Stieglitz şi mexicanul Librado Andrade. Stieglitz, în vârstă de 27 de ani, are în palmares 30 de victorii şi doar o înfrângere, în timp ce mexicanul Andrade are 30 de ani şi a înregistrat 24 de succese din 25 de lupte. În cazul în care îşi va păstra centura, Bute va mai boxa la mijlocul lunii decembrie.
dcp100168 Posted March 4, 2008 Author Posted March 4, 2008 "Un adversar pe măsura lui Bute ar fi galezul Joe Calzaghe"Fostul campion mondial la box profesionist Leonard Doroftei a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că un adversar pe măsura lui Lucian Bute (campionul mondial la supermijlocie, versiunea IBF) ar fi galezul Joe Calzaghe, deţinătorul celorlalte trei centuri la această categorie, WBO, WBC şi WBA. "Eu cred că Bute ar face faţă şi unor adversari de valoarea lui. La categoria lui, un adversar cu adevărat pe măsură ar fi galez Joe Calzaghe (n.r. deţinătorul centurilor WBO, WBC, WBA la categoria supermijlocie). Cred că va veni şi vremea ca Bute să boxeze cu Calzaghe şi atunci va demonstra că este un mare, mare campion", a afirmat Doroftei.Leonard Doroftei a fost criticat în presă şi acuzat că este invidios, după ce a afirmat, în repetate rânduri, că Bute nu a boxat până în prezent cu adversari de valoarea lui. Fostul pugilist a declarat, pentru sport.ro, după meciul de sâmbătă dimineaţă, în care Bute şi-a apărat cu succes titlul mondial în faţa americanului William Joppy, că nu s-a trezit să vadă partida, pentru că îi ştia deznodământul. Doroftei explică faptul că nu a vrut să îl atace pe Bute, ci doar şi-a spus părerea despre meciul respectiv. "Adevărul este că ştiam rezultatul meciului. Chiar îl ştiam. Joppy a fost boxer cândva, dar acum nu se mai ridică la nivelul lui Bute. Am vorbit şi eu cu oamenii de acolo, iar meciul era «one way», adică Bute, americanul nu avea nicio şansă. Iar eu cu ce am greşit că am spus toate astea? Eu n-am zis nimic de Bute. Ce, am zis că e prost? N-am zis asta. E un boxer bun, dar nu a avut până acum adversari pe măsură", a spus Doroftei, care a subliniat că nici nu avea de ce să se trezească, din moment ce meciul lui Bute nu a fost transmis în direct de nicio televiziune din România.Fostul pugilist sugerează că Interbox, clubul la care este legitimat Lucian Bute şi pentru care a luptat şi Doroftei în cariera de profesionist, îi caută intenţionat adversari slabi lui Bute, pentru a câştiga bani de pe urma acestor meciuri. "Eu am spus doar că meciurile sunt prea slabe pentru valoarea lui. Dar nu este Bute de vină, cei de la Interbox îi aranjează meciurile, este politica lor. Pe vremea mea era altă conducere şi altă politică. Eu am vrut şi altceva, nu am ţinut cont unde, când, cu cine. M-am dus unde şi când mi-au cerut. Atâta timp cât ei organizează meciurile la Montreal, mă gândesc că este doar o afacere, dar nu este problema mea să judec pe nimeni. Eu nu sunt aici să critic şi să judec pe nimeni", a subliniat fostul pugilist care a cucerit, în 5 ianuarie 2002, titlul de campion mondial la categoria semiuşoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi.Leonard Doroftei spune că regretă faptul că s-a creat un conflict artificial între el şi Bute. "Nici pe departe nu am vrut să iasă chiar aşa. Nu am nimic cu Bute. A fost ca un junior pentru mine, nu l-am cunoscut prea bine, dar am auzit numai lucruri bune despre el. Ce să am cu el? El nu-mi ia mie performanţa, eu nu-i iau lui performanţa. Pur şi simplu a fost o neînţelegere, eu m-am exprimat despre un meci că nu mi-a plăcut (n.r. cel în care Bute a devenit campion mondial), iar lumea m-a luat drept invidios. Eu am zis că meciul nu este de valoare lui, că eu îl văd mai valoros. Poate că trebuia să tac naibii din gură şi să îmi văd de treaba mea, dar eu consider că am şi eu ceva de spus în sportul acesta. Nu am nimic de împărţit cu Bute. S-au scris fel de fel de tâmpenii, că s-ar fi dat la nevasta mea, nu este nimic adevărat", a încheiat Doroftei.
dcp100168 Posted March 5, 2008 Author Posted March 5, 2008 Campionul mondial la box profesionist, Lucian Bute, va sosi în România vineri, la ora 13.15, urmând să fie primit la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henry Coandă.
Recommended Posts