Jump to content

Jucării cu preţul cât un salariu


dcp100168

Recommended Posts

Jucării cu preţul cât un salariu

După o raită prin magazinele pentru copii, am descoperit o jucărie scumpă, atât la propriu, cât şi la figurat. “Pleo” este un pui de dinozaur în miniatură capabil să răspundă la stimuli tactili, vizuali şi auditivi. Robotul care simulează sentimente se vinde cu peste 800 de lei. Are doar 50 de centimetri lungime şi 20 înălţime, dar este cea mai costisitoare jucărie din magazinele pentru copii din Galaţi. Preţul său egalează valoarea unui salariu, 800 de lei, adică echivalentul a 1.700 de caiete sau chiar a 250 de sandvişuri care îi ajung unui elev pentru un an şcolar întreg. Respectiva jucărie înfăţişează un pui de dinozaur din specia Camarasaurus care a trăit pe teritoriul Americii de Nord. “Pleo”, cum este botezat de producători, poate să adoarmă dacă este mângâiat, se gâdilă când este atins pe tălpi, cântă exprimându-şi fericirea şi plânge sau se înfurie atunci când este bruscat”, ne-a explicat vânzătoarea magazinului.

Un “Hummer” dirijat cu ajutorul unei telecomenzi, dotat cu radio control şi claxon, care redă sunetul real de motor, inclusiv ce specific pornirii maşinii, este una dintre cele mai dorite jucării pentru băieţii cu vârste peste cinci ani. Cum însă costă 400 de lei sunt doar pentru băieţii taţilor cu bani. Nicoleta Călin, vânzătoarea magazinului pentru copii din Micro 19, ne-a spus că: „Adesea, Hummerul de jucărie este cumpărat de adulţii care nu-şi permit unul adevărat, de 735 de ori mai scump".

Păpuşa care vorbeşte fluent româneşte, laptopul multifuncţional, casa de marcat capabilă să elibereze „bon fiscal”, bebeluşul care îşi schimbă mimica, clovnul care spune şapte poveşti, robotul „Spiderman”, cântăreaţa „Hannah Montana” sunt ultimele apariţii pe care şi le doresc cu ardoare toţi copiii.

Acest gen de jucării sunt tot mai des întâlnite în magazine, iar cei mai mulţi dintre părinţi le cumpără, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la o masă în oraş, să amâne plata unei facturi sau a întreţinerii. În general, cele mai vândute jucării au preţurile cuprinse între 90 şi 270 de lei. „Renunţ la multe mofturi de ale mele, pentru fetiţă. Daria are un anişor şi trei luni, iar până acum, cea mai scumpă jucărie pe care i-am luat-o a costat 130 de lei. Mai târziu, probabil că voi cheltui mai mult în acest scop. Aş fi dispusă să dau şi 200-300 de lei pentru o jucărie, dacă spre exemplu poate fi folosită şi în scop educativ”, declară Laura Creangă.

http://www.adevarul.ro/articole/galati- ... lariu.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Tortura rafturilor cu jucării

* Moş Nicolae şi Moş Crăciun n-au aflat că-i criză * Jucării ce n-a văzut pământul şi scumpe de nu le poţi atinge *

Părinţii noştri cu siguranţă aveau alte griji în perioada Sărbătorilor. Nu ştiau cum să se pună bine cu vreo vânzătoare de magazin ca să le vândă pe sub mână o păpuşă mai acătării sau o maşinuţă mecanică. În rest, cu toţii ne-am bucurat ca de o adevărată minune de broscuţa din tablă, pe care o puneai în mişcare învârtind din cheiţă.

Să fii părinte în ziua de astăzi, mai ales în perioada lunii decembrie, când ai de trecut în faţa copilului tău două probe de foc, Moş Nicolae şi Moş Crăciun, se dovedeşte a fi foarte dificil. Iar magazinele mici şi mari nu au milă deloc. În orice supermarket, trebuie să treci întâi printre standurile cu jucării şi dulciuri, aşezate „strategic” chiar la intrare, ca nu cumva să uiţi că este luna cadourilor. Ding-dang! Dacă ai proasta inspiraţie să iei cu tine şi copilul, ai încurcat-o. Sortimentele de jucării îţi depăşesc cu mult imaginaţia şi bat criza. Pe umăr.

Barbie – cam demodată

Există generaţii întregi de mămici care-ţi pot spune că pe păpuşa lor preferată o chema „Ancuţa”. Era modelul „bebe” cu boneţică şi rochiţă scurtă şi era o minune s-o vezi clipind din ochi. Pe Barbie – cea care a fost la modă imediat după Revoluţie, n-o văzusem nici în poze. Acum sutele de sortimente de păpuşi sunt în măsură să te ameţească doar privindu-le. Dacă te uiţi şi la preţuri, leşini. O Barbie originală costă între 118 şi 153 de lei. Se pare însă că biata de ea a pierdut supremaţia pieţei.

Din urmă vin păpuşile la modă, cele pe care fetiţele le ştiu din desenele animate sau filmele pentru copii - Tinker Bell, de exemplu. Cât credeţi că poate să coste o astfel de minune înaripată? Nu promiteţi că i-aţi scris Moşului dacă n-aveţi 77 de lei puşi de-o parte. Şi nici nu vă invitaţi prinţesa printre standurile cu jucării pentru că există şi un model de 177 de lei. Costă atât pentru că are un inel magic care aprinde aripile micii zâne. Dumneavoastră să-mi spuneţi dacă merită moftul.

Există şi sirene la 90 de lei, iar dacă vrei să cumperi palatul lui Ariel, cu accesorii cu tot, nu scapi cu mai puţin de 200 de lei. La capitolul „sirene” găseşti cele mai năstruşnice idei: poţi s-o cumperi cu coadă de peşte, dar s-o transformi şi în prinţesă cu două picioare, o ţii sub apă şi-şi schimbă culoarea sau, pur şi simplu, o plimbi cu o caleaşcă trasă de un căluţ de mare care face şi baloane de săpun.

Ei? Să vă mai spun preţurile la o Alba ca Zăpada? Le puteţi alege pe sprânceană: fie la 83 de lei, la 107 lei, ba chiar la 224 de lei.

Căţeluşi şi bebeluşi bolnavi

Dacă pe vremea lui Ceauşescu te-ai fi păruit zdravăn cu vecina de la bloc de ciudă că are un bebe care spune „mama”, acum aşa ceva e mai mult decât derizoriu. Un bebe care aduce respectul unei fetiţe trebuie să aibă măcar şapte funcţii şi un vocabular mult mai dezvoltat. Degeaba spune şi „mama” şi „tata”, dacă nu face pipi la oliţă, după ce a păpat tot lăpticul din biberon. Degeaba e deşteaptă şi cere la oliţă, dacă nu face febră şi nu se îmbolnăveşte. Iar preţurile unei asemenea păpuşi superdotate cere buzunare pe măsură, de la 150 la 350 de lei. La care mai adăugaţi şi accesoriile: rucsacul lui bebe – 111 lei, rochiţă de schimb - 54 de lei, pantofi - 44 de lei. Ce dacă sunt oameni care cumpără pentru propriii lor copii rochiţe şi pantofi mult mai ieftine?

Nu vă bucuraţi dacă fetiţei dumneavoastră nu-i plac în mod special păpuşile. Există şi varianta „căţeluşul bolnav” sau „căţeluşul cu nasul umed”. Credeţi că sunt mai ieftine? Doar 177 de lei…

„Mai bine cumpărăm o pisică vie!”

O scenă demnă de film. Într-un magazin, o familie cu fetiţa se distrează încântaţi la maxim de o pisicuţă (cam de mărimea uneia adevărate). „Bobocului” se pare că-i plac mult pisicuţele. O apasă pe lăbuţă şi se ridică în două picioare, toarce, miaună, dă noroc. E frumoasă, e blănoasă, are ochii verzi şi strălucitori, e aşezată chiar în mijlocul magazinului şi poţi să pui mâna pe ea s-o iei acasă. Tatăl, încântat şi el de „drăcia” asta, dar şi mai fericit de fericirea copilului, o ridică în braţe convins s-o cumpere şi priveşte distrat spre tăbliţa de deasupra, care afişa preţul. Frânăăăăăăăăăă! 499 de lei! „Hai, tată, cu banii ăştia, mai bine cumpărăm o pisică vie!” De rasă, am adăuga noi. Alături am găsit şi varianta mai ieftină a pisicuţei. Pentru că doar clipea din ochi când treceai mâna prin faţa ei, te uşura de 219 lei.

Fulger McQueen – 1.000 de lei

Să nu credeţi că „tentaţiile” pentru băieţei (copii şi tătici la un loc) sunt mai ieftine. Să începem cu „cireaşa de pe tort” – o maşină Fulger McQueen, ştiţi personajul din desene animate, desigur, costă cu puţin peste 1.000 de lei.

Dacă nu-şi doreşte musai o maşină de curse, ci un Porsche Carrera GT, scxăpaţi cu 260 de lei. Dacă pretenţiile se ridică la un Ferrari, pregătiţi-vă cu 427 de lei. Toate telecomandate. Poate-l păcăliţi să-i luaţi doar elicopterul cu telecomandă care se ridică în aer şi vă costă doar 165 de lei. Sau un laptop cub forma maşinii Fulger McQueen la 180 de lei sau un set avion la 141 de lei. Sub nici o formă nu-l scăpaţi în „zona” dinozaurilor. Nici nu vă imaginaţi cât de costisitoare pot fi „fosilele” astea! Un „Roboreptor” mai mare costă 415 lei, iar unul mai mic ajunge la 180 de lei.

Desigur, sunt şi jucării mult mai ieftine. Poţi să cumperi un „bebe” şi cu 50 de lei. La fel şi o ditai maşina de pompieri. Sau un camion. Sau un căluţ. Sau o păpuşă cu diverse rochiţe la schimb, pe care nu scrie musai Barbie. Sau chiar „păpuşi la metru”, la numai 36 de lei. Copiii se bucură şi de aceste jucării, pe moment. Însă toată fericirea se va nărui când va vedea la copilul vecinilor „minunile” costisitoare, la care nici cu mintea nu ajungi. Ce să mai vorbim de fonduri. Că doar şi la copii a ajuns concurenţa de piaţă.

Şi atunci, ce faci? Dacă nu eşti doctor în psihologie, ca să ştii să-ţi tratezi copilul de asemenea „boli”, pui mână de la mână, cu mamaia, şi unchiul, şi tanti Lenuţa şi, decât să cumperi cine ştie ce fleac ce va sta aruncat într-un colţ, după nici cinci minute, achiziţionezi „minunea”. Că de nu s-ar cumpăra, magazinele n-ar mai fi pline de ele! Şi dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

http://www.viata-libera.ro/articol-Tort ... ii__2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.