Editorialul zilei

[dcp100168]

Gargara reformei administrative cu efect zero

Dezbaterile pe tema reformei în administraţie continuă cu şi mai mult aplomb în spaţiul public, deşi a trecut o săptămână de când partidele din coaliţia guvernamentală nu s-au înţeles pe acest subiect, care apoi nici n-a mai ajuns în Parlament, împreună cu pachetul 2, pentru care premierul Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea.

Cum înainte de ultima discuţie dintre partide nu s-a făcut mare vâlvă pe această temă, se pune întrebarea ce s-a întâmplat, de fapt, de a explodat dintr-o dată? E simplu, au apărut cifrele reale!

Până atunci se vorbea despre disponibilizări de 20-25% din personalul primăriilor şi toată lumea părea de acord, inclusiv PSD, partidul care conduce cele mai multe administraţii din ţară. La acea ultimă discuţie, însă, premierul Bolojan a primit la mapă informaţia că organigramele administraţiilor locale au fost umflate atât de mult în ultimii ani (cel mai probabil deliberat, în aşteptarea unei decizii de reducere a numărului de posturi), încât, practic, până pe la 32% nu pleca nimeni acasă!

La Galaţi, spre exemplu, conform primarului Ionuţ Pucheanu, sunt 640 de posturi în organigrama Primăriei şi doar 460 de angajaţi (71% din posturi ocupate), iar la Consiliul Judeţean sunt ocupate 130 de posturi din 230 posibile (56%). 

În aceste condiţii, în şedinţa cu pricina, premierul a "urcat" procentajul disponibilizărilor la 40-45%, pentru ca totuşi să fie daţi afară în jur de 10% dintre angajaţi, iar reforma administraţiei locale să nu rămână doar pe hârtie. Drept urmare, pesediştii au blocat proiectul şi, din toate părţile, au început să fie servite "fumigene" care să abată discuţia de la cursul ei principal. 

Dacă aceste noi procentaje (40-45%) vor rămâne în pachetul de reforme aprobat de guvern, de la Primăria Galaţi ar putea pleca 24 de angajaţi, conform primarului, deşi cifrele premierului, despre care Pucheanu susţine că sunt greşite, ar indica peste 100 de disponibilizări. 

E greu de spus, în acest moment, cât de mult vor încerca PSD şi PNL să-şi apere sinecurile (cele două partide au împreună 2.800 de primării din cele 3.100 din ţară!) şi la ce cifre finale se va ajunge. Dar chiar dacă toţi cei aflaţi pe "lista neagră" a lui Bolojan vor pleca în cele din urmă din primării, ei nu vor ajunge cu siguranţă nici şomeri, nici în mediul privat, ci tot la stat, unde companiile edilitare care au ca acţionar majoritar consiliile locale vor absorbi cu uşurinţă "activul de partid" şi nu sunt deocamdată cuprinse în niciun plan de restructurare. Poate doar pe la ţară să existe ceva victime colaterale...

Iar coaliţia va putea bifa realizarea cu "succes" şi efect... zero a reformei administraţiei locale, în timp ce românii se vor trezi la anul cu o nouă creştere de taxe, pentru că banii pe care ţara îi consumă în plus şi la care partidele beneficiare nu vor să renunţe trebuie să vină de undeva...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Amatorism şi grupuri de interese

Ultimul conflict al coaliţiei de guvernare are la bază plafonarea preţurilor la alimentele de bază, măsură pe care premierul liberal vrea să o elimine, iar PSD şi UDMR să o menţină. Fiecare dintre tabere are argumentele sale, economice în cazul lui Bolojan, care susţine că intervenţia în piaţă generează disfuncţionalităţi majore, pentru că limitarea adaosului într-o zonă determină creşterea lui în altă parte, sociale în viziunea PSD, care susţine că de suferit vor avea tot cei mai săraci dintre români, în capul cărora se va "sparge" inflaţia ajunsă deja la 10%, cu tendinţe de a urca spre 15%.

Dincolo de argumente, ambele valabile la modul general, interesant este că atât premierul, cât şi social-democraţii lucrează, se pare, cu cifre greşite. Declaraţiile ministrului Agriculturii conform cărora un frunct de avocado costă cât trei kilograme de roşii frizează absurdul, iar faptul că şeful unui minister care acordă de ani buni subvenţii de zeci de milioane de euro pentru cultivatorii autohtoni de roşii habar n-are cu ce preţ ajung acestea în piaţă demonstrează faptul că politicile macro în România se fac la nivel de amatorism pur, în cazul în care nu sunt dictate de diverse grupuri de interese.

Situaţia este similară celei din cazul preconizatelor concedieri din administraţia publică, unde s-au vehiculat atât de multe cifre încât este evident faptul că situaţia reală este total necunoscută la Bucureşti. Iar la ultima şedinţă convocată pe această temă, premierul i-a lăsat pe primari cu ochii-n soare, făcându-se că are treburi mai importante de rezolvat, aşa că edilii marilor oraşe au plecat acasă aşa cum au venit.

Rezolvarea ambelor probleme a fost de altfel amânată sine die, aşa cum era de aşteptat să se întâmple, iar aplicarea unor măsuri în aceste zone va mai dura mult şi bine, până când forma finală la care se va ajunge după negocieri va avea probabil efecte minime în reducerea cheltuielilor care sufocă bugetul. Nici vorbă de decizii dure şi aplicabile chiar de a doua zi, aşa cum se întâmplă atunci când sunt afectaţi doar oamenii de rând, nu şi multele grupuri de interese controlate de politicieni.

Până atunci se va mai tăia pe ici, pe colo, ultima "găselniţă" a premierului fiind scurtarea duratei ajutorului de şomaj, unde sumele economiste ar fi total nesemnificative, la fel cum vor fi şi cele provenite din plăţile pe care 90% din foştii coasiguraţi la sănătate (nu) le vor mai face.

Drept urmare, Bolojan şi-a făcut curaj şi ne-a avertizat deja că deficitul bugetar nu va putea să scadă sub 8% în acest an, în ciuda promisiunilor populiste şi a angajamentelor luate în faţa Comisiei Europene. Iar urmarea este logică şi am mai spus-o în acest colţ de pagină: o nouă creştere a TVA de la 1 ianuarie.

viata-libera.ro

[dcp100168]

În aşteptarea celui de-al treilea incident mondial

După incidentele de săptămâna trecută, când spaţiul său aerian a fost încălcat de trei avioane de vânătoare rusești, Estonia a solicitat întrunirea Consiliului de Securitate al ONU şi activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări când unul dintre aliaţi consideră că teritoriul, independența și securitatea sa sunt amenințate. Consultări în baza Articolului 4 au fost solicitate şi de Polonia, care a reclamat că spațiul său aerian a fost încălcat de cel puțin 19 drone rusești în noaptea de 9 spre 10 septembrie. România, în schimb, "n-a mişcat în front" după incidentul din 13 septembrie, când o dronă rusească s-a "plimbat" timp de 50 de minute prin spațiul aerian al ţării.

Iar o astfel de indecizie ne poate costa scump. În cea mai recentă declaraţie, președintele SUA, Donald Trump, care numai diplomat nu este, a confirmat că ar ajuta la apărarea Poloniei și a țărilor baltice, în cazul în care Moscova își va intensifica ostilitățile, fără să amintească deloc de România, aflată într-o poziţie similară faţă de Rusia. Vorba "poetului", dacă voi nu mă vreţi/cereţi, eu de ce v-aş vrea/ajuta?

Ceva clarificări vom avea probabil după întrunirea Consiliului NATO, programată marți, reuniune la care România ar trebui să pună piciorul în prag mult mai hotărât decât a făcut-o până acum, pentru că altfel se va trezi izolată în faţa unui adversar pe care nu îl poate înfrunta singură. Iar Putin exact asta încearcă să afle prin aceste incursiuni provocatoare, să vadă care dintre vecinii săi este mai slab şi mai puţin "apărabil" de către armatele combinate din NATO. Şi, deocamdată, la reacţie, suntem pe locul 3 din 3!

Să ne amintim că ambele războaie mondiale au început în urma unor incidente determinate de provocări, în ţări fără foarte mare importanţă pentru ordinea mondială. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 1914 de către un sârb bosniac a determinat Austro-Ungaria să declare război Serbiei, deşi aceasta nu a avut nicio implicare în uciderea moştenitorului tronului imperial, pusă la cale de naţionaliştii bosniaci aflaţi sub ocupaţie austro-ungară. În 1939, pretextul a fost mult mai pueril, un atac regizat de nazişti, care s-au dat drept polonezi şi au atacat o stație radio germană.

De fiecare dată a fost necesară doar o scânteie, pentru că lumea era de fapt pe picior de război, situaţie de care nu suntem departe nici astăzi. Şi cel mai probabil, 80 de ani mai târziu, din cauza "evoluţiei", nu se va mai trage cu pistolul sau cu puşca, ci se va doborî din "greşeală" un avion sau se va tăia din "neatenţie" un cablu de comunicaţii... Rămâne de văzut unde se va întâmpla asta, dar sigur e că România, prin lipsa de reacţie de până acum, pare să fie în pole-position.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Ce mai e suta în ziua de azi

Guvernul Bolojan a aniversat săptămâna trecută 100 de zile de când se află la cârma ţării. Premierul a ţinut cu ocazia asta un discurs autolaudativ, în care ne-a explicat cum a reușit să salveze România de intrarea în incapacitate de plată şi a crescut veniturile fiscale prin măsuri de "responsabilitate, nu de austeritate".

Prima "ameninţare" este o mare gogoriţă, pentru că România este departe de ajunge în incapacitate de plată, cu datorii de 55-60% din PIB (cele pe termen scurt putând fi achitate în totalitate din rezervele BNR!) şi curs valutar stabil, singurul derapaj fiind deficitul bugetar mare (pe care chiar politicienii nu vor să-l reducă!). Cea mai bună dovadă de solvabilitate este că la ultimele emisiuni de obligaţiuni externe lansate de Ministerul de Finanţe a fost pur şi simplu "bătaie" (ofertă de peste 9 miliarde de euro, pentru cele 4 miliarde de euro solicitate de România). Iar "marfă" falimentară, evident, nu cumpără nimeni.

Cea de-a doua afirmaţie boloja(l)nică este la fel de falsă, pentru că "responsabilitate" nu înseamnă măriri de taxe şi impozite, tăieri de facilităţi şi inventarea de biruri NUMAI pentru populaţie şi firme, ci reforme profunde în administraţie, reforme pe care, ce-i drept, guvernanţii ni le-au fluturat o vreme pe sub nas, dar apoi le-au ascuns sub preş, unde probabil vor şi rămâne. Mai mult, ineficienţa instituţiilor de stat conduse politic este pe cale să ajungă la fel de proverbială ca întârzierile CFR-ului, ANAF trimiţând către DNA, de exemplu, doar patru mari evazionişti pe tot parcursul anului, în condiţiile în care ţara colcăie de "bani negri", unele estimări vorbind chiar de 40% din PIB. Despre ANAF ca "lingură de lemn" a colectării în Europa încă de la intrarea României în UE, ce să mai vorbim...

E drept că agenţiile de rating au fost păcălite în vară de promisiunile frumos ambalate despre reforme structurale, iar Comisia Europeană a acceptat recent încă o încălcare a promisiunilor guvernului (creşterea deficitului permis de la 7 la 8,4%), dar asta nu se va mai întâmpla de multe ori.

Între timp, în lumea reală, "responsabilitatea" a început să-şi facă simţită prezenţa: inflaţia a ajuns la 10%, consumul lunar a scăzut cu 7% şi s-au redus astfel şi încasările la buget, cheltuielile statului au continuat să crească, investiţiile străine s-au împuţinat, multe companii mari au anunţat concedieri ş.a.m.d.

Iar în corul de osanale la adresa guvernului, singurul om din coaliţie care a ieşit din rând a fost şeful UDMR, Kelemen Hunor, care a şoptit din colţul lui de masă că "încă n-am făcut reforme; să crești TVA nu este reformă". Nu l-a auzit însă prea multă lume, pentru că o sută de zile trec repede şi a început deja să fie pregătită (cu mare atenţie la "rinocerii" care văd în jur doar "rinoceri") următoarea "autolaudatio" despre salvarea naţiunii din ghearele nimănui. De fapt, singurele gheare din peisaj sunt cele ale politicienilor...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cât timp se poate analiza cu atenţie şi îngrijorare?

Au trecut trei săptămâni de când comitetul interministerial de protejare a interesului statului la Liberty Galaţi, "inventat" de Guvern luna trecută (deşi trebuia înfiinţat cu mult timp în urmă, pentru că datoriile nu sunt de ieri, de azi), este aşteptat să ia o decizie şi încă nu s-a întâmplat nimic. S-au derulat câteva şedinţe de analiză, ce-i drept, însă totul s-a deasfăşurat cu uşile închise, astfel că până acum n-a "transpirat" nimic, pentru că probabil nici nu s-a stabilit nimic. Iar datoriile de jumătate de miliard de euro pe care Sanjeev Gupta le-a acumulat către statul român îi permit Guvernului să-l "execute" pe patronul indiano-britanic încă de la 1 octombrie.

Doi mari investitori, Dorinel Umbrărescu şi ucraineanul Rinat Ahmetov, şi-au anunţat intenţia de a prelua activele combinatului siderurgic gălăţean, iar alte două firme, una germană cu patron indian, alta turcească, au depus oferte de a relua activitatea, pe baza unor contracte de tolling (închirierea capacităţilor de producţie). Cei doi "grei" şi-au trimis staffurile la Galaţi, să analizeze situaţia, iar faptul că niciunul dintre ei nu şi-a retras oferta este un semn cât se poate de bun, o dovadă clară că Liberty Galaţi are şi viitor, nu numai trecut. Mai mult, o altă firmă germană, lider în industria de profil, s-a oferit să asigure în totalitate retehnologizarea combinatului, odată ce se va lua decizia de continuare a producţiei.

Între timp, angajaţii buni de la Liberty au început să-şi caute de lucru în ţară sau în străinătate, sătui de şomajul tehnic în urma căruia nu primesc bani decât pe hârtie (salariile sunt restante de două luni, bonurile de masă nu s-au mai dat de trei luni), iar utilajele se degradează, în condiţiile în care n-au funcţionat decât câteva săptămâni în ultimul an şi jumătate. Oamenii au facturi de plătit, copii de dus la şcoală, unii au şi rate la bănci, iar situaţia multora a devenit extrem de dificilă, după atâtea luni de aşteptare zadarnică.

Aşa cum sublinia şi administratorul concordatar Remus Borza, la momentul depunerii dosarului în instanţă, interes pentru repornirea combinatului există, la fel cum există și furnizori de echipamente și soluții tehnice. Trebuie luată însă o decizie cât mai repede, înainte ca dezafectarea echipamentelor şi plecarea salariaților calificați să devină un obstacol major în calea reluării activităţii.

Deşi un oraş întreg este ameninţat de o adevărată bombă socială, comitetul lui Bolojan se scarpină liniştit în cap (analizează cu atenţie şi îngrijorare, în termeni politici), tergiversând lucrurile la nesfârşit, ca orice comisie înfiinţată în România să rezolve o problemă. Poate nu va fi prea târziu, când se vor trezi stimabilii din "analiză"...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Când ţi-e teamă că ieşi pe locul 2, deşi eşti singur în cursă

Cu cât se apropie mai mult Congresul PSD, la care Sorin Grindeanu va deveni, de jure, nu numai de facto, preşedintele partidului, liderul social-democrat pare să fie într-o campanie electorală continuă. Aproape că nu există declaraţie publică sau eveniment derulat pe scena social-politică sau economică românească la care Grindeanu să nu aibă ceva de spus, de comentat sau de contrazis.

Bolojan putea să nu crească TVA dacă accepta soluţia PSD, reforma pensiilor magistraţilor se putea rezolva prin negocieri pe persoană fizică, Oana Gheorghiu nu e potrivită pentru funcţia de vicepremier pentru că l-a criticat cândva pe Trump, Bulgaria ne sabotează pe Dunăre ca să-şi menţină porturile maritime la capacitate maximă şi multe, multe altele, la care se adaugă turneul prelungit prin filialele din ţară, unde încearcă să-şi fidelizeze activul de partid, prin funcţii şi promisiuni. Cum Grindeanu n-are contracandidat la congresul din 7 noiembrie, am putea crede că se teme să nu piardă alegerile la care va concura de unul singur.

Între timp, în lumea reală, de care politicienii români sunt din ce în ce mai decuplaţi şi pe care, mai grav, de la o vreme chiar o ignoră, inflaţia se menţine la 10%, de departe cea mai ridicată din Europa, economia dă semne de stagnare şi există chiar riscuri de recesiune, prognozele indică o devalorizare importantă a leului, agenţiile de rating trag semnale de alarmă, comisarul european pentru economie a venit la Bucureşti să ne atragă atenţia, toate din cauza deficitului bugetar pe care coaliţia aflată la guvernare nu reuşeşte (nu vrea, de fapt!) să-l ţină sub control, în condiţiile în care mimează reformele structurale de câteva luni bune, dar fără să fi luat vreo măsură concretă, în afara celor din primul pachet, care au afectat doar populaţia şi firmele mici.

Astfel, pare din ce în ce mai probabilă o încercare de înlăturare a lui Bolojan din funcţia de premier înainte de termenul stabilit de rotativă, primăvara lui 2027. Evident, peste câteva luni, după ce acesta îşi va asuma reformele pe care pesediştii nu le vor implementate, deşi sunt conştienţi că altfel nu se poate. Iar, în aceste condiţii, actuala campanie electorală solitară a lui Sorin Grindeanu începe să aibă logică, ea vizând de fapt preluarea puterii peste rând, deoarece PNL-ul nu are în momentul de faţă un alt lider care şi-ar putea asuma guvernarea, chiar dacă au apărut în partid grupări care-l contestă pe Bolojan. Şi cum "mingea" desemnării premierului e în terenul lui Nicuşor Dan, avem răspunsul şi la întrebarea de ce preşedintele ţării este singurul om politic pe care liderul PSD nu-l "desfiinţează" în aceste zile. Iar teama lui Sorin Grindeanu de locul 2 este probabil chiar reală, având în vedere antecedentele, el fiind singurul premier român post-decembrist demis de propriul partid!

viata-libera.ro

[dcp100168]

Uite pisica, Gupta!

Comunicatul Parchetului General despre delapidarea uriaşă realizată la Liberty Galaţi prin tranzacţiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră a făcut valuri uriaşe la sfârşitul săptămânii, mai ales că a fost menţionată şi o implicare a ruşilor de la Gazprom.

Nu este prima şi cu siguranţă nu va fi nici ultima oară în România când descinderile mediatizate ale procuorilor sunt mult mai spectaculoase decât rezultatul final al anchetei. Publicul larg rămâne cu impresii frumoase despre cum se stârpeşte corupţia la noi, chiar dacă procesele se finalizează de multe ori doar cu pedepse cu suspendare sau chiar cu achitări în baza diverselor tertipuri bine ascunse prin legislaţie.

Revenind la Combinat, despre tranzacţiile respective cu certificate de carbon s-a scris în presă încă de prin 2021, la momentul respectiv fiind menţionat directorul de atunci drept "artizan" al afacerii, director care a căzut alcaponian, imediat după aceea, în urma unei "găinării" cu tablă.

Cât despre "ingineriile financiare" ale lui Sanjeev Gupta, acestea sunt binecunoscute încă de la momentul preluării combinatului gălăţean, iar de atunci au început să fie demascate peste tot în lume, patronul Liberty fiind cercetat în mai multe ţări. Omul nu este şi n-a fost niciodată "oţelar", precum fostul Mittal sau poate viitorul Jindal, ci un "contabil" foarte inventiv, aflat mereu cu un pas în faţa legilor şi anchetatorilor.

Şi dacă toată povestea era cunoscută de o bună bucată de vreme, de ce a explodat tocmai acum? Mai ales că, de fapt, statul român n-a pierdut nimic în tranzacţiile cu certificate puse la cale de Gupta, însă s-a văzut acum, din cauza lor, în faţa perspectivei de a nu-şi mai putea recupera împrumuturile acordate prin EximBank. Ca o paranteză, poate n-ar strica, în context, o vizită a procurorilor la  respectiva bancă şi la ministerul care aprobă şi eliberează certificatele de carbon.

Revenind la subiect, nu cumva la mijloc este interesul statului de a-i plasa rapid combinatul unui cumpărător solvabil, de la care să-şi poată recupera banii? Iar acest lucru nu se poate face fără ca Gupta să-şi cedeze acţiunile, pentru că un eventual cumpărător al activelor gajate nu are ce face cu mormanul de fiare, fără să aibă şi documentele aflate în posesia actualului patron. Şi cum, cel mai probabil, Gupta nu este dispus să le cedeze, trebuie convins într-un fel sau altul! Iar pentru început i se "arată pisica", poate se sperie şi cedează p(i)sihic!

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cine-ar fi mai bine să cumpere Combinatul?

Dincolo de ancheta pe care procurorii o desfăşoară la Combinat, care nu ştim când şi cum se va finaliza, problema stringentă a Galaţiului rămâne reluarea producţiei pe platforma siderurgică, în condiţiile în care alte câteva luni de inactivitate ar putea însemna sfârşitul.
Există în momentul de faţă trei oferte de preluare, chiar dacă la o eventuală licitaţie internaţională, variantă agreată de administratorii concordatari, ar putea apărea şi alţi amatori. Întrebarea este cine e cel mai potrivit investitor pentru Galaţi şi o să-i analizăm pe cei trei ale căror nume au fost făcute publice.

Dorinel Umbrărescu are marele avantaj că este român, un punct forte într-o ţară în care naţionalismul ia amploare pe zi ce trece. Faptul că nu are probleme cu banii, băncile făcând coadă la uşa lui când vrea un împrumut, este un alt atu important. De asemenea, la plusuri se poate adăuga faptul că îşi plăteşte foarte bine angajaţii, ba chiar a început să le construiască un... oraş. Este extrem de exigent, ce-i drept, ceea ce ar putea fi o problemă pentru siderurgiştii gălăţeni, care n-au mai muncit de vreun an şi jumătate. Şi de-aici încep minusurile, deloc de neglijat. N-a făcut niciodată oţel, iar faptul că se chinuie de un an să repornească combinatul de la Oţelu Roşu, care e cam cât o secţie a Liberty Galaţi, poate da de gândit. Mai mult, este cel mai în vârstă dintre cei trei investitori şi a început deja să-şi transfere afacerile către copiii săi, a căror pricepere în business nu a fost încă dovedită.

Ucraineanul Rinat Ahmetov pare să aibă, la prima vedere, numai atuuri. Este "oţelar" cu o mare experienţă metalurgică şi minieră, este foarte bogat, are la dispoziţie sute de muncitori specializaţi, pe care i-a salvat de la uzina distrusă din Mariupol şi i-a relocat în vestul Ucrainei, o bună parte din ei fiind chiar vorbitori de română din zona Bugeacului. În plus, dispune şi de resurse proprii de materii prime, aşa că probabil ar putea să reia producţia extrem de rapid. Dezavantajul este că ar putea activa la Galaţi doar până va finaliza reconstrucţia oţelăriei de la Piombino (Italia), preluată în această vară.

Indianul Naveen Jindal este şi el producător de oţel, are şi bani, dar are un dezavantaj care va conta enorm pentru gălăţeni - este indian! Chiar dacă Mittal a redresat practic combinatul, Gupta a "reuşit" să-şi anatemizeze ţara natală prin "ingineriile" care au adus Liberty în situaţia dezastruoasă de astăzi. Revenind la Jindal, acesta are şi un interes pe termen lung, deoarece cotele şi taxele pe care le va impune Comisia Europeană de anul viitor îl obligă practic să-şi găsească rapid un "cap de pod" în Europa, dacă nu vrea să iasă din joc. Iar Galaţiul, cu specialişti indieni şi un preţ accesibil, i-ar pica mănuşă!

Din păcate, dacă se va ajunge la licitaţie, probabil că nu vor conta decât banii, plătiţi şi/sau investiţi, deşi, evident, ar fi mult mai multe elemente de luat în calcul.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Reforma dulăilor a rămas pe hârtie

După ce a "păcălit" Comisia Europeană, România a trecut cu bine, la finele săptămânii trecute, şi de vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a apreciat în mare măsură măsurile iniţiate de guvernul condus de Ilie Bolojan. Au fost evidenţiate, bineînţeles, şi o serie de puncte slabe, destul de multe, din păcate, a căror neîndeplinire ar putea afecta serios mult-trâmbiţata reformă. Printre acestea se află inflaţia ridicată, care va rămâne foarte sus cel puţin până în toamna viitoare, riscuri privind stabilitatea fiscală şi ratingul de ţară, întârzierea reformelor structurale şi absorbţia încă incertă a fondurilor europene.

Din păcate pentru românii de rând, măsurile cu care guvernul a trecut până acum examenele, atât în faţa FMI, cât şi în raport cu agenţiile de rating şi Comisia Europeană, sunt în general doar pe hârtie, pentru că, după pachetul din vară, care a afectat numai populaţia şi firmele mici, restul reformelor sunt încă la stadiul de intenţie şi, după cum s-a dovedit în ultimele luni, sunt foarte greu de transpus în practică. Mai plastic spus, reforma căţeilor s-a făcut rapid, dar reforma dulăilor se va face mai la sfântu'-aşteaptă!

La modul concret, nu s-a făcut niciun fel de reformă administrativă, deşi "se ţes" scenarii de luni bune, pensiile speciale au rămas neatinse, în ciuda diverselor scenarii şi variante de lucru, iar măsurile de eficientizare a colectării sunt încă la nivel de "o să facem". Impresia generală este că guvernul lucrează cam ca în cântecelul copilăriei "cu creionul pe hârtie, o reformă-am desenat"...

În aceste condiţii, recomandările finanţiştilor de FMI nu sună deloc bine, acestea vizând măsuri fiscale suplimentare (suspect de mulţi oficiali au început să declare în ultima vreme că TVA nu va creşte în 2026, ceea ce s-ar putea "traduce" prin faptul că exact asta se va întîmpla, chiar dacă nu de la începutul anului), introducerea impozitului progesiv pe venit (adică majorarea taxelor pentru multe categorii de salariaţi), reforme ale impozitului pe proprietate prin ajustarea la valoarea de piaţă (evident, o creştere a taxelor pe locuinţe şi maşini), renunţarea la facilităţile de impozit sectoriale, dar şi eliminarea impozitării pe cifra de afaceri, considerată injustă pentru firmele cu marje mici de profit (supermarketurile, de exemplu).

Concluzia e simplă şi destul de evidentă pentru cine vrea "să vadă". În ciuda optimismului afişat de liderii politici ai partidelor aflate la guvernare, situaţia în care se află România nu este deloc roz, iar orice întârziere în introducerea şi aplicarea unor reforme structurale reale va avea un impact major la toate nivelurile, dar în special pentru categoria de populaţie cu venituri mici şi medii, care este oricum deja cea mai afectată.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Măsuri aplicate, măsuri anunţate

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat, joi, aviz negativ pentru reforma pensiilor magistraților. Avizul este doar consultativ şi Guvernul poate continua procedura de adoptare a legii prin asumarea răspunderii, însă a ratat termenul de 28 noiembrie, astfel că este foarte posibil ca România să piardă 231 milioane de euro din alocările Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acelaşi timp, miercuri, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a anulat procesul de numire a unui director general al companiei, obligaţie asumată de România pentru a primi alte 227 milioane de euro prin PNRR. Cu toate acestea, ministrul Finanţelor susţine că analiza Comisiei Europene a fost "îngheţată", iar evaluarea va fi făcută în primăvară, astfel că există totuşi şanse ca banii să nu fie pierduţi. În total, este vorba de circa 800 milioane de euro, sumă legată de îndeplinirea unor jaloane care ţin de modernizarea ţării.

Dincolo de toate rateurile şi negocierile bruxelezo-dâmboviţene, un lucru este cert, reforma structurală majoră pe care România s-a angajat să o facă bate pasul pe loc, iar semnalele pozitive primite de la agenţiile de rating şi de la Comisia Europeană se bazează deocamdată doar pe creşteri de taxe pentru firmele mici şi cetăţenii de rând, "greii" politicii, justiţiei şi administraţiei nefiind atinşi până acum absolut deloc, deşi de la majorarea TVA din vară au trecut deja patru luni, în care s-a tot discutat şi negociat cum să fie tăiate posturi în ministere, primării şi agenţii, să fie eficientizată colectarea fiscală, să fie reduse cheltuielile statului... Nu s-a întâmplat însă nimic, nici sub ameninţarea pierderii fondurilor europene, iar în aceste condiţii presiunea fiscală continuă să crească şi probabil va exploda anul viitor, pentru că reducerea deficitului bugetar, şi ea asumată în faţa Comisiei Europene, nu va putea fi susţinută doar din creşteri de taxe aplicate "prostimii".

În acest cadru, Iancu Guda, noul consultant pentru reformă al Guvernului, este foarte supărat pe analiştii care critică măsurile luate de premierul Bolojan şi se preface că nu vede nicio diferenţă între măsurile deja aplicate pentru românii de rând şi măsurile doar anunţate pentru clasa de sus. Într-un scurt joc de cuvinte, IUDA mediului privat, devenit RUDA guvernului, GUDA vrea să inducă DUDA că NUDA realitate a României nu e BUDA. LUDĂ!

viata-libera.ro

[dcp100168]

Combinatul aşteaptă o decizie, până nu se ofileşte de tot

Combinatul siderurgic a început, miercuri, plata salariilor restante pe luna octombrie şi, conform unor surse din cadrul companiei, toţi angajaţii vor primi în zilele următoare aceşti bani. Problema este, însă, că de-acum încolo, în lipsa unor decizii clare la nivel guvernamental, nu vor mai fi fonduri pentru plata salariilor. Iar de la Palatul Victoria nu se mai aude nimic de o bună bucată de vreme, deşi comitetul interministerial înfiinţat cu mare tam-tam se face că lucrează de peste două luni. Fără niciun rezultat, până în momentul de faţă.

Mai mult, şi vocalul administrator concordatar Remus Borza, care dădea des informaţii despre ceea ce se întâmplă la Liberty şi despre scenariile de salvare a combinatului gălăţean, pare să fi amuţit de la o vreme. Cel mai probabil, tăcerea sa este determinată de faptul că niciuna dintre variantele pe care le-a propus până acum nu a primit acceptul guvernului, care pare să aibă o viziune proprie de restructurare, destul de diferită, chiar dacă în esenţă ambele părţi sunt de acord cu salvarea industriei siderurgice gălăţene.

Nu mai există veşti nici despre mult-lăudatul contract de tolling (închirierea capacităţilor de producţie), prin care s-ar putea relua destul de rapid activitatea şi asigura astfel plata salariilor, deşi discuţii în acest sens există de câteva luni bune.

Ultimele informaţii "scurse" din Liberty spun doar că până pe 10 decembrie trebuie votat un nou plan de re­struc­turare, astfel încât în ianuarie sau februarie 2026 să poată fi organizată licita­ţia pentru vânzarea afacerii de bază. A "răsuflat" şi preţul de pornire, circa 670 milioane de euro, destul de sus faţă de evaluarea minimă a Combinatului, care este de 420 milioane de euro.

Dincolo de toate deficienţele de comunicare şi amânarea unei decizii, e clar că siderurgia gălăţeană este încă destul de atractivă, pentru că s-au înmulţit cei interesaţi să participe la licitaţie. Alături de Umbrărescu, ucraineanul Ahmetov, indianul Jindal şi turcii de KMC, nume care s-au tot vehiculat în ultimele luni, au mai apărut două alternative. Ambele sunt determinate de "frâna" pe care Comisia Europeană a decis să o pună dumpingului de oţel asiatic, iar marii producători din această parte a lumii au nevoie de un "cap de pod" pe continent. Cei doi noi pretendenţi sunt grupul irakian Galiawa (Van) şi chinezii de la Delong, semn clar că "mireasa" gălăţeană încă atrage multe priviri. Numai să fie şi guvernul dispus "să-i dea mâna", până nu se ofileşte!

viata-libera.ro

[dcp100168]

Joc de echipă mare, buget de echipă mică

Victoria senzaţională obţinută sâmbătă seara în Giuleşti, în faţa Rapidului, liderul la zi al campionatului, a reprezentat o mare surpriză pentru amatorii de fotbal... care n-au văzut meciul.

Pe teren, în ciuda diferenţei de poziţii în clasament şi a pronosticurilor "specialiştilor", cei care au  condus jocul şi au dat permanent tonul au fost fotbaliştii Oţelului, a căror evoluţie a fost cu o clasă peste mult mai bine cotaţii jucători ai giuleştenilor. Practic, nu victoria gălăţenilor a impresionat, pentru că surprize s-au mai văzut în fotbal, ci maniera în care a fost obţinută, la capătul unui joc controlat aproape în totalitate, cu excepţia a 15-20 de minute din repriza secundă, când gazdele au pus ceva presiune la poarta Oţelului, fără a avea însă mari realizări.

Dincolo de succesul de sâmbătă şi evoluţia entuziasmantă a echipei pregătite de Laszlo Balint, publicul gălăţean rămâne cu un mare regret. Formaţia de la malul Dunării nu reuşeşte să adune în jurul ei suficienţi sponsori, care să-i asigure stabilitatea financiară necesară performanţei. Fundaşul Paul Iacob, autor al unui gol de manual, o "folha seca" cum rar se vede pe stadioanele româneşti, chiar s-a plâns, la interviurile de după meci, că jucătorii Oţelului n-au mai fost plătiţi de ceva vreme. Şi chiar dacă promisiunile conducătorilor clubului că salariile vor fi achitate în această săptămână se vor adeveri, nesiguranţa în privinţa banilor rămâne o problemă majoră a grupării gălăţene. Şi nu de ieri, de azi. Este clar că suma alocată Oţelului de Primărie nu este suficientă pentru o performanţă de vârf, iar sponsorii nu se înghesuie, în ciuda faptului că firme cu bani există destule în Galaţi. 

Acest lucru a dus, în vară, la pierderea întregii osaturi a echipei care se conturase în sezonul trecut, în prim-plan cu Cisotti, ajuns să fie unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB, împreună cu care au plecat Maciel, Teles, Miguel Silva, Bourard, Cisse, Stevanovici, Maftei, Tănasă, ca să-i amintim doar pe titulari.

Iar acum, în pauza de iarnă, sunt posbile din nou plecări, evident dintre jucătorii care au impresionat inclusiv în Giuleşti. Primul vizat este căpitanul Lameira, aflat anul trecut în umbra lui Cisotti, care a explodat în acest sezon în primul rând prin viziunea jocului, urmat de Joao Paulo, jucător calificat la Mondiale şi a cărui cotă a crescut exponenţial. Se pare că există oferte şi pentru Nuno Pedro, Conrado sau Paulinho.

Drept urmare, este posibil să urmeze o nouă reconstrucţie. Întrebarea este până când! Pentru că suporterii gălăţeni chiar îşi doresc o nouă performanţă, mai ales că de la titlul din 2010-2011 a trecut ceva vreme...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Marele urss din ţara verde a lui Mercator

După ce timp de doi ani "a făcut pace" în Ucraina, s-ar părea că Trump s-a plictisit de "hazul" lui Putin, al cărui scop este, fără discuţie, cucerirea tuturor regiunilor ucrainene limitrofe Mării Negre, dincolo de "operaţiunea specială" din Donbas. Poate s-a şi prins că liderul rus, crescut la şcoala KGB-ului sovietic, îl tot duce cu preşul, evidenţă de care cam toată lumea şi-a dat seama înaintea lui.
Drept urmare, "marele lider morcoviu" a început s-o ia mai pe ocolite.

Prima ţintă a fost Venezuela, ţară care are cele mai mari rezerve de petrol din lume şi unde companiile americane au fost "naţionalizate" de cel puţin două ori până acum. Până-n trei ori, spune zicala. Aşa că, într-o operaţiune cu adevărat specială, de la care Putin ar avea serios de învăţat, a fost "extras" rapid preşedintele Maduro, iar de-acum urmează şi extragerea petrolului. La "pachet" cu Venezuela, este posibil să pice şi Cuba, dependentă în totalitate de petrolul sud-americanilor. Ambele ţări sunt susţinătoare făţişe ale Rusiei, să nu creadă cineva că Trump dă cu zarul când îşi alege ţintele.

Al doilea actual punct nevralgic al planetei pare Iranul, ai cărui locuitori protestează pe străzi de aproape două săptămâni. Nicio legătură cu America, s-ar putea spune la prima vedere. Însă "podul aerian" de la Washington către Orientul Mijlociu din ultima săptămână, plus recentul acces gratuit la Starlinkul lui Elon Musk ridică serioase semne de întrebare, mai ales în condiţiile în care Iranul îi ajută pe ruşi în Ucraina încă de la începutul războiului.

Evident, revine pe listă şi Groenlanda, "dragoste" mai veche a lui Trump, de care-şi aduce aminte din când în când, în vremuri de prea multă linişte planetară. Uriaşa insulă arctică, cu o suprafaţă de aproape zece ori cât România, are doar 50.000 de locuitori şi n-a părut să fie interesantă pentru nimeni până acum, în ciuda bogăţiilor minerale cunoscute ale subsolului său, pentru că valorificarea acestor rezerve nu este deloc facilă, din cauza climei, iar costurile de exploatare ar putea depăşi în cele din urmă beneficiile. Şi-atunci? Explicaţia e mai mult decât simplă şi devine evidentă dacă rotim un pic planiglobul lui Mercator (apropo, pe hărţile geografului flamand, care a trăit acum 500 de ani, apare o Groenlandă "verde", deşi insula nu fusese "descoperită" oficial de către europeni) şi îl centrăm la Polul Nord. Surpriză, Groenlanda devine "buricul" lumii, iar cel mai scurt traseu dintre nord-vestul extrem de nuclearizat al Rusiei şi foarte populata coastă de est a Americii trece fix prin mijlocul insulei ce aparţine acum (încă) Danemarcei. Şi ar fi locul ideal de lansare a unor rachete balistice de interceptare, în caz că... vă lipsea legătura cu urs(s)ul moscovit.

[dcp100168]

Bugetarii vă aşteaptă la taxe şi impozite

V-aţi plătit taxele şi impozitele locale? Nu? Ruşine! Păi armata de bugetari despre care ni s-a tot povestit, de la sfârşitul verii până spre toamnă, că va fi reformată, restructurată şi concediată din ce vreţi să-şi ia salariile? Nu vă gândiţi că pe 12 ianuarie oamenii au revenit deja la muncă, după o minivacanţă "extenuantă" de aproape o lună, în care este evident că au rămas fără bani, pentru că excursiile prin diverse paradisuri exotice sunt destul de scumpe?

Minivacanţa de care vorbeam nu e nicio glumă, deşi oficial au mai fost zile lucrătoare de pe la Crăciun încoace. Prin toamnă, am avut ceva treabă la o instituţie a statului. Cum, evident, urma să revin, pentru că, oricât ai fi de tipicar, niciodată n-ai la tine toate copiile alea abrogate prin lege, dar cerute în continuare de toţi funcţionarii statului, mi s-a atras atenţia s-o fac până pe 15 decembrie, că după aia nu mai este program cu publicul. Urma probabil doar program de "Solitaire", în liniştea biroului în care nu te mai deranjează diverşi contribuabili enervanţi de insistenţi să li se rezolve tot felul de probleme.

Revenind la reforma administraţiei publice, dezbătută intens timp de câteva luni şi ascunsă acum prin sertarele de la Palatul Victoria, au ieşit la iveală recent câteva cifre noi. În toamnă se vorbea de vreo 120.000 de angajaţi efectiv în administraţia locală, pe circa 180.000 de posturi aflate în organigrame, iar discuţiile s-au purtat la care dintre aceste cifre să se aplice reducerea. S-a vorbit la început de vreo 40.000 de disponibilizări, iar apoi s-a ajuns, pas cu pas, la cel mult 10-12.000. În cele din urmă, nu s-a mai făcut niciuna, iar reacţiile pozitive ale organizaţiilor internaţionale faţă de primele măsuri luate de guvern, cele care au afectat doar populaţia şi firmele, au dus la ascunderea sub preş a problemei administraţiei româneşti.

Ei bine, la final de an, s-a trezit şi Ministerul de Finanaţe să facă nişte calcule şi, ce tupeu!, să le mai şi dea publicităţii. Şi i-au ieşit 465.000 de persoane angajate în administrația publică locală, din care 285.000 în instituții finanțate integral din bugetele locale şi 180.000 în instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii, de genul societăţilor municipalităţii. Adică de vreo patru ori mai mulţi decât cifrele cu care ne-au îmbrobodit luni în şir Bolojan şi Grindeanu.
Mai mult, per total, din septembrie până în noiembrie, "restructurarea" administraţiei a însemnat de fapt o creştere cu peste 15.000 de angajaţi, astfel că numărul de posturi ocupate în instituții și autorități publice a ajuns la 1.280.562.

Aşa că hai repede la coadă la ghişee, că au sărmanii oameni portofelele goale şi acuş vine minivacanţa de Paşte! Ah, de concediul "medical" din vacanţa şcolară de schi era cât pe ce să uit!

viata-libera.ro

[dcp100168]

Bine că suntem la masă, nu pe masă!

Forumul Economic Mondial de la Davos şi-a închis ediţia 2026 fără o participare la vârf a României, preşedintele Nicuşor Dan declarând că nu umblă teleleu prin lume când are treburi mai importante de rezolvat în ţară. Care sunt treburile alea foarte presante care ar putea justifica absenţa de la reuniunea celor mai importanţi lideri ai planetei nu vom afla, probabil, niciodată, aşa cum nu vom afla nici de ce s-au anulat alegerile prezidenţiale de acum un an.

Dincolo de ironiile şi glumele care au umplut internetul, este clar că absenţa preşedintelui de la Davos reprezintă un eşec major al consilierilor săi (mai sunt încă în funcţie?), care n-au reuşit să-i alcătuiască o agendă cel puţin decentă, pentru că nu te poţi duce în Elveţia doar ca să-i admiri Alpii, când în jurul tău roieşte protipendada mondială. În lipsa lui Nicuşor Dan, România a fost reprezentată de miniştrii Oana Țoiu, Dragoș Pîslaru şi Bogdan Ivan, plus consilierul prezidențial Radu Burnete. Şi poate nu s-au dus doar să privească munţii...

Cea de-a doua ştire a săptămânii venită dinspre Cotroceni este primirea invitaţiei americane de a face parte din Consiliul pentru Pace, un organism cu ajutorul căruia Donald Trump vrea să ia faţa Naţiunilor Unite. Aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele SUA, care priveşte politica externă ca o uriaşă investiţie imobiliară mondială, nu face nimic pe gratis, iar "invitaţia" costă nu mai puţin de un miliard de dolari. Suma de plată este una foarte importantă, iar părerile sunt împărţite. Dacă luăm în considerare că americanii, prin NATO, sunt principalul garant al apărării României, banii s-ar putea achita fără probleme, eventual din economiile făcute prin mult-promisele restructurări ale sistemului de pensii speciale şi ale administraţiei. Pe de altă parte, "valurile" de indignare stârnite de cele numai câteva zeci de milioane acordate Ucrainei pentru a rezista în faţa Rusiei nu anunţă o decizie tocmai uşoară.

Una peste alta, însă, numai circa 60 de state din cele aproape 200 ale lumii au primit astfel de invitaţii, aşa că se poate spune că România se află într-o poziţie privilegiată, printre meseni, nu pe masă, în meniu, aşa cum se întâmplă cu restul mapamondului, printre care se află şi ţări extrem de importante, inclusiv din Europa de Vest.

viata-libera.ro

[dcp100168]

De ce vom vota în două tururi la alegerile locale din 2028

Primul sondaj politic realizat anul acesta relevă o creştere importantă a partidului AUR, care este cotat cu 40,9%, faţă de 38% acum două luni. De partea cealaltă, toate cele patru partide din coaliţia de guvernare (PSD, PNL, USR şi UDMR) strâng împreună 48,3%, iar defalcat au următoarele scoruri: PSD - 18,2%, PNL - 13,5%, USR - 11,7%, UDMR - 4,9%.

Obiectiv vorbind, nu este nicio surpriză, după ce pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar implementat de coaliţia aflată la guvernare a afectat doar populaţia şi firmele mici, în timp ce marile reforme structurale, din administraţie, justiţie, pensii speciale şi ANAF, sunt în continuare la stadiul de vorbe-n vânt.

Iar avansul AUR va continua să crească, indiferent dacă Bolojan va reuşi până la urmă să schimbe câte ceva. Rezultatele eventualelor reforme nu se vor vedea cu siguranţă de azi pe mâine, iar buzunarele românilor de rând vor fi din ce în ce mai goale, astfel că este destul de logic ca opţiunile lor electorale să se îndrepte către "altcineva", chiar dacă acesta n-are nici program coerent, nici idei ingenioase, nici oameni de valoare.

Şi dacă, la nivel parlamentar, situaţia poate fi controlată, existând încă o majoritate, chiar dacă destul de fragilă, la nivel local se anunţă o mulţime de mici "cutremure" în 2028, ceea ce partidele aflate la guvernare, care acum controlează circa 90% din primăriile din ţară, sigur nu-şi doresc. Cu un scor ipotetic mai mult decât dublu faţă de principalii urmăritori, reprezentanţii AUR ar putea câştiga o mulţime de primării, chiar dacă nu se bucură de notorietatea de care au parte edilii în funcţie, care însă vor deconta "reuşitele" centrale ale partidelor proprii. Este de presupus, astfel, că nu vor rezista în funcţii decât primarii performanţi la nivel individual, iar cei aleşi de obicei cu sprijinul partidului îşi vor încheia cariera politică.

Există însă o soluţie, pe care partidele de la guvernare au respins-o categoric în ultimii foarte mulţi ani, ori de câte ori a fost adusă în discuţie de societatea civilă. Este vorba de desfăşurarea alegerilor pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene în două tururi de scrutin, modalitate care le-ar permite partidelor din coaliţie să-şi susţină reciproc candidaţii în runda finală şi să-şi păstreze majoritatea funcţiilor.

Faptul că această variantă, folosită ultima oară în România în 2008, oferă o reprezentativitate mai mare celor aleşi nu cred că va conta în ecuaţie, cum nu a contat nici la numeroasele propuneri legislative ajunse în legislativ după anul 2012. Dar pentru că în 2028 "interesul" o va cere, este foarte probabil ca unul dintre multele proiecte existente să fie scos de prin sertare şi prezentat drept un răspuns pozitiv la dorinţa poporului.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cine şi pe cine a sunat pentru Combinat?

Combinatul siderurgic nu se "simte bine" de cel puţin doi ani, perioadă în care mai mult a stat decât a produs. Faptul că o eventuală oprire a activităţii pe platformă ar determina, dincolo de problemele economice inerente, o adevărată "bombă socială" în Galaţi este recunoscut de toată lumea, indiferent cât de legată este sau a fost de Sidex/Mittal/Liberty.

Cu toate acestea, nicio autoritate, locală sau naţională, nu a părut interesată de situaţie mai mult de un an. Combinatul a urmat cursul firesc al oricărei firme în impas, ajungând în cele din urmă în concordat preventiv. Devenit conducător de facto al colosului siderurgic, Remus Borza s-a tot plâns în stânga şi-n dreapta, inclusiv în podcasturile realizate de "Viaţa liberă", a expus situaţia din ce în ce mai alarmantă, însă nu (prea) l-a băgat nimeni în seamă.

Abia în toamna trecută s-a constituit la nivel guvernamental un comitet interministerial, care urmărea nu salvarea Combinatului, ci recuperarea creanţelor statului. S-au făcut câteva şedinţe, însă, "buna" practică românească fiind să creezi o comisie dacă vrei să îngropi o problemă, rezultatele au fost nule.

Angajaţii Liberty au început să nu-şi mai primească banii şi au fost trimişi în şomaj, producţia a fost oprită definitiv, furnizorii de utilităţi ameninţau săptămânal cu sistarea, iar şansele de redresare se îndreptau vertiginos spre zero. Încercările lui Borza de a încheia un contract de tolling s-au finalizat fără rezultat, ofertele fiind puţine şi, se pare, dezavatajoase pentru Combinat, aşa că o decizie a instanţei de intrare în insolvenţă/ faliment părea inevitabilă.

La un moment dat, însă, toată floarea politicii româneşti s-a activat brusc. Primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, parlamentari de Galaţi sau care nici nu ne pot localiza pe hartă au avut intervenţii pe temă, aducând în atenţie scenariile alarmante posibile în cazul închiderii Combinatului. Inclusiv premierul Ilie Bolojan a abordat public problema şi a venit cu soluţii pentru unele probleme de la Galaţi. S-a anunţat un termen pentru o licitaţie internaţională, iar cei interesaţi să-l cumpere au început să apară ca ciupercile după ploaie, acum 13 firme fiind în cărţi. Iar preluarea recentă de către Electrica a contractului de furnizare a energiei este un alt semn pozitiv.

„România nu își permite să piardă această capacitate industrială. Nu acum, când Europa se reînarmează. Nu acum, când reconstrucția Ucrainei va cere milioane de tone de oțel. Nu acum, când producția europeană poate fi un avantaj competitiv real pentru prima dată în multe decenii”, a spus şeful grupului Electrica, la semnarea contractului. Chestiuni de bun simţ, pe care orice om normal, nu neapărat cu vreo funcţie de conducere, ci doar cât de cât informat, le poate deduce. Numai autorităţile române n-au reuşit! Cel puţin nu până când, probabil, cineva le-a deschis brusc ochii. Cine şi pe cine a sunat la momentul respectiv va rămâne probabil o enigmă, ca şi contractul iniţial de privatizare de acum 25 de ani. Dar, mai mult ca sigur, telefonul "de sus" a existat...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Familia Bugetărescu rezistă

Cu ani în urmă (să tot fie vreo 15), "Viaţa liberă" a prezentat în cadrul serialului "Familia Bugetărescu" numeroasele relaţii de rudenie existente în instituţiile gălăţene. De atunci şi până astăzi, acestea nu numai că nu s-au redus, ba chiar au luat o amploare fără precedent. Angajările la stat pe bază de rudenie (situaţia este similară în toată ţara) au crescut an de an, în ciuda unor restricţii adoptate mai mult de ochii lumii, care au fost "fentate" româneşte, prin transferul celor care intrau sub incidenţa legii între instituţii care nu au acelaşi "stăpân" sau prin pseudoconcursuri anonimizate, la adăpostul regulamentelor GDPR.

La instalarea guvernului Bolojan, românilor li s-a dat speranţa că această cangrenă instituţională, generatoare doar de corupţie şi incompetenţă, se va reduce, iar administraţia, de la cea locală la zecile de direcţii şi ministere, va reintra în normal. Au trecut, însă, şase luni şi nu s-a întâmplat nimic, în afară de discuţii sterile despre cât de mare (sau mai degrabă mic) să fie procentajul de disponibilizări.

Nu mai departe de luni seara, după ce premierul a anunţat (din nou, pentru a nu se mai ştie câta oară!) că a finalizat proiectul reformei în administraţie, trei miniştri social-democraţi au refuzat să semneze documentul, care astfel s-a blocat încă o dată. Ulterior, o şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare, convocată de urgenţă, a stabilit o nouă variantă, care prevede, aşa cum era de aşteptat, o mulţime de excepţii, în mai multe zone vizate iniţial de restructurări.

Mai mult, în noua formă a proiectului nici nu se mai menţionează vreo reducere de personal, ci doar o scădere cu 10% a cheltuielilor. Şi cum dezmăţul financiar din instituţiile publice româneşti este binecunoscut, nu este deloc exclus ca această reducere a cheltuielilor să se facă prin renunţarea la achiziţia de panseluţe şi borduri, nu prin disponibilizări, care în prima variantă anunţată public ar fi afectat, în unele cazuri, până la 40% dintre angajaţi, cifră care s-a tot redus, până a ajuns la zero.

Astfel, "familia Bugetărescu" rămâne în continuare la butoane, sfidând atât bunul-simţ, cât şi pe salariaţii din economia reală, care trag din răsputeri să menţină România pe linia de plutire. Probabil, cu mari "eforturi", lefurile angajaţilor de la stat nu vor mai creşte anul acesta ca Făt-Frumos, dar ele sunt oricum suficient de mari încât mult clamata "austeritate" naţională să nu-i afecteze absolut deloc. Iar la anul, odată cu schimbarea de guvern, dezmăţul se va relua, prima măsură fiind, cu siguranţă, recuperarea "pierderilor" din 2026.

Şi, după ceea ce am văzut în aceste ultime luni de "negocieri", este destul de clar că o reformă reală a administraţiei nu se va putea face în România decât dacă va fi impusă explicit de vreo instituţie financiară internaţională, gen Banca Mondială, FMI sau marile agenţii de rating. Ai noştri sunt deja prea încuscriţi în întregul sistem bugetar ca să mai poată realiza ceva!

viata-libera.ro

[dcp100168]

Ai noştri tineri în Dubai învaţă...

"Ai noştri tineri la Paris învaţă/ La gât cravatei cum se leagă nodul,/ Ş-apoi ni vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă...", scria Eminescu, acum 150 de ani, cu vădit năduf la adresa protipendadei româneşti, care-şi trimitea odraslele să facă şcoală în capitala Franţei, deşi capacităţile lor intelectuale nu justificau deloc acest lucru.

"Trecut-au anii..." şi protipendada României de astăzi îşi trimite copii în Dubai. Nu, nu la şcoală, ci prin şcoală!

N-am nimic împotrivă ca românii care-şi permit să se distreze oriunde în lumea asta mare, din Hawaii în Maldive, inclusiv în cele şapte emirate, pe care cei din generaţia mea le cunosc doar prin coloritul violent al mărcilor poştale colecţionate în copilărie. Personal, destinaţiile aşa-zis exotice nu m-au atras niciodată, aşa că le-am ocolit. De gustibus... Turismul n-are limite, iar paşaportul românesc este unul foarte puternic, aşa că bani să ai şi poţi vizita orice, oriunde şi oricând, chiar dacă uneori eşti neinspirat sau neinformat (apropo, asta ţine şi de şcoală) şi nimereşti fix în mijlocul unui război. 

N-am să înţeleg însă niciodată ce caută elevii (inclusiv cei de şcoală primară şi gimnaziu) în Dubai, oraş devenit în ultimii ani destinaţie must-see pentru "învăţământul" românesc. Învăţământ cu toate rândurile de ghilimele posibile, de data asta... 
Ce-ar putea să înveţe copiii într-o ţară în care valorile care ar trebui să-i ghideze în viaţă sunt încălcate flagrant, în care nu există alegeri, partide, opinii politice sau egalitate de gen, iar democraţia este doar un cuvânt rătăcit prin dicţionar?

Părinţii, blamaţi de multă lume în materie de educaţie, n-au de data aceasta nicio vină, pentru că unii chiar fac sacrificii ca să-i poată oferi copilului şansa unei excursii în străinătate. Vinovaţi sunt exclusiv profesorii organizatori (care, pare-se, mai au un singur dor... la marginea mării... Arabiei, eventual pe banii părinţilor) şi directorii care le aprobă astfel de escapade, ce manelizează şcoala românească din ce în ce mai mult.

Şi atâta timp cât educatorii generaţiei de mâine aleg să-şi ducă elevii într-un oraş în care n-ai de văzut decât nisip, palmieri, lux, opulenţă şi ce poate face puterea banilor, iar Parisul, Roma sau Viena, ca să dau doar câteva exemple mult mai la îndemână, nu le inspiră astfel de excursii "educative", viitorul mi se pare destul de sumbru pentru tinerii care abia păşesc în viaţă. "Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele"... cum le prevedea Eminescu.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Bricul „Mircea” în strâmtoarea Ormuz

Consecinţele războiului din Orientul Mijlociu încep să se resimtă din ce în ce mai acut pe toate meridianele globului. Scumpirea combustibililor, primul efect direct al conflictului, care afectează deja multe ţări europene, pare să fie doar vârful aisbergului.

La orizont se profilează o criză economică mult mai severă, pe care lumea nu pare încă să o conştientizeze pe deplin. Menţinerea blocării în aprovizionarea cu petrol şi gaze poate conduce la efecte în lanţ, care s-ar putea transpune în penurie de alimente în zonele din proximitatea conflictului, pentru că ţările din Golf depind aproape în totalitate de transporturile prin strâmtoarea Ormuz, dar şi în presiuni majore asupra economiilor din multe state, care pur şi simplu nu şi-ar mai putea asigura necesarul de energie, cu consecinţe directe asupra transporturilor, industriei şi agriculturii, creşteri de preţuri, perturbări de aprovizionare sau chiar raţionalizarea consumului.

După ce solicitarea lui Donald Trump către aliaţii din NATO de a se implica în deblocarea strâmtorii a fost tratată iniţial cu refuz ("Vom ţine minte!", a răbufnit Trump), pe motiv de neimplicare în război, mai multe ţări importante ale lumii şi-au dat seamă că, de fapt, blocada impusă de Iran le afectează direct (iar americanii sunt printre puţinii care nu au nevoie de petrol şi gaze), aşa că au decis în cele din urmă să dea curs cererii SUA.

Declarației privind libertatea de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnate inițial de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Olanda și Japonia, i s-au alăturat în ultimele zile peste 20 de ţări, printre care şi România, împreună cu Canada, Coreea de Sud, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Australia sau Noua Zeelandă. Țările semnatare își exprimă disponibilitatea de a contribui la eforturile pentru asigurarea libertății de trecere prin strâmtoare şi solicită Iranului „să înceteze minarea apelor, atacurile cu drone și rachete, precum și orice alte acțiuni menite să blocheze navigația comercială”. Declarația nu presupune sprijin militar imediat, însă e greu de crezut că Iranul va renunţa de bunăvoie la unul dintre puţinele atuuri pe care le are în acest conflict.

Drept urmare, este de presupus că nave de război ale ţărilor semnatare vor ajunge destul de curând în zonă, pentru a pune presiune asupra Iranului, dincolo de solicitările diplomatice şi de ultimatumul de 48 de ore anunţat de Donald Trump. Majoritatea statelor semnatare au flote puternice, aşa că sunt curios ce va trimite România, care "se încăpăţânează" de zeci de ani să nu-şi construiască nave, deşi şantierul de la Galaţi a început să trimită oamenii în şomaj din lipsă de comenzi, iar cel de la Mangalia este în colaps. Avem trei fregate, e drept, dar toate sunt construite în anii '80 şi sunt departe de a mai impresiona pe cineva. Mai putem adăuga un submarin nefuncţional, o mână de corvete şi alte câteva nave mai mici. A, era cât pe ce să uit de bricul "Mircea", lansat la apă în 1938. Praf îi facem!

viata-libera.ro

[dcp100168]

A debarca sau a se retrage strategic

Mai sunt doar câteva ore până la expirarea utimatumului dat Iranului de Donald Trump pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz ("Open the Fuckin' Strait, you crazy bastards!", în limbaj... prezidenţial), iar negocierile pentru încheierea un armistiţiu par să se fi împotmolit, deşi practic abia au început. Previzibil, de altfel, în condiţiile în care atacurile aeriene israelo-americane n-au slăbit aproape deloc capacitatea iranienilor de a lansa rachete şi drone, distrugerile de suprafaţă prezentate de agenţiile de presă fiind departe de a dezafecta instalaţiile subterane, adevărate "oraşe ale morţii", pe care se bazează Teheranul. Mai mult, nici capacitatea Iranului de a produce combustibil pentru eventuale arme nucleare nu a fost afectată în vreun fel.

În condiţiile în care nimeni n-a câştigat vreodată un război fără a trimite armată la sol, e clar că opţiunile americane sunt doar două. Prima este cea de a continua o vreme atacurile aeriene, deşi ţintele nu pot fi decât cele de infrastructură mai mult sau mai puţin civilă, şi a se retarge apoi strategic, proclamându-şi o victorie discutabilă.

A doua opţiune este cea de a debarca trupe de asalt pentru a ocupa insulele prin care iranienii controlează strâmtoarea şi a cuceri buncărele în care se îmbogăţeşte uraniu. Ambele ţinte vin cu riscul unor pierderi foarte mari, inclusiv de vieți omenești, care nu ar fi deloc pe placul americanilor de rând.
În plus, capturarea uraniului produs până acum n-ar reprezenta nicio garanţie că programul nuclear al Iranului nu va continua, în timp ce traficul prin Ormuz este total neinteresant pentru SUA, care are suficient petrol şi gaze pentru a nu avea probleme economice din această cauză.

Europenii, pentru care strâmtoarea este cu adevărat importantă, n-au făcut deocamdată decât declaraţii de principiu, însă niciun pas concret, fie el și diplomatic, nu neapărat militar, pentru rezolvarea situaţiei. Aceste ezitări ale aliaţilor l-au şi determinat pe Trump să anunţe retragerea SUA din NATO şi, chiar dacă, probabil, acest lucru nu se va întâmpla, americanii ar avea argumente să acţioneze selectiv în cazul unor eventuale atacuri asupra alianţei, pe principiul "te-ai dat la fund, acum te las şi eu să te scufunzi", asta ca să folosim şi noi un limbaj mai frust, evident, nu la fel de coroziv precum cel prezidenţial de peste Ocean.

În aceste condiţii, finalul prezentului conflict din Golf este unul foarte puţin previzibil în acest moment şi în contextul actual de la faţa locului, în ciuda optimismului afişat de preşedintele american.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Tăvălugul schimbării tot vine la un moment dat

După 16 ani la putere, Viktor Orban a fost învins, fără drept de apel, de Peter Magyar, în alegerile generale din Ungaria, ţară în care premierul este şeful de facto al statului, preşedintele având doar un rol "decorativ". Rezultatul nu constituie o mare surpriză, în condiţiile în care partidul lui Magyar era cotat drept mare favorit de o bună bucată de vreme.

"Performanţele" economice ale lui Orban din ultimii ani, apropierea de Vladimir Putin şi "reuşita" politică de a deveni "oaia neagră" a continentului, care a adus după sine blocarea unei bune părţi a fondurilor europene, au fost decisive pentru electoratul maghiar, al cărui nivel de trai a scăzut vizibil. Sub conducerea lui Orban, Ungaria a ajuns, dintr-o ţară de top a fostului bloc comunist, pe o poziţie dinspre coada clasamentului. Începută cu faimosul iliberalism, doctrină care aparent avantaja populaţia de rând, "domnia" lui Viktor Orban s-a transformat treptat într-o autocraţie clasică, în care puterea este concentrată într-o singură mână, iar sistemul impus de premierul ce părea etern a transformat ţara într-o adevărată feudă, în care şeful controla absolut totul, de la sistemul judiciar la politica economică. Din ce în ce mai departe de democraţie şi cu un nivel de trai în scădere accentuată, populaţia Ungariei a fost determinată să iasă la vot într-o proporţie covârşitoare (77,8%), cu 10-15 puncte procentuale mai mult decât la alegerile anterioare.

Interesant este faptul că "sistemul" maghiar, deşi părea infailibil, s-a reformat practic din interior, Peter Magyar fiind ani buni membru de vază al partidului lui Orban. Ruptura dintre cei doi lideri, care a avut loc cu doar trei ani în urmă, a fost determinată mai degrabă de interese personale, după un scandal în care a fost implicată soţia lui Magyar, ministru al Justiţiei în guvernul Orban. Nu este foarte clar în momentul de faţă dacă noul lider are o structură politică total diferită de cea a lui Orban, el fiind crescut ca politician în partidul-sistem al lui Orban, însă este fără discuţie mult mai deschis la dialog şi, peste toate, reprezintă o schimbare.

De altfel, schimbarea este şi dezideratul pe care îl clamează de câţiva ani buni şi alegătorii români, sătui şi ei de sistemul partidului-stat, care a acaparat şi la noi cam tot ce mişcă în ţară şi care acţionează parcă în ciuda populaţiei. Din păcate, la noi nu există în momentul de faţă o grupare politică suficient de credibilă încât să poată fi votată fără strângere de inimă. Poate va apărea, pentru că până la alegerile din 2028 mai este ceva timp, iar închistarea celor aflaţi la conducere poate genera chiar o scindare asemănătoare celei din Ungaria. Dar chiar şi dacă nu se va întâmpla asta şi vom rămâne pe liste cu aceleaşi partide ca acum, schimbarea are toate şansele să se producă, indiferent spre cine se vor duce voturile peste doi ani, pentru că tăvălugul, odată pornit, nu mai poate fi oprit. Iar Ungaria este doar cel mai recent exemplu.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Politica minciunii

"E adevărat că Bolojan a vândut CEC-ul?" m-a întrebat, zilele trecute, la ieşirea din bloc, un vecin pensionar, care nu mai reuşeşte - oricâtă bunăvoinţă ar avea, şi omul chiar este interesat să afle ce se întâmplă în ţară - să facă diferenţa între minciună şi adevăr la posturile de televiziuni pe care le urmăreşte.
Exemplul este doar unul dintre zecile de "ştiri" false propagate, seară de seară, pe toate canalele care pretind că informează populaţia. În acest caz, nu numai că CEC-ul nu s-a vândut, ci doar se analizează listarea la bursă a unei participaţii minore (5-10%), care nu va afecta absolut deloc acţionarul majoritar (care va rămâne statul român). Ce se schimbă fundamental, însă, este faptul că firmele listate la bursă sunt obligate să-şi prezinte public bilanţurile, iar toate maşinaţiile care se fac de ani de zile pe sub masă prin companiile de stat nu vor mai fi posibile. Evident, cei care au profitat până acum sunt total nemulţumiţi de o astfel de transparenţă şi au lansat "ştirea" că premierul "ne vinde ţara".

La modul general, ar trebui să privim cu suspiciune orice informaţie lansată pe piaţă, pentru că războiul politic din aceste zile reinterpretează în cheie partizană absolut fiecare capăt de ştire. Pentru un om normal, care nu este conectat decât ocazional la informaţie, a devenit extrem de dificil să deosebească minciuna de adevăr. Partidele noastre au ajuns, efectiv, la incredibila "performanţă" de a nu mai spune adevărul aproape niciodată, orice declaraţie publică fiind trecută întotdeauna prin "filtru" politic şi prezentată doar din perspectiva care avantajează respectiva formaţiune.

Aşa se întâmplă şi cu motivele pentru care PSD a votat ieşirea din coaliţia de guvernare, chipurile din grijă faţă de popor şi scăderea nivelul său de trai, realitatea fiind însă că "grija" este îndreptată doar către propriile sinecuri (doar şefii şi şefuleţii au votat, de fapt, nu simplii membri de partid), pe care premierul ameninţă că le va desfiinţa.
Nici de partea cealaltă situaţia nu este mai roz, Bolojan ne tot amăgeşte de aproape un an cu reforme structurale, dar până acum n-a reuşit să pună în practică mai nimic. Între timp, inflaţia creşte ca Făt-Frumos, instituţiile de stat sunt încă pline de pile şi "amante cetăţeni români", deficitul bugetar nu s-a redus aproape deloc, iar agenţiile de rating menţin dobânzile la care se împrumută România la nivelul de "junk", chiar dacă teoretic suntem deasupra liniei.

Iar pentru a-şi susţine punctele de vedere, partidele se întrec în promovarea de informaţii care mai de care mai inexacte sau de-a dreptul false, care-l ameţesc pe românul de rând şi-l fac să-şi piardă şi bruma de încredere pe care o mai acordă politicii şi politicienilor.

Rezultatul e previzibil, o schimbare de regim politic (s-a întâmplat deja în Slovacia şi Bulgaria, iar Ungaria, ca de obicei înaintea trendului regional, abia a scăpat exact de aşa ceva, după 16 ani), în care vioara întâi are toate şansele să devină o formaţiune cu doctrină populist-naţionalistă, pro-rusă sau anti-europeană. Şi care minte la fel de mult, dar măcar nu s-a aflat până acum la "butoane".

viata-libera.ro

[dcp100168]

Ilie Bogăţie - cin' să fie, cin' să fie?

Zilele guvernului condus de Ilie Bolojan sunt numărate, după ce PSD şi AUR şi-au dat mâna pentru a depune o moţiune de cenzură, ale cărei şanse să treacă sunt extrem de mari. Mai departe, însă, lucrurile se complică. Fiecare dintre partidele reprezentative are planuri care vizează atât viitorul apropiat, cât şi alegerile din 2028, însă e greu de spus care dintre ele va reuşi să-şi impună punctul de vedere.

PSD, factorul declanşator al acestei crize politice, după interminabile dispute cu Ilie "Săracie", şi-ar dori, aşa cum a demonstrat şi cu alte ocazii, o poziţie de conducere de plan secund, dar un control al ministerelor "cu bani", pentru a-şi recompensa miile de primari "înfometaţi" din teritoriu, de la care probabil a şi pornit revolta împotriva lui Bolojan, în urma reducerii fondurilor alocate. Astfel, varianta Sorin Grindeanu premier este cel mai puţin probabilă, deşi acesta este liderul social-democraţilor, pentru că o astfel de alegere ar însemna continuarea colaborării cu AUR şi riscul de a pierde masiv din electorat. Cel mai probabil, PSD va propune în discuţiile de la Cotroceni o continuare a guvernării alături de PNL-USR-UDMR, dar cu un alt premier liberal, vehiculat fiind Cătălin Predoiu, eterna rezervă la care apelează toată lumea în caz de nevoie, aflat de aproape 20 de ani în fruntea sau în conducerea unor ministere şi/sau guverne. Şi Alexandru Nazare ar putea fi o opţiune pentru această variantă, care are probabil cele mai mari şanse de a fi pusă în practică.

De partea cealaltă, PNL are de ales între... azi şi mâine. Rămânerea la guvernare cu un premier agreat de PSD induce ideea că liderul liberalilor nu este ales de liberali, echivalentă cu pierdearea masivă de votanţi. Menţinerea lui Bolojan în fruntea partidului implică ieşirea de "la butoanele" cu fonduri acum, dar un câştig de imagine în perspectiva alegerilor de peste doi ani, ce poate fi transpus în voturi. Însă doi ani şi jumătate trec greu, mai ales pentru unii dintre primarii abonaţi la bani publici.

În schimb, AUR poate să iasă cel mai câştigat din acestă criză, dacă îşi va juca bine cărţile. Va dărâma un guvern care a adus "Sărăcie" în ţară, dar iniţiativa trebuie să se oprească aici. O eventuală continuare a colaborării cu PSD într-un viitor guvern ar însemna pactizarea cu sistemul, adică exact pierderea atuului antisistem care a adus AUR în fruntea preferinţelor electorale actuale. Cu toate acestea, nişte datorii neachitate de la alegerile trecute ar putea să preseze intrarea la guvernare...

Dincolo de propunerile partidelor, şi preşedintele Nicuşor Dan are doi aşi în mânecă. O primă variantă ar fi Dragoş Pâslaru, ministru în funcţie, dar neliberal, ci mai degrabă tehnocrat specializat în atragerea fondurilor europene atât de necesare. A doua soluţie este şi mai interesantă, pentru că o vizează pe Anca Dragu, care a condus Finanţele României cu zece ani în urmă, apoi Senatul, iar actualmente se află la şefia Băncii Naţionale a Moldovei. Evident, "sefa banilor" de la Chişinău are atuuri din toate punctele de vedere, şi politic, şi economic, dar mai ales unionist.

Alegerile anticipate este inutil să fie aduse în discuţie la modul serios, pentru că nu se va ajunge niciodată la aşa ceva, din cauza constrângerilor legislative, pe de o parte, dar, mai presus de toate, pentru că niciun parlamentar român nu va renunţa la funcţie la jumătatea mandatului "doar" de dragul ţării.

Trăgând linie, pentru românii de rând, premierul "Ilie Bogăţie" va rămâne cel mai probabil doar un vis frumos pentru foarte multă vreme de-acum încolo...

viata-libera.ro