Editorialul zilei

[toto]

Interviu: Dacian Cioloş sau "Întoarcerea Comisarului Moldovan European" - un posibil reper

Are Cioloş ţărîţe-n cap?

Reporter: Sînteţi ţăran?

Dacian Cioloş: Încep tot cu o întrebare: ce-a mai rămas din esenţa acestui termen în faţa tăvălugului modernităţii care ne obligă să trăim repede şi superficial? În măsura în care mai sîntem capabili să recunoaştem lentoarea profundă, meditativă şi cu putere de construcţie durabilă a acestui termen, aş spune că da, aş fi mîndru să se recu­noască în mine un dram din sufletul ţăranului. Căci – nu-i aşa? – în lumea asta, contează mai puţin ce eşti şi mai mult ceea ce cred ceilalţi că eşti.

Rep.: Ce-i în capul lui Dacian? Dar în cel al lui Cioloş? Grîne sau tărîţe?

D.C.: În capul lui Dacian sînt ceva idei, iar în capul lui Cioloş sînt cîteva proiecte.

Altfel spus, un aluat pus la dospit, făcut pe cît posibil din făină completă (tărîţele fac parte din realitatea pîinii, atunci cînd o vrem sănătoasă). Dar mai e loc şi de altele şi amîndoi – şi Dacian, şi Cioloş – sînt gata să asculte!

Cu un ochi la slănină

Rep.: Sînteţi cu un ochi la făină şi unul la slănină acum, ori meserie, ori funcţia asta grasă.

D.C.: Meseria bate funcţia şi e singura care rămîne. Funcţia se duce, de obicei cu slănină cu tot, şi rămîne doar gustul cepei (la mine, al cepei de Pericei, din Sălajul natal). Un funcţionar prost în meserie, în opinia mea, e unul care uită de ce a venit la muncă sau care crede că lumea e aşa cum o vede el dintr-un birou.

Rep.: Aveţi şi autori de cărţi cu ideile lor, care vă fac capul întreg?

D.C.: Eliade, Noica, Tuţea, Vulcănes­cu, Cioran… În general, acele cărţi care se inspiră din lumea spiritului românesc. De acolo a plecat şi spiritul meu în des­coperirea şi descifrarea lumii şi a Lu­mii…

Rep.: Ce limite personale vă zguduie?

D.C.: Limitele care mă zguduie sînt cele pe care nu mi le ştiu.

Rep.: Care-s cărţile mari pe care nu le veţi citi niciodată?

D.C.: Asul de pică şi popa roşu. Am ceva reţineri şi faţă de cărţile mari din mînecă. Îmi place să joc cu cărţile pe masă.

Rep.: Am trecut de cap. Să vă ciocă­nim oleacă la muşchi. Aţi pus mîna vreodată pe-o lopată să puneţi în pămînt un rînd de roşii?

D.C.: Am pus la viaţa mea cîţiva kilometri de rînduri de roşii, dar nu cu lopata, ci cu sapa… Atunci cînd a fost ne­vo­ie, am pus mîna şi pe lopată.

„Problema e ce faci cînd dai peste-un mărăcine altoit c-o bălărie…“

Rep.: Pe emoţie acum. V-a fost vreo­dată teamă că nu se face porum­bul pus în pămînt?

D.C.: Da. Asta face parte din misterul muncii cu pămîntul. E greu de explicat optimismul permanent al ţăranului, acel optimism care-l face să mai pună o dată sămînţa, o dată şi încă o dată, fără să-şi facă întotdeauna calcule de rentabilitate. Viaţa lui se hrăneşte din optimismul acesta misterios, la fel de misterios ca viaţa însăşi.

Rep.: Aţi înjurat vreodată ploaia care nu vine o vară-ntreagă?

D.C.: Ploile bune se cheamă, nu se-n­jură. O discuţie tête-à-tête cu Sfîntul Ilie poate să ajute.

Rep.: În agricultură cît e mîna lui Dumnezeu? Cît e săpăliga omului?

D.C.: E şi Dumnezeu, şi omul cu să­păliga lui, şi rodul pămîntului. E bine cînd se ajunge la „proporţia de aur“, dar formula asta nu s-a găsit încă, o mai intuiesc unii doar. De-aia ajută şi un pic de îngrăşămînt. Ecologic.

Rep.: Care-i diferenţa dintre un mă­ră­cine şi o bălărie?

D.C.: Un mărăcine te-nţeapă, dar poa­­te face flori frumoase. Bălăria se întinde şi strică culturile. Problema e ce faci cînd dai peste un mărăcine altoit c-o bălă­rie…

Rep.: Agricultura… în vitrinele de azi, roşii cărnoase, pepeni perfect ro­tunzi. Asta nu-i agricultură. Frumos, perfect? Necopt.

D.C.: Nu forma dă gustul şi nu tot ce e frumos pe dinafară e şi sănătos. E important ca oamenii să poată alege şi imperfecţiunea aparentă. În rest, e decizia fiecăruia. Personal, în locul vitrinelor, prefer tarabele, sau chiar mai bine, degetele direct în pămînt la căutat de cartofi…

Rep.: Agricultura este ceea ce cultivăm sau ceea ce mîncăm?

D.C.: Întrebarea asta este ceea ce gîndiţi sau ceea ce spuneţi? Sîntem ceea ce ne naştem sau ceea ce devenim? De obicei, cum cultivăm… aşa mîncăm, ca să parafrazez un înţelept din popor. De aceea, e important ca aceia care cultivă să ştie ce vor ceilalţi să mănînce.

Rep.: Am 7 hectare de pămînt arabil. Mi-e mai bine să-l las pradă bălă­rii­lor. Cum mă convingeţi să nu-mi fie lene şi să cîştig un pic?

D.C.: Mai bine lăsaţi-l cuiva care vrea să-l muncească. Poate ştie să-l munceas­că la fel de bine cum dumneavoastră ştiţi să scormoniţi după răspunsuri… Cît despre lene, se tratează prin muncă. Pentru cei care au simptome, o zi la coasă, la tăiat de bălării, ar fi un început bun.

Rep.: România există pe harta agri­culturii europene? Acum spu­neţi-o diplomatic, nu ne zguduiţi.

D.C.: Există, pe la paralela 45, în spa­ţiul carpato-danubiano-pontic. E ca un prinţ cu ceva avere, care trebuie să-şi dovedească meritul de a fi din nou rege.

Rep.: Sigur, un loc unde se pune ra­piţă. Rapiţa de care rîdea Caragiale. De ce rapiţa apare mereu în vreme de criză mondială?

D.C.: Din rapiţă se face biodiesel, care poluează mai puţin. Poluăm mai puţin, trăim mai bine. Consumat cu moderaţie, uleiul de rapiţă scade şi colesterolul. Cu un colesterol mai mic trăim mai mult. Pe timp de criză scapă cine poate. Nu-i moft!

Răscoala lui Ion. Pe Twitter

Rep.: De ce Ion al lui Rebreanu se luptă şi azi pentru pămîntul lui? Nu-s date nici actele de împroprietărire. În­chide Uniunea Europeană ochii?

D.C.:Pentru că Ion aude încă glasul pămîntului, dar uneori îl aude de la televizor… iar unii birocraţi, cu hîrtiile şi măsurătorile de teren, nu prea aud glasul lui Ion… Uniunea Europeană nu închi­de ochii, clipeşte doar, mai des sau mai rar… Iar la urmă, cel care poate rămîne cu ochii în soare este tot badea Ion, că nu-şi ia subvenţia…

Rep.: Mai este posibilă Răscoala lui Rebreanu azi?

D.C.: Da, dar nu la ţară, ci pe Twitter şi pe Facebook.

Rep.: Poiana lui Iocan de la Uniunea Europeană dă bani acum. Ce utopii are azi?

D.C.: În poiana fierăriei lui Iocan băr­baţii se adunau să facă politică, să spună bancuri şi să fumeze. Aşa e şi la UE, numai că participă şi femeile – este gender balanced, fumatul este interzis, iar bancurile sînt patrimoniu cultural.

„Despre vacile care trăiesc din reclame, ce să zic, e şi ăsta un proces de emancipare“

Rep.: Azi, desenul animat cu tăuraşul îndrăgostit, Ferdinand, ar fi posibil? Vaci­le sînt puţine şi trăiesc din reclame, iar laptele lor e-ndoit cu praf cu apă.

D.C.: Pentru dragoste şi flori e destul loc, aşa că Ferdinand va avea întotdeauna un viitor. Numai să scape de abator! Despre vacile care trăiesc din reclame, ce să zic, e şi ăsta un proces de emancipare… nu numai pentru vaci, ci pentru cei care văd în ele doar o uzină de produs lapte…

Rep.: De ce nu daţi, dom’le, banii pentru oi, vaci, tauri, pămînturi, grîne, porumb? De ce e mai mişto şi profitabil să-nvîrţi hîrtii la Bucureşti şi nu să cultivi cinstit pămîntul?

D.C.: Bani se dau, dar mai încet şi cu măsură, că-i dăm tot de la noi. Se dau pentru că vrem să mîncăm roşia româ­nească, să bem laptele autohton, să fa­cem pîine din grîu de-al nostru, şi nu să mîncăm doar din produse venite de peste mări şi ţări.

O plimbare pîn’ la baltă

Rep.: Alegeţi: castravete murdar de pămînt sau pizza?

D.C.: Un castravete curăţat de pămînt, alături de o ceapă, un ardei, o roşie şi-o brînză telemea. Parcă tot mai bune-s proas­pete decît în pizza.

Rep.: O brînză cu roşii sau un somon de crescătorie?

D.C.: O pîine bună cu brînză, cu roşii şi eventual cu un păstrăv afumat. Da’ e o chestiune de gust…

Rep.: Să dai la peşte dimineaţa la 5 sau să iei de la colţ o pîine cu amelioratori şi s-o mănînci repede-repede, ca nu cumva să se facă beton mîine?

D.C.: O plimbare pînă la baltă, în timp ce pîinea dospeşte acasă în covată. Iar la mine-acasă dospeşte din grîu proaspăt, loco.

Rep.: Ce trebuie să uitaţi din realitatea tîmpă din România ca să fiţi comi­sar pe agricultură?

D.C.: Nimic. Totul se adună în experienţa vieţii. Important nu e ce uiţi, ci ce reţii din toată trecerea. Comisar pe agricultură e tot o trecere, poate printr-o altă realitate.

Rep.: Cine v-a făcut să fiţi om? Dumnezeu, Băsescu, munca sau Darwin?

D.C.: Părinţii mei, viaţa la ţară, profesoara de literatură, ca să amintesc doar cîte ceva din drumul vieţii. Restul e dia­lectică.

Rep.: Oare lupul vede trupul uman armonios?

D.C.: Cred că mai degrabă gustos.

Rep.: Dar floarea de tei cum priveşte omul?

D.C.: Cu compasiune. Probabil mai multă decît cum priveşte omul teiul.

Omul caută eternitatea, „ieşirea din timp“

Rep.: Big Bang-ul a existat?

D.C.: Cred că „a fost odată ca-n po­veşti“ e mai important pentru români decît Big Bang-ul. Dacă o fi existat, Big Bang-ul e doar istorie, iar omul caută eternitatea, „ieşirea din timp“. Să tră­ieşti clipa prezentă cu încredere, bucurie şi optimism e deja o fărîmă din eternita­te, o poartă.

Rep.: Cum trataţi necunoscutul ce vă înconjoară?

D.C.: Cu încredere, curiozitate şi ceva optimism. De fapt, necunoscutul nu e decît o evidenţă ce aşteaptă să fie de folos la un moment dat, prin exerciţiul cunoaşterii. Asta, din perspectiva optimistă…

Rep.: Sînteţi cu OZN-urile?

D.C.: Eu nu, dar să nu fie ele…

Rep.: Vedeţi un pic paranormal în jur?

D.C.: Ce e paranormal în afară poate fi normal în interior.

Sursa: http://www.catavencu.ro/dacian_ciolos_sau_ntoarcerea_comisarului_strike_moldovan_strike_european-12718.html

[toto]

Recent am primit un mail care mi-a placut foarte mult...

Intradevar, fiecare din noi suntem diferiti! Totul e sa ne cunoastem si sa fim echilibrati, sa nu cadem in extreme de orice natura!!! Trebuie sa gandim cu capetele noastre si sa filtram informatiile, sa absoarbem doar cecea ce ni se potriveste.

Dan Scriban, vicepresedinte al Clubului de Ecologie si Turism "Veniti cu noi" din Bacau

Excesul de sare, zahar si ...minciuni !!!

Europenii importau cantitaţi imense de sare din Dacia, deşi aveau şi ei exploatări. De ce? Sarea lor era fără iod! Fără iod in alimentaţie e jale!

“Ca sarea în bucate”, spune povestea, ca măsură a iubirii! Mesajul e mai actual ca niciodată si e singura poveste de acest fel de pe Pământ! Dar l-au modificat!!!

Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează grav sănătăţii! « Ăsta » avertisment medical, nu Petre Ispirescu!

Să luăm cuvânt cu cuvânt: exces, sare, zahăr…

Ce înseamnă exces? La prima citire, prea mult, dar raportat la ce? La masa corporală?

Între corpul unui copil de 20 de kilograme şi cel al unui adult de 120, e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunţi exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi…

Între cel de la munte care bea apă puternic magnetizată şi aproape pură şi cel de la şes care primeşte apa cea mai infectă, cel de la munte va solubiliza si elimina mult mai repede substanţele!

De fapt cui se adresează televiziunile cu aceste spoturi? Că nu suntem toti la fel! Suntem unici doamnelor si domnilor, cu organele noastre, cu metabolismul nostru, cu stilul de viaţă, cu totul, fiecare e unic în felul său!

Şi nici nu avem aceeaşi grupa sanguină! RH*-ul -purtătorul de oxigen din sange, difera de la un individ la altul! Unii au predominant Cuprul*(-) alţii –cei mai multi- Fierul (+) !

Sarea! Orice reacţie a apei cu sarea produce căldură! Iar sarea formează pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de 11 000 de ori viteza transferului informaţional către creier!!! Hmmmm! Intuiţia îmi spune că ăsta e scopul lor: să devenim legume! La muncă şi înapoi acasă, la televizor… unde ni se repetă zilnic prostiile astea: excesul de sare zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătaţii!

Dar excesul de alcool tutun şi medicamente? Nu e mai periculos? Ba da! Dar aduce profituri imense, accize şi taxe! La nivel mondial! Şi e bine să ai cat de multe legume în sistem ! Pentru ca « legumele » îşi plătesc taxele…la zi !

Amintiti-va! Ce recomandari face medicul prima data unui pacient in spital? Ii schimbă regimul alimentar, fără sare… adică taie legăturile informaţionale cu creierul, ca să poată trimite medicamentele peste tot. Amorţeşte creierul pentru că altfel, acesta, ar reacţiona imediat la chimicalele administrate! Ar declanşa alergii!

Dar zaharul? Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii! Vorbim de zaharul natural din fructe, sintetizat de natura cu ajutorul apei! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine… naturala! Glucoza participă direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN)* !!! Adică a evoluţiei dvs.!

Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentrarea vin din zaharurile naturale ! Şi la fel si evoluţia dv. genetică !

Grăsimile?! Să vedem ce spun studiile: colesterolul ajută la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovare; este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformării de către ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, creşterea riscului de infarct miocardic şi mai ales o slabă funcţionare a sistemului imunitar.

În trecut, cineva cu un regim alimentar ce conţinea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. (JAMA 2001; 285:2486-2497). Asta până când, cei de la OMS, au hotărât să schimbe normele! Să le coboare la 200! Imediat, au apărut 36 de milioane de « bolnavi » şi 4,3 de miliarde de dolari pe an, câştig, dintr-un foc! …

Între « ştiinţa » unora şi intuiţia lui strămoşească, ciobanul român a ales Intuiţia! Tot cu slană, pită şi pălincă trăieşte! Cum aţi vrea sa-şi crească oile, să lupte cu frigul, cu ploile sau cu urşii? Şi cu cojocul de 40 de kilograme?

Din Romanul Apa -secretul vietii Dan Scriban ian.2010

Edited March 9, 2010 by toto

[katman]

Hmm... Articolul e foarte corect in fond, dar modul in care pune problema ca antiteza la bannerul de la TV mi se pare cam tendentios...

La urma urmei, cind ii spui cuiva de exces nu il definesti asa de stiintific... Unui copil ii spui ca a facut exces cind a mincat toata cutia de bomboane, unui adult cind a golit oala de sarmale... nu e ceva dificil de enuntat.

Deci mie spotul de la TV mi se pare corect. Cine vrea tine seama de el... cine nu, se poate lega de el ca sintaxa dar nu ca mesaj.

Parerea mea...

[toto]

Pai asa este...

De ex. pentru maica-mea sau nevasta-mea... lor li se pare ca eu fac super excese si la zahar si la sare... pentru ca se raporteaza la ele nu la mine

Zic ca eu mananc cu multa sare dar mananc cat simt eu ca am nevoie. Analizele-mi sunt foarte bune.

Totul este sa existe un sistem de referinta la care sa te raportezi. Acest sistem este propria persoana. Suntem unici, fiecare cu necesitatile lui, asta-i ideea.

De obicei, intr-o familie normala nu se trece mesajul prin filtru, tendinta este sa se amplifice = > se trece lesne in extrema cealalta, adica fara zahar, sare... etc...

Iar sarea, zaharul... sunt mult mai putin periculoase decat excesele de medicamente sau alcool de exemplu...

Ca si idee sunt multe lucruri nocive care ne inconjoara dar nu se fac recomandari si pentru ele.

Deci din moment ce toate cantitatile difera de la o persoana sau alta... ce rost mai au aceste reclame.

Si chestia cu colesterolul... e tare!

Edited March 9, 2010 by toto

[Relu]

totul depinde de capacitatea de adaptare a organismului ... adică poți mânca orice, organismul își va lua singur ceea ce-i trebuie...

numai că în ultima vreme, regimul urban a afectat această capacitate...

[toto]

Si altele, tot de Dan Scriban...

http://www.scribd.com/people/documents/4397890-scribandan1581

[AndreiM]

Alexandru Tocilescu" Scrisoare către ţara mea"

"Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe stradă“, omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori – unul pentru făcut sex – şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia – cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină.

Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu’ Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare.

Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Paraschiva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“.

Mă obosesc profesioniştii televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri.

Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc.

Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol.

Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice – de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm.

Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic.

M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.

[dcp100168]

Bulgaria anunta falimentul

Mihai Giurgea

Adio, zimbete si optimism!

Duminica neagra la Sofia. Premierul Boyko Borisov a fost foarte deschis: “Va trebui sa fim foarte fermi ca sa nu intram in faliment”. Din cite stiu, e primul guvern european care recunoaste posibilitatea falimentului apropiat.

„Facem reforma, sau murim de foame”

Spre deosebire de vecinii lor romani, care viseaza iesirea din criza prin iulie, guvernul bulgar a transmis deschis populatiei: urmatoarele 6 luni sunt cruciale pentru tara. Daca bugetarii mai ies in strada pentru masuri populiste, Bulgaria e terminata.

Poate invatam ceva?

In timp ce premierul Boc zimbeste, ii arde de cioplit copaci si de dat cu rindeaua prin fabricile de mobila, sud-estul Europei se prabuseste. Din nou, premierul Borisov e foarte realist si le spune adevarul in fata concetatenilor sai: Bulgaria va ajunge in situatia Greciei, dar Grecia are un lobby international puternic, in timp ce Bulgaria nu. Asa ca trebuie sa se ajute singura.

Cu noi ce se intimpla?

Nu iesim din criza anul acesta. E evident. Nici noi, nici restul lumii. Sigur, sistemul nostru bancar e mai stabil, sigur, suntem o tara mai mare ca Bulgaria, dar treziti-va: greutatile abia incep. Germania si Franta nu vor putea salva intreaga Europa – mai ales ca Franta are si ea cheltuieli sociale foarte mari. Germanii vor trebui asadar sa aleaga pe cine sa ia cu ei in barca de salvare.

Cine intra in barca de salvare germana?

Va amintiti de Titanic? Cum au fost salvati in primul rind pasagerii de la clasa I? Ei bine, Germania nu va proceda asa. Decizia va fi una rece, de afaceri: cind o firma e amenintata de faliment, scapi de departamentele noi si ne-esentiale, si salvezi inima afacerii, centrul de profit. UE se va concentra asupra tarilor puternice, care au o sansa sa isi revina rapid si sa reporneasca motorul economiei europene. Ca Spania, Italia, Olanda, Marea Britanie. Poate si Grecia. Celelalte vor fi abandonate. Adica si noi.

Deci pina la urma rezultatul va fi tot cam ca pe Titanic, dar putem fi multumiti ca decizia nu are nimic jignitor si personal – e vorba doar de afaceri. Nu stiu daca asta consoleaza pe cineva.

Ce putem face?

Ce au spus bulgarii. Reforma. Concedieri. Reduceri de salarii. Prefer sa-l vad pe Emil Boc cum da cu pumnul in masa in fata sindicalistilor decit sa-l mai vad zimbind stupid si cioplind lemne. Gata cu politica. La treaba!

Mai avem cel mult 6 luni.

http://standard.money.ro/politica-si-societate/bulgaria-anunta-falimentul-3571.html

[AndreiM]

Imi e greu sa cred ca atitudinea lui BOC, a lu Basescu pardon se va schimba prea curand. Fiecare roman este dator la FMI desi pe mine personal nu m-a intrebat nimeni daca sunt de acord sa mi se " fure " acesti bani. Asta ar fi o problema, a doua problema ar fi ca banii care i-au luat imprumut s-au dus la pensii si salarii ENORME desi cei de la FMI au recomandat ca acesti bani sa fie bagati in Economie si pentru crearea de noi locuri de munca. Apoi noi romanii suntem si prosti. In Metro, Kaufland, Billa etc nu mai sunt de foarte mult timp produse, legume si fructe Made in ROMANIA . Pai cum incurajeaza statul producatorii romani? Dandu-le un picior in fund si facand gheaba mare turcilor si italienilor. Romanii sunt satuli de afirmatiile lui " POC " precum ca Romania va iesi din criza anul acesta. Va iesi doar pentru cei visatori, pentru ca Romania a intrat in criza din momentul in care a imprumutat acei bani din care nu s-a inteles nimic...

Singurul lucru care a ramas este ca romanii sa iasa in strada.. dar tare imi e frica ca o sa se intample ce s-a intamplat in RUSIA acum cateva zile.

Am ajuns de rasul lumii si nu suntem departe de Bulgari.

[katman]

Eu zic ca iesirea din criza se bazeaza pe crearea de locuri de munca, astfel incit individul sa produca. Statul degeaba pe banii statului (adica ai celorlalti care mai produc ceva) poate merge pina la un punct critic, si parerea mea este ca l-am depasit deja.

Incurajarea sistemului actual de asistenta sociala ne baga oricum in faliment, cu sau fara criza.

Unii mi-au replicat ca daca nu e de munca, unde sa munceasca? Si atunci vin eu cu intrebarea: Nu e de munca in Romania?? Nu sint atitea chestii de facut care nu se fac din lipsa de bani? sau se fac si se duc banii la altii? Cind jumatate din populatia tarii sta degeaba?

Nu e treaba mea sa le gasesc si sa le enumar... sint altii platiti pentru asa ceva. Eu vad numai ca din ce in ce mai putini muncesc si asta nu are cum sa se termine bine.

Parerea mea...

Edited March 22, 2010 by katman

[toto]

Parerea mea...

Si a mea !!!

[AndreiM]

corect ! Dar ca sa poti crea locuri de munca trebuie sa ai acel flux al banilor proveniti din vanzare/productie ca sa ai cu ce tine acei oameni. Fluxul banilor a disparut.. cel putin al banilor lichizi. Iar fluxul banilor proveniti din documente de plata incepe sa se stinga si el prin refuzarea la plata si cat mai multe tepe.

In concluzie locurile de munca in adevaratul sens pot fi oferite doar de companii, iar daca acestea nu sunt ajutate este egal cu 0.

[katman]

corect ! Dar ca sa poti crea locuri de munca trebuie sa ai acel flux al banilor proveniti din vanzare/productie ca sa ai cu ce tine acei oameni.

Asa este, dar eu ma refeream la faptul ca oricum se platesc bani ca ajutor social. De ce sa nu fie o munca prestata in schimbul acelor bani? De ce sa fie ajutor social si nu salariu?

Inca ceva, stiu ca foarte multi din cei care ramin fara serviciu ar munci orice numai sa isi poata intretine familia. Taie ajutoarele date la toate leprele care oricum nu au muncit o zi in viata lor si da un salariu decent la cineva care e dispus sa munceasca. Taie asigurarile sociale date iarasi la sute de mii de oameni care n-au produs nici macar un leu la buget (ma refer la oameni valizi). Taie ajutoarele date la proastele care plodesc copii pe banda rulanta fara sa aiba cu ce sa ii creasca. Ia copiii, da-i la scoala ca asta e, i-a facut deja, dar altii gata tata...

Da afara toate paparudele care au luat ilegal imobile in toate orasele in toata tara, vinde-le si obtii bani.

Banii sint peste tot in jur. Trebuie numai vointa politica de a-i lua.

Micsoreaza impozitele pentru firme, ofera facilitati fiscale, redu numarul de acte pentru infiintarea unei firme.

Nu mai vorbesc de relatia dezastru cu Rusia, care are o piata de desfacere imensa unde am putea intra cu putin efort.

Daca am produce numai griu si tot nu am fi in criza... daca nu ar fi prostia care ne macina.

Edited March 22, 2010 by katman

[AndreiM]

Ca sa produci grau si orice alt ceva trebuie sa fii sustinut. Si cum esti sustinut de statul roman? aproximativ 50% din incasari se duc la ei si tot nu este suficient .

[katman]

Ca sa produci grau si orice alt ceva trebuie sa fii sustinut. Si cum esti sustinut de statul roman? aproximativ 50% din incasari se duc la ei si tot nu este suficient .

pai... Asa am zis si eu: daca nu ar fi prostia care ne macina

[Relu]

[...]

Incurajarea sistemului actual de asistenta sociala ne baga oricum in faliment, cu sau fara criza.

Unii mi-au replicat ca daca nu e de munca, unde sa munceasca? Si atunci vin eu cu intrebarea: Nu e de munca in Romania?? Nu sint atitea chestii de facut care nu se fac din lipsa de bani? sau se fac si se duc banii la altii? Cind jumatate din populatia tarii sta degeaba?

[...]

Parerea mea...

Optica asta era necesară încă din anii '90... Dar poate că timpul nu e pierdut. Dar chiar și așa, tot trebuie capabil să facă rotițele să se miște...

Prea mult ne-am gândit la huzurul propriu în dauna comunității... Acea comunitate în care cu toții dorim să trăim.

Ceea ce se întâmplă în țara asta, acum, nu face altveva decât să pregătească terenul pentru extremismul politic. Și va veni. Cum au ajuns comuniștii la putere în Rusia, dacă nu sprijiniți de o populație analfabetă și îndobitocită? Într-o Italie în haos, Mussolini a pus ordine, ...doar în aparență. Cine l-a ajutat pe Hitler să se impună, dacă nu defavorizații Germaniei? Într-o Chină subjugată și umilită, Mao era privit ca un zeu.

Astăzi, în România, după douăzeci de ani de incompetență, Ceaușescu e amintit din ce în ce mai des... Și oricât le-am ține partea celor de azi, nu se ridică nici măcar până la genunchiul împușcatului

[Functionarul]

Copii cresc si vad ca doar smecheria si hotia are valoare. Daca ai invatat si ti-ai vazut de treaba ta in mod cinstit, aproape sigur duci o existenta modesta. Revenind la astia mici. Ei simt cel mai bine si sunt cei mai desavarsiti manipulatori. In fata lor e greu sa argumentezi situatii precum profesor/functionar/angajat la privat = sarac/des concediat si Udrea/Sexy Braileanca/Vanghelie/EBA= succes(uri)

Reteta succesului s-a schimbat.

Scoala s-a schimbat si ea incercand sa faca fata tentatiilor, uneori dand si ea tonul in tendinta elevului de a alege calea ce mai usoara...

Nepotismul e in crestere iar exemplul cel mai evident este dat de seful statului, care a ajuns acolo, in profida vietii tumultoase si a nenumaratelor gafe, departe de ceea ce reprezinta viata unui intelectual, a unui om cu aptitudini in a conduce o tara. Am schimbat un cizmar cu un marinar.

DIn pacate toata tagma politica abunda in astfel de relicve, smecherii si ratatii profesional fiind baza.

[Functionarul]

Imi cer scuze, din cauza unei erori am postat de 2 ori acelasi mesaj.

Nu a fost cu intentie.

Toate bune !

Edited April 7, 2010 by Functionarul

[toto]

Un grup de cercetători... Andrei Pleşu

Dacă urmăreşti, candid, toate micile revoluţii ştiinţifice de pe mapamond şi eşti mai slab de înger, n-ai cum să nu intri la idei şi să nu ajungi la fandacsie.

O stafie bântuie universul! Ea se numeşte „un grup de cercetători". Nu e zi să nu afli că undeva, în lume, o mână de oameni tocmai descoperă lucruri aiuritoare, de natură să-ţi schimbe viaţa. În Marea Britanie, în marile universităţi americane, în Canada, în Japonia, în Australia, mă rog, mai peste tot se fac teste pe oameni şi animale, se activează tehnologii noi, se emit (şi se confirmă) ipoteze cutremurătoare.

Unele plonjează în istorie şi stabilesc cum arăta, de fapt, Iisus Hristos. Sau cum a murit Hitler (altfel decât credem). Altele avansează vertiginos în biologie: un grup de cercetători italieni este gata să descopere secretul longevităţii pe baza studierii unui grup de şoareci foarte bătrâni. Câţiva americani au descoperit un „ferment al fricii", care poate fi decuplat. Câţiva experţi din echipa NASA au reuşit să provoace levitaţia câtorva broaşte. Cercetătorii britanici au reuşit, pe de altă parte, să demonstreze că peştii Piranha nu sunt atât de agresivi pe cât o lasă să se înţeleagă unele filme rău-voitoare şi zvonul public. Alte grupuri ne informează că urşii polari au un fel de ochelari de soare naturali, care îi protejează de albul zăpezii.Dacă urmăreşti, candid, toate micile revoluţii ştiinţifice de pe mapamond şi eşti mai slab de înger, n-ai cum să nu intri la idei şi să nu ajungi la fandacsie. Căci noutăţile nu se străduiesc să cadă de acord între ele şi nici să confirme tezele tradiţionale ale înţelepciunii omeneşti. Din contră! Sunt imprevizibile, stupefiante, drăgălaş scandaloase, anume făcute să te lase cu gura căscată. Gama domeniilor de interes care fac subiectul feluritelor „grupuri de cercetători" este infinită.

Spectaculoase sunt descoperirile savanţilor cu privire la sănătate: la Tel-Aviv s-a putut constata, prin mijloace ştiinţifice, că persoanele căsătorite stau mai bine cu sănătatea decât burlacii de ambe sexe. Asta, fireşte, cu condiţia unor căsătorii reuşite, căci în caz contrar, lucrurile se petrec exact pe dos. Un grup de cercetători britanici a observat, în plus, că bărbaţii căsătoriţi îşi găsesc mai uşor de lucru decât ceilalţi. S-a mai dovedit, în altă ordine de idei, că minciuna provoacă sterilitate (la femei) şi că tot femeile sunt mai predispuse la demenţă senilă decât bărbaţii, mai ales după nouăzeci de ani! Dar asta n-ar fi nimic! Un grup de cercetători de la Universitatea din Illinois ne învaţă că ceaiul negru e ideal pentru sănătatea bucală. În schimb dietele sănătoase reduc fertilitatea.

Un grup de cercetători spanioli ne asigură că alcoolul reduce cu 55% riscul bolilor cardiace, cu specificarea că trebuie să bei mult şi divers (riscând, e drept, unele deteriorări la nivelul creierului şi ficatului). De la alţi cercetători aflăm că fumătorii care beau şi cafea (sau ceai) sunt loviţi mai rar de apoplexie decât cei care se mulţumesc doar cu fumatul. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea New South Wales au probe că memoria lucrează mai bine când eşti prost dispus şi când afară e vreme urâtă.

În faţa atâtor grupuri dezlănţuite, mă declar o mulţime cu un singur element. Sunt nevrotic. Ani de zile mi s-a spus că vinul roşu face rău la tensiune. Acum mi se recomandă mai ales vinul roşu. Aflu când că sexul te omoară, când că te face om. Mai aflu că un act sexual „normal" durează 7 până la 13 minute, că bărbaţii preferă femeile cu picioare scurte şi femeile bărbaţi efeminaţi. Că totul e mereu altfel. Mă smintesc când văd cu ce se ocupă savanţii lumii. Vreau o pauză. Vreau un grup de cercetători care să mă lase în pace.

http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Un_grup_de_cercetatori_7_238846117.html

[mambo]

In Parlament iei masa cu 60.000, portii duble. Aveti reduceri si cand mergeti la curve?

Tu esti deputat sau senator. Se caciuleste portarul in fata ta. Femeia de serviciu iti zice “sarumana” si zambeste fara dinti, dupa care isi duce mana la gura si lasa capul jos cand o sagetezi cu privirea. Indrazneste poama sa te deoache?! Toti cei din jur te iau cu “domn ministru” si mor de frica ta. Au si de ce! Cine mai e ca tine!

De la inaltimea ochilor ce nu au asemanare in smechereala nativa, la nasul coroiat de om zdravan de la tara si cu frica lui Dumnezeu (oricine ar fi el), la puparnita lacoma care baleste dupa orice fundulet nostim… da, tu esti! Semnele de bunastare sunt toate acolo: nevasta cu permanent si unghii mereu ingrijite la pedichiurista din colt, careia i se lauda ce bine o duce cu tine (“mai calca omul stramb, dar tot acasa vine! cine a mai pomenit barbat sa nu sara gardul? imi aduce bani? ma plimba? atat imi trebuie!”); secretara blonda cu radacini de 2 centimetri negre, cu fusta pana-n sezut si gura nesatula; soferul combinator pe care il cari cu tine la toate mesele si bautele in cinstea ta, si care linge blidele pe acolo si iti multumeste ca l-ai facut om – tot el e cel care se asigura de fiecare data ca ai cu cine sa dormi, sa nu iti fie frica singur; trei copii analfabeti, care rup gura targului cu ultimul soi de masina si pitipoanca la brat, dar care se opresc in pom cu prima ocazie si mai omoara si oameni nevinovati – lasa ca ii scapa tata; si acum, tu insuti: nu iti mai vezi de ani de zile varful picioarelor din cauza burtii – semn de bunastare, cand te duci la pisoar te chinui sa dibui obiectul muncii, nu stii nicio limba, nu ai nici vagi cunostinte despre lege, Romania, sau orice legat de ea, dormi lung si des si mai ales Parlamentul te indeamna la asta – nu, nu formatia de muzica si nici tigarile. Da, esti domnu’ senator.

Sa iti fac un calcul:

Tu ai o leafa de aproximativ 5.000 de lei pe luna. Doar leafa. La care se adauga cheltuieli de protocol de circa 12.000 lei. Din acestea, tu dai 7.600 de lei pe hoteluri. O chirie de maxim lux in Bucuresti nu depaseste la 1.000 de euro (4.000 de lei), daca vrei neaparat sa te lafai. Dar pe tine te doare undeva, doar nu te deranjezi sa economisesti cand statul iti pune banii in bot.

Tu, domnule senator, mananci in Parlament cu aproximativ 30 de lei, in total, de trei ori pe zi, portii mari si mancaruri “sanatoase” (adica mari, ca iti urez numai sanatate sa nu iti aduca). In oras, mesele asemanatoare ar costa de 2-3 ori mai mult, pentru un om normal, ca mine. Dar tu ai subventii, ca tu ne reprezinti in Parlament, te ocupi de binele nostru. Nu o sa iti vorbesc despre rusine, ca sigur nu ai avut acces la cuvinte complexe. Iar eu de abecedar am trecut de multa vreme. Ti-am dat doar cateva exemple, tu stii foarte bine ca mai ai si alte beneficii – masina, deplasari, etc.

O sa iti spun un singur lucru. Un DOCTOR (da, in medicina, nu diplome de care ti-ai tras tu la Spiru sa dea bine la CV) a ajuns sa munceasca, la statul pe care il reprezinti tu, cu 1.200 de lei pe luna.

Jegule.

PS: Cei 60.000 din titlu sunt vechi. Sase lei noi, da?

Sursa

[Relu]

bine spus: JEGULE

[floriano]

Vai ce dureros de bine scris.. Cine e fata asta? Merită felicitată pentru coerența aproape poetică din descrierea senatorului român!

[dcp100168]

Dovlecei cu varză acră

Nu, nu i se spune sărăcie. I se zice planificarea bugetului familial, sau cât costă copilul – hm, scump al dracu’, păcat că nu merge la retur, cât costă maşina – mult, mai bine iau autobuzul, cât face să scot de pe card – pfuuu, o avere, cine naiba spune că băncile nu pot trăi din comisioane, ia să încerce să nu le dea.

Mai deunăzi, într-una din sălile de conferinţe din oraş – întotdeauna m-au intimidat oamenii care participă la conferinţe, zici că sunt neamuri cu Bulă cel cu ţeasta pătrată. Numai că ei sunt mândri de protuberanţele regulat-turtite, nu plângăcioşi ca în bancul în care mămica îl consolează duios pe colţuri pe personajul amintit – ’fo 30 de inşi ne-am întâlnit să seminarizăm despre cum să cheltuim deştept. Adică să comparăm „produsele” – asta însemnând creditele, doar nu sortimentele de salam, cum mă îndemna necuratul să cred. Şi să folosim inteligent „instrumentele” – adică site-ul X, unde sunt deja tipizate listele pe care ni le facem lunar, şi după, şi înainte de salariu, că de planificat planificăm şi banii post-Apocalipsa maiaşă, din 2012.

Exemplu: mobil linioară n lei, lumină linioară n-1 lei, chirie linioara…?, benzină linioară, pantofi, ete, brâu, pantofi!, las’ că tăiem linioara de la lumină, şi pe-aia de la mobil, şi luăm pantofi. Dar, na, dacă în loc de „Ţaţo, mor, iar am zis că uite ce de bani mi-au rămas din leafă, credeam că-s eu bogată, dar am cheltuit rata pentru mobilă”, vorbim despre „Cele trei probleme româneşti – nesiguranţă financiară, neîncredere socială şi neînţelegere a conceptelor financiare”, e clar că ni se scurg mai cu schepsis crăiţarii din buzunare.

Fie că facem ochii turtiţă şi aprobăm des, a câine de maşină, fie că nu înţelegem nimic, dar datoriile, impozitele, creditele şi ratele încă există - apăi înseamnă că suntem manageri slab instruiţi, nu săraci, pe punctul de a rămâne fără serviciu.

Teoriile moderne ţin loc de spaime nocturne, în care ne trezim bâjbâind după portofel şi răcnim când dăm doar peste un dreptunghi de plastic. Vorbitorul din sala de conferinţe ne dăscălea doct să negociem fiecare sfanţ, să cumpănim serios dacă mergem la bancomat sau plătim electronic.

Că noi nu suntem consumatori deştepţi, asta e mai mult decât evident. Aşadar, cine e atât de bogat ca să-şi poată permite să umble de nebun, să adune oferte şi apoi să decidă că mai bine cumpără de la Brăila, unde găseşte punga de alune în vid la preţ de nasturi vrac?

Imaginaţi-vă la raft gospodina gureşă ţinând teorii savante – „Şeri, pardon, dar achiziţionarea unei pateu de ficat de porc nu se justifică financiar, deşi moral nu avem niciun post regulamentar de ţinut, fapt pentru care am putea mânca şi săptămâna asta pe la mă-ta, c-am auzit că iar face dovlecei umpluţi cu varză acră, şi doar i-am zis că-mi face rău la fiere”.

Mi-am însuşit lecţia – sărăciei nu-i spui sărăcie, iar crizei îi zici cumpătare. După care tragi un credit, şi ia mai dă-i naibii de bani, că doar o viaţă avem, îi aburim pe-ai noştri să ne ajute şi tot plătim rata.

http://www.viata-libera.ro/articol-Dovlecei_cu_varza_acra_2.html

[dcp100168]

De ce aş pleca din România?

Ei bine, nu prea ştiu cu ce să încep. Cu sistemul medical în care trebuie să dai şpagă la bodyguard ca să poţi întra în spital să-i duci mâncare mamei tale? În care trebuie să-i dai şpagă asis­tentei ca să îţi schimbe bandajul sau, şi mai imperativ, să îţi aducă plosca de făcut pipi dacă eşti ne­trans­por­­tabil? Despre sumele cvasifixe pe care trebuie să i le dai chirurgului să te opereze? Sau despre asistentele care, dacă încep să te cunoască, vin să îţi ceară un algocalmin pentru pa­cienţii în dureri, deoarece spitalul aron­dat la Casa de Asigurări Medi­cale nu a mai primit medicamente de un an? Sau poate un subiect mai bun ar fi justiţia în România. Zi-mi pe cine cunoşti şi (că numai "sau" nu este suficient) câtă şpagă îmi dai ca să îţi spun cine câştigă procesul?

Despre poliţia autohtonă decorativă, care se teme să intervină pentru că nu se ştie ce numere de gene­rali de poliţie are infractorul în agenda telefonului mobil? Se ştie că traficul este infernal în Capitală şi că ni­meni nu vrea să ajungă la Circulaţie.

Sau să încep cu sistemul de în­văţământ în care se copiază la extemporale, la teze şi la bacalaureat, iar apoi admiterea la facultate este în func­ţie de notele obţinute la ciclul gim­n­azial şi la liceu? Sau despre fa­cul­tăţile private unde, dacă ai nişte bani, diploma este doar o chestiune de timp? De fapt, aspectul ăsta s-a generalizat, sunt aceiaşi profesori şi la stat, şi la particulară; uneori, dacă vrei diplomă, trebuie doar să cotizezi.

Sau să vorbesc despre grija ţării faţă de viitorul ei? Despre cum 22 din cele 26 de creşe din Sectorul 3 au fost desfiinţate, iar acum trebuie să "ai relaţii" pentru a-ţi da copilul într-o creşă de stat?

Sau mai bine să vorbesc despre respectul ţării faţă de cei care au dus ţara în spate: pensionarii? Banii pe care i-au pus deoparte o viaţă de om sunt apoi împărţiţi cu Guvernul care, citez, "nu mai are bani să le susţină pensiile"? Băi, guvernanţilor, să vă intre în cap, nu voi îi ţinţi în spate, ci ei v-au ţinut pe voi, iar acum voi le furaţi banii.

Sau, şi mai bine, să vorbesc despre o României care m-a/ne-a lăsat fără compania naţională de petrol, fără compania naţională de comunicaţii, fără bănci naţionale, fără sistem energetic, fără Sidex Galaţi, iar acum, pentru "eficientizare", vrea să ne "uşureze" şi de CFR Marfă?

De fapt nu are rost să vorbim des­pre toate astea. Totul estompează în fa­ţa motivului principal pentru care vreau să plec: nu vreau ca fetiţa mea să crească în mijlocul unei naţii atât de proaste şi de laşe încât să permită ca toate cele de mai sus să se în­tâm­ple. Nu vreau să fiu martir şi nici să fac parte, alături de copiii mei, din eterna generaţie de sacrificiu a acestei ţări. Eu vreau normalitate pentru mi­ne şi familia mea. Vreau să plecăm!

http://miscareaderezistenta.jurnalul.ro/stire-jurnalul/de-ce-as-pleca-din-romania-544627.html

http://acspot.ro/2010/05/20/de-ce-as-pleca-din-romania/

[mambo]

Cerşetorul de solidaritate.

Te ştiu de mult, mi te agăţi în fiecare zi de picioare, umil şi mieros ca un cerşetor. Întorc îngreţoşat capul şi te aud cum mă înjuri pe la spate de mamă. N-ai nevoie de banul meu, obrazul ăla gros îţi plesneşte de sănătate, dar aşa te-ai învăţat: să mă buzunăreşti, să mă fraiereşti, să mă faci. Pentru tine, am fost întotdeauna un prost bun de jefuit. Ai mei m-au învăţat să las de la mine, să învăţ, să las loc de bună ziua şi chiar să fiu căpos ca să răzbesc, dar nu mi-au zis nimic despre tupeu.Tu, maestru al tuturor şmecheriilor, ai tupeu din plin. Ce altceva decât tupeul te împinge să cerşeşti azi solidaritatea mea? Spui că ţi-e greu, că trebuie să fim solidari în faţa crizei. Eu, solidar cu tine?! N-am nimic de-a face nici cu hoţia, nici cu prostia ta. Când tu te-ndopai, eu strângeam cureaua. Când tu petreceai la iarbă verde cu mici şi bere, eu strângeam gunoiul în urma ta. Când tu încingeai folcloristele de toate sărbătorile legale, eu făceam ore peste program. Când tu te uitai la filme porno pe o poală de bani la stat, eu băgam sâmbete şi duminici la privat ca disperatul. Ştiu că nu-nţelegi cum e cu privatul decât dacă are şi un Channel în coadă. Acum descoperi că e criză şi-mi ceri sacrificii, făcându-mi paradă de austeritate. Economiseşti foile din imprimantă sau stingi un bec în cameră, ca să te vadă strada că şi tu te restrângi. Promiţi să-i miluieşti pe săraci cu leafa ta până la sfârşitul anului, ca să mă convingi că şi tu suferi. Ce-ţi lua să te gândeşti la "austeritate" anul trecut, când te spărgeai în chermeze electorale? Acum îmi vinzi chifla că faci reformă, când, de fapt, tu mă scobeşti în buzunar să-ţi achit nota de plată.Cauţi să scoţi bani din piatră seacă, de la mame şi bătrâni, în loc să-i pui pe bogaţii tăi, înavuţiţi din contracte cu statul, să fie ei solidari cu tine. Un singur sfat îţi dau: să nu te atingi de pamperşii lui fi-miu. E spre binele tău, crede-mă!Doar plăcerea de a mă umili este pe măsura tupeului tău monstruos. Mă umileşti la circa financiară, când mă plimbi pe la cinci ghişee ca să-mi iei banii, cu aceeaşi plăcere cu care mă umileşti în spital, când îmi arăţi buzunarul halatului sau când mă trimiţi să-mi aduc medicamentele de acasă.Te-ai obişnuit să tac, să bag capul în pământ, să trec cu vederea, când mă claxonezi isteric pe trecerea de pietoni. Printr-o glumă nefericită a istoriei, m-ai luat în primire încă de la naştere. M-ai condamnat să fiu solidar cu tine, oricât de solitar aş fi vrut eu să fiu. Aş fi avut posibilitatea să fug, dar, din frică sau laşitate, am rămas, ca să mă faci tu mioritic în talk-show-uri şi în gazete.Ai o mie de feţe, eşti peste tot, pe stradă şi la televizor. Nu ştiu cum să-ţi zic: ar fi prea puţin să te numesc Stat, prea mult să-ţi spun România. Eşti Fratele meu mai mare,manelistul. Ştiu că nu vei înţelege, dar din partea mea nu vei avea solidaritate, ci doar dispreţ.

http://www.gandul.in...aritate-6114249

Edited June 2, 2010 by mambo