Editorialul zilei

[dcp100168]

Căprar, suflu în ciorbă de marinar

Cine şi-a imaginat că alegerile din PDL au să sufle praf de zână democratică peste imaginea unui corp politic îngrăşat, dar inert atunci când vine vorba de acţiune politică, s-a înşelat. Alegerile acestea nu au să însemne decât reconfirmarea faptului că până şi în acest moment PDL are un singur stăpân şi acela nu este Emil Boc.

Chiar şi aşa, a existat de doi lei speranţă că Traian Băsescu, adevăratul cârmaci, va lăsa oamenii din partid să îşi asume democratic o mică reformă, chiar dacă una chinuită şi puţin productivă.

O eventuală venire a lui Vasile Blaga la cârma partidului inventat de Traian Băsescu ar fi însemnat o imagine puţin spălată ce asigura ceva mai multe şanse pentru alegerile care bat la uşă.

Până şi lucrul acesta ameninţat de un mare „dacă” a fost sacrificat de către preşedintele ţării, care îşi doreşte probabil cu orice preţ să taie şi să spânzure după propria poftă în propriul partid, nu-i aşa? Astfel s-ar putea explica şi jignirile cu adresă directă îndreptate către Blaga.

Nu numeşti un om căprar, chiar dacă el îţi este subordonat în politică. Şi apoi, dacă asta ar fi singura lui calitate, cea de căprar, de ce nu l-ai lăsa să se bată într-o confruntare cinstită cu un actual preşedinte de partid ale cărui acţiuni şi reacţii te pot duce cu gândul la o moluscă? Căprar versus moluscă... îi pui faţă în faţă şi fie ca cel mai bun să câştige.

Oricum, din afara partidului lucrurile se văd cam aşa: dacă un căprar nu-i îndeajuns de bun să coordoneze ditamai plutonul de oportunişti reunit în garnizoana vopsită portocaliu, atunci poate că un buldog ar fi avut suficiente calităţi să facă asta.

Oricum, dacă partidul în cauză va mai exista multă vreme sub atenta supraveghere a marinarului suprem, toate figurile sale reprezentative au să aibă nume de animăluţe şi imagine de papiţoi.

Dincolo de toate chestiunile acestea, care ţin de bucătăria internă a partidului şi care nu ar trebui să ne preocupe, un alt lucru este extrem de îngrijorător. Preşedintele României, cel ales să ne reprezinte pe noi toţi, îşi bagă cârma de marinar în chestiunile interne ale unui partid.

Asta poate şi pentru că legea fundamentală a ţării le impune preşedinţilor să nu fie membri de partid. Atât! Nu zice acolo nimic de faptul că un preşedinte de ţară n-ar putea conduce un amărât de partid. Ori lucrul acesta trădează la Traian Băseascu o logică de tip Gigi Becali.

Altfel spus, dacă tot eşti un fel de exemplar suprem în care s-au vărsat toate calităţile de lider din lumea asta, cum ai putea permite ca, sub ochii tăi, unii să se joace sfidător de-a preşedinţii de partid, pretinzând că ştiu ce fac. Mult mai bine e să-ţi ţină locul cald unul care, la o adică, să ţi se poată adresa fără să se simtă ofensat cu „Da, să trăiţi, şefu’!”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Caprar_suflu_in_ciorba_de_marinar_2.html

[bosorogu']

De aceea spuneam sa fim atenti la ce anume vor sa schimbe in Constitutie. Daca vom putea face totusi ceva. Ca expresia "...sefu' este doar tiganeasca - repliere la sa traiti boierule - asta vrea ala.

Edited April 20, 2011 by bosorogu'

[dcp100168]

Revoluţia putorilor

Balcanii au fost întotdeauna butoiul de pulbere al Europei. Multă vreme regiunea a constituit mărul discordiei dintre imperii şi de aici au pornit mai toate războaiele continentale din ultimele secole. Astăzi, Balcanii, mai precis Grecia, reprezintă iarăşi o bombă cu ceas. Cu singura deosebire că, dacă odinioară revoluţiile balcanice se declanşau din lipsă de libertate, astăzi ele ar putea fi consecinţa unei libertăţi prea mari şi prea prost înţelese. Grecii trag acum ponoasele pentru ani întregi de huzur şi zbenguială. Nemulţumiţi cu al treisprezecelea salariu, ei l-au vrut şi pe al şaisprezecelea, convinşi că muncesc prea mult au cerut şi au obţinut concedii de luni întregi. Binecuvântatul tărâm al zeilor şi al eroilor cântat de aezi în vechime devenise, de-o bucată de timp, şi un paradis fiscal, în care nimeni nu emitea facturi, impozitele erau ocolite, iar evaziunea era la ea acasă.

Statul grec a acumulat datorii de sute de miliarde de euro, pe care nici dacă ar vinde insulele, măslinele, Zorba Grecii şi încă vreo doi-trei Homeri şi tot n-ar putea să le plătească. Salvaţi în ultima clipă, de atâtea ori, de creditorii externi, grecii au procedat întocmai ca miticii noştri împrumutaţi pe la bănci “doar cu buletinul”: au continuat să cheltuiască, sub privirile binevoitoare ale guvernelor socialiste, cărora li se rupea sufletul de milă să facă reduceri bugetare, tăieri de salarii şi să ia alte asemenea măsuri dure. Iar când, în sfârşit, le-au luat, cetăţenii cheflii şi nărăviţi la bine, în loc să strângă din dinţi şi să îndure pedeapsa cuvenită a cheltuielilor fără acoperire, au ieşit în stradă, declanşând o veritabilă revoluţie a putorilor. Ei sunt furioşi nu pe ei, că au păpat mai mult decât le permitea buzunarul, ci pe guvern, că nu le mai dă să pape în continuare, şi pe coana Europa, că îi pune la post negru şi pe coji de nucă.

Astăzi, Grecia a devenit, practic, o ţară neguvernabilă şi chiar economiştii de marcă ai planetei cam ridică din umeri atunci când li se cere o soluţie. La o adică, soluţii ar fi, dar cine să şi le asume, când într-o Atenă devenită, din mama democraţiei, gazda bună a anarhiei, parlamentarii şi politicienii au ajuns să fie vânaţi pe străzi? Mulţi speră că Europa le va da în continuare nişte împrumuturi de tocat, nişte pomeni de supt, alţii arată cu degetul în trecut, la dictatura coloneilor ca la o posibilă cale de rezolvare a tensiunilor. Oricum va fi, filmul ăsta se va termina prost. Şi aveţi grijă: e doar prima serie. Ar putea urma şi alte ţări conduse stângaci, la propriu şi la figurat: Spania, Irlanda, Portugalia. Şi nici măcar America pseudosocialistului kenyan Obama bin Bramburen nu se simte prea bine, căci abia mai suflă sub povara datoriilor.

Dar ce vreau să spun e că falimentul previzibil al Greciei e mai mult decât un simplu dezastru economic. E eşecul unei mentalităţi pe care societatea postindustrială ne-a prezentat-o ca fiind fără cusur: consumismul. Sfidând orice logică şi orice bun-simţ, unii contemporani de-ai noştri au crezut că pot consuma la nesfârşit mai mult decât produc, ca într-un fel de perpetuum mobile pe invers şi înzestrat cu burtă. Acum trag ponoasele, dar, din păcate, nu le trag doar ei. Singura necunoscută din ecuaţie se referă la dimensiunile dezastrului: unde se va opri falia produsă de cutremurul elin? Pentru că este cât se poate de clar că farfuriile azvârlite de greci la zaiafetul cu strigături care i-a adus în halul ăsta se vor sparge şi-n capetele multor altora.

reportervirtual.ro

[Mikka]

Vax. Dupa razboi, multi viteji se arata.

Asta lasand la o parte concluzia care, preventiv, iarta de toate pacate pe cei conduc unele tari din zona. Tari si care vor ajunge in aceeasi situatie ca a Greciei. Insa nu pentru ca au avut 13-15-29 de salarii in plus sau ca au "huzurit", ci doar pentru ca au fost conduse de nemernici.

[riaji]

Cred ca e cel mai cretin si mai tendentios articol din cate am putut citi in ultima vreme. Lasand la o parte faptul ca reporterul-virtual-de-ciocolata isi da cu parerea stand pe scaun, despre niste miscari care au loc la cateva mii de kilometri distanta, intr-o tara in care probabil n-a calcat in viata lui si despre care nu stie nimic, decat ce apuca sa inteleaga si sa auda din semi-articole ca aceasta careia ii da curs, cu siguranta omul n-are nici in clin nici in maneca cu istoria, cu psihologia (grecilor) si mai ales cu economia. Pai ce legatura are, frate, prezenta tarii in Balcani cu situatia dezastruasa de la nivel mondial, pana la urma? Poate or fi grecii mai colerici si mai usor de iritat cand vine vorba de drepturile lor (si daca e sa-mi dau cu parerea, asta e o atitudine a naibii de de buna), dar cand vine vorba de situatii de genul, in care poporul ajunge la disperare, e clar ca nu mai conteaza altceva decat vointa colectiva, ca pana la urma, indiferent de cei care au vandut tara respectiva, pe ei ii reprezinta si au tot dreptul sa faca ce vor pentru a-si apara interesele. Carmuirea execrabila a unei tari va duce, in definitiv, la aceleasi tipuri de miscari, indiferent ca vom vorbi de Grecia, Uganda, Franta sau Romania (candva) si tot ce va lungi procesul pana la astfel de 'revolutii ale putorilor' este nivelul diferit de educatie al popoarelor.. Apoi, ce treaba au datoriile pe care guvernantii le contracteaza in dauna statului respectiv, din lacomia si/sau neputinta lor, cu economia neagra, care nu e altceva decat un raspuns la birurile prin care parlamentarul vrea sa subjuge omul de rand? E de inteles ca intr-o tara cu o istorie de mii de ani in comert, e absurd sa ai pretentia sa impui o 'mentalitate occidentala' (adica de sclavagism modern), cata vreme oamenii au facut de generatii intregi aceleasi activitati, cu o munca multa/putina, dar care conveneau stilului lor de viata? Insa de cand si pana cand a devenit obligatoriu sa "strangi din dinti si mai mult pentru a plati (sarmanii) creditorii externi" in conditiile in care ei sunt cei care saracesc intru totul populatiile majoritatii statelor?

E clar ca idiotul care a scris porcaria asta vrea sa traga o paralela cu Romania ("grecii au imprumutat intocmai ca miticii nostri..") si eu nu-l vad altfel decat ca pe un mesaj care ne transmite ca trebuie sa ramanem in nepasare, sa "strangem din dinti si sa induram pedeapsa cuvenita a cheltuielilor fara acoperire", in conditiile in care suntem la mana unor indivizi cumparati de multi ani de catre creditori. Partea cea mai idioata a articolului este insa cea din urma, unde marele cunoscator al istoriei si economiei contemporane se contrazice in concepte si ajunge sa dea, pana la urma, vina pe consum, si-n felul asta sa ofere si alternativa logica si veridica la interpretarea tendentioasa facuta de el situatiei de acolo.

Asa cum spunea si Mikka, grecii stiau ca doar printre nemernicii de la conducere se afla buba cea mai dureroasa si, in consecinta, au luat atitudine in privinta asta.

Edited June 17, 2011 by riaji

[dcp100168]

Primarul cavalerisit de Traian Basescu

Printre cei 21 de primari evidentiati de dl. presedinte "in semn de apreciere pentru eforturile depuse de-a lungul timpului", in cele trei mandate - cazul Galatiului - se afla si pesedistul Dumitru Nicolae. Nu cunosc aptitudinile marcante ale celorlalti 20 de muschetari cu tricolorul in banduliera, insa atribuirea cadoului simbolic celui de la mila 80 a Dunarii este un act caraghios si absolut gratuit.

In duzina de ani cat s-a aflat pe capra docarului galatean, Nicolae a reusit "performanta" de a smochini obrazul unei urbe aflate candva pe locul al saselea in tara ca importanta si realizari. Acum, Galatiul se zbate intr-o jalnica pozitie de retrogradare (37 din 41 de judete) din toate punctele de vedere. Un vadit regres cauzat in mare masura de septuagenarul gospodar-prim.

Cetatea are alura unei asezari anodine, terne, saracacioase. Un semimaidan ancorat intre cutii imobiliare ridicate in pripa, cu decenii in urma, pentru cocsarii si macaragiii combinatului siderurgic. Alegerea pe trei mandate consecutive a lui Dumitru Nicolae este simptomul net al marginirii romanului, in cazul de fata provincial. De fapt, al masochismului celui nestiutor de elementare litere din alfabetul democratiei.

E prea de tot ca in secolul XXI, galateanul sa stea la coada cu galeata langa sacaua cu apa potabila. Ori sa plateasca noianul de procese pierdute suvoi din pricina unui primar mai secundar in gandire decat un proprietar de tarla.

Recent, primarul Galatilor s-a gandit sa-si puna gandurile pe caprarii. Fenomenul se petrecea la o intalnire cu public politic si gazetaresc. Invins de intrebari interioare, sau de situatii in cumpana, Nicolae a parasit temporar realitatea, impletindu-si genele dalbe.

Omenesc as zice. Fotoliu inalt si capitonat, atmosfera non-beligeranta, temperatura optima, zumzet de prisaca starnit de trantori in jurul matcii. Reteta garantata pentru un somn de nou nascut in scutece matlasate. Chiar daca o cetate are nevoie de veghe around the clock.

Sigur, pretiosului edil nu-i poate fi oferit in dar un ceas CFR, mare cat un ibric cu doua capacele, ca ar suna a bascalie cu efect intarziat. I s-a dat, in schimb, mai mereu, un foarfece de care-i mandru mai abitir decat Traian cand taia pe la 101 via colonizarii Daciei. Aici a fost punctul forte al primarului. Cu instrumentul sau taios, Nicolae a retezat, in interminabila-i cariera, panglici tricolore cat leghele terestre dintre Ecuator si Tropicul Racului.

"Asta este un lucru bun (sic!)", ca sa-l citam pe ctitorul ombilicelor textile asezonate cu sufleuri in aspic, somon cu maioneza si sampanie de caterin(ca)g. Toate bune si frumoase, e firesc sa se festiveasca intrarea in casa noua a sucursalelor bancare, sediilor de magazine opulente etc.

Cineva trebuie sa-si asume astfel de corvoade. Insa, tot acel cineva are in fisa postului muntii de petitii ajunse la marginea exasperarii. Ori la limita vietii, cum statea situatia grevistului foamei, facut sandvis intre perfuzii si salile de judecata. Chiriasii azvarliti sub clar de luna, retrocedarile imobiliare acoperite cu colb de-un stanjen, balonarea facturilor de apa rece, calie sau baltita si cate altele or mai fi in sipetul Primariei Galatiului isi reclama stringent rezolvarea.

Sa amintim de obrazul bubos al cvartalelor periferice. Valea Orasului, vechi cartier, leaganul industriei locale, rivalizeaza cu privelistile acelea din 9/11.

Sistemul de canalizare functioneaza pe strazi conform sariturii calului pe tabla de sah. Este oricand binevenita o arca antediluviana la intersectii de ulite cu pretentii de strazi citadine. Trotuarele, acolo unde exista, sunt adevarate teste de glezna supusa la forte de intindere, compresiune, rasucire, forfecare. Sunt in asteptare genunchii, grumazul si coatele pedestrasilor din orasul de pe malul stang al Dunarii.

Se poate scrie cu doua maini despre colinele gunoioase ale orasului. Imposibil, intrucat e musai ca unul din brate sa obtureze instinctual fosele olfactive. Caini-cercetasi cu ochii stinsi si blana testoasa, rozatoare cu dimensiuni terradinamice, cai costelivi tanjind dupa matraguna izbavitoare, stalpi de iluminat cu glaucom la bec, maiadane fara dragoste imprejmuite pe diagonala, cu un par in colt si o scandura vizavi. Elemente de decor ale unei panze naive intitulate "Natura moarta cu ghiveci fetid".

Devin astfel de inteles tristetile provinciale ale primarului Nicolae, strivit intre grja "taioasa" si frustrarile ce-l incoltesc. Acelea ca nu va reusi pana la urmatorul mandat din 2092 sa puna un semn de echivalenta intre urbea pastorita si alte aglomerari citadine cu ten subtire. Mai mult chiar, strada Portului sa eclipseze malul Tamisei, iar cartierul "Micro 40 de hoti" sa-i faca superior cu ochiul depravatului Harlem.

Nu sunt visuri de prim-edil, ci clipiri prelungi ale unui om care se burzuluieste la gazetari atunci cand nu se scrie laudativ despre ce mai trebaluieste. Ce daca isi mai ascunde, cand si cand, pupilele! Fotoliul este inalt, atmosfera non-beligeranta, temperatura... Cineva trebuie sa-si asume un asemenea calvar. Cu cat e mai cocotat ierarhic, sinapsele se cer odihnite.

Totul e sa nu fii comod in gandire si, mai cu seama, sa nu suferi de somnambulism. Altfel, mergi noaptea in transa pe acoperisul Primariei, infigi drapelul Europei unite in poarta unei cocioabe limitrofe si cauti cu opaitul piatra de hotar dintre Galati si Braila.

Orasul de care vorbim este adormit intr-o lancezeala ranceda, din cauza unui conducator inrosit in creuzetul pesedist. Asa cum s-a intamplat de la Revolutie incoace. Fostul matelot de apa sarata i-a conferit vremelnicului sau omolog de barcaz dunarean Ordinul National "Pentru Merit" in grad de Cavaler. Inca o dovada ca sistemul de valori in Romania aduce cu o epava pavoazata.

Constructie subreda, care ia apa prin toate incheieturile, dar e sustinuta in viata artificial si pagubos. Ca insusi sistemul ce-i da girul din foarte multe puncte de vedere.

Dan Mladinoiu

ziare.com

[dcp100168]

Borşul politic persecută fotbalul gălăţean

Locul şase ocupat de Oţelul la finele campionatului recent încheiat ar fi trebuit să-i condamne pe gălăţeni la o vacanţă modest liniştită. Fără griji europene, scăpată de crampele licenţierii şi cu oarece aşternut în conturi, trupa de la Dunăre întrunea condiţiile unei relaxării necondiţionate. Numai că ochiul dracului stârneşte lăcomii, aşa cum numai el ştie s-o facă, şi diriginţii clubului, arşi la lingurică de interese divergente, hărnicesc la nişte conflicte interne pe cât de stupide, pe atât de periculoase.

Oţelul Galaţi n-a fost niciodată un club răsfăţat financiar. Dimpotrivă, dresajul sărăciei a reprezentat o adevărată artă şi atunci când echipa era susţinută de combinatul siderurgic, şi atunci când acţiunile societăţii au fost preluate de foşti reprezentanţi ai combinatului. Iar fotbalul, nefiind o activitate de forjă, nu se putea descurca în sărăcie decât dacă un meseriaş al său ar fi avut de unde să cheltuiască inteligenţă în loc de cash. În aceste condiţii a revenit Marius Stan la conducerea Oţelului. El a fost omul afacerilor profitabile în fotbal. A inventat jucători achiziţionaţi pe mai nimic şi vânduţi, apoi, pe bani buni, bani care au asigurat una din resursele esenţiale ale supravieţuirii.

Comerţul profitabil cu fotbalişti nu a fost însă singura reuşită a lui Marius Stan. Cu răbdare la Galaţi s-a format şi o echipă cu pretenţii în joc. Iar culmea performanţei, o performanţă unică şi surprinzătoare, a fost atinsă de Oţelul în campionatul precedent, atunci când gălăţenii au câştigat titlul şi dreptul de a participa în competiţiile europene ale bogaţilor. Dar plimbarea Oţelului prin Europa nu a fost doar una de fală. Ea a mai produs şi un beneficiu financiar care se cifrează la mai multe milioane de euro. Astfel a apărut la Oţelul Galaţi ochiul dracului despre care vorbeam mai sus. Şi milioanele de euroi i-a întărâtat la rele pe atârnătorii anoşti din conducerea clubului.

Marius Stan, om care în trecut gajase cu proprietăţi personale obţinerea unor împrumuturi necesare aupravieţuirii echipei, a devenit inamicul public numărul 1 din momentul în care a apărut perspectiva milioanelor europene. Din letargie s-au reinventat brusc membrii CA de la Oţelul, până atunci inerţi la nevoile clubului. A apărut la rampă preaplinul Ionel Borş, preşedinte al CA, şi subalternii din dotare. Ei au decis ca nici o plată din conturile clubului să nu mai fie făcută doar pe baza semnăturilor directoarei economice şi a preşedintelui clubului. A fost impusă şi o a treia semnătură, cea a preşedintelui CA. Dar preşedintele CA, domnul Ionel Borş, nu prea semnează atunci când este vorba despre fotbal, atunci când este vorba de bonusuri şi prelungiri de contracte. Ce dacă ar deveni liberi de contract Antal, sau Didi, sau Iorga. Ce dacă aceşti fotbalişti ar depune memorii care ar aduce prejudicii clubului. Să rămână banii în conturi. Bani buni pentru altfel de construcţii, mai puţin fotbalistice.

Situaţia de la Oţelul poate părea absurdă. Lucrurile devin clare abia atunci când descifrăm motivele ostilităţii membrilor Consiliului de Administraţie faţă de Marius Stan, omul vinovat de succesul fotbalului la Galaţi. Marius Stan candidează pentru primăria oraşului din partea USL. Ionel Borş şi alţi doi pensionari din CA se dau independenţi şi se situează politic dimpotriva lui Marius Stan. Aşadar borşul politic îşi propune să persecute fotbalul gălăţean. Iar dacă această persecuţie mai aduce pe deasupra şi ceva beneficii financiare, să fie primite şi alea. Că fotbalul nu mai contează.

jurnalul.ro

[dcp100168]

Fotbal de partid

Pe la 1880, pe când în România se practica votul cenzitar, adică dreptul să-şi dea cu părerea asupra destinului ţării îl aveau doar cei cu o bună stare materială, în preajma Galaţiului exista o circumscripţie unde doar un cetăţean întrunea condiţiile legale. În consecinţă, timp de mai mulţi ani, respectivul a fost, în acelaşi timp, alegător, comisie de supraveghere a votului şi candidat. Evident, omul se vota pe sine însuşi şi, să vezi minune, câştiga de fiecare dată fără scandal, fără contestaţii, fără polemici inutile. Şi fără cheltuieli.

Au fost anii de aur ai corectitudinii în alegeri. Puţinilor votanţi, oameni avuţi, nu le sclipeau ochii la o găleată de plastic şi un kil de mălai. Ştiau ce se poate şi ce nu, dacă vreun candidat ar fi îndrăznit să le insulte inteligenţa promiţând biserici fără număr sau transport gratuit, s-ar fi ales cu excluderea din înalta societate.

Deceniile au trecut, omenirea s-a emancipat, drept la vot (şi de candidatură) au căpătat toţi majorii, aşa că găleata, kilul de mălai, bisericile şi transportul gratuit au devenit treptat insuficiente. Mălai, ulei şi pixuri dau acum toţi, pe când bani de distracţie şi de mândrie pentru comunitatea locală, numai unii. În speţă, ăia care sunt deja în funcţie. Aşa că la alegerile locale de duminică e scos la înaintare fotbalul total apolitic şi independent, însăşi Liga I părând în acest moment să depindă, ca întrecere, de rezultatele scrutinului.

La Chiajna, primarul subliniază că n-are nicio calitate oficială la club, dar că echipa îi datorează totul. Fără dânsul, adică fără domn' primar, se alege praful. Ferească Sfântul să se aleagă vreun contracandidat, iar banii direcţionaţi de la buget spre Concordia să ajungă la canalizare sau la alte mofturi...

La Iaşi, situaţia e sintetizată de însuşi antrenorul Ionuţ Popa, cel care aşteaptă ca primarul en-titre, binefăcătorul clubului, "să confirme" la urne promovarea de pe teren.

La Severin, autorităţile locale au acţiuni în club. Alegătorii ar trebui să ţină cont că săptămâna trecută s-au bucurat de autocarul decapotabil cu jucători şi pentru că…

La Ploieşti, Primăria nu mai are nicio treabă cu Petrolul. Teoretic. Pentru că, practic, fostul antrenor, Vivi Răchită, este consilierul primarului, care a şi găsit soluţia parteneriatului cu noii patroni.

La Piatra-Neamţ, discuţia aproape că nu-şi mai are rostul. Gheorghe Ştefan a fost mai întâi patron la Ceahlăul şi membru în Comitetul Executiv al FRF, abia apoi baron portocaliu şi primar de oraş.

Paroxismul e atins însă la Galaţi, unde Oţelul e victima unui război pe viaţă şi pe moarte între preşedintele Marius Stan, candidat la primărie, şi acţionarii care-l susţin pe altul. Bani blocaţi, jucători neplătiţi, echipă depunctată, memorii peste memorii, un club în stare de disoluţie - ah, ce bine-ar fi să se aleagă praful de tot şi cât mai repede, pentru a pune dezastrul în cârca celorlalţi!

Lucrul ăsta nu ar fi avut cum să se întâmple la 1880. Măcar pentru că unicul candidat-votant-comisie avea destulă avere ca să nu-i lucească ochii la banii din Liga Campionilor.

prosport.ro

[riaji]

Ce articol de tot cacatul.. au habar despre votul cenzitar cate stiu si despre fotbal..

[qwerty]

Realităţile cu care am fost obişnuiţi se schimbă într-un ritm nebunesc (mai ales în zona IT), iar

ceea ce ieri era foarte bun astăzi nu mai e la modă sau, mai rău, nu mai e bun. Dovezile sunt

peste tot, unde vreţi să vă uitaţi: Apple a reînviat şi de ani buni e compania la modă.

Facebook a crescut vertiginos şi, când s-a lansat la bursă, a avut o sincopă majoră, acţiunile

scăzând în doar câteva zile sub preţul de lansare.

După mai bine de zece ani, Nokia a pierdut primul loc în topul cejor mai mari producători de

telefoane în faţa companiei Samsung (aţi fi zis asta acum 3-4 ani?). S-a terminat procesul de

achiziţie Motorola Mobility de către Google şi tare îmi e teamă că prima companie ce a adus

pe piaţă un smartphone o să aibă viaţă grea şi scurtă. Mai deunăzi, Chrome a reuşit să devină

cel mai folosit browser din lume, ajungând de la cota de piaţă zero la poziţia de lider în mai

puţin de patru ani, întrecâncl IE după 13 ani de dominaţie categorică.

Am intrat deja într-o altă eră, cu altă direcţie şi cu noi moduri de consum. Toate aceste

schimbări ar trebui să se reflecte pozitiv în modul în care percepem şi folosim tehnologia,

ajungând să ne definească obiceiurile zilnice şi să ne creeze o nouă rutină. Şi asta, aproape

fără să ne dăm seama. Privind retrospectiv, prea puţine dintre produsele sau mărcile pe care

le folosearn acum 7-10 ani mai există pe piaţă.

Ce urmează? Studiile spun că PC-ul clasic e pe cale de dispariţie, începern să folosim tot mai

multe servicii cloud, iar smartphone-ul şi tableta devin lucruri banale. Tot ceea ce ştiam în

materie de interfeţe grafice prin care interacţionam cu aparatele se schimbă, vocea şi

gesturile începând să fie elemente centrale.

În condiţiile date, sunt curios cum (ce?) o să fie PC-ul peste 3-4 ani. Cine va fi noul lider? Va fi

un laptop tabletă, aşa cum vrea Microsoft, va fi un iPad? Vom avea 3D şi interfeţe

comandate vocal? Toate la un loc sau nici unul?

Vă invit să faceţi un exerciţiu de imaginaţie, pentru că voi, consumatorii, sunteţi cei care

decideţi.

Sursa: Revista CHIP nr.5/2012

Deşi noţiunea de "lider" mă seacă, mai ales în domeniul ştiinţelor exacte, - articolul mi s-a

părut interesant.

[qwerty]

Locuitorii din satele de langa Bucuresti le ofera cazare parlamentarilor

 

Parlamentarii se descurca din ce in ce mai greu cu banii si se vad nevoiti sa renunte la tot mai multe facilitati! Gata cu hotelurile de lux, gata cu piscina, gata cu mersul la spa, gata cu benzina decontata in totalitate. In afara de a-si inchiria un apartament sau a sta intr-o camera modesta de hotel, fara niciun fel de facilitate, ce variante ar mai avea? Daca vor sa aiba parte de liniste, macar in orele in care stau pe-acasa, ar putea sa-si gaseasca o gazda in satele din apropierea Capitalei. Nu-i costa multa. Ba chiar, in unele cazuri, nu-i costa nimic. Plus ca ar descoperi bucuria vietii la tara, cu toate aspectele ei.

 

Nea' Marin are o gospodarie mare, iar o mana de ajutor nu i-ar strica. E dispus sa gazduiasca un parlamentar, insa nu oricum. Nu vrea bani, dar ar vrea sa il vada muncind din greu.

 

“Eu am vreo 4000 de metri de curte si se gaseste de munca. De dimineata, cand e vara, de pe la 6:30 si pana se insereaza, la 9:30! Le-as da de munca sa curga apa de pe ei, nitel asa, sa mai transpire si ei”, propune nea Marin.

 

La tara se gaseste mereu ceva de facut, iar daca parlamentarul vrea o cazare buna si o masa calda, trebuie s-o merite. Asa ca e obligatoriu pentru politicianul care vrea sa stea in gazda la nea Marin sa puna mana la treaba: “sa sape la cazma de dimineata pana seara. Sa sape si sa manance un ou sau o bucata de branza sau un colt de paine cu o rosie”, isi prezinta oferta sateanul.

 

Bineinteles, parlamentarul rural trebuie sa stie cum sa se imbrace si cum sa se incalte: la “gumari”, nu cu pantofi cu toc.

 

Si doamna Nina e dispusa sa primeasca un parlamentar in gazda. Nu i-ar trasa sarcinii grele. L-ar pune sa munceasca prin curte. La o curatenie, de facut ordine prin curte, la pasari.

 

Elena Udrea ar fi si ea bine primita, in curtea doamnei Nina. Doar ca ar ajunge tot la pasari. Doamna Nina e convinsa ca ar face fata, mai ales ca are experienta in domeniu: “Cu siguranta s-ar descurca. Daca are un Cocos, stie cum sa faca. Dar numai ca isi murdareste tocurile. Isi rupe unghile in gard.”

 

Pe unii, problemele parlamentarilor i-au induiosat. Unii alesi sunt deja obisnuiti cu viata la tara, iar oamenii stiu asta. Daca este un politician curajos, poate sa renunte la sapa si sa se ocupe de animale.

 

Alti sateni nu vor ajutor in gospodarie, ci bani. Si chiar propun o oferta. Pentru 5 milioane, ofera cazare o luna intreaga. Dar fara masa! “Ar fi culmea. Cu 5 milioane sa ofer si mancare?! Vrei sa iti fac si bucataria, alti bani: 3 milioane. Pac! Mancarea pe luna. E mult mai ieftin decat la hotel si ai toate conditiile”, propune un satean.

 

Plus ca nici distanta pana la Parlament nu e atat de mare precum s-ar crede: 30-45 de minute.

 

Gazda incearca sa faca oferta atractiva, macar pentru cei mai credinciosi dintre politicieni: “Daca sunt parlamentari care sunt credinciosi, avem si biserica, avem si manastire, la 100-200 de metri de locatie.”

 

La asa oferte alesii pot gasi cu usurinta o cazare avantajoasa. Pentru un strop de munca si o viata la tara, cu un meniu sanatos si fara stresul din Bucuresti, deputatii si senatorii pot da hotelul si piscina, pe gospodarie si cazma...

 

 

http://a1.ro/showbiz/funny/observator-special-viata-la-tara-locuitorii-din-satele-de-langa-bucuresti-le-ofera-cazare-parlamentarilor.html

Demagogia cu "parlamentarii sa stea la gazda" niciodata n-am vazut-o cu ochi prea buni; nu m-am asteptat la conotatii atat de umoristice...

[toto]

In China...

 

De la 1 martie, cultura va fi impusă prin lege în oraşul chinez Zhenchang, iar cei care vor încălca noile reguli vor plăti amenzi usturătoare, informează cotidianul italian La Stampa.

În cadrul noii campanii pentru inocularea bunelor maniere au fost stipulate 10 interdicţii, incluse în Legea privind stimularea unui comportament civilizat. Astfel, se interzice fumatul şi scuipatul în locuri publice, aruncarea de hârtii pe jos sau a gumei de mestecat folosite. Se interzice aruncarea de gunoi sau incendierea lui în locuri neamenajate în acest scop, distrugerea toaletelor publice. De asemenea, proprietarii de câini nu au voie să lase necurăţat pe stradă după tovarăşii lor patrupezi.

 

Lista de interdicţii a fost elaborată după desfăşurarea unui sondaj de opinie în rândul rezidenţilor şi străinilor cu privire la cele mai neplăcute obiceiuri din comportamentul locuitorilor oraşului. Acum, însă, mulţi regretă faptul că printre interdicţii nu figurează şi un punct care să le interzică inclusiv copiilor să-şi facă nevoile în plină stradă, potrivit La Stampa.

Amenzile, care vor începe de la echivalentul a 26 de euro şi vor ajunge la 1.500, vor fi aplicate de cele mai 'odioase' forţe de asigurare a ordinii publice din China: 'chengguan'. Este vorba despre formaţiuni paramilitare, care acţionează samavolnic şi de multe ori aplică amenzi în mod neîntemeiat. Pentru cei care nu pot să le achite, sunt prevăzute munci 'utile social', care se pot prelungi oricât, în funcţie de decizia chengguan.

Drept exemplu a fost luat Singapore, însă dacă Singapore este destul de autoritar pentru a impune dictatul puterii, China este populată cu oameni ceva mai iubitori de libertate, care nu văd nimic rău în a comite mici abateri de la regulă.

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/ce-patesc-cei-care-scuipa-pe-strada-in-china-177483.html

 

PS

Peste tot civilizarea "babuinilor" s-a facut si se va face cu "biciul"...

[dcp100168]

Nu ucideţi Oţelul, nebunilor!
În urmă cu aproape doi ani, pe când de-abia se zvonea că miliardarul Adamescu va cumpăra Oţelul, am scris un editorial despre posibila tranzacţie. Avertizam atunci gălăţenii că omul de afaceri bucureştean nu este un partener de încredere, căci în prea multe situaţii anterioare aplicase metoda managerială „Lăcusta”. Pentru cei care nu ştiu, precizez că amintita metodă constă în achiziţionarea unei firme vulnerabile (în special din cauza blocajului administrativ) dar potentă financiar, care apoi este secătuită de toate lichidităţile şi activele, după care este cedată unul interpus care îi declară falimentul.
Să fie foarte clar: metoda „Lăcusta” nu este ilegală. Însă este demolatoare, brutală şi în multe puncte imorală, căci nu ţine cont de efectele colaterale - acţionarii minoritari, clienţii, beneficiarii, aşteptările publicului, implicaţiile sociale, tradiţiile, brandul, mândria locală etc - ci doar are ca scop să producă un flux important de cash într-un timp foarte scurt.
În fine, acest editorial nu-şi propune o analiză a stilului de afaceri al domnului Adamescu. Este treaba domniei-sale cum îşi conduce firmele. Când vine, însă, vorba despre Oţelul Galaţi, lucrurile se văd într-o altă lumină. Deşi mulţi mă înjurau cu furie pe internet la articolul de acum doi ani, cred că de data asta vor fi nevoiţi să accepte că aveam dreptate. Faptele din ultimele 48 de ore arată că dl Adamescu vede în clubul de fotbal fanion al oraşului Galaţi doar o oportunitate de a pune mâna pe nişte bani. Fără bătăi de cap şi fără scrupule. Restul – Dumnezeu cu mila!
În cele doar câteva luni de când a preluat pachetul majoritar la Oţelul, Dan Grigore Adamescu a reuşit să scoată din conturile clubului multe milioane de euro. Bani despre care nu se ştie nimic. De băgat nu a băgat nici un sfanţ. A băgat în schimb Primăria Galaţi. Bani publici. De care va trebui să se dea socoteală dacă clubul va avea de suferit din cauza manevrelor financiare ale patronului actual.
Dar asta nu e tot. La Oţelul e haos. Narcis Răducan pare să fie doar o păpuşă de cârpă bună pentru făcut declaraţii la TV. Nu are drept de semnătură în bancă, nu prea contează. Nici cu Petre Grigoraş nu e în regulă. Omul antrenează echipa de câteva săptămâni, dar nu are contract. Pe bună dreptate, el se gândeşte să plece, căci e absurd să faci muncă patriotică la un club care ţi-a promis marea cu sarea şi care se pretinde în măsură să intre în clubul granzilor fotbalului. Ultima veste e că şi Marius Stan s-a panicat. Pe undeva, el este principalul răspunzător dacă Oţelul intră în colaps, căci el l-a adus pe Adamescu şi l-a prezentat gălăţenilor ca pe un fel de al doilea Mesia.
Evident, într-un final, cineva va trebui să achite nota de plată a acestei afaceri care deja capăt un parfum dubios. Rânced. Puturos. Căci dl Adamescu a primit gratis peste şapte milioane de euro cash, plus nişte baze sportive (pe care aud că vrea să le vândă), plus nişte jucători care valorează şi ei câteva milioane euro în total şi care se pare că-s scoşi la mezat.
Să fim corecţi! Cine a cedat toate acestea gratis şi fără nicio garanţie ori e prost, ori e corupt. Nu există altă explicaţie. De aceea, aşteptăm urgent explicaţii pertinente de la toţi cei implicaţi. Şi ar fi bine să se grăbească. Cu furia fanilor Oţelului nu-i bine să te joci. Credeţi-mă, am încercat senzaţia!

viata-libera.ro

[Viorel Ivanovici]

ca e de tot rasu` prezentarea minunatului spray, sunt de acord, sunt la fel de sceptica si in ceea ce priveste eficacitatea lui,ca omu` traieste in America, are mai putina importanta, a surprins exact esenta

reclama e sufletul comertului! singurul miracol pe care il face: te desteapta sa vezi ca dai banii degeaba!  ca e in america ori romania orice prosteala e pr fata si culmea mai e si promovata fara ca nimeni sa le ceara respectarea angajamentelor prezentate!

[dcp100168]

Măgădăul cu lanţ de aur şi de neam prost

Sunt măgădău tuns zero. Am ceafă groasă, cu slănină reliefată în valuri greţoase sub lanţul de aur şi de neam prost. Am ochii roşii, fiindcă toată noaptea meditez la ce să mai fur, cui să-i mai dau în cap, pe cine să mai păcălesc, pe cine şi ce să mai sfidez, pe cine să mai scuip. Sunt foarte rău. Nimeni n-are curaj să-mi spună "dă-te mai încolo", "ai şi tu oleacă de bun simţ", "fii politicos", "respectă legea"... şi alte bazaconii din astea. Şi, ca orice imbecil, ca orice ticălos cu locotenenţi la bombeu şi la scară, am şi limuzină. Ia uitaţi-vă colea, la mine, fraierilor civilizaţi, cum învârt eu cheile pe deşte, cum mă doare în... de toţi, cum mi se rupe de cei care ar vrea să nu mă dau rotund, să am şi eu ceva ruşine pe mine! ia uitaţi-vă la ceasuri, proştilor, şi vedeţi că-i 9 şi 20, că-i 14 iunie, că-i 2013!... mai are cineva Audi roşie ca al meu? nu mai are! mai are cineva curaj să parcheze lângă parcare, pe trotuar, chiar în faţa scărilor, să încurce lumea care vrea să intre în Banca Transilvania de pe strada Brăilei? nu mai are! are cineva muşchi pe el să-mi atragă atenţia că-s imbecil? nu are! poate cineva să-mi stea în cale, să-mi ciripească despre creieraşul meu neted ca termopanul de la ceasul tatălui meu la fel de dobitoc şi de mârlan ca mine? nu poate! ia uitaţi-vă cum trece poliţia locală terestră şi aeriană degeaba, cum se aia pe ea de frica mea, cum nu îndrăzneşte să mă întrebe de ce parchez eu unde vrea aia a mea... eu, idiotul tatuat... eu, nesimţitul vostru de serviciu... eu, fratele de sânge al leiţilor mei aşa de mulţi, încât nici nu trebuie să-i mai alegi, să-i mai cauţi, ci îi iei la întâmplare! toţi sunt la unghia mea cea mică, dar mare! mai vedeţi voi vreun libidinos transpirat ca mine? nu mai vedeţi! îmi spune ceva paznicul/uşierul de la Banca asta? nu-mi spune! păi, dacă ar îndrăzni să mă deranjeze cu vreo vorbă că am parcat limuzina aiurea, îl sfărâm! că eu şi de-alde mine facem reguli în oraşul fotbalistului care sigur duce la bun sfârşit nenorocirea începută de cel mai tare cicisbei şi măgădău cu durbacă la cap! uite şi cocoana asta cum vrea să intre în Bancă, dar nu are cum, fiindcă Audi a mea blochează intrarea! ia uite cum se plânge tremuriciului ăsta de portar, şi cum ăsta dârdâie şi-i zice cocoanei că io-s din ăla rău, că n-are nimeni ce să-mi facă! huo, fraierilor cu bun simţ! în vecii vecilor n-o să fiţi primiţi în liga nesimţiţilor, în haita ticăloşilor ca mine! huo, civilizaţilor! 'ţi-ai dracului cu biblioteca şi respectul vostru, cu tot! ce te uiţi, bă, poliţistule? circulă, că te sfărâm!

Ion Zimbru

viata-libera.ro
 

[dcp100168]

Ne-am inundat cu mâna noastră!

An de an, cam de prin 2002 încoace, avem parte în judeţul Galaţi de câte o inundaţie. Ba îşi face de cap Dunărea, ba Siretul îşi revarsă furia pe megieşi, ba face ravagii câte o rupere de nori. În ultimii 11 ani, trei sferturi dintre localităţile gălăţene s-au confruntat cu pagube produse de viituri, semn că deja avem de-a face cu un fenomen, nu cu o întâmplare izolată.
Nu o să insist pe schimbările climatice. A curs deja foarte multă cerneală pe această temă şi s-au avansat deja prea multe scenarii mai mult sau mai puţin apocaliptice. M-aş referi, mai degrabă, la modul cum autorităţile sunt pregătite pentru situaţiile de calamitate, capitol care, din păcate, ne dă în continuare mari bătăi de cap.
Lucrurile trebuie judecate în termeni foarte simpli, mergând către cauzele evenimentelor care au dus la pierderi de vieţi omeneşti şi la pagube de ordinul milioanelor de euro. Iar concluziile sunt clare, căci la mijloc sunt doar doi factori majori, respectiv distrugerea sistematică, în ultimii 20 de ani, a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, precum şi slaba activitate a unor verigi din „lanţul” de alertare a populaţiei.
Strict referitor la inundaţiile din noaptea de 11 spre 12 septembrie 2013 - care au răpit, iată, nouă vieţi - este de spus că o mare parte din vină aparţine Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, instituţie care, din motive total ciudate, a omis să avertizeze populaţia şi autorităţile că un front atmosferic puternic încărcat cu precipitaţii urmează să lovească partea de centru a judeţului Galaţi. Dată fiind dimensiunea acestor manifestări meteorologice, era clar că se impunea instituirea de cod roşu şi de măsuri în consecinţă. Din nenorocire, realitatea din teren ne-a demonstrat - cu preţul a nouă vieţi - că sistemul de alertă al INMH nu a funcţionat cum trebuie. Iar dacă nu se iau măsuri drastice, catastrofele de acest gen s-ar putea repeta.
O circumstanţă atenuantă pentru meteorologi, dar care, în acelaşi timp, este agravantă pentru ministerele Mediului şi Agriculturii, este aceea că inundaţiile au fost AMPLIFICATE de faptul că toate amenajările hidrotehnice din judeţ au fost distruse, în ultimii ani, în proporţie de 99 la sută. Sute de kilometri de drenaje de coastă, amenajate înainte de Revoluţie cu costuri uriaşe, au fost pur şi simplu demolate şi furate, sub ochii indiferenţi ai celor plătiţi cu bani grei din vistieria ţării. Nu vreau să fiu cinic, dar trebuie să spun că sutele de mii de dale din beton care alcătuiau aceste drenaje s-au transformat de ani buni în aleile din curţile sătenilor din zonele inundate.
În acelaşi timp, au dispărut şi multe dintre barajele amenajate pe văile torenţilor, în vreme ce acumulările de regularizare de pe micile râuri locale s-au colmatat până la nivelare. Mai mult, agroterasele de pe versanţi nu au mai fost întreţinute, albiile pâraielor au fost îngustate cu gunoi, în vreme ce defrişările au avansat într-un ritm ameţitor. Mii de hectare de pădure din judeţul Galaţi (majoritatea cu rol de protecţie împotriva eroziunii) mai există doar pe hârtie. În teren mai sunt doar cioatele.
Ne place sau nu, suntem nevoiţi să acceptăm că noi am creat tragedia care ne-a lovit. Prin nepăsare, incompetenţă şi hoţie, am sfidat natura pe care o îmblânzisem cândva, iar acum natura s-a răzbunat. E tragic. Însă poate că măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, vom învăţa să fim responsabili.

viata-libera.ro

[Mikka]

Articolul e o mare porcarie... Specifica, din pacate, autorului. Nu "noi" am facut defrisarile, nu "noi" au acoperit (ani de zile!) furturile din sistemele de irigatii aproape finalizate in 1990. Nu "noi" nu am alocat fonduri acolo unde trebuia ci, dimpotriva, pe tot felul de tampenii... Nu "noi" am vandut utilajele de la intreprinderile de imbunatatiri funciare, nu "noi" am inchis zeci si sute de anchete sau dosare. Din contra, atitudinea asta ca "noi toti" suntem vinovati a facut posibila situatia de astazi. Poate nea Crangan ar trebui sa aiba putin curaj, daca tot se crede ziarist, in fata a noua sicrie. Parerea mea.

[toto]

Cum ar fi... "disolutia " raspunderii:  "Noi"  e in general,  "Ei" - mai aproape de subiect, si mai aproape - politicienii.  "Prinde orbul scoate-i ochii".  

E prea tarziu sa fie tras cineva la raspundere, n-ai pe cine identifica, concret.  Vina se dilueaza, se colectivizeaza pana la "procente" homeopatice. 

E clar ca lipsa autoritatii in anarhia de dupa "revolutie" (pana in prezent), prin furturile si distrugerile din teren a facut ca sa se ajunga in aceasta situatie.  Si politicienii sunt complici la dezastru. 

[toto]

De la câinele pentru orbi la orbii pentru câini

A trecut legea care permite eutanasierea maidanezilor. Câteva gânduri: 

Nu e un motiv de sărbătoare. Cel puţin trei oameni au murit în ultimii ani, ucişi de câini. Legea nu se aplică retroactiv: viaţa lor s-a dus, fără voturi şi fără petiţii.

 

Nu e un motiv de răzbunare. Câinii trebuie în primul rând strânşi de pe stradă şi oferiţi spre adopţie. Eutanasierea trebuie să fie ultima soluţie. Şi dacă se întâmplă, trebuie găsită o soluţie umană. Nimeni nu vrea să ucidă câini cu parul: e doar o jignire inutilă la adresa celor cu raţiune, din partea unor oameni de la care mă aşteptăm la mai mult. Da, doamnă Pellea, da domnule Netzer, mult mai mult.

 

Nu trebuie să fie un motiv de ură între oameni. Cei care vor oraşe fără câini nu sunt ucigaşi: pur şi simplu asta cred ei că e normalitatea. Poate n-au maşini, poate merg pe jos, poate îi deranjează mizeria şi lătrăturile.

 

E acum o bună ocazie să vedem cine are inimă şi cine are doar gură: cei 300 de semnatari ai petiţiei împotriva legii ar trebui să adopte fiecare câte un maidanez. Chiar şi cei care nu au fundaţii cu încasări de 200.000 de euro în 2012. Hai să vedem, cine e cu căţelul pe căciulă? 

 

Dincolo de toate, din păcate, urmează o luptă de gherilă contra acestei legi. E blestemul României, să nu se poată moderniza decât cu forţa. Şi împotriva lacrimilor reale ale celor care confundă civilizaţia cu un mare coteţ în care trebuie să locuim cu toţii.

 Încă un lucru: priviţi la poza de sus: Max, un câine ghid pentru orbi, va putea în sfârşit să-şi facă treaba ca lumea. Pentru că Max nu poate duce o persoană fără văz prin Bucureşti fără să fie lătrat, atacat şi pus pe fugă. Împreună cu nevăzătorul care se bazează pe el.

 

Tocmai de aceea vă propun un pact: să credem împreună că poţi iubi câinii chiar şi când nu-i mai vrei pe stradă.

 

Tot aşa cum poţi iubi florile fără ca neapărat să le ţii în casă. Tot aşa cum poţi respecta viaţa, după ce-ai mâncat o friptură.

 Vă propun să credem că ne putem înţelege. Cei cu copii. Şi cei cu câini. Cei cu inimă. Şi cei doar cu raţiune.

 

Cei reci şi cei calzi. Cei care semnează petiţii.

 Şi cei care îşi plâng, încă, copilul.

 Şi cei care se bazează pe Max să-i ducă prin oraş, acasă.

 P.S. Dacă vreţi să înmulţiţi câinii cu adevărat utili, intraţi pe http://www.lightintoeurope.org 

 

http://www.gandul.info/puterea-gandului/de-la-cainele-pentru-orbi-la-orbii-pentru-caini-11394315

[dcp100168]

Parcă e scris azi...

 

Dreptul de-a ne mira l-am pierdut de mult în România. Într–o ţară în care un om cu patru clase primare şi peste aceasta din fire mărginit e redactor de ziar, deputat, director de Bancă Naţională, specialist într-ale drumului de fier şi curînd ministru de finanţe, într-o ţară în care mucenicul Simeon e un om căruia nu i se poate imputa nimic, unde procurele false ca şi falsele cărţi de alegător joacă rolul de căpetenie pentru înaintarea oamenilor, unde merit, ştiinţă, caracter nu sînt nimic, tripotajul, pişicherlîcul şi hatîrul tot, în o asemenea ţară omul e redus a constata istoriceşte ceea ce se-ntîmplă, a se indigna din cînd în cînd, a rîde mai adeseori, dar a se mira de ceva nu mai are dreptul.

Mihai Eminescu, 22 iulie 1880

epoca.ro

[dcp100168]

Statistica pulimii

O cifră găsită astăzi în căutările mele pe net indică faptul că populaţia Galaţiului se cifrează la 249.400 de locuitori, conform unui document al Institutului Naţional de Statistică (INS), care invocă date de la 1 ianuarie 2014. Am preluat textul şi mi-am aruncat ochii la postul de deasupra, din luna mai, unde scria negru pe alb că populaţia Galaţiului la acelaşi 1 ianuarie 2014 era de 286.165 de locuitori!

Iniţial, înainte să consult datele de referinţă, m-am gândit că depopularea Galaţiului este un fenomen normal, date fiind condiţiile socio-economice locale, deşi diferenţa dintre cele două cifre, de aproape 37.000 de locuitori, mi s-a părut cam mare.

Când am studiat un pic mai atent cele două coloane de cifre, am observat că în cazul tuturor oraşelor mari ale ţării sunt diferenţe uriaşe, în plus sau în minus (Cluj +20.000, Iaşi -31.000, Timişoara +16.000, Craiova -25.000, Braşov -22.000, etc), deşi data de referinţă (1 ianuarie 2014) este anunţată ca fiind aceeaşi.

Păi dacă două documente făcute publice, la numai câteva luni distanţă, de singurul organism naţional abilitat oficial prezintă asemenea discrepanţe, care nu sunt credibile absolut deloc, oricât de îngăduitor ai fi, nu rezultă practic decât la un singur lucru: cifrele Statisticii (sau măcar unele dintre ele) sunt scose din burtă!

Iar dacă la capitolul numărării pulimii, unde cu puţină atenţie ne putem da seama de aberaţiile prezentate drept realitate, INS-ul îşi permite să facă asemenea măgării, nici nu vreau să-mi închipui ce se întâmplă în cazurile în care observatorul neutru nu are nicio posibilitate intuitivă de control, gen producţii, investiţii, salarii. Nu cumva tocmai de-aia nu ne dăm seama cât de bine trăim în ţara asta în care totul creşte şi înfloreşte?

[dcp100168]

ESCAladând ridicolul

Mi-au căzut ochii în seara asta, în peregrinările mele pe net, pe o ştire conform căreia cel mai bine vândut scriitor din România ultimei perioade este prezentatoarea TV Andreea Esca. Recunosc, nu numai că n-am citit cartea Andreei Esca, dar habar n-am cum se numeşte şi ce trateză. E drept că nu m-am omorât cu cititul în anii din urmă, deşi la concursurile de cultură generală fac faţă încă destul de bine, ceea ce mă determină să cred că am frunzărit ceva cărţi la viaţa mea. Cartea ProTV-istei numărul 1 poate fi chiar genială, nu-mi dau cu părerea atâta timp cât nu ştiu despre ce e vorba, dar, în definitiv, nu ea este subiectul textului de faţă, ci halul în care au ajuns oamenii acestui neam ce i-a dat lumii pe Eminescu şi Nichita Stănescu. Păi dacă Esca îl bate la vânzări pe ipoteştean (Nichita probabil că nu mai vinde chiar nimic!), de ce ne mai mirăm că suntem conduşi de 20 de ani de analfabeţi deghizaţi în doctori, că umorul nu mai are haz decât dacă e plin de vulgarităţi sau că în jurul nostru nu se discută decât despre emisiuni tabloide şi vedete de carton. Parafrazând, suntem ceea ce citim! Deşi, la nivelul la care am ajuns, parcă mai bine n-am citi deloc!

P.S. Era cât pe ce să uit de Mihaela Rădulescu, e clar că Esca scrie bine de tot dacă şi-a bătut şi colega... Mâine mă duc să cumpăr cartea

[riaji]

In curand, de la istorie va trece in tematica de bac ptr literatura!

[dcp100168]

Ne-am luat ţara înapoi, ce facem cu ea

Bucurie maximă, ne-am luat din nou ţara înapoi! Întrebarea e ce facem cu ea. Vocea străzii s-a dovedit foarte puternică, dar acum, în momentele de după, pare uluită de victorie şi, mai ales, extrem de incoerentă. Au apărut deja o mulţime de revendicări utopice sau care încalcă flagrant orice norme democratice. Şi pe care lumea le sprijină şi le crede realizabile, doar pentru că sună bine. Din păcate, nu-i deloc aşa.
Este, evident, nevoie de o resetare a actualei clase politice, dar o generaţie de lideri care să poată prelua din mers conducerea unei ţări nu poate să apară peste noapte. Iar o schimbare de mentalitate la nivel colectiv e practic imposibilă în mai puţin de o generaţie.
În fapt, toată lumea vrea o schimbare, dar nimeni nu este, la nivel individual, dispus să se schimbe. Acuzăm şpaga la nivel instituţional, dar ne bucurăm când îi plătim şoferului de autobuz doar jumătate din preţul biletului. Înfierăm faptul că oamenii politici nu respectă regulile, dar trecem cu nonşalanţă strada când semaforul e roşu. Incriminăm traficul de influenţă la nivel înalt, dar ne întrebăm prietenii dacă n-au o "intrare" la doctorul de care avem nevoie. Şi exemplele pot continua.
Până la urmă, şi această mişcare civică se va solda, ca şi altele din ultimii ani, cu o trecere a liniei a doua de politicieni în linia întâi. Asta nu rezolvă, însă, pe termen lung, aproape nimic. Pentru a realiza o schimbare reală trebuie să ne schimbăm în primul rând pe noi. Şi până nu vom fi conştienţi de asta şi dispuşi să o facem nu vom reuşi decât să organizăm din când în cand spectacole stradale frumoase, dar total ineficiente.
Cine e dispus să se schimbe poate să arunce piatra!

[dcp100168]

O altfel de politică. De jos în sus
Într-o discuţie pe care am avut-o ieri, cineva m-a întrebat cum văd viitorul politicii româneşti. M-am abţinut să spun "sumbru", aşa cum mi-a venit pe limbă din prima, şi am încercat ceva mai concret: "Altfel. De jos în sus". N-am intrat în detalii, dar am să încerc s-o fac acum...
Până în acest moment, politica românească s-a bazat pe două mari tipuri de partide, de doctrină (să zicem!) şi de lider. Construcţiile care s-au realizat pe grupurile cu opţiuni tradiţionale, de stânga şi, respectiv, dreapta, au reprezentat şi vor reprezenta, în continuare, polii politici de bază, indiferent de cine au fost (sunt) conduse. Şi e normal să fie aşa, pentru că masa celor care se regăsesc în ideile socialiste/liberale este foarte mare.
Pe lângă acestea, în România au existat şi continuă să existe partidele de lider, care s-au coalizat în jurul unei personalităţi carismatice şi în cadrul cărora nu prea a contat de ce parte a eşichierului politic se aflau opţiunile membrilor. De la Vadim Tudor şi Dan Diaconescu la Traian Băsescu şi Monica Macovei, astfel de structuri sunt condamnate la o viaţă efemeră, care durează, mai mult sau mai puţin, doar atâta timp cât liderul cu pricina este în vogă. Dar unii lideri mor, alţii ajung la puşcărie, iar partidul lor se face praf în secunda imediat următoare. De obicei, votanţii acestora îşi găsesc repede un alt refugiu, cel mai adesea de aceeaşi natură. Ar mai fi de menţionat în această categorie, dar la "şi altele", partidele celor care se cred lideri, gen (în momentul de faţă) Mircea Geoană sau Bogdan Diaconu, dar care nu au suficient potenţial de a atrage masele.
Buuun, avem deci un partid mare de stânga, unul mare de dreapta (din ce în ce mai amestecate, în materie de doctrine, în ultima vreme, cu numeroase migrări dintr-o parte în alta) şi câteva mici ale unor şefi de trib. Ar mai fi vreo altă variantă de a face politică? Eu cred că da! Pentru că, să fim bine înţeleşi, democraţia presupune politică, nu există altă variantă, iar "nu fac politică" nu reprezintă o opţiune.
Deşi habar n-am dacă sunt original sau nu (şi nici nu mă interesează aspectul), o să vă expun ideea care mi-a trecut prin cap în secundele în care am căutat răspunsul de la care am pornit textul de faţă.
Ce-ar fi dacă această altfel de cale de a face politică n-ar mai începe de la vârf (clasicul model strâns uniţi cu toţii în jurul conducătorului iubit), ca tot ceea ce s-a făcut până acum, ci ar lua-o invers, de jos în sus? De la membru la lider. De ce un om care vrea să facă politică să fie nevoit să "adere", nu să construiască?
Şi eu sunt convins că se poate! Dacă măcar o parte din cei cărora "le pute" tot ce se întâmplă în oraşul ăsta ar încerca nu numai să critice, ci ar începe să se implice. Dacă s-ar dezvolta un nucleu de oameni care să vină cu propuneri şi soluţii practice (democraţia participativă are deja succes în multe locuri), să interacţioneze permanent cu autorităţile şi să ajungă să cunoască hibele "sistemului" atât de bine astfel încât să le poată remedia (nu sistemul în sine e problema, cred eu, ci oamenii care îl conduc), nu doar blama.
Să zicem că se poate realizea un astfel de nucleu în plan local (deşi e foarte greu, pentru că mai toţi vor vrea să fie lideri, e în firea noastră :P) care să cuprindă oameni din online, într-o primă fază. Odată demarat procesul undeva, cu succes, grupul "galateni.net" ( emoticon grin cu titlu de exemplu, trebuie să-i zicem cumva) va atrage iniţiative similare şi în alte părţi. Drept urmare, vor apărea "braileni.net", "constanteni.net", etc, grupuri care în final pot ajunge la un partid politic de nivel naţional, ale cărui obiective strategice să fie rezolvarea punctelor comune ale organizaţiilor locale. Iar un eventual lider executiv să fie ales (schimbat) periodic tot de jos în sus.
Şi chiar dacă iniţiativa rămâne în plan local ("desenele animate" cu denumiri asemănătoare existente la ora actuală în politica din Galaţi nu se pun) şi va reuşi să obţină câteva posturi de consilier, comunitatea respectivă nu va avea decât de câştigat. Va putea conta pe un grup politic care va face exact ceea ce îşi doresc cetăţenii locului, nu ce dictează Bucureştiul. Şi asta nu-i puţin lucru, în condiţiile în care parlamentarii (cel puţin la Galaţi) nu prea mai au tangenţă cu oamenii care i-au trimis să-i reprezinte.
Şi-acum, trezirea la realitate. Pentru cei ce se visează deja politicieni trebuie precizat că un astfel de proces este clar unul de lungă durată şi o eventuală participare la alegerile din vară e practic exclusă, pentru a nu compromite seriozitatea unei astfel de construcţii.
P.S. Oricine vrea să împrumute vreo idee din textul de faţă e liber s-o facă! O fi bine, o fi rău, numai cine încearcă se va lămuri!