Editorialul zilei

[dcp100168]

Daea suntem fiii ploii

În romanul "Un yankeu la curtea regelui Arthur" al scriitorului american Mark Twain, un capitol important este dedicat salvării protagonistului cu ajutorul unei eclipse, despre care acesta ştia că urmează să se producă şi o "prezice", demonstrându-și astfel puterea în faţa "gazdelor" sale ignorante din Anglia secolului al VI-lea. De-a lungul istoriei, mulţi oameni politici şi nu numai au reuşit să beneficieze de pe urma fenomenelor naturale previzibile, pe care le aflau de la învăţaţii vremii, punându-le pe seama propriilor puteri magice. Au existat războaie care au început sau s-au sfârşit pe motiv de eclipse de Lună sau de Soare, decese ale unor personalităţi "anunţate" de alinieri de astre şi câte şi mai câte. Un exemplu rămas celebru este cel al lui Cristofor Columb, care în 1504 le-a "ascuns" Luna populaţiilor indigene din America abia (re)descoperită şi le-a convins să i se supună, folosind un calendar al eclipselor care în Europa era deja tipărit.
Deşi poate părea incredibil, şarlatanii de genul acesta au încă darul de a-i prosti pe naivi şi sute de ani mai târziu, după cum s-a dovedit la finele săptămânii trecute, în teritoriul păstorit de arhiepiscopul Teodosie. Având sub sutană prognoza meteo care anunţase de câteva zile ploaie pentru sâmbătă, mai marele religios al Dobrogei s-a rugat vineri după-amiază pe un câmp din apropierea Constanţei şi, ce să vezi, a doua zi chiar a plouat. De ce n-o fi făcut arhiepiscopul rugăciuni până acum şi a aşteptat să fie compromise de secetă toate culturile agricole din zonă e o "enigmă" pe care numai prognoza meteo zgârcită cu precipitaţiile anul ăsta o poate explica!
După ce Teodosie "a adus ploaia", s-a băgat în seamă şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, care ne-a explicat doct că este de acord cu rugăciunile pentru ploaie. Dându-şi seama că este totuşi ministru în guvernul unei ţări din Uniunea Europeană a secolului 21, nea Petre ne-a servit apoi "poezia" cu refacerea sistemului de irigaţii, pe care ne-o tot recită de prin 2004, când a fost pentru prima dată ministru al Agriculturii. Au trecut de-atunci 18 ani şi nu s-a întâmplat mai nimic, cum nu se va întâmpla cel mai probabil nici în acest nou mandat al său, pentru că... austeritate, criză, război, pandemie, motivele "clasice" pe care le-aţi tot auzit în ultimele trei decenii.
Aşa că nu ne rămâne decât să ne rugăm în continuare pentru ploaie şi să sperăm în recolte de 25-30 de milioane de tone anual pe vreme bună. Ignorăm cu nonşalanţă, în tot acest timp, faptul că România poate produce lejer 70-80 de milioane de tone, doar cu investiţii şi organizare. Din păcate, n-o să le avem niciodată şi vom mai rămâne ani buni fiii ploii, atâta timp cât alegem să ne conducă doar impostori şi demagogi.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Mai puţini, mai săraci, mai proşti

Început în luna martie, recensământul populaţiei României se apropie de sfârşit. După ce a închis cele 12 centre de autorecenzare asistată, Primăria Galaţi a decis, la începutul acestei luni, să reînfiinţeze patru dintre ele, apoi alte două şi, imediat, încă unul, în timp ce Direcţia Judeţeană de Statistică a înfiinţat, la rândul ei, 20 de puncte fixe de recenzare în localităţile judeţului. Decizia mi-a atras atenţia din start şi m-am gândit că e ceva în neregulă. Iar cifrele date publicităţii vineri de Direcţia Judeţeană de Statistică mi-au confirmat bănuiala. Practic, numărul de gălăţeni care s-au recenzat, cu doar câteva zile înainte de finalul campaniei, este mult mai mic decât se preconiza.

Dincolo de faptul că este aşteptată o scădere a populaţiei judeţului cu aproape 50.000 de persoane (de la 536.167 de locuitori, în 2011, la 489.476, în 2022), cifrele de până acum arată faptul că suntem, de fapt, mult mai puţini. În municipiul Galaţi, unde estimarea este de 226.019 locuitori, s-au recenzat doar 177.756 de persoane, adică 78,65%. Avem, aşadar cu aproape 50.000 de locuitori mai puţin sau, în cel mai bun caz, 50.000 de oameni indiferenţi la solicitările autorităţilor. După părerea mea, mixul celor două categorii este dominat de cei plecaţi din ţară şi despre care nu se ştie nimic. Asta ca să nu mai aducem în discuţie diferenţa uriaşă până la 300.000, cifră pe care o folosesc oficialii când le convine şi care reprezintă oameni ce (încă) figurează cu domiciliul în Galaţi...

Problema care se pune în continuare este centrată pe faptul că foarte multe chestiuni care ne privesc direct sunt strâns legate de numărul populaţiei. De exemplu, alocările de fonduri de la buget şi repartizarea banilor europeni se fac în mare parte în funcţie de numărul de locuitori, aşa că mai puţini înseamnă, în acest caz, mai săraci. Mai sunt multe altele influenţate de populaţie, de la numărul de poliţişti locali sau de consilieri la rangul oraşului. Iar pragul de 200.000 de locuitori este foarte important, astfel că se justifică încercarea disperată a autorităţilor de a îngrăşa porcul în ajun. Practic, oraşele sub 200.000 de locuitori pierd calitatea de municipii de rangul I, care aduce după sine o mulţime de alte dezavantaje, printre care, de exemplu, imposibilitatea de a înfiinţa zone metropolitane sau dificultăţi de finanţare pentru instituţiile de interes naţional (universităţi, teatre, spitale).

Cât despre cel de-al treilea termen din titlu, oricât de tare ne-ar deranja, este de domeniul evidenţei că din oraş au plecat în special tinerii studenţi sau specialişti şi muncitorii calificaţi (încercaţi să găsţi un electrician sau un instalator şi o să-mi daţi dreptate!), în timp ce forţa de muncă necalificată ajunsă în Occident provine majoritar din rural.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cine sapă groapa altuia...

Ajuns în ziua 156, războiul din Ucraina nu dă niciun semn că s-ar putea încheia curând. Şi chiar dacă Rusia a cucerit aproape întregul Lugansk şi mare parte din Doneţk, ca să nu mai punem la socoteală Crimeea, Ucraina rezistă şi pare net favorită, în condițiile în care resursele ruşilor au început să se împuţineze. Armata lui Putin scoate deja din depozite arme foarte vechi, iar în ceea ce priveşte oamenii are clar probleme.
Cecenii s-au retras în munţii lor, după ce s-au războit mai mult pe reţelele de socializare decât pe front, iar acum visează la arme sofisticate pentru a-şi apăra râul şi ramul pe care nu le atacă nimeni. Buriaţii, aflaţi multă vreme în prima linie a ostilităților, au fost trimişi la odihnă, iar acum nu mai vor să se întoarcă şi să fie carne de tun, mai ales că la împărţirea bunurilor furate din Ucraina n-au prea fost luaţi în calcul.
În plus, economia rusă este anesteziată de sancţiuni şi va face implozie curând, în ciuda optimismului afişat de oficiali, iar nemulțumirile populare nu vor întârzia să apară, chiar dacă pe la colţuri la început, ca-n orice regim totalitar.
În condițiile în care ucrainenii sunt gata de contraofensivă, războiul s-ar putea prelungi serios. Cum pierderile Rusiei sunt deja uriaşe, încă un an sau doi de război ar putea reduce dramatic puterea militară a Rusiei, iar armata nu va mai putea controla uriaşul teritoriu al ţării, pe fondul problemelor sociale. Dacă şi "ţarul "Putin" va fi obligat să cedeze puterea unui lider necunoscut, "imperiul" s-ar putea face ţăndări la fel de rapid precum "cortina de fier" în 1989.
Într-o astfel de situaţie, "noua" Rusie va fi probabil o ţară cu o treime, cel mult jumătate din suprafaţa actuală, concentrată în jurul Moscovei, relativ bine industrializată, dar fără resurse semnificative, astfel că din punct de vedere economic ar fi cam de talia statelor est-europene foste comuniste, numai bună de piaţă de desfacere pentru China şi Occident. Hălci mari din "imperiu", gen Siberia (centru), Iacuţia (est) sau Neneţia (nord), ar putea deveni republici de sine stătătoare, iar resursele naturale uriaşe de care dispun le-ar asigura un nivel de trai comparabil cu al Europei de Vest, evident dacă vor avea şansa unor "despoți luminaţi", nu a unor satrapi, pentru că un regim democratic e greu de instaurat din prima. Ar fi posibilă şi desprinderea unor ţări mai mici, unde populaţiile neruse sunt semnificative şi afişează un naţionalism bine dezvoltat - gen Tatarstan, Başchiria, Buriaţia, Karelia sau chiar o federaţie de republici caucaziene, în frunte cu cecenii lui Kadîrov.
Şi chiar dacă ruşii au plecat la război ca să împartă Ucraina, n-ar fi deloc exclus ca ei să fie în cele din urmă cei împărţiţi.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cel alb, cel roşu, cel negru, cel galben. Apocaliptici

La început a fost "ciuma", pandemia de COVID-19, care a pus lacătul pe întreaga planetă, din primele luni ale lui 2020. Au trecut doi ani şi jumătate de la cele dintâi cazuri de infectare, iar bilanţul este terifiant: aproape 600 de milioane de îmbolnăviri (şi asta doar în ţările care au luat în serios testarea) şi 6,5 milioane de decese. Şi încă nu am scăpat, chiar dacă specialiştii consideră că boala a devenit endemică şi nu mai reprezintă un pericol planetar.
Apoi a început războiul, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie anul acesta. Pe frontul din Donbas se dau lupte grele, iar confruntarea este departe de sfârşit. Mai mult, tot mai multă lume se teme că se va extinde dincolo de teritoriul Ucrainei. Iar după cum se umflă muşchii pe diverse meridiane ale globului (China - Taiwan/SUA, Israel - Iran, Serbia - Kosovo, Turcia - Kurdistan, Armenia - Azerbaidjan sau Coreea de Nord... de una singură), nu este deloc exclus să vedem noi confruntări armate, care să degenereze în final într-un adevărat război mondial. Deocamdată, populaţia afectată se numără în zeci de milioane de persoane, dar o eventuală escaladare globală ar putea urca bilanţul şi în acest caz la sute de milioane de victime.
Dincolo de pierderile umane şi materiale de pe frontul ucrainean, consecinţa cea mai importantă a conflictului pare să fie foametea, în zonele afro-asiatice sărace, dependente de exporturile de cereale ale celor două combatante din Donbas, fiind deja penurie de alimente, accentuată şi de seceta mai prezentă în lume decât oricând. Iar creşterea galopantă a preţurilor la energie a afectat inclusiv ţările europene bogate, unde o bună parte din populaţie a ajuns să se teamă serios de ziua de mâine. Şi ăsta nu este probabil decât începutul. La fel ca în primele două exemple, probabilitatea de a exista sute de milioane de oameni afectaţi este aproape certă.
Ciuma, războiul, foametea... Nu sunt eu foarte religios, dar asemănarea cu cei patru călăreţi ai Apocalipsei descrişi în Noul Testament este izbitoare. Din păcate, cel de-al patrulea cavaler care vesteşte Apocalipsa dinaintea Judecăţii de Apoi este... moartea, situaţie care, în cazul izbucnirii unui război mondial, este cât se poate de posibilă, în condiţiile în care arsenalele nucleare ale lumii au suficientă putere încât să distrugă întreaga lume de zeci sau de sute de ori. Şi nu este nevoie decât de o apăsare de buton, din greşeală sau din disperare.
Calul alb (ciuma), calul roşu (războiul) şi calul negru (foametea) galopează deja prin lume şi fac ravagii serioase. Nu ne rămâne decât să sperăm (sau să ne rugăm, în context) că armăsarul galben-vânăt (moartea) ne va ocoli. Măcar de data asta, ţinând cont că e prima oară când "cavalerii" s-au arătat omenirii atât de aproape...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Pseudohaiducia guvernului social-democrat

De prin secolul al XVII-lea, timp de peste 200 de ani, haiducii au fost o prezenţă constantă în ţările române. Deşi erau, în majoritate, hoţi, tâlhari şi uneori chiar criminali, haiducii au rămas în folclor ca personaje pozitive, prin legende şi balade, prin prisma faptului că furau de la cei bogaţi şi împărţeau prada cu ţăranii săraci.
În zilele noastre, guvernul coaliţiei social-liberale tocmai a decis o "haiducie", suprataxarea producătorilor şi distribuitorilor de energie cu 100% din orice câştig suplimentar care depăşeşte un profit minimal. Executivul susţine că această măsură a fost luată după ce s-a constatat că anul trecut s-au făcut tranzacţii în piaţă la preţuri şi de trei ori mai mari decât cele considerate acum decente. Întrebarea este dacă jaful de iarna trecută nu s-a desfăşurat cumva cu acordul tacit al autorităţilor, care, pentru o sumă de trei ori mai mare, au încasat de trei ori mai multe taxe, din care o foarte mică parte s-a întors la "ţărani", prin plafonarea preţurilor.
O altă "haiducie" recentă o reprezintă anunţarea creşterii salariului minim brut la 3.000 de lei. Pe scurt, 450 de lei pentru fiecare salariat sunt scoşi din buzunarul "îmbuibaţilor" de patroni, din care aproape 200 de lei ajung la stat prin taxele pe muncă, iar alţi vreo 50 de lei prin TVA. Din aceşti aproape 250 de lei, se întorc la "ţărani" cam jumătate, prin majorarea punctului de pensie, ca să aibă ce cheltui poporul pe produse şi servicii purtătoare de TVA serios umflată de inflaţie.
În general, cam toate măsurile guvernamentale luate în ultimii doi ani au acelaşi scop, acela de a găsi noi şi noi metode de a strânge cât mai mulţi bani la buget, pentru a acoperi dezmăţul salarial (cu angajări pe bandă rulantă, pe salarii duble faţă de mediul concurenţial privat) şi investiţional (de la cumpărarea de bile şi borduri la elaborarea a mii de SF-uri pentru proiecte SF) de stat, pe care coaliţa aflată la putere îl face din ce în ce mai pe faţă şi mai fără ruşine.
Din păcate, educaţia economică a marii mase a populaţiei României este suficient de precară încât să rămână cu impresia că această pseudohaiducie guvernamentală, în urma căreia poporul primeşte şi el câteva firimituri, chiar este benefică populaţiei pe termen lung şi merită o baladă şi... o ştampilă la viitoarele alegeri.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Clauza suspensivă de prostit poporul

De câţiva ani buni încoace, în administraţia publică românească s-a "inventat" sau, mai bine zis, s-a generalizat, clauza suspensivă. Procedura în sine este una perfect legală şi permite desfăşurarea unei licitaţii înainte de a fi asigurată finanţarea pentru o lucrare sau un serviciu. Mai concret, se licitează, de exemplu, proiectarea şi/sau construcţia unui drum în avans, iar când vin banii, se trece deja la realizarea proiectului, fără a se mai pierde luni sau ani pentru desfăşurarea licitaţiei.

În principiu, iniţiativa este benefică, pentru că, din cauza birocraţiei sufocante din România, întârzierile pot ajunge atât de mari, încât există riscul ca investiţia cu pricina să nu se mai poartă încadra în termenele legale de plată sau de finanţare.

Tipic românesc, însă, de la o facilitate care poate salva o investiţie, s-a ajuns la abuz, astfel încât nu mai există, practic, licitaţie care să nu se desfăşoare fără "clauză suspensivă".

Pe de o parte, acest lucru le poate crea probleme mari constructorilor, care sunt obligaţi să liciteze "orbeşte" şi se pot trezi la un moment dat că şi-au adjudecat mai multe contracte decât au capacitatea de a realiza.

Pe de altă parte, oamenii simpli nu mai fac diferenţa dintre o lucrare pentru care există cu adevărat bani şi una pentru care se face licitaţie doar în aşteptarea unei posibile finanţări. Mai mult, reprezentanţii autorităţilor publice profită frecvent de confuzie şi prezintă proiectele cu clauză suspensivă ca fiind mari succese, deşi în multe cazuri nici măcar nu au apucat să depună dosarul de finanţare, iar respectiva investiţie este, de regulă, una extrem de îndepărtată în timp, iar uneori chiar iluzorie.

Exemple sunt nenumărate, numai în Galaţi fiind de notorietate modernizarea portului, construcţia aeroportului, a unui nou corp de clădire la Spitalul Judeţean şi a drumului expres Galaţi - Călăraşi, reabilitarea bulevardului Coşbuc şi a Falezei Dunării, numeroase modernizări de drumuri judeţene, restaurarea Palatului Gheorghiu, renovări energetice pentru o mulţime de clădiri şi alte zeci de proiecte care mai de care mai atractive şi mai... "suspensive".

Înţelege oricine că "negustorul" trebuie să-şi laude marfa pe care o pune pe taraba comunităţii, dar de la asta şi până la a-i minţi pe oameni cu nonşalanţă e o diferenţă cam mare. Şi totul ţine de bun-simţ, pe care însă politicienii îl au se pare doar cu... clauză suspensivă.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Winter is coming! Poate doar economic...

Referendumurile declanşate de Rusia în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie sunt în plină desfăşurare, iar rezultatele sunt extrem de previzibile. Locuitorii aduşi cu forţa la urne vor vota pentru aderarea la Rusia, în proporţie de 90%. După acest simulacru de exerciţiu "democratic", nerecunoscut nici măcar de aliaţii tradiţionali ai Rusiei, Ucraina va pierde circa 15% din teritoriu, fără a socoti şi Crimeea, deja "aderată" acum opt ani.

Graba cu care au fost organizate referendumurile este justificată de contraofensiva ucraineană, care eliberează aproape zilnic teritorii pierdute la începutul războiului. Şi chiar dacă mobilizarea parţială decretată de ruşi ar putea aduce pe front încă 300.000 de soldaţi, aceştia, total nepregătiţi şi fără echipament, n-ar fi decât "carne de tun" în faţa unei armate extrem de motivate şi foarte bine înarmate.

Astfel, singura şansă a Moscovei de a păstra regiunile cucerite în primăvară o reprezintă integrarea acestora în Federaţia Rusă, integrare care vine la pachet cu un statut special, cel de a fi sub "umbrela" doctrinei militare oficiale ruse, ce permite folosirea oricărui tip de armament în cazul în care ţara este atacată, inclusiv uriaşul arsenal nuclear. Putin speră că, aflaţi sub ameninţarea nucleară directă, ucrainenii nu vor mai ataca regiunile nou "aderate", bazându-se şi pe faptul că oficialii de la Kiev s-au abţinut, în atâtea luni de război, să ia cu asalt Crimeea, zonă care beneficiază deja de protecţia "doctrinei nucleare", cel mai probabil chiar din cauza temerilor de a nu escalada conflictul la un nivel neconvenţional.

O a doua variantă, în caz că Donbasul va continua să rămână sub asediu şi după "aderare", ar fi detonarea pe teritoriul Ucrainei a unor nucleare tactice, bombe de mici dimensiuni, dar cu o putere de distrugere incomparabilă cu a armelor clasice. Practic, acestea pot rade de pe faţa pământului un întreg corp de armată sau chiar un oraş, în urma unor explozii de puterea celor de la Hiroshima şi Nagasaki, "minore" faţă de capacitatea nuclearelor actuale. Folosirea armelor atomice de către Rusia nu va rămâne, cel mai probabil, fără urmări, iar de la un răspuns de aceeaşi natură până la un război nuclear total n-ar mai fi decât un pas, pas care poate aduce, conform specialiştilor, în jur de cinci miliarde de victime directe şi instalarea unei ierni nucleare mortale pentru cei ce vor supravieţui exploziilor.

Parafrazând celebrul prim episod al serialului "Game of Thrones", "Winter is coming", să sperăm că iarna care va veni ne va lovi doar economic, pentru că de facturi şi inflaţie mai putem scăpa...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Înghesuială mare la tăierea panglicii Schengen

România şi Bulgaria au îndeplinit criteriile tehnice de aderare la Spaţiul Schengen, care prevede libera circulaţie a persoanelor între statele membre, fără controale la frontieră, încă din martie 2011.

Cele două ţări n-au fost admise însă în Schengen din motive mai degrabă politice, Olanda, Germania, Finlanda sau Austria acuzând, pe rând sau toate odată, că lipsa reformelor în Justiţie şi corupţia fac din România şi Bulgaria pericole pentru libera circulaţie, mai ales în contextul imigraţiei în creştere din ultimul deceniu.

În cei 11 ani şi jumătate, au existat mai multe proteste ale politicienilor români faţă de amânarea sine die a aderării, însă suficient de anemice pentru a nu fi luate serios în seamă. Ei bine, în ultima săptămână, situaţia s-a schimbat radical. Practic, nu există politician român care să nu se bată cu pumnul în piept că este imperios ca România şi Bulgaria să fie primite în Spaţiul Schengen. Fiecare pe unde a putut, în discursuri oficiale sau la adunări populare, în comunicate de presă sau în declaraţii făcute pe coclauri, oamenii noştri politici acuză Europa, iar unii mai exaltaţi chiar o ameninţă.

Spre exemplu, miercuri, în sesiunea Parlamentului European consacrată acestui subiect, o mulţime de europarlamentari români au ţinut discursuri înflăcărate proaderare la tribuna forului în care peste zece zile este programat votul pentru o rezoluţie care să ceară admiterea celor două ţări. Respectivul vot nu înseamnă de fapt nimic, pentru că o astfel de rezoluţie a mai trecut, fără urmări, prin Parlamentul European în iulie 2021, iar Comisia Europeană s-a pronunţat favorabil pe subiect în repetate rânduri, fostul preşedinte Juncker fiind chiar un recordmen al promisiunilor. Decizia în acest caz aparţine însă Consiliului European (compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre) şi Consiliului Uniunii Europene (miniștrii sau secretarii de stat ai domeniului discutat din ţările membre), ale căror viitoare întruniri nu au subiectul Schengen pe agenda de lucru.

Se naşte totuşi întrebarea de ce-au trecut politicienii români de la noncombatul din ultimul deceniu la vehemenţa din ultimele zile. Evident, contexul geopolitic continental a suferit schimbări majore după ce Rusia a atacat Ucraina. Iar în noile condiţii, acceptarea României în Schengen este cel mai probabil o chestiune de săptămâni sau luni, în funcţie doar de birocraţia bruxelleză, chitită uneori să pună beţe-n roate mai ceva ca a noastră. Şi dacă tot vom intra în Schengen foarte curând, nu-i aşa că dă bine la alegători să fie şi dragii noştri politicieni cât mai în faţă? Măcar la tăierea panglicii să fie prezenţi, dacă să pună umărul la construcţia politică necesară n-au fost în stare!

viata-libera.ro

[dcp100168]

S-au pensionat, da' s-au şi angajaaat

Anunţul Ministerului de Finanţe potrivit căruia numărul bugetarilor din România s-a redus în august cu 14.000 de persoane faţă de luna anterioară şi cu aproape 20.000 faţă de luna mai a adus zâmbete de satisfacţie în rândul celor ce consideră că bugetarii sunt în România mult prea mulţi.

Discuţia "numerologică" este evident mult mai amplă, pentru că la noi nu numărul de bugetari este problema, în condiţiile în care sunt multe ţări din Uniunea Europeană cu procentaje superioare de angajaţi plătiţi de stat din totalul angajaţilor. Ba unele chiar ne surclasează. Spre exemplu, bugetarii din Suedia şi Danemarca reprezintă circa 30% din totalul salariaţilor, în timp ce în România această rată nu depăşeşte 20%. Evident, cu procentaje între 20 şi 30% sunt o mulţime de alte state.

Revenind la anunţul Finanţelor, cine a avut răbdare să caute cifre mai detaliate a avut un şoc, pentru că în administraţia publică locală sunt cu 5.000 de angajaţi în plus faţă de luna mai, iar reducerea care a produs atâta bucurie s-a făcut de la... Educaţie, unde au dispărut în jur de 12.000 de oameni, cel mai probabil din cauza reducerii numărului de elevi! Bonus, faţă de ianuarie 2021, în ciuda scăderilor anunţate în ultimele luni şi a (pseudo)blocării angajărilor, avem cu 5.000 de bugetari în plus!

De fapt, marea problemă a României o reprezintă distribuţia bugetarilor, pentru că la noi creşte continuu schema de personal din administraţie, centrală şi locală, în timp ce învăţământul, sănătatea sau serviciile sociale, care în statele cu mulţi bugetari formează grosul angajaţilor la stat, în ţara noastră sunt "cenuşăresele" sistemului.

În plus, valul de pensionări din ultima vreme, determinat de mult trâmbiţata, dar niciodată începuta reformă a pensiilor speciale, a dus la disfuncţionalităţi şi în alte sisteme-cheie în afara celor menţionate, precum justiţie sau ordine publică, care au ajuns la deficit de personal, unele sectoare fiind într-o situaţie de-a dreptul critică.

În schimb, numărul celor din administrație se majorează lună de lună, chiar dacă serviciile pe care le oferă sunt de o calitate din ce în ce mai îndoielnică, iar informatizarea sistemului, care a înghiţit până acum multe miliarde de euro şi ar fi permis reduceri sau redistribuiri de personal, a rămas tot la stadiul de "Solitaire". Iar lucrul acesta îl simte oricine pe pielea lui, atunci când interacţionează cu oamenii din administraţie, mai vechi sau mai noi. Pentru că, vorba unor clasici în viaţă, s-au pensionat, da' s-au şi angajaaat...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Dovada unei pieţe a muncii disfuncţionale

Conform Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu brut era în România, la finele primului semestru al anului, de 6.413 lei, corespunzător unui salariu mediu net de 3.977 de lei. Concret, nu mai puţin de 38% din veniturile salariale ale unui angajat din România reprezintă dări la stat, şi asta doar în primă fază, fără a lua în calcul diverse alte impozite ulterioare, cum ar fi cele pe proprietate, sau taxa pe valoarea adăugată. De inflaţia din ultima perioadă nici nu mai are rost să discutăm. De aici rezultă o primă problemă a economiei româneşti, respectiv taxarea excesivă a muncii, care nu permite consolidarea unei clase de mijloc, clasă care reprezintă "motorul" oricărei economii dezvoltate.

Un alt indicator salarial relevant pentru o economie este salariul median, care reprezintă nivelul față de care jumătate dintre salariaţi câştigă mai puţin, iar cealaltă jumătate mai mult. În România, conform unor calcule realizate de site-ul cursdeguvernare.ro, acest salariu median era, la aceeaşi dată ca mai sus (30 iunie), de circa 3.400 de lei brut, ceea ce corespunde unui salariu net de aproximativ 2.000 de lei, sumă câştigată de 55% dintre salariaţii români.

În acelaşi timp, mai puţin de 15% dintre români sunt plătiţi cu sume mai mari decât salariul mediu.

Într-o economie funcţională, diferenţa dintre cele două salarii (mediu şi median) este în general relativ mică, în favoarea salariului mediu. Inclusiv salariul minim european, adoptat recent de Parlamentul European, prevede că acesta trebuie să fie 50% din salariul mediu sau 60% din salariul median, această proporţie fiind considerată una standard. Concret, la un salariu mediu de 6.500 de lei brut ar trebui să corespundă un salariu median de 5.400 de lei brut. Or, în România, acesta este de numai 3.400 de lei brut, adică mai puţin de două treimi decât ar fi normal!

Această diferenţă uriaşă dintre salariul median şi salariul mediu este încă o dovadă că piaţa muncii din România este profund disfuncţională, iar cauzele nu pot fi decât măsurile populiste pe care le-au luat politicienii noştri de-a lungul anilor, prin creşteri din pix ale salariilor unor categorii sociale (bugetari, în special, dar nu numai), necorelate absolut deloc cu eficienţa şi productivitatea muncii. Iar asta a dus la o emigraţie excesivă şi la o criză accentuată în ţară de oameni calificaţi, situaţie care influenţează negativ din ce în ce mai mult întreaga economie românească şi se va perpetua pe termen lung, pentru că acum este foarte greu de corectat fără a genera probleme sociale majore.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Spune-mi cine-ţi sunt rechinii imobiliari, ca să-ţi spun dacă eşti tigru economic sau pisică maidaneză!

Cu cinci ani în urmă, Primăria Galaţi se muta într-un nou sediu, construit pe fundaţia unei clădiri abandonate în 1989 ("Casa aplaudacilor"), care a scos din bugetul local peste 25 milioane de lei doar până la inaugurare, pentru că ulterior au existat multe alte cheltuieli.
Acum doi ani, Universitatea "Dunărea de Jos" a cumpărat clădirea în care funcţiona "motorul tehnologic al oraşului", căzut la datorie sub "competentă" administrare politică, în condiţiile în care sectorul IT din alte oraşe a înflorit. Parcul de Soft, primul inaugurat în ţară şi tot primul falimentat, s-a transformat astfel în Facultatea de Medicină, după 6,5 milioane de lei cheltuiţi pentru clădire şi dotări, în primă fază.

În această toamnă, impozantul sediu al BCR de pe strada Brăilei a fost cumpărat de municipalitate contra sumei de 6,5 milioane de lei, fără a lua în calcul cheltuielile ce urmează să fie făcute după mutarea efectivă în fosta bancă a Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei.
La începutul acestei săptămâni, Senatul Universităţii gălăţene a aprobat deblocarea sumei de 12,5 milioane de lei pentru a începe demersurile de cumpărare a fostului sediu al Primăriei, aflat acum în proprietate privată.
Cel mai probabil, Primăria şi Universitatea chiar aveau nevoie de aceste spaţii, dar am trecut în revistă tranzacţiile, cele mai mari din ultimii ani, pentru a arăta cine sunt cei mai importanţi investitori imobiliari din Galaţi. Vorbim despre două instituţii bugetare, cu un număr de salariaţi care le situează şi printre cei mai mari angajatori ai Galaţiului.

Nici vorbă de vreun investitor privat important care să-şi facă intrarea în oraş în această perioadă. Au existat, evident, câteva preluări de imobile, dar niciuna dintre tranzacţii nu (cred că) s-a ridicat la nivelul celor patru menţionate, ele fiind mai degrabă investiţii imobiliare clasice ale unor oameni de afaceri locali care (nici ei) n-au (mai) avut curajul să se lanseze în noi businessuri la Galaţi. Ar mai fi terenul Mehid, dar acolo e clar că e vorba de un intermediar, nu de un investitor.

Şi chiar dacă drumurile de legătură cu lumea, care ne lipsesc enorm, au început să se construiască, gălăţenii s-au plictisit să le aştepte şi au tot părăsit oraşul. O simplă plimbare pe străzile principale, împânzite de anunţuri de angajare şi de spaţii scoase la vânzare/închiriere, demonstrează din plin acest lucru. Iar când singurii mari investitori imobiliari ai oraşului, aşa-zişii "rechini", sunt Primăria şi Universitatea, e clar că la nivel macro ceva scârţâie serios în economia gălăţeană, care tot aşteaptă să se transforme în tigru de 30 de ani încoace, dar miaună din ce în ce mai stins.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Bucuraţi-vă de eliminarea MCV, Schengenul vine mai încolo!

Consiliul JAI, care reuneşte miniștrii de Justiție și de Afaceri Interne din toate statele membre ale Uniunii Europene, se va întruni, în luna decembrie, pentru a decide aderarea Croaţiei, României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie.

Pe măsură ce se apropie întâlnirea, politicienii autohtoni au început s-o scalde în privinţa unui vot care să confere României statutul de ţară membră a Spaţiului Schengen, deşi în ultimele 2-3 luni au fost foarte vocali şi categorici. Cel mai probabil, veştile care circulă "pe surse" prin cancelariile occidentale nu sunt tocmai favorabile României, chiar dacă la nivel oficial optimismul alor noştri este la cote destul de înalte. Unii politicieni consideră chiar că România ar putea fi decuplată de Bulgaria şi premiată cu admiterea, în timp ce vecinii de la sud ar trebui să mai aştepte. Această variantă este însă foarte puţin probabilă, pentru că Europa ne-a tratat întotdeauna "la pachet", încă de la intrarea în Uniune, în 2007.

Avem, ce-i drept, o recomandare a Comisiei Europene (nici nu se mai ştie a câta), politicianistă până-n măduva oaselor, dar şi două state, Suedia şi Austria, care s-au alăturat între timp "duşmanului de clasă" Olanda. Situaţia este expusă sec în cel mai nou banc din spaţiul mioritic, în care este "lăudată" intensa activitate a diplomaţiei româneşti, al cărei lobby a dus la... triplarea numărului de state care nu ne vor în Schengen.

Între timp, cum orizontul liberei circulaţii se îndepărtează vizibil de România şi Bulgaria, Comisia Europeană a scos din traista cu daruri de Crăciun eliminarea MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) pentru cele două ţări, chiar dacă nici de data aceasta decizia nu este una finală. Măcar să avem şi noi o bucurie în luna cadourilor, că ni s-au lungit urechile de când aşteptăm cuminţi în banca a doua să ne bage şi pe noi în seamă premianţii Europei.

Şi-avem mare nevoie de bucuria asta mică şi platonică, pentru că iarna care vine nu se anunţă deloc uşoară, cu o criză economică pe care abia de-acum o vom simţi (scăderea puterii de cumpărare va începe să genereze şomaj cât de curând), un război la graniţă căruia nu i se întrevede un final în viitorul apropiat, la care se adaugă "reuşitele" guvernamentale ce vor ţine inflaţia la două cifre cel puţin încă un an şi vor încetini absorbţia fondurilor europene prin încăpăţânarea cu care se agaţă de pensiile speciale, cele "eliminate" în 30 de zile în fiecare campanie electorală...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cine n-are democraţia în sânge mai are de aşteptat

Primele meciuri din optimile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal s-au încheiat cu calificarea a patru dintre naţionalele de top ale lumii, care s-au impus fără drept de apel. În grupe, toate au ratat câte un meci, dar în acea fază nu exista presiunea eliminării din competiţie. Odată apărută această posibilitate, granzii şi-au scos din program "floricelele", improvizaţiile, experimentele. Iar rezultatele au fost convingătoare. Echipele adverse, cu toate că au şi ele în componenţă jucători de mare valoare, n-au mai făcut faţă şi au cedat categoric. Iar diferenţa s-a făcut exact la capitolul mentalitate. O echipă cu jucători foarte buni şi-atât nu va reuşi să învingă decât în rare situaţii o formaţie care dincolo de valoarea individuală are o tradiţie, un palmares, un "pedigree" sportiv, indiferent de investiţiile sau bazinul de talente pe care nou-veniţii le pun la bătaie. Iar demonstraţia, cel puţin în fotbal, nici nu mai trebuie făcută, este dovedită din plin de cele numai opt ţări care au câştigat titlul mondial, în aproape 100 de ani de istorie, timp în care s-au aliniat la start peste 200 de selecţionate naţionale. Granzii sunt permanent în luptă pentru trofeu, cinci dintre cei opt sunt în cursă şi de această dată şi, mai mult ca sigur, unul dintre ei va câştiga şi ediţia 2022.

Fotbalul nu este însă o excepţie, tradiţia contează în toate domeniile, de la artă (imaginaţi-vă un Leonardo din Vanuatu!) la economie (spre exemplu, în ciuda faptului că pare să poată produce orice, China n-are decât un portavion, şi ăla cumpărat de la SH). Iar unul dintre domenii este chiar democraţia, pe care societatea românească o tot invocă de 30 de ani încoace, dar pe care nu reuşeşte să o aplice decât parţial, pe ici, pe colo, pe unde nu-i deranjează pe mai-marii zilei, sau cu variante autohtone "originale", adaptate la propriile năravuri. Şi nici nu-i de mirare, pentru că întotdeauna ne-a plăcut "tătucul" (fie el domnitor luminat sau dictator sinistru), sub conducerea căruia ne puteam ascunde la bine şi la greu, iar democraţia nu ne convine decât atunci când ieşim în câştig, într-un fel sau altul. Facem legi cu "portiţe" pentru eventualii infractori, facem investiţii fără strategie, doar cu gândul la câştigurile imediate, facem politică de azi pe mâine, cât să ne punem la adăpost pe noi şi pe-ai noştri. Ei bine, toate micile golănii de genul "merge şi-aşa" ne ţin pe loc de 30 de ani şi ne vor ţine multă vreme de-acum încolo în ceea ce priveşte instaurarea unei democraţii adevărate. Exact cum se întâmplă în fotbal cu echipele fără tradiţie, care n-ajung niciodată la titlu...

viata-libera.ro

[dcp100168]

De la Viena la Budapesta, via strada Universităţii nr. 6

    Am fost ocupaţi întreaga săptămână cu discuţii despre respingerea admiterii României în Spaţiul Schengen. Trebuie spus de la bun început că tratamentul pe care Austria l-a aplicat ţării noastre a fost unul profund incorect, pentru că argumentul cu nefuncţionalitatea zonei de liberă circulaţie nu stă în picioare, în condiţiile în care a votat pentru admiterea Croaţiei. Diplomaţia românească a reacţionat corect şi raţional, prin retragerea ambasadorului de la Viena şi mesaje adresate instituţiilor europene importante. Deliciul protestelor anti-austriece a fost făcut însă de reacţiile populare. Printre acestea am regăsit oameni care n-au fost în viaţa lor mai departe de Lacu Sărat sau Amara şi s-au jurat că nu se vor duce la schi în Austria, manelişti care au promis că nu vor asculta Mozart, salariaţi care şi-au tăiat live pe Facebook cardurile la băncile austriece pe care n-aveau decât resturile ultimei chenzine, apeluri la boicotarea benzinăriilor cu acţionariat austriac din partea unor indivizi care n-au avut niciodată maşină şi câte şi mai câte. De şniţelul vienez, valsul vienez, Târgul de Crăciun de la Viena şi Concertul de Anul Nou nu-mi mai permite spaţiul să detaliez.
    În toată această campanie, uneori exagerat de diplomatică, alteori bazată pe strămoşescul "răzbunarea e arma prostului", a intrat cu picioarele, sâmbătă, PNL Galaţi, al cărui Comitet de Coordonare Județean a votat în unanimitate o rezoluţie prin care cere scoaterea UDMR de la guvernare. Liderul liberalilor gălăţeni, deputatul George Stângă, şi-a argumentat demersul prin faptul că acțiunile UDMR îi jignesc pe români, acuzând numeroase acţiuni anti-româneşti din partea partenerilor de coaliţie.
    În definitiv, sentimentele anti-orice ale românilor vor fi surclasate întotdeauna de cele anti-maghiare, aşa că actualul val popular de ură ar putea fi uşor deturnat de suprinzătoarea mişcare a gălăţenilor. Şi cum ratarea Schengenului a exacerbat reacţiile anti-europene ale românilor, iar AUR nu este totuşi o opţiune pentru o mare parte a electoratului, aripa cu vederi naţionaliste din PNL ar putea atrage o mulţime de nemulţumiţi, pentru care problemele economice contează mai puţin decât sentimentele. Iar alegerile multiple din 2024 nu sunt deloc departe.
    În plus, liderul liberalilor gălăţeni vizează de multă vreme un fotoliu ministerial, iar o eventuală reuşită în scoaterea de la guvernare a UDMR ar lăsa libere portofoliile de la Mediu (exact poziţia pe care o are în vedere George Stângă de ani buni) şi Sport (post compatibil cu studiile deputatului de Galaţi).
    Dacă iniţiativa lui Stângă nu va fi câştigătoare, pierderea de imagine a PNL nu va fi foarte mare, pentru că se va pune totul în cârca filialei gălăţene, a cărei influenţă la nivel naţional este minoră. Dacă însă va avea succes, cota lui Stângă va creşte spectaculos, iar mult-doritul post de ministru nu va mai fi un vis atât de îndepărtat.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Să fim nu numai mai buni, ci şi mai sănătoşi!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, prezent săptămâna trecută la Galaţi, ne-a tuflit visul de a avea un nou (corp de) spital la standarde moderne, motivând că proiectul gălăţean nu se află pe lista celor 49 aprobată de Comisia Europeană în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din care oricum nu vor primi finanţare decât jumătate.

Anunţat cu surle şi trâmbiţe în ultimul an de autorităţile judeţene, noul spital rămâne astfel la stadiul de intenţie, pentru că soluţia ministerială, de a apela la un împrumut la Banca Europeană de Investiţii (BEI), nu este una realistă nici în condiţiile unor dobânzi preferenţiale sau ale unor garanţii guvernamentale, pentru că 180-200 de milioane de euro reprezintă o sumă mult prea mare şi pentru bugetul unui judeţ mai bogat. De altfel, investiţia de la Galaţi ar fi consumat mai bine de 10% din întreaga sumă alocată Sănătăţii prin PNRR. Iar trimiterea directă la BEI, deşi există şi alte fonduri europene în afară de PNRR, precum şi diverse resurse guvernamentale echivalează cu un refuz categoric al Bucureştiului de a finanţa construirea unui spital nou la Galaţi. 

De fapt, "aventura" construirii unui spital modern la Galaţi a început acum vreo 15 ani, cu discuţiile despre de-acum faimosul spital regional din cartierul Cantemir, despre care autorităţile judeţene de atunci spuneau că va avea 800-1.000 de paturi şi va începe să fie construit în 2009. Vremea a trecut, fiecare guvern a făcut şi a desfăcut listele, care cuprindeau iniţial opt spitale, apoi 15, după aceea 6, reduse la 5, apoi la 3 şi tot aşa... până în anul 2020, înainte de alegeri, când ni s-a spus ba că proiectul a ajuns deja la Bruxelles pentru aprobare, ba că se doreşte finanţarea printr-un utopic parteneriat public-privat, dar, de fapt, a fost îngropat definitiv. 

După alegeri, am luat-o de la capăt cu proiectul, redus ca dimensiune la jumătate, deşi între timp s-au vehiculat în zonă şi alte câteva spitale mai mici, municipale sau pe diverse specialităţi, rămase şi ele tot la stadiul de idee.

BEI-ul lui Rafila ne-a făcut însă praf toate speranţele, aşa că nu ne rămâne decât să cârpim ceea ce avem, să încercăm să aducem doctori şi echipamente, să mai distrugem din nosocomiale şi să dăm câte o mână de var, pentru că un spital nou la Galaţi a devenit deja un vis prea îndepărtat. Iar de Crăciun, ideal ar fi să fim nu numai mai buni, ci şi mai sănătoşi, dacă de spitale tot n-avem parte!

viata-libera.ro

[dcp100168]

S-avem parte!

La început de an nou, toată lumea se sparge-n rezoluţii. Aşa se cheamă mai nou, în "romgleză", clasica dorinţă de la miezul nopţii, sens pe care "rezoluţie" nu îl are în limba română. Cel mai apropiat înţeles de cel englezesc este cel de hotărâre luată în urma unor dezbateri colective. Aşa că, pentru a fi în trend, voi enumera câteva rezoluţii ale Galaţiului, care sunt convins că ar avea acceptul tuturor locuitorilor.

Îmi doresc, aşadar, s-avem parte în 2023 de tot ceea ce ne-au promis primarul, preşedintele CJ şi, în general, politicienii de la putere că vor face anul acesta. Şi, evident, nu trebuie uitate multele angajamente mai vechi, unele amânate de la an la an, altele sine die. Dar hai să le spunem pe nume!

Mai întâi, câteva din investițiile programate să se încheie în 2022 sau chiar mai înainte: Drumul de Centură, Muzeul de Arte Vizuale, drumul expres Galaţi - Brăila, sistemul de management al deșeurilor de la Valea Mărului, podul peste Dunăre, investitori în Parcul Industrial, parcări subterane şi supraetajate în locul garajelor, Casa Cuza, Casa Colecţiilor, sera de plante exotice de la Muzeul de Ştiinţele Naturii, renovarea tuturor şcolilor din oraş, Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele, parcul de la Uzina de Apă, sala de spectacole a Centrului Cultural, plantări de copaci care să nu se mai usuce, modernizarea Parcului Carol (CFR) şi a celui de la Turnul TV, revenirea producătorilor în pieţe în locul samsarilor, modernizarea Văii Ţiglinei...

La capitolul "o să", lista este şi mai lungă, aşa că am făcut câteva "selecţii": reabilitarea Falezei, modernizarea bulevardului Coşbuc, Centura ocolitoare a Galaţiului, drumul prin Curtea Poliţiei de Frontieră, aeroportul de la Braniştea, drumul expres Galaţi - Călăraşi, modernizarea DN 25 Galați-Tecuci, tramvaie şi autobuze electrice, piste de biciclete în judeţ, spital refăcut la Tecuci, corp nou la Spitalul Judeţean, spital municipal, poduri noi peste Siret, funcționarea zonei metropolitane Galaţi - Brăila, trenuri cu mers cadenţat, drumuri expres spre Constanţa, Buzău şi Focşani...

Poate par cam multe dorinţe pentru un singur an, dar sunt cu siguranţă puţine dacă ţinem cont că unele sunt reportate de când lumea şi pământul.

Şi mai e ceva ce-mi doresc. Aş vrea ca aleşii noştri să nu ne mai amăgească cu zeci de promisiuni sforăitoare pe care-au început să nu le mai creadă nici copiii şi să se apuce... să facă. Şi nu numai proiecte fără surse de finanţare! De fapt şi de drept, cred că de asta mi-aş dori cel mai mult s-avem parte în noul an. Dar, recunosc, e o "rezoluţie" tare greu de îndeplinit, pentru că 2024 va fi un an cu multe, multe alegeri, aşa că poporul trebuie minţ... ăăă... convins.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Bogaţii lumii vor să dea bani săracilor, politicienii se opun!

Forumul Economic Mondial, care s-a desfăşurat săptămâna asta în staţiunea elveţiană Davos, a avut ca principale teme de dezbatere încetinirea creşterii economiei globale, provocările de mediu pentru climă, hrană şi energie, sănătatea în perspectiva unei viitoare pandemii, locurile de muncă ale zilei de mâine, viitorul digital al omenirii şi, evident, războiul din Ucraina. Ca de obicei, agenda reuniunii a fost una generoasă, însă discuţiile, în mare parte sterile, nu s-au materializat în acţiuni concrete, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, la toate cele peste 50 de ediţii ale forumului.

O idee a ieşit însă în evidenţă pregnant, în chiar primele zile ale întâlnirii elitei mondiale de anul acesta. Foarte concret, peste 200 de miliardari din întreaga lume au solicitat, printr-o scrisoare deschisă către guvernele tuturor ţărilor, să fie... taxaţi suplimentar, chiar acum! Superbogaţii au cerut introducerea de urgenţă a unor noi impozite pe avere, pentru a strânge bani din care să fie ajutaţi cei săraci.

Deşi pare stranie la prima vedere, generozitatea miliardarilor are un substrat extrem de practic. Mai precis, bogaţii lumii sunt conştienţi că nu pot face şi mai mulţi bani decât în societăţi democratice. Or, în condiţiile în care inegalităţile sociale se adâncesc pe zi ce trece (1% din populaţie a acumulat 63% din bogăţiile produse în lume în anii 2020 şi 2021), pericolele de transformare a democraţiilor capitaliste în regimuri extremiste, populiste, militariste sau dictatoriale sunt din ce în ce mai mari, iar cei bogaţi se pot trezi peste noapte fără întreaga avere. Acestea fiind datele problemei, nu mai bine dai nişte bani (puţini) în plus pentru a ţi-i pune pe ceilalţi (mulţi) la adăpost? Spre exemplu, calculele unor experţi arată că o taxă de numai 5% pe averea superbogaţilor ar scoate din sărăcie două miliarde de oameni şi ar putea finanţa un program de combatere a foametei pe întreg globul.

Pare logic raţionamentul bogaţilor, nu-i aşa? Numai că politicienii s-ar putea să nu fie de acord, pentru că, din banii ăştia 5% pe care bogaţii lumii sunt dispuşi să-i sacrifice, lor nu le-ar reveni nimic, pe când, dacă se menţine actualul status-quo, ar putea avea parte de ceva "firimituri", 1% să zicem, ceea ce înseamnă enorm pentru orice clasă politică de oriunde din lume. Astfel, e destul de logică şi opoziţia politicienilor, aşa că "meciul" se va juca între ei şi miliardari, iar săracii vor fi, ca de obicei, spectatori. Rămâne de văzut până când, pentru că vor fi din ce în ce mai dese situaţiile în care mămăliga va exploda înainte de fluierul de final al jocului...

viata-libera.ro

[dcp100168]

www anunţă wwIII

La aproape un an de la declanşare, războiul ruso-ucrainean este foarte departe de un sfârşit previzibil. Lipsiţi de armament greu şi de mare precizie, pe care statele occidentale se codesc să-l furnizeze sau îl livrează cu ţârâita, ucrainenii par să nu mai reuşească să facă progrese în ofensiva pe care au început-o în forţă astă-toamnă. Mai mult, cele mai aprige lupte din ultima vreme au dat impresia că ruşii sunt cei care câştigă teren, chiar dacă au reuşit acest lucru cu preţul unor pierderi uriaşe, atât în oameni, cât şi în tehnică militară. Cum uciderea zecilor de mii de recruţi pe care Putin îi trimite neantrenaţi direct în linia întâi nu pare să reprezinte o problemă pentru Moscova, războiul a intrat într-un status-quo mortal, pe care deocamdată nu se ştie cine, ce şi cum îl poate destabiliza.

În aşteptarea unui deznodământ, în lume au început să se agite spiritele din ce în ce mai tare. Israelienii şi iranienii îşi bagă aproape zilnic nasul în curtea celuilalt, China aruncă săgeţi taiwaneze mai tăioase ca niciodată către America, Grecia şi Turcia se au ca şoarecele cu pisica, Balcanii de Vest continuă să fie butoiul cu pulbere al continentului, iar coeziunea NATO şi a Uniunii Europene pare să scârţâie serios.

Drept urmare, multe voci, unele autorizate, altele trase pe linie moartă, dar încă ascultate, anunţă un iminent prăpăd. Un general american prevesteşte un război cu China până în 2025, ruşii îşi caută aliaţi prin Africa, bugetele pentru înarmare cresc într-un ritm ameţitor în majoritatea ţărilor lumii (mai puţin în cele care au de plătit pensii speciale!), Croaţia se alătură Ungariei şi Austriei în declaraţii proruse, Erdogan îl laudă pe Putin şi blochează extinderea NATO, guvernele şi marile corporaţii sunt în căutare disperată de materii prime rare (pe care, apropo, zona de conflict din Ucraina le are din plin), ministrul italian al Apărării anunţă al treilea război mondial - wwIII - în cazul în care ruşii ar cuceri Kievul şi multe, multe ştiri asemănătoare, unele mai alarmiste decât altele.

Lumea fierbe, e clar, şi e gata-gata să dea în clocot, aşa că, oricât de optimist ai fi, tot te trece un fior rece când încerci să pui cap la cap informaţiile care te asaltează din toate părţile www-ului. Colac peste pupăză, ceasul Apocalipsei a fost "fixat" recent la doar 90 de secunde de miezul nopţii, prag echivalent cu dispariţia omenirii. Am "câştigat", aşadar, 10 secunde într-un singur an şi 30 de secunde faţă de 2018, iar progresia în acest caz nu este deloc aritmetică, deşi ar fi extrem de periculos şi aşa. Tic-tac...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Şi corupţia ucide, nu numai natura dezlănţuită

Cutremurele devastatoare din Turcia au scos din nou la iveală un adevăr de care ne lovim periodic, chiar dacă de foarte multe ori încercăm să-l ascundem sub preş: corupţia ucide! Din când în când, se mai scandează lozinca asta, la manifestaţiile populare împotriva puterii politice, dar în cele din urmă nu se întâmplă nimic, iar "sistemul" merge netulburat înainte.

Revenind la Turcia, dincolo de natura dezlănţuită, împotriva căreia nu ai ce face, zeci de mii de clădiri au fost distruse şi mii de vieţi au fost pierdute din cauza corupţiei. Concret, autorităţile din Turcia dau periodic "amnistii" pentru noile construcţii, certificând astfel o mulţime de clădiri care nu respectă normele antiseismice în vigoare. Iar acest lucru a fost demonstrat cu vârf şi îndesat la cutremurele recente, când în zona afectată au căzut mii de clădiri noi.

Din păcate, astfel de lucruri se întâmplă frecvent şi în România. Este de notorietate celebra "intrare în legalitate", care s-a practicat inclusiv în Galaţi până acum ceva ani. Cine ştie ce "orori" edilitare au primit girul autorităţilor în schimbul unei taxe simbolice, asta ca să nu mai punem la socoteală construcţiile avizate prin "clasica" şpagă.

În aceste condiţii, ce ne aşteaptă la un viitor cutremur este de coşmar. Mai ales că, dincolo de "metodele" de mai sus, funcţionează cu mare succes şi cea a închisului ochilor la "open space"-ul vecinului de la parter, care a distrus, cel mai probabil, şi structura de rezistenţă a clădirii, inclusiv în blocurile cu aprobări obţinute iniţial pe bune.

Galaţiul este într-o zonă seismică, acest lucru este de necontestat. Cum de necontestat este şi faptul că vom fi printre cele mai afectate zone, alături de Buzău, Prahova şi Bucureşti, în cazul unui seism major în zona Vrancea, care se va produce cu siguranţă într-unul din următorii 15-20 de ani. Estimările Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă indică peste 350.000 de clădiri rezidenţiale distruse în ţară, din care circa 37.000 în judeţul Galaţi. Aceeaşi sursă estimează numărul victimelor (morţi şi grav răniţi) la peste 45.000. Nu mai sunt defalcări pe judeţe de data aceasta, dar este uşor de extrapolat, rezultatul fiind unul catastrofal: circa 5.000 de gălăţeni vor cădea victime ale unui cutremur cu magnitudine peste 7,4 (similar celui din 1977 sau mai puternic). Iar o bună parte dintre aceştia nu vor fi victime ale naturii dezlănţuite, ci ale corupţiei care a cangrenat întreaga societate românească şi pe care o tolerăm pentru că nu ne afectează direct. Iar când se va întâmpla asta, va fi din păcate prea târziu...

viata-libera.ro

[dcp100168]

Gaura neagră care înghite contribuţiile de pensie ale românilor

Continuă în aceste zile discuţiile pentru "eliminarea" pensiilor speciale, discuţii începute acum nici nu se mai ştie câţi ani şi încheiate întotdeauna fără rezultat. De data asta, însă, se va ajunge cel mai probabil la o formulă de ajustare (nu de eliminare), pentru că de acest lucru depinde deblocarea unei tranşe importante de bani europeni.

În context, o altă discuţie interesantă mi se pare cea a cuantumului contribuţiilor pe care un salariat trebuie să le vireze de-a lungul carierei profesionale pentru a putea beneficia de pensie. Dacă luăm în calcul cifrele actuale (35 de ani de muncă, o contribuţie de 25% din salariu şi o pensie medie de 40% din salariul mediu - 1.739 lei/4.398 lei), ar rezulta că această sumă se ridică la 8,75 salarii anuale, adică echivalentul a circa 22 de ani de pensie. Astfel, pentru a-şi "mânca" toată contribuţia virată (fără a pune la socoteală dobânzile pentru cei 35 de ani), un pensionar ar trebui să trăiască 87 de ani, situaţie absurdă în condiţiile în care speranţa de viaţă în România este de 74 de ani (şi de numai 70 de ani pentru bărbaţi). În concluzie, un român primeşte pensie doar nouă ani (numai cinci ani, în cazul bărbaţilor), deşi a contribuit pentru 22 de ani, adică mai mult decât DUBLU! Cu aceste cifre pe masă, rezultă că, la actuala speranţă de viaţă, contribuţia pentru pensie ar trebui să poată fi redusă de la 25% până la circa 10% din salariu (că doar avem cele mai mari taxe pe muncă din Europa).

Dintr-un alt punct de vedere, preferat în calcule de către stat, în care considerăm solidaritatea, nu contribuţiile personale, drept metodă de acordare a pensiei, avem 4,7 milioane de pensionari şi ne-ar trebui 11,7 milioane de salariaţi care să-i poată susţine (tot cu pensie de 40% din salariu), în condiţiile în care România are doar 5,7 milioane de angajaţi - nici JUMĂTATE din necesar. Deficitul este unul uriaş şi evident nesustenabil, iar bugetul asigurărilor sociale este de ani buni completat de la bugetul de stat.

Căutând cauzele diferenţelor dintre cele două "matematici", începe "dansul"! Vom descoperi că avem sute de mii de "speciali", ale căror pensii nu depind de contribuţii, ci sunt plătite "din burtă", sau că pensionarea la 65 de ani e doar pentru "fraieri", în timp ce pentru alte sute de mii de "speciali" scade până la 45 de ani, astfel că vârsta medie de pensionare este, de fapt, 57 de ani. Şi tot aşa, cu excepţie după excepţie (şi sunt zeci, poate chiar sute de astfel de legi, pentru o mulţime de categorii de salariaţi), "nespecialii" ajung să plătească DUBLU şi să beneficieze de JUMĂTATE. Curat "special", monşer!

viata-libera.ro

 

[dcp100168]

Au chansă... înjurăm până-n fund la taxatoare

Acum câţiva ani, într-un concediu în străinătate, am luat o noapte de cazare într-un hotel de tranzit din apropierea unui aeroport. Am trecut de uşa de la intrare cu un cod primit prin telefon, apoi am aşteptat câteva minute la recepţie, unde nu era nimeni. Până la urmă, am văzut indicaţiile de pe monitoarele din jur, aşa că mi-am găsit camera, tot cu intrare pe bază de cod telefonic, şi am reuşit să selectez şi varianta de mic dejun preferată. Am găsit dimineaţă pachetul cu mâncare în faţa uşii, am rătăcit o vreme pe holuri (stabilimentul era ca o cazemată uriaşă, cu camere şi culoare de zeci de metri dispuse simetric), dar în cele din urmă am găsit ieşirea şi am prins şi avionul. N-am întâlnit în cele 12 ore de stat în hotel nici picior de om, cu excepţia câtorva turişti, mulţi la fel de dezorientaţi ca mine.

Mi-am adus aminte de întâmplarea asta când a început scandalul caselor de marcat self service de la Auchan, cu discuţii interminabile despre angajaţii care vor fi obligaţi să se recalifice şi despre cât de mult vor munci clienţii ca să-şi scaneze singuri produsele. Vorbim, practic, de un sistem implementat în "decadentul" Occident de zeci de ani şi care la noi este întâmpinat cu ostilitate extremă (apropo, prin Vest a apărut deja scanarea automată a produselor direct la punerea în coş!).

La fel au fost întâmpinate în România, la rândul lor, o mulţime de alte soluţii inovative, care astăzi ni se par normale, cum ar fi alimentarea la benzinărie, plata cu cardul şi cea online, spălarea maşinilor la staţiile self-service, autotaxarea în mjloacele de transport. Sau aşa cum au dispărut, în vremuri de care abia ne mai aducem aminte sau despre care doar am citit prin cărţi, meserii ca sacagiu, lampagiu, spălătoreasă, vânzător de bilete în autobuz (vă mai amintiţi folcloricul "daţi din mână-n mână, până-n fund la taxatoare"?), telefonistă, dactilografă, vânzător stradal de suc şi îngheţată şi multe, multe altele.

E drept că tot scandalul de la Auchan putea fi uşor evitat prin instituirea unei perioade de tranziţie, însă la grăbirea lucrurilor a contribuit din plin şi "mâna de ajutor" oferită de guvernanţi prin mărirea permanentă din pix a salariului minim, care a forţat firmele să căute rapid soluţii tehnologice moderne pentru înlocuirea angajaţilor slab calificaţi, a căror plusvaloare nu mai poate fi acoperită după creşterea costurilor cu forţa de muncă.

Dacă totuşi trebuie înjurat cineva, cred că merită mai multă "atenţie" promisiunile fără acoperire ale politicienilor, achitările pe bandă din justiţie, tergiversarea eliminării pensiilor speciale, inflaţia încurajată de la centru, birocraţia incredibilă din unele instituţii sau viteza de melc a lucrărilor de infrastructură. Iar dacă trebuie înjurati musai cei de la Auchan, un motiv mult mai bun este faptul că nu şi-au închis magazinele din Rusia după izbucnirea războiului...

[dcp100168]

Ceapa mă-sii de treabă!

Statisticienii neamului (prost era să zic, deşi nu la neam mi-era gândul) tocmai au anunţat că inflaţia din februarie (15,5%) a depăşit-o pe cea din ianuarie (15,1%), în ciuda pronosticurilor economiştilor, care anunţau scăderea creşterii preţurilor încă de la sfârşitul anului trecut. Inclusiv Banca Naţională ne-a dat asigurări că inflaţia va înmuguri la o singură cifră încă din această toamnă, cu nouă luni mai devreme decât previziunile anterioare.

În ciuda optimiştilor victorieni, însă, socoteala de-acasă sau de la birou nu se potriveşte deloc cu cea din târg. Şi mai ales cu cea din rafturile supermarketurilor, unde prețurile alimentelor s-au umflat în februarie cu 22%, fiind unul dintre "motoarele" inflaţiei, iar "vedetele" lunii au fost zahărul, untul, cartofii, ouăle, brânza și laptele.

Să nu cumva să ziceţi ceva despre ceapa aia de 6-8 lei, că doar ne-a explicat nea Petrică acum vreo zece zile că el nici n-a simţit majorările de preţuri la alimente. Acum, na, dacă n-aş face piaţa destul de des, l-aş cam crede, că e om bătrân, sigur mănâncă mai puţin şi probabil uită des de la mână pân' la gură. Plus că ştie agricultură de pe vremea când în România se făcea porumbul ca stâlpul de telegraf (de rar, nu de înalt, nu săriţi pe mine dacă n-aţi prins bancurile comuniste) şi când alimentaţia ştiinţifică a poporului, "Biafra style", era literă de lege, că de-aia şi aveau lifturile de patru persoane limită de 320 de kilograme, fix 80 pe cap de vită furajată cu "adidaşi" de porc şi gheare de găină centenară.

Başca, "specialiştii" zilei de prin ministere (ăia peste 200 de secretari de stat care se învârt de colo-colo, pentru că se "pricep" şi la agricultură, şi la transporturi, şi la armament, şi la finanţe, ba chiar şi la turism, prin ţările calde şi ceva mai exotice, evident) ne explică docţi că triplarea preţului cepei a fost determinată de faptul că fermierii români n-au spaţii de depozitare şi marfa din marketuri vine din import. Pe înţelesul tuturor, spaţiile cu pricina au existat până acum, că doar de-aia n-a crescut preţul cepei în anii din urmă, dar femierii cei răi şi le-au demolat numai aşa de-ai dracu', ca să nu ne mai pută nouă gura a ceapă la viitoarele pupături electorale. Şi nici să ne lăcrimeze ochii la vederea dezastrului lăsat în urmă de politruci.

În market, laptele a luat-o totuşi uşor la vale, după ce s-a brânzit pierzând vremea degeaba prin rafturi, pentru că patronii din faimosul lanţ de aprovizionare cu (prea) mulţi intermediari şi samsari au început să bage la bibilică din mers cum stă treaba cu puterea de cumpărare şi economia de piaţă, chestii pe care ar fi trebuit să le ştie pe de rost când s-au băgat în afaceri ca musca-n lapte. Da' cică nu trebuie să mă enervez, că-mi creşte tensiunea şi-au dispărut medicamentele ieftine din farmacii. Ceapa mă-sii de treabă!

viata-libera.ro

[dcp100168]

Este sau nu o soluţie finanţarea sportului profesionist din bani publici?

Înfrângerea din weekend a fotbaliştilor de la Oţelul, eşecul echipei de volei masculin în finala "Cupei României" şi cel al formaţiei feminine de handbal în cândva tradiţionalul derby cu Brăila au readus în prim-plan finanţarea sportului de performanţă din bani publici. Este sau nu aceasta o soluţie?

Din punctul de vedere al spectatorilor, faptul că grupările din oraş primesc bani de la Primărie pare în momentul de faţă singura variantă prin care pot vedea pe viu meciuri de o calitate cel puţin decentă. Este destul de clar că, acum, echipele gălăţene pot face faţă unei competiţii naţionale doar cu ajutorul unor jucători străini, aduşi, de regulă, pe salarii mult mai mari decât cele ale românilor. Cu toate acestea, există posibilitatea, din ce în ce mai des întâlnită, ca bugetul alocat să nu permită transferul unor sportivi cu adevărat valoroşi, ci numai al unor mercenari, aflaţi în căutarea unui angajament bine plătit. Iar ca exemplu putem da echipa de hochei, unde combinata ruso-ucraineană pare departe de nivelul de joc al celor mai bune patru echipe din ţară. Cam la fel, nucleul sârbo-american al echipei de baschet masculin n-a reuşit să se califice între primele zece formaţii din ţară. La handbal fete, s-a renunţat la "straniere" în ultima vreme, iar rezultatele sunt dezastruoase. Tot fără jucătoare străine şi tot pe ultimul loc al clasamentului se află şi echipa de fotbal fete. Nici la rugby, situaţia din clasament nu e mult mai bună, în timp ce echipele de volei feminin şi handbal masculin, care se bazează în mare parte doar pe jucători gălăţeni, se zbat în ligile inferioare.

Fac excepţie de la regula mediocrităţii doar două echipe, cea de volei masculin şi cea de futsal, aflate permanent în lupta pentru titlu în ultimii ani, dar ambele beneficiază şi de o importantă finanţare privată. Şi, privind puţin peste gardul altora (din ţară, pentru că în străinătate nici măcar nu există conceptul de sport profesionist pe bani publici), se pare că asta e soluţia optimă. Practic, ar trebui să fie sprijinite cu bani publici doar echipele care demonstrează MAI ÎNTÂI că pot face performanţă sau se pot menţine pe cont propriu cel puţin la un nivel decent din punct de vedere sportiv.

Ar mai exista varianta de a fi finanţate doar cluburile de copii şi juniori, dar şi aici ar fi nevoie de transferul unor conducători profesionişti, pentru că şcolile bazate pe experienţa unor foşti mari sportivi, care n-au neapărat şi calităţi manageriale, n-au produs mai nimic de cel puţin zece ani.

Una peste alta, în lipsa unor manageri sportivi de calibru (iar asta este o meserie foarte diferită de cea de lipitor de afişe), exemplele din ultimii ani demonstrează că aruncăm banii în vânt.

viata-libera.ro