dcp100168 Posted March 1, 2008 Posted March 1, 2008 Depozit de cereale, în flăcăriFlăcări până la cer la Tecuci. Depozitul a ars ca o torţă din cauza neglijenţei unui muncitor care lucra la dezafectarea halei şi tăia o ţeava cu autogenul. Omul a scăpat teafăr. Localnicii din zona depozitului care se află la periferia oraşului au observat fumul gros şi au chemat imediat pompierii. Aceştia au intervenit cu cinci autospeciale şi au luptat cu flăcările mai bine de patru ore. Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza vântului extrem de puternic. Acoperişul de 2500 de metri pătraţi a fost în întregime distrus. Pagubele se ridică la 30.000 de lei.
Relu Posted March 1, 2008 Posted March 1, 2008 În spatele neglijenţei muncitorului sunt convins că se află o serie de deficienţe de organizare a angajatorului :evil:
alfi48 Posted March 3, 2008 Posted March 3, 2008 Este ciudat ca s-a intamplat asa ceva,pt ca eu lucrez la o firma de depozitare cereale Cargill ,dar pot sa spun ca masurile organizatorice pentru angajati ca si pentru antreprenori sunt draconice.Nu se lucreaza cu foc deschis,aceasta fiind ultima solutie ,totul se face numai pe baza de permis,si supravegheat.La locul de munca unde se lucreaza cu foc deschis ,se afla totdeauna mijloace de stins incendiul ca si un supervisor.V-as ramane indatorat,daca ati spune si care anume depozit de cereale a luat foc si daca se aflau produse in el!
dcp100168 Posted March 3, 2008 Author Posted March 3, 2008 Pompierii nu au oferit detalii despre numele societăţii, dar dacă sunteţi în domeniu poate vă spune ceva filmuleţul de pe Realitateahttp://www.realitatea.net/martor_ocular.html?main=62946#
Recommended Posts