Povestea unei mari actriţe - Gina Patrichi

[dcp100168]

Povestea unei mari actriţe, care a debutat pe scena Dramaticului gălăţean

A fost odată...

Gina Patrichi, o perfectionista a scenei

Pe 18 martie 1994 se stingea la Bucuresti actrita Gina Patrichi. Din 8 martie 1936, ziua nasterii sale, trecusera doar 58 de ani. Intr-unul din ultimele interviuri pe care le daduse, realizat de Lucia Hossu-Longin, actrita citase una din ultimele replici ale Corinei, eroina din piesa lui Mihail Sebastian "Jocul de-a vacanta", rol pe care il jucase la inceputuri: "Poate ca nici n-am fost altceva decat o fata dintr-o carte, din cartea pe care o citesti.. . Poate ca, intr-adevar, totul n-a fost decat o parere, o gluma, un joc..."

Multi dintre noi o vazusera pe scena, in Romania de dinainte si de dupa 1989, altii doar in filmele difuzate la televizor sau la cinema. Semnificatia numelui ei in teatru si in cultura romana postbelica in general nu este straina nici unui coleg de breasla, nici unui amator de teatru si film. Portretul actritei in posteritate nu difera prin nimic de portretul pe care ea insasi si l-a facut in timpul vietii. Dupa disparitie, memoria n-a accentuat, dar nici n-a estompat vreuna din multele calitati ale actritei. A pastrat-o asa cum fusese pe scena: rafinata, reflexiva, deschisa, dornica sa nu lase neatinsa nici o coarda a personajului.

"Demonstrativ si fascinant"

Dupa 1990, cand Teatrul Bulandra a putut sa faca turnee, "Hamletul" montat de Alexandru Tocilescu, cu Ion Caramitru in rolul principal, a ramas fara Gertrude. Gina Patrichi a inlocuit-o pe Ileana Predescu si a jucat la Royal National Theatre, Londra, apoi la Dublin si Paris. A facut o Gertrude cu-adevarat shakespeariana: sofisticata, plurivalenta, dramatica. Cu cativa ani in urma intruchipase o alta regina shakespeareina, pe Cleopatra, pe scena Teatrului National din Cluj, in regia lui Mihai Maniutiu. Criticii, dar si Mihai Patrichi, fratele actritei, autor al volumului "Gina Patrichi: clipe de viata", au auzit in acest rol un cantec de lebada.

Palmaresul actritei inclusese deja mai multe regine, de care se apropiase cu aceiasi pasi cautatori: "Ma straduiesc sa-mi gasesc momentul meu de adevar, mi-l contrazic adeseori si, atunci, fireste ca nu prea pot sa am certitudini. (...) Eu am orgoliul meseriei mele: acela de a transforma un adevar improbabil intr-un neadevar posibil. Traiesc unele momente pana la paroxism, pana la starile pe care fapturile echilibrate le vad doar in vis. Pentru a obtine asemenea strafulgerari, trebuie ca tot restul de adevar sa fie saturat de semnificatii, trebuie practicata o mare economie de mijloace - pentru ca momentul de explozie sa fie demonstrativ si fascinant in acelasi timp."

Fugind de inchistarea in formula, necrezand in tehnica lipsita de intuitie, Gina Patrichi jucase roluri de compozitie din cele mai diverse, descoperind si exploatand resurse spirituale, fugind, de fapt, de posibilitatea de a fi un executant: "Actorul deprins sa primeasca ordine pe care le executa orbeste, (...) care preia intonatii, si nu intentii, se situeaza sub nivelul unui meserias oarecare, caci el accepta din lenevie ori comoditate sa devina din subiect, obiect."

Demonstrase in fapt aceasta credinta in 1984, cand coregrafa Miriam Raducanu montase la Teatrul Bulandra un colaj de texte si de momente coregrafice care avea nevoie de un interpret flexibil, aproape de improvizatie si departe de cea mai vaga urma de rutina. Il gasise tot in persoana Ginei Patrichi. Cum reusise actrita sa construiasca mai multe voci intr-un singur spectacol, intitulat "O lume pe scena"? Datorita deschiderii, dorintei de a explora si de a descoperi: "In meseria noastra, daca nu esti in stare sa o iei mereu de la capat, esti pierdut. Incerc, pe cat se poate, sa alerg spre o noua tinerete... in teatru. Sper sa o gasesc, pentru ca, in unele cazuri - spun eu - niciodata nu-i prea tarziu. Si pentru ca nimeni, niciodata, nu este, nu poate fi, pe de-a-ntregul adult!"

Teatru si film

In cautarea perfectiunii, jucase in montari scenice ramase in istoria teatrului romanesc: "Iulius Cezar", montat de Andrei Serban, "Elisabeta I" de Foster si "Victimele datoriei", in regia lui Liviu Ciulei, "Priveste inapoi cu manie" de J. Osborne, spectacol semnat de Andrei Blaier, "Comedie pe intuneric" de Peter Scheffer, regizat de Valeriu Moisescu, "O dimineata pierduta", spectacol al Catalinei Buzoianu, dupa romanul Gabrielei Adamesteanu. Fusese Arkadina din "Pecarusul" lui Cehov, avandu-l la partener pe Victor Rebengiuc.

In film debutase in 1965, cu rolul Rozei Ianosi din "Padurea spanzuratilor", opera castigatoare a lui Liviu Ciulei. Timp de 20 de ani intruchipase personaje diverse pe peliculele a mai mult de 20 de filme: "Trecatoarele iubiri", "Nemuritorii", "Dincolo de nisipuri", "Proba de microfon", "Morometii" etc. Cat priveste diferentele dintre actorul de teatru si actorul de film, Gina Patrichi medita, ca si alti slujitori ai Thaliei, astfel: "(...) filmul este mai categoric. Intri in cadru numai atunci cand personajul tau are ceva de comunicat, in timp ce pe scena eu pot sa stau nemiscata o jumatate de ora, existand totusi.(...) Este o munca de elaborare infinit mai mare. Scena ofera consumului meu launtric un confort de creatie pe care filmul nu-l poate realiza niciodata." In salonul locuintei de la Bucuresti gazduise adesea adevarate seri de cinema, exprimandu-si admiratia pentru Giulietta Masina si Charlotte Rampling, Jack Nicholson si Robert de Niro.

Nora si Mita Baston

Mergand inapoi de firul cronologic al carierei sale, ajungem la rolurile inceputului, cele ce au urmat dupa debutul de pe scena Teatrului din Galati. In vara lui 1956, Gina Patrichi era o fosta studenta. In ciuda protectiei si increderii profesoarei sale, Aura Buzescu, fusese exmatriculata dupa 3 ani la Institutul de Teatru si Cinematografie "Ion Luca Caragiale", la care fusese admisa cand avea... 16 ani. Dar fostii colegi si regizorul Valeriu Moisescu o cautasera apoi pe plaja ca sa-i ofere un rol, caci numai ea era facuta pentru a juca pe eleva din piesa romatica in care a si debutat.

Urmasera, in ritm sustinut, mai mule partituri de consacrare: Varvara din "Furtuna" lui Ostrovski, hangita din piesa cu acest nume de Goldoni, Iulisca din "Mireasa desculta" de Suto Andras. Cand i-a dat viata atat de nuantat Norei, personjul lui Ibsen, avea... 23 de ani. A fost inceputul carierei ei de exceptionala interpreta a lui Ibsen. Iar publicul, a carui reactie era vitala pentru actrita, s-a lasat hipnotizat de multe alte roluri: Corina din "Jocul de-a vacanta", piesa lui Mihail Sebastian, montata de Valeriu Moisescu la Bulandra, Kitty Duval din "Clipe de viata", de Willian Saroyan, in regia lui Liviu Ciulei, sau Mita Baston din "D-ale carnavalului" de Ion Luca Caragiale, interpretata alaturi de un Nae Girimea, jucat de Octavian Cotescu, intr-un spectacol semnat de Lucian Pintilie.

Dotata cu un ascutit simt auto-critic, interpreta evitase manierismul, descoperind intotdeauna alte posibilitati de a intruchipa un personaj, folosindu-si personalitatea in functie de partitura.

Generatiei care nu cunoscuse televizorul, mirajul scenei, "fluidul nevazut al rampei" in anii '50, povesteste Mihai Patrichi in volumul mai sus mentionat, vazuse la lucru actori precum George Vraca, George Calboreanu, Lucia Sturdza Bulandra, Sonia Cluceru, Irina Rachiteanu, Maria Filotti. Ei o fascinasera pe micuta Gina, in anii cand se pragatea sarguincios pentru cariera de chimista dorita de parinti. Impreuna cu Teatrul Union, "confectionat" impreuna cu colegii de scoala, pe acoperisul Operei din Bucuresti in copilarie, ei au luat parte la nasterea unei stele.

http://www.ziua.net/display.php?data=20 ... ord=Galati

[dcp100168]

Se împlinesc 18 ani de la moartea marii actriţe Gina Patrichi

Gina Patrichi a fost considerată una dintre cele mai mari actriţe de teatru ale României. Aproape pe nesimţite, la 18 martie, se împlinesc deja 18 ani de la moartea ei, marea artistă fiind răpusă de cancer la vârsta de doar 58 de ani.

Gina Patrichi s-a născut la 8 martie 1936, în Bucureşti, pregătindu-se, conform dorinţei părinţilor, pentru a devein chmistă. Dar fascinată de lumea teatrului, a ajuns să fie primită ca studentă la IATC deşi avea doar 16 ani şi nu-şi terminase studiile liceale. Ironia soartei a făcut ca după trei ani de studii să fie exmatriculată din facultate, din motive disciplinare. A reuşit însă să se angajeze la nou-înfiinţatul teatru din Galaţi, unde a activate ca actriţă vreme de opt ani.

În 1964 este invitată să se alăture colectivului Teatrului Bulandra din Bucureşti, unde va cunoaşte gloria artistică şi va da viaţă marilor ei roluri, din piese precum: ”Azilul de noapte”,”D’ale carnavalului”, ”Hamlet”, ”Elisabeta I”, ”Antoniu şi Cleopatra”, ”Dimineaţă pierdută” sau ”Hedda Gabler”. Se remarcă, de asemenea, prin prestaţia în filme ca: ”Pădurea spânzuraţilor”, ”Felix şi Otilia”, ”Dincolo de nisipuri”, ”Trecătoarele iubiri”, ”Moromeţii”.

A jucat şi în peste 150 de piese puse în undă de teatrul radiofonic. A fost căsătorită vreme de aproape trei decenii şi jumătate cu avocatul Victor Anagnoste, având o fiică, Oana Miruna, născută în 1966. Gina Patrichi s-a stins din viaţă la 18 martie 1994, la vârsta de doar 58 de ani, după ce a pierdut bătălia cu cancerul.

libertatea.ro

[dcp100168]

Gina Patrichi, superactriţa de pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi
Gina Patrichi s-a născut pe 8 martie 1936 şi ajuns în lumea teatrului încă de la vârsta de 16 ani, fiind admisă la Institutul de Teatru, la clasa profesoarei Aurei Buzescu.

Din motive numai de ea ştiute, Gina Patrichi nu şi-a terminat studiile şi a mers să lucreze ca bibliotecară undeva pe litoral, la Mamaia.

La 20 de ani, a fost chemată la Galaţi, unde tocmai se înfiinţa un nou teatru şi unde fusese repartizat ca regizor Valeriu Moisescu, fost coleg de institut. Pe data de 21 octombrie 1956, Gina Patrichi avea să debuteze pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi într-o piesă a regizorului Valeriu Moisescu: „Nota zero la purtare”. Acesta s-a decis în acel an să pună în scenă „Nota zero la purtare”, dar nu găsea actriţa care să joace rolul principal, cel al elevei Mariana Pleşoianu. Regizorul şi-a amintit atunci de colega sa de la Institut, care i-a făcut o impresie foarte bună, dar faptul că directorul teatrului din Galaţi i-a promis că-i oferă „şi luna de pe cer” dacă are nevoie.

În acest caz luna avea un nume: Gina Patrichi. Aceasta era bibliotecar pe la Mamaia şi a fost extrem de încântată de vestea pe care i-a adus-o chiar fratele ei despre invitaţia de a ocupa un post la Teatrul din Galaţi. Apariţia ei pe afişul spectacolului „Nota zero la purtare” nu a trecut neobservată de cei care aveau peste ani să formeze generaţia de aur a teatrului românesc. Gina Patrichi îşi întrerupsese facultatea, iar mai mulţi foşti colegi de la Institut s-au arătat contrariaţi de decizia teatrului din Galaţi de a o încadra şi de a o distribui direct într-un rol principal. Până la urmă totul s-a terminat cu bine, iar piesa a fost un real succes.

Patru roluri din primul an

În primul an la Teatrul Dramatic din Galaţi, Gina Patrichi a primit patru roluri, iar cariera ei de actriţă profesionistă a început bine, cu roluri de facturi diferite. Diversitatea, capacitatea actriţei de a aborda roluri diferite o vor individualiza foarte mult pe Gina Patrichi.

În cei aproape opt ani petrecuţi la Galaţi, la Teatrul Dramatic, Gina Patrichi a jucat în peste 30 de premiere. Nu a refuzat nici un rol. A trecut cu uşurinţă de la tragedie la comedie, de la roluri de subretă, la cele de dramă, de la personaje puternice, la cele romantice, de la vampa Wanda Serafim, la timida insipida şi generoasa Gena din „Titanic Vals.

Până să plece la Bucureşti, la Teatrul „Bulandra”, Gina Patrichi a colaborat la Galaţi cu mai mulţi regizori, printre care cu Virgil Sacerdoţeanu la „Gaiţele” lui Kiriţescu, apoi cu regizorul Crin Teodorescu, la „Don Gil de Ciorap Verde” de Tirso de Molina. Cu celebrul Vlad Mugur a lucrat la piesa „Tânăra gardă”, după Fadeev, în noiembrie 1960, apoi la „Celebrul 702” de Al. Mirodan un an mai târziu, în rolul lui Miss Pope, alături de Eugen Todoran, dar şi în spectacolul „Mi se pare romantic” (1962) de Radu Cosaşu, unde Gina o juca pe Lilly Gigea, iar apoi pe Valia în „Poveste din Irkutsk”. A jucat pe această scenă până în 1964, când a fost invitată să se alăture colectivului Teatrului Bulandra din Bucureşti, condus pe atunci de regizorul, actorul şi scenograful Liviu Ciulei.

Şi-a găsit prinţul la bâlci!

Toată lumea ştie că Gina Patrichi a fost căsătorită cu avocatul Victor Anagnoste (1928-2011). Fiica lor, Oana Anagnoste, spunea într-un interviu pentru Radio România Actualităţi că „tatăl meu a găsit la bâlci la Galaţi un pantof - pantoful Cenuşăresei, ca să spun aşa. Căzuse din piciorul mamei pe când se dădea într-un carusel. După ce a făcut cunoştinţă cu «proprietara», tata s-a dus să o vadă la teatru în spectacolul Titanic Vals“.

După piesa respectivă, Gina s-a dus la cel care avea să-i fie soţ şi i-a spus următoarele: „Cunosc o poveste despre flori. Într-o dimineaţă, un boboc de trandafir răsări lângă un boboc de trandafiriţă. S-au uitat îndelung unul la celălalt. Soarele puternic le-a desfăcut petalele, transformându-i în două flori minunate. Trandafirul i-a spus: «Viaţa noastră este scurtă. Te privesc şi sunt vrăjit de frumuseţea şi parfumul tău. Dă-mi o şansă să te iubesc!». «Bine - consimţi trandafiriţa - să chemăm o albină!»“. Şi aşa a început povestea de dragoste dintre cei doi. S-au căsătorit repede, iar în 1966 Gina a născut-o pe Oana. Se mutaseră deja la Bucureşti.

adevarul.ro