Jump to content

Avortul, sport naţional


Recommended Posts

Posted

Avort...pro!

Copil facut ca mami nu stie sa se protejeze?Sau nu vrea?Eu as atarna-o de limba,fiindca acel copil clar va fi aruncat dintr-o parte in alta sau nu va avea parte de o viata frumoasa...

Daca viata e amenintata?Avort -pro!Nici nu as discuta alta situatie...

Daca sotul nu isi doreste alt copil...si as fi impinsa sa fac avort desi eu il doresc?Fac ocol la tribunal...dar la spital n-as ajunge.

Avortul n-ar fi trebuit sa ajunga sport national daca ar fi fost o campanie de informare in timp util a unor persoane...Azi inca se mai crede in ''metoda calendarului'',in tot felul de chestii ce pe mine m-au uimit!

Posted
:) avortul din punctul meu de vedere nu este un drept! un drept la ce?! cine iti da dreptul tie ca femeie sa intrerupi o viata?

Andrei M ... exista pm ...lasa intepaturile ca stii foarte bine ca imi plac intepaturile spuse intr-un mod mai inteligent ca sa nu mai pot avea vreun drept la replica(in afara de suspend si banare de cont :P )

iulia draga..ar trebui sa citesti mai bine si cand e sa faci un avort... citeste foarte bine acele fraze

Posted

nu-mi spune mie ca tu ai pastra un copil si nu ai face avort cand afli ca acel copil nu se va nashte normal, fizic sau mintal, sau ca va mai trai 10 ani pe urma...aia nu va fi viatza.... cum spuneam mai sus..existe motive sa faci avort...

Posted
nu-mi spune mie ca tu ai pastra un copil si nu ai face avort cand afli ca acel copil nu se va nashte normal, fizic sau mintal, sau ca va mai trai 10 ani pe urma...aia nu va fi viatza.... cum spuneam mai sus..existe motive sa faci avort...

La cate chestii se fac acum prin spitale si cat de aproape de adevar sunt unele investigatii[adica ti se zice clar ca acel copil pe care il ai in burtica e .."defect"] sunt unele mamici care aleg aceasta varianta de al aduce pe lume..apoi incepe calvarul...Incep umilintele pe la aceeasi dr...

Incep martirizarile parintilor...Eu una nu ii inteleg deloc pe acesti oameni...Ce daca nu poti procrea ,ce daca din varii motive nu mai poti face copii si acel copil "defect" pe care il porti de cateva saptamani in pantec poate fi ultimul?

Sunt variante la CASA DE COPII!Daca familia vrea cu adevarat un copil il poate lua de acolo

Ma bucur ca ma pot numi prietena unei femei care desi a nascut 2 baieti absolut superbi sanatosi si ...intregi,a ales sa infieze o fetita[de etnie roma inca] pe care o iubesc la fel de mult ca pe proprii copii!Ma bucur ca pot servi o cafea cu aceasta femeie si pot observa cum ii dirijeaza in viata pe toti 3 fara diferente!Pt mine e un model de femeie...dar pt asta a trebuit sa fie 2 de acord!Si EL si EA! ;;) Au trecut prin iadul actelor,psihanalizelor etc..Dar au facut-o si pe asta! :YMAPPLAUSE:

Posted

foarte frumos....

nici eu nu pot sa inteleg acele femei care vor neaparat un copil iesit din burta lor....daca corpul nu vrea... si exact ca si cainii vagabonzi...iti doresti unul enorm..il iei si fara rasa.... daca ai figuri...te duci si iti iei cu pedigree :))...

mda..am facut o asociere cam ciudata...dar se apropie :))

Posted

Nu conteaza asocierea...Conteaza ca multe din femeile neamului nu sunt [cred] puse in tema ca a murit Ceausescu...ca sunt cai care le ajuta sa treaca peste orice...Dar daca sapa e mai aproape decat orice ...Nu vor evolua pana cand cei de la conducere[a satului,a comunei,a orasului,a tarii] nu vor face o campanie cu adevarat ,sa informeze orice fata de clasa a 6-a,[cred ca am redus cat am putut varsta],sa informeze orice femeie care n-a iesit mai departe de camp... :( nu vom scapa de asemenea subiecte nicicand!

Sa vad o personalitate sa mearga si sa zica:

"-Ba..daca ati gresit,nu v-ati protejat,exista pilula de a 2-a zi!Se numesste asa!Va rog sa va luati notite!

-Daca nu stiti ce face un prezervativ sa stiti ca pe langa sarcina mai apara de muuuulte boli cu cale de transmitere sexuala...[sa le dea exemple]"

Baieteii in mod special i-as invata sa poarte in buzunarel un prezervativ[ca barbati la 14-16 ani nu se numesc],le-as explica ca aceasta metoda apara si protejeaza! :d OOOOf ce n-as da sa am putere ca cei de la invatamant si care nu fac nimic!

Posted

In mare lumea stie de metode contraceptive ... mai nou si la tara unde au inceput sa se dea si ei in rand cu lumea. Tine de vointa si educatie... Unii fac copii ca le da statul bani si se gandesc sa traiasca din alocatia lor.

Posted

Asa e...

Dar cel mai grav e dupa ce se termina indemnizatia...si auzi cate un tatic-nu iti iau ma aia ca raman fara tigari!

sau cate o mamica-nu pot sa iti fac aia ca trebuie sa iau crapat sa va pun pe masa! 8-}

La prima faza,cand a auzit sotul meu asta pe strada a ramas perplex!Cum e posibil sa zici asta?Unde e sacrificiul parintilor?????

Unde e copilaria lui?Si intrebarile lui au fost multe,fiindca noi am sacrificat multe pt Maria,[inclusiv lasatul tigarilor,cumparatul nimicurilor daca nu era nevoie...etc.]

Chiar si dupa ce ne-am redresat financiar, nu am schimbat felul nostru de a fi!

Lasa sa aiba Maria,ca noi...suntem bucurosi sa o vedem fericita! ;;)

Iar eu la faza nr 2-eram in parc si Maria cerea inghetata.I-am zis ca ii iau daca ii va cumpara si acelei fetite una...[Maria s-a dus a cerut voie sa ii cumpere si acelei fetite o inghetata,dar n-a mai mancat-o cu placere...findca se uita la cealalta cum o manca in lacrimi]

Astea sunt chestii care pe mine ma fac sa tip de neputinta!

Posted

Eu am mai auzit una:

"Nu folosesc prezevativ pentru ca nu imi place. Imi rapeste din placere"

Sint de acord cu asa ceva, dar atunci cind ai alta metoda contraceptiva aplicata. Daca nu... riscurile meseriei.

Posted
Eu am mai auzit una:

"Nu folosesc prezevativ pentru ca nu imi place. Imi rapeste din placere"

Sint de acord cu asa ceva, dar atunci cind ai alta metoda contraceptiva aplicata. Daca nu... riscurile meseriei.

Placerea de partea cui o rapeste?Cand faci ceva de dragul sportului si nu cunosti persoana prea bine mai bine ai pune 2! :))

Ce naiba mai de parca ar fi cauciuc de masina! 8-|

Posted
Cand faci ceva de dragul sportului si nu cunosti persoana prea bine mai bine ai pune 2!

Total de-acord!!!

Eu cred ca nu rapeste placerea nimanui

Fiecaruia cum i se pare. Mie de ex mi se pare diferenta de la cer la pamint. Si inca nu s-a inventat marca aia care sa fie ca si cum n-ar fi :))

  • 1 year later...
Posted

În România s-au făcut 22 de milioane de avorturi în ultimii 50 de ani

În 50 de ani, România şi-a avortat propria populaţie. Conform statisticilor americane care contorizează indicatorii demografici din toate ţările, din 1958 şi până în 2008, în România s-au făcut 22.327.215 de avorturi. Iar noi suntem 22 de milioane de locuitori. „Şi eu am rămas uimită. Din cei 22 milioane, un milion a fost în 1990, după liberalizarea avortului”, ne-a mărturisit cea care ne-a dezvăluit impresionantul record românesc, dr. Mariana Creţu Stuparu (FOTO 2), de la cabinetul de planificare familială al Maternităţii „Buna Vestire”. E adevărat, spune medicul, că pe glob fruntaşele avorturilor sunt Rusia, India şi China, dar nu ne putem compara, totuşi, cu populaţia uriaşă acestor ţări!

Vestea ceva mai bună este că, potrivit dr. Mariana Creţu Stuparu, în UE nu mai suntem noi campioni la avorturi, ci ne situăm abia pe locul III, fruntaşe fiind Marea Britanie şi Franţa. În schimb, ne-am adjudecat amar poziţia secundă pe podium la numărul de avorturi sub 19 ani. La categoria de vârstă sub 15 ani avem iarăşi cu ce ne „lăuda”: un număr mare de naşteri şi avorturi. „Statisticile internaţionale arată că dacă o româncă face 3-4 avorturi de-a lungul vieţii sale fertile, în Europa Occidentală face un singur avort, iar celelalte sarcini se finalizează cu o naştere din care rezultă copii doriţi”, a subliniat dr. Creţu Stuparu.

„Este de lăudat că după ce a început programul naţional de contraceptive gratuite, a scăzut numărul de avorturi. În 1990, la o naştere aveam 3,2 sau 3,5 avorturi. Prin 2000 s-a ajuns la egalizare - un avort, o naştere. În prezent, avem teoretic 0,8 avorturi la o naştere, dar practic nu e chiar aşa, pentru că avorturile din cabinetele private nu sunt raportate. În schimb, statisticile americane au luat în calcul şi această realitate şi au estimat că în România 30 la sută din avorturi nu au fost raportate de-a lungul anilor”, ne-a declarat dr. Mariana Creţu Stuparu.

În judeţul Galaţi, în perioada 2000-2008, 30-40 la sută din sarcini au fost avortate. Şi totuşi, scăderea numărului de chiuretaje este simţitoare. Dacă în 2000 s-au înregistrat 5.500 de avorturi, anul trecut, în 2009, au fost 1.900. În schimb, la grupa de vârstă 14-19 ani nu s-a modificat aşa de mult numărul avorturilor: de la 556 în 2000 s-a ajuns la 226 în 2009.

Medicul gălăţean a constatat că 25 la sută dintre cupluri nu se protejează nicicum de sarcinile nedorite. „Problema femeii române rămâne lipsa de informaţii corecte din punct de vedere ştiinţific legate de ce înseamnă avortul, ce repercusiuni în timp poate avea şi ce alternative există. Avortul nu se face oricând, oricum şi oricui. Este permis până la 14 săptămâni de sarcină. Minorele trebuie să aibă semnătura unuia din părinţi sau tutori. Numărul mare de avorturi repetate duce la alterarea aparatului genital feminin din punct de vedere al funcţionalităţii. După multe avorturi, o femeie care vrea copil, ajunge să facă tratamente ca să poată să rămână gravidă sau să poate duce o sarcină dorită la bun sfârşit”, avertizează dr. Mariana Creţu Stuparu. Au venit la maternitate să facă întreruperi de sarcină inclusiv tinere ajunse în opt luni, care mai aveau puţin până să nască. Complicaţiile avorturilor pot apărea imediat pentru că manevra este oarbă. Medicul nu are ochi nici în vârful chiuretei, nici în vârful degetelor, uterul e o cavitate în abdomen, şi oricâtă experienţă are medicul, fiecare femeie e unică. Apar apoi reacţiile legate de oprirea sângerării după manevra abortivă şi unele afecţiuni concomitente cum ar fi vechile inflamaţii anexiale. Ovarul, când femeia rămâne gravidă, secretă o serie de hormoni ca să menţină dezvoltarea fiziologică şi relaxarea uterului astfel încât să poată creşte şi să permită dezvoltarea fătului. Acest lucru se întâmplă până la zece săptămâni, apoi funcţia hormonală e preluată de placentă. Întreruperea cursului sarcinii brusc nu întrerupe şi funcţia ovariană. Chiuretajele repetate alterează, în timp, şi hormonologia. Pe de altă parte, se reactivează toate anexitele vechi, structura muşchiului uterin poate fi influenţată, iar pe măsură ce trec anii aparatul genital îmbătrâneşte”, spune medicul. Desigur, în Maternitatea Buna Vestire, întreruperile de sarcină se fac cu mijloace moderne, în deplină siguranţă pentru femei, de către medici foarte buni şi cu o experienţă vastă. Dar riscurile chiuretajelor repetate rămân!

O întrerupere de sarcină cu anestezie locală costă, la Maternitatea „Buna Vestire”, 150 de lei, cu chitanţă. Avortul la cerere cu anestezie totală, de scurtă durată, intravenoasă este 250 de lei.

Şi totuşi sunt femei care ajung la recorduri de 22 de chiuretaje făcute până la 30 de ani sau la 37 de avorturi! Preţul corect: o viaţă nenăscută şi riscul de-a nu mai avea copiii niciodată.

http://www.viata-libera.ro/articol-Romania_avortata_2.html

  • 5 months later...
Posted

S-a redus numărul anticoncepţionalelor distribuite gratuit

Printre programele de sănătate ale Ministerului Sănătăţii, de ani buni se numără şi unul prin care se asigură anticoncepţionale gratuit femeilor sărace sau celor care provin din medii socio-economice defavorizate. Aceste anticoncepţionale se distribuie gratuit prin cele patru cabinete de planing familial de la nivelul Gaşaţiului dar şi prin cabinetele medicilor de familie care au competenţă şi pe planning familial. Acest program a apărut pentru a da posibilitatea femeilor sărace să se protejeze şi să aibă doar copii pe care îi şi pot întreţine. În plus, programul are interesul de a reduce indirect şi numărul întreruperilor de sarcină. Aceste anticoncepţionale sunt trimise de la Ministerul Sănătăţii direcţiilor de sănătate publică, ce le împart cabinetelor specializate.

Numai că în ultimele luni lipsa banilor a determinat Ministerul Sănătăţii să reducă achiziţiile de antioconcepţionale. ”Timp de şase luni a fost o sincopă în aprovizionarea cu anticoncepţionale. Probabil au fost probleme financiare care au întârziat achiziţiile. Acum Ministerul Sănătăţii a reluat aprovizionarea şi am primit pentru judeţul Galaţi circa 2.000 de anticoncepţionale, în situaţia în care la nivelul judeţului consumul mediu era de 5.000 de anticoncepţionale distribuite gratuit celor care se încadrau în criteriile programului”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea. Rămâne de văzut cum se va derula acest program mai departe.

http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/efect-de-criza-pana-si-numarul-anticonceptionalelor-gratuite-s-a-redus-5014.html

Posted

Mai puţine întreruperi de sarcină în 2010

Dintr-o analiză a situaţiei întreruperilor de sarcină înregistrate în spitalele gălăţene din anul 2008 şi până la sfârşitul anului 2010, analiză realizată la nivelul Statisticii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, reiese că dacă în 2008 şi 2009 numărul întreruperilor de sarcină a avut un trend ascendent, din 2009 până la sfârşitul anului 2010 situaţia a stat exact pe dos. „La nivelul anului 2008, în spitale, în judeţul Galaţi, s-au înregistrat 1.999 de întreruperi de sarcină, din care 904 la persoane din mediul rural. Dintre aceste 1.999 de întreruperi de sarcină, 7 au fost făcute la persoane sub 15 ani. În anul 2009, la nivelul judeţului Galaţi numărul întreruperilor de sarcină declarate în spital a crescut ajungându-se la 2.137 de cazuri, 981 în mediul rural. În schimb, în anul 2010 au fost înregistrate 1.816 de întreruperi de sarcină din care 881 în mediul rural şi trei cazuri sub 15 ani”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi. Nu se poate preciza clar care este cauza acestei reduceri a numărului de avorturi din ultimii doi ani.

http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/cu-321-de-intreruperi-de-sarcina-mai-putin-5071.html

  • 1 year later...
Posted

12.443 de intreruperi de sarcina in ultimii 5 ani

Directia de Sanatate Publica Galati a realizat o analiza a evolutiei intreruperilor de sarcina realizate in spitalele galatene pana in 2010, si una privind acelasi indicator in spitale si in privat, pana in 2011. A reiesit ca din 2007 si pana la sfarsitul anului trecut numarul intreruperilor de sarcina s-a ridicat la aproape 12.500. Dintre aceste intreruperi de sarcina, daca ar fi sa dam crezare statisticilor, doar 1.364 s-au facut la cererea pacientelor, in rest fiind vorba de interventia medicului pentru a ajuta femeile ce au suferit spontan intreruperi de sarcina incomplete. "Ca evolutie, in anul 2007 in spitalele galatene se inregistrau 3.002 intreruperi de sarcina, in anul 2008 numarul acestora a scazut la 1.999, pentru ca in 2009 in spitalele galatene sa se inregistreze 2.137 de intreruperi de sarcina. In anul 2010 numarul acestora a scazut iar, la 1.816. Din anul 2011 s-a luat decizia sa fie trecute in aceasta statistica nu doar intreruperile de sarcina realizate in spitale, ci si acelea din cabinetele sau clinicile private. Pana acum legislatia nu prevedea acest lucru. Si astfel se observa ca in anul 2011 in spitale s-au facut 1.666 intreruperi de sarcina, in scadere fata de anul anterior. Dar, tot in 2011, in cabinetele si clinicile private s-au inregistrat alte 1.816 intreruperi de sarcina, deci totalul acestora s-a ridicat pentru anul 2011 la 3.482 intreruperi de sarcina", a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Directiei de Sanatate Publica Galati.

30-34 de ani, varsta la care s-au facut cele mai multe intreruperi de sarcina

Potrivit aceleiasi satistici, incepand din 2007 si pana in 2011 se poate observa ca, in fiecare an, cele mai multe intreruperi de sarcina au avut loc la femei cu varsta cuprinsa intre 30 si 34 de ani. In 2007 erau peste 600 de galatence in acesata situatie, asta doar in spitale, pentru ca in 2011 numarul acestora sa se ridice la aproape 900, dar reamintim ca statistica anului 2011 cuprinde atat intreruperile de sarcina din spitale, cat si cele din clinici si cabinete private.

Consiliere psihologica si educatie

Acestea sunt masurile pe care Directia de Sanatate Publica intentioneaza sa le intensifice in perioada urmatoare. "Dintre aceste mii si mii de cazuri inregistrate de-a lungul anului nu pot sa nu remarc ca anual exista intreruperi de sarcina, sub 10, ce-i drept, dar exista, chiar si la tinere sub 15 ani. La fel, se poate remarca ca si numarul intreruperilor de sarcina la categoria de varsta 15 -19 ani este de ordinul sutelor, scazand de la in jur de 300-400 in 2007 la peste 100 in ultimul an. Aici cred ca trebuie sa intervina consilierea psihologica - la tinere si la cele care nu au mai nascut pana acum. Se stie ca una dintre complicatiile unei intreruperi de sarcina este sterilitatea. In plus, trebuie intensificata educatia sexuala a tinerilor, astfel incat acestia sa foloseasca masuri contraceptive si nu sa recurga la o intrerupere de sarcina", a mai precizat dr. Valentin Boldea.

radioiasi.ro

  • 2 years later...
Posted

Contracepţia „de la stat”, în scădere, întreruperi de sarcină, în creştere

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi oferă, prin cabinetele de planing familial din cadrul spitalelor, consultaţii şi tratamente contraceptive femeilor cu venituri scăzute şi nu numai. Este un program al Ministerului Sănătăţii care doreşte informarea şi educarea femeilor program ce are drept scop scăderea numărului întreruperilor de sarcină şi a transmiterii bolilor sexuale. La nivelul judeţului Galaţi, astfel de cabinete de planning familial ale statului funcţioneaza la Spitalul de Urgenţă, la Maternitatea „Buna Vestire” şi în cadrul Spitalului din Tecuci. În plus, în judeţ sunt 31 de medici de familie care au competenţa de a acorda asistenţă şi tratament pe astfel de probleme.
„Făcând o analiză comparativă a anului 2013 şi a primelor şase luni ale acestui an, am constatat că, în continuare, numărul întreruperilor de sarcină este destul de mare, existând posibilitatea ca în 2014 să fie mai mare decât în 2013. În 2013 s-au înregistrat 1.639 de întreruperi de sarcină, în timp ce în primele şase luni ale acestui an deja s-au raportat 987 de întreruperi de sarcină. Se pare că, din păcate, în animite zone ale judeţului întreruperea de sarcină este considerată mai degrabă metodă contraceptivă, ceea ce este grav. Prin cabinetele de planning şi medicii din judeţ s-au distribuit în anul 2013 femeilor cu venituri mici, celor cu mulţi copii, celor din zone defavorizate dar şi elevelor şi studentelor, 6.800 folii contraceptive orale şi 18.661 prezervative. Am avut în 2013 un număr de 2.500 de beneficiare. Între timp, numărul beneficiarelor s-a redus până la 2.300, deoarece unele nu au tolerat noul contraceptiv oral distribuit de noi. Aşa se face că în primele şase luni ale acestui an s-au distribuit prin reţeaua noastră de planning familial 2.612 folii contraceptive orale şi 2.700 prezervative”, a declarat dr. Valentin Boldea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

monitoruldegalati.ro

  • 8 years later...
Posted

Aproape 400 de avorturi, anul trecut, în spitalele de stat din Galaţi

Educația sexuală este încă un subiect tabu în România anului 2023. În era în care accesul la informații de tot felul este din ce în ce mai ușor, foarte multe adolescente, fie neinformate, fie ignorante, constată că sunt însărcinate și că, din diferite motive, nu pot duce sarcina la termen.

Avortul la cerere - necesitate sau lux

Un studiu făcut la sfârșitul anului trecut de Organizația Mondială a Sănătății arată faptul că România ocupă un loc fruntaș printre țările Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de întreruperi de sarcină. Se pare că situația a scăpat de sub control în timpul pandemiei, perioadă în care nici spitalele private nu au mai făcut întreruperi de sarcină la cerere, iar femeile care își doreau acest lucru erau nevoite să aplice metode empirice, cunoscute de pe timpul bunicilor.

Conform datelor oferite de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați, spitalele de stat care fac astfel de intervenții sunt cele din oraș (Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Apostol Andrei" și Maternitatea "Buna Vestire"), precum și unitățile spitalicești din Tecuci și Târgu Bujor.

"Numărul total de întreruperi de sarcină efectuate, în sistemul public, anul trecut, a fost de 389, dintre care 186 de femei au provenit din mediul rural. Dintre acestea, întreruperi de sarcină la cerere au fost 65, din care femei din rural 32, iar sarcini incomplete au fost 324, din care în mediul rural au fost 154", ne-a declarat Liliana Iordăchescu, reprezentanta DSP Galați.

Victimă a  sărăciei, M. este o adolescentă de 16 ani, care trăiește în mediul rural. Din discuțiile purtate cu ea am aflat că urmează să aducă pe lume un copil cu care s-a "pricopsit" din greșeală, în urma unei petreceri la care a luat parte. Fata susține că nu ar fi vrut să facă un copil, dar, pentru că nu a avut bani să meargă la un cabinet privat pentru a face întrerupere, a fost nevoită să lase sarcina să ajungă la termen. Acum este bucuroasă că peste câteva luni va fi mamă, dar are puterea să le sfătuiască pe adolescente să fie foarte atente la ceea ce fac, pentru că un copil "nu este un cățel de care te poți descotorosi după o vreme".

Din păcate, acesta nu este un caz singular. În mediul rural, sărăcia și lipsa de educație sunt factorii principali care contribuie la situații de acest fel.

Pentru a vedea cât costă o întrerupere de sarcină la un cabinet privat din oraș, am intrat pe paginile de prezentare ale unor astfel de unități. Pe listele de prețuri făcute publice am găsit sume între 700 și 800 de lei, ceea ce reprezintă foarte mult pentru multe dintre adolescente prinse pe picior greșit.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.