Gălăţeanul Petre Cărare, antrenorul naţionalei de lupte

[dcp100168]

Luptele greco-romane trăiesc doar din amintiri

* Altădată, această disciplină sportivă reprezenta una dintre mândriile delegaţiilor României la Jocurile Olimpice, iar la Campionatele Mondiale şi Europene luptătorii români erau priviţi cu respect.

Într-una dintre sălile din Complexul Sportiv "Dinamo", la adăpost de frigul de afară, câţiva sportivi se trântesc de mama focului pe saltelele aşezate cu grijă peste parchet. Uzi de transpiraţie, se luptă cu înverşunare şi nu vor să renunţe. "Ia uite-te la ăsta, ce tupeu are. Ia, fă-te încoa, să-ţi arăt eu ţie", strigă profesorul către elev. Ucenicul se bagă la bătaie şi, chiar dacă e mai uşor cu vreo 15 kilograme decât maestrul, nu dă deloc dovadă de respect. Dă cu el de pământ, însă, în cele din urmă, se dă bătut. "Hai la duşuri, nu mai căscaţi gura", strigă profesorul. Petre Cărare tocmai a terminat antrenamentul. Fostul mare campion, acum antrenorul lotului de lupte greco-romane al României, îşi trage sufletul. Se aşează pe o bancă şi se scuză pentru ţinută. "Suntem după Mondiale şi motive de bucurie nu prea avem", spune Petre Cărare. Lotul naţional a venit luna trecută din Danemarca cu un loc cinci şi cu un loc şapte. Altădată, luptele greco-romane reprezentau una dintre mândriile delegaţiilor României la Jocurile Olimpice, iar la Campionatele Mondiale şi Europene luptătorii români erau priviţi cu respect.

"S-au dus vremurile alea", oftează Cărare, acum în vârstă de 46 de ani. "Câte titluri am luat? Nu mai ştiu. Scrieţi şi dumneavoastră, acolo, multiplu campion. Nu ştiu ce să zic", explică el. Născut la Galaţi, Petre Cărare a venit pentru prima oară în Bucureşti în 1981, când Steaua a pus mâna pe el. După doi ani, s-a întors acasă, iar în 1986 Dinamo l-a legitimat, făcându-l totodată subofiţer şi dându-i o casă. N-a mai plecat din Bucureşti.

Alături de Dinu Obrocea şi Anton Arghira, Petre Cărare încearcă să ţină în viaţă una dintre cele mai vechi şi mai frumoase discipline. "Pe vremea mea, se făceau selecţii la şcoală, pentru toate sporturile. Acum nu se mai fac. Copiii nu mai vin la sală. Nu mai avem ce să le oferim celor care se apucă de lupte. Nu mai există niciun fel de motivaţie. E trist, dar acesta e adevărul. Dar asta nu se întâmplă doar la lupte", povesteşte Cărare.

Înainte de 1989, în România existau două divizii la lupte greco-romane. Diviziile A şi B cuprindea fiecare câte 18 echipe! La campionatele naţionale, concurenţa era un extraordinară. Pentru medalia de aur la o categorie se băteau şi 45 de sportivi. "Acum, la cluburile existente în ţară, şase la număr, dacă există 2-3 sportivi pe o categorie. La unele suntem total depăşiţi, ca de exemplu la categoria peste 120 de kilograme", punctează Petre Cărare, care aduce din nou

vorba despre trecut: "Nu ştiu dacă timpurile se vor mai întoarce".

Petre Cărare a făcut parte dintr-o generaţie care a adus României medalii pe bandă rulantă. Ştefan Rusu, Ion Draica, Nicolae Martinescu, Constantin Berceanu, Constantin Alexandru, Vasile Andrei (acum antrenor federal), Sorin Herţea, Ştefan Negrişan, Constantin Uţiu şi Ion Grigoraş (ultimul medaliat olimpic al României, bronz la Barcelona în 1992) sunt câteva dintre cele mai importante nume din istoria luptelor greco-romane. "Toţi sunt monştrii sacrii ai sportului românesc. Majoritatea lucrează încă în minister, cel al apărării, cel de interne, în funcţie de clubul de care a aparţinut fiecare. Alţii sunt oameni de afaceri", spune Cărare. De antrenorat, puţini s-au apucat. Un antrenor de categoria I-a, angajat la un club sportiv, are un salariu de 1.200-1.300 de lei. Acesta e un caz fericit!

În aceste condiţii, optimismul e un sentiment străin pentru cei care investesc sufleteşte în luptele greco-romane. "Speră, totuşi, să avem 2-3 sportivi calificaţi la Olimpiadă. Procedura prin care se ajunge acolo e foarte dificilă. La Olimpiadă merg primii şase sportivi de la fiecare categorie de greutate de la Campionatele Mondiale care se vor desfăşura în 2011, la care se adaugă primii trei de la turneele de calificare. Vor fi în total 20 de sportivi la o categorie", explică Cărare.

Lângă el, în sală, îşi fac de lucru Sandu Marian, multiplu campion european, şi Zamfir Nicolae, medaliat şi el la marile competiţii, în prezent preşedintele secţiei de lupte greco-romane de la clubul Dinamo. "Sunt câţiva băieţi buni, printre care Alin Alexiuc, încă junior (la 96 de kilograme), Virgil Munteanu (55 kg), Ion Panait, Tomi Hirnoveanu (ambii la 66 kg), Diaconu Eusebiu (60 kg). În ei ne punem speranţe, spun tehnicienii.

Petre Cărare a concurat în cariera sa la 68 de kilograme. Multiplu campion naţional şi balcanic, cărare mai are în palmares două medalii de argint la Europene, un loc patru la Seul, în 1988 şi un loc nouă la Barcelona, în 1992. Marea deziluzie a carierei sale a constituit-o ratarea titlului olimpic în 1988. "Trebuia să fie anul meu. Îmi bătusem toţi adversarii pe unde i-am prins. La Seul, însă, n-am rezistat presiunii şi am cedat. Am fost criticat de regim. Cât a primit atunci un campion olimpic? Parcă 18.000 de lei şi un video, dar nu asta era important atunci", povesteşte Cărare.

http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... -amintiri/