dcp100168 Posted October 29, 2009 Posted October 29, 2009 A părăsit “Ţara cangurilor” pentru a învăţa în RomâniaO tânără de 19 ani, care din copilărie trăieşte în Australia, a venit la Galaţi să studieze la Universitatea „Dunărea de Jos”. Deoarece este considerată “student străin”, Iulia Lupu scoate din buzunar, anual, 2.200 de euro reprezentând taxa de studiu. „Boboaca” australiană de la Litere se numeşte Iulia Elena Lupu şi mărturiseşte, cu o sinceritate debordantă, că unul dintre motivele pentru care s-a întors în ţara natală este acela că acolo, în emisfera sudică, ar fi putut s-o apuce pe căi greşite. “În plus, mă săturasem de sistemul multicultural, multireligios din Sydney”, completează Iulia. Experienţa ei din Australia a început în clasa V-a, când părinţii ei au decis să emigreze. “Australienii sunt foarte rasişti. Când am ajuns acolo, nu puteam să vorbesc deloc engleza lor. Îmi spuneau «imports». În liceu însă, m-am obişnuit cu dialectul şi nu am mai avut probleme”, îşi aminteşte Iulia Lupu. Chiar dacă nu este studentă decât de o lună, în România, Iulia a început deja să constate diferenţele dintre cele două sisteme de învăţământ. “Acolo materia este mult mai aerisită, nu ne dădeau atât de multe teme şi se îmbină teoria, cu practica”, spune Iulia.Viitorul este legat de RomâniaÎn schimb, condiţiile se schimbă odată ce elevii ajung în clasa a X-a, atunci când susţin şi prima evaluare de tip Bacalaureat, pe care foarte puţini o promovează. După ce a ajuns în clasa a XI-a, tânăra australiană de origine română, a primit o listă cu mai multe materii, din care şi-a ales şase pentru a le studia în ultimii doi ani de liceu. Printre cele şase, engleza trebuie inclusă obligatoriu. În clasa a XII-a, Iulia a primit dreptul să mai renunţe la un obiect. Şi structura unei zile de studiu diferă în cele două ţări. “În pauza mare, care durează 45 de minute, ne scoteau pe toţi din clase pentru fi supravegheaţi. N-aveam voie să părăsim şcoala, erau paznici peste tot. Dacă afară ploua, ne ţineau pe holuri”, mai spune Iulia. Acum, tânăra se gândeşte să-şi termine studiile de licenţă, să urmeze un master în traducerea şi adaptarea textelor şi abia apoi să-şi găsească un “job” în România.http://www.adevarul.ro/articole/a-paras ... mania.html
Bada Posted October 31, 2009 Posted October 31, 2009 Nu cred, nu scrie nicaieri ca ar lucra in politie.
copoi10 Posted October 31, 2009 Posted October 31, 2009 ce are... (australia) cu prefectura, bada-bum?
gabi Posted October 31, 2009 Posted October 31, 2009 Nu cred, nu scrie nicaieri ca ar lucra in politie. Bada, replica pe care ai trântit-o, generalizând pe marginea unei afirmații infantile, e o dovadă că prostia nu ține cont de statut social .
Bada Posted November 1, 2009 Posted November 1, 2009 Nu cred, nu scrie nicaieri ca ar lucra in politie. Bada, replica pe care ai trântit-o, generalizând pe marginea unei afirmații infantile, e o dovadă că prostia nu ține cont de statut social . Era intepatura la o singura persoana. Daca tu te simti e problema ta. Oricum nu tu erai vizat. Cat despre prostie si statut social iti dau perfecta dreptate: in societatea romaneasca nu conteaza ce statut ai nu este deloc exclus sa fii prost. Si nicaieri nu e mai valabila afirmatia asta decat in politie (bancurile alea au si un sambure MARE de adevar). Evident, nu toti sunt o apa si un pamant. Am incheiat citatul.
Relu Posted November 1, 2009 Posted November 1, 2009 Mi se pare mie sau discuția a alunecat spre altceva?
gabi Posted November 1, 2009 Posted November 1, 2009 Mi se pare mie sau discuția a alunecat spre altceva? ai dreptate. din partea mea, scuze față de toată lumea.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now