dcp100168 Posted October 29, 2009 Posted October 29, 2009 Procesul intentat ANI de Radu Mazăre se va judeca la Galaţi, după ce ANI a cerut strămutareaProcesul intentat Agenţiei de Integritate de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, se va judeca la Curtea de Apel Galaţi, fiind acceptată cererea înaintată de Agenţie, privind strămutarea procesului ce urma să se judece la Curtea de Apel Constanţa, potrivit unui răspuns remis NewsIn de ANI. Mazăre a contestat în instanţă actul de constatare a stării de incompatibilitate în care s-ar fi aflat acesta timp de 7 luni, emis de Agenţia de Integritate.Un comunicat al ANI anunţa, la începutul lunii august, că Radu Mazăre s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 - 6 noiembrie 2003, deoarece a fost concomitent primar şi administrator al unei firme, şi riscă astfel să piardă funcţia publică. În urma verificărilor a reieşit că, în data de 4 noiembrie 1998, Radu Mazăre a fost numit administrator la SC Nisipuri SA, funcţie din care s-a retras în data de 6 noiembrie 2003. În anul fiscal 2003, SC Nisipuri SA a avut venituri de aproape 340.000 de lei şi un profit brut de 132.000 de lei, potrivit comuncatului.Ulterior, primarul municipiului Constanţa a declarat că sesizarea de incompatibilitate a Agenţiei Naţionale de Integritate se bazează pe o eroare materială a Registrului Comerţului la înregistrarea societăţii sale şi a acuzat ANI că acţionează la comandă politică. El a prezentat presei documentul de constituire al societăţii Nisipuri SA, din care ar reieşi că administratorul societăţii este, de fapt, fratele său Mihai Mazăre, în timp ce Radu Ştefan Mazăre figurează doar ca unic acţionar. "Legea nu interzice să fii şi primar şi acţionar, nu interzicea la vremea respectivă. Dacă m-ar fi întrebat slugile politice de la ANI, le-aş fi arătat. După ce am aflat, am sunat şi eu să văd ce se întâmplă acolo. Domnii de la Registrul Comerţului au greşit. În loc de administrator Mazăre Mihai, (au notat n.r.) Mazăre Radu Ştefan", a explicat primarul Constanţei. În urma izbucnirii acestui scandal, Mazăre a contactat Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care şi-ar fi recunoscut eroarea de înregistrare printr-un referat din 30 iulie 2009.
dcp100168 Posted March 8, 2010 Author Posted March 8, 2010 Primarul Mazare, judecat la GalatiIncompatibilitatea lui Radu Mazare, primarul Constantei, va fi analizata de magistratii Curtii de Apel Galati. Dosarul edilului a ajuns in Galati in urma unei cereri de stramutare admise la Inalta Curte de Casatie si Justitie in octombrie, primul termen la Curtea de Apel Galati fiind stabilit pe 16 luna aceasta. Procesul a luat fiinta dupa ce Mazare a contestat actul de constatare emis de Agentia Nationala de Integritate (ANI) privind nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al incompatibilitatilor. Pe scurt, in vara anului trecut ANI a constatat ca Mazare s-a aflat in incompatibilitate timp de 7 luni, in 2003, cind edilul ar fi fost si administrator la o societate comerciala, Nisipuri SA. ANI a facut public faptul ca , in al doilea mandat, in anul 2003, din 23 aprilie pina pe 6 noiembrie, Mazare a fost, in acelasi timp, si primar si administrator al unei firme. Dupa ce a fost instiintat asupra celor constatate, edilul insa a sustinut ca numele sau apare la Registrul Comertului dintr-o eroare a functionarilor acestei institutii, intrucit in actul constitutiv al societatii el figureaza ca asociat unic, fratele sau, Mihai, fiind de fapt administratorul. Mazare spune ca, atunci cind au fost inregistrate actele la Registrul Comertului, functionarii de aici ar fi gresit numele administratorului, si a fost trecut atit ca asociat unic, cit si ca administrator.http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=43381
dcp100168 Posted March 18, 2010 Author Posted March 18, 2010 Radu Mazăre se bate cu Agenţia de IntegritatePrimarul Constanţei cere Curţii de Apel Galaţi să oblige Agenţia Naţională de Integritate la daune morale de 50.000 de lei. Pe masa judecătorilor gălăţeni a ajuns recent, prin strămutare, unul dintre cunoscutele şi controversatele dosare în care este implicat Radu Mazăre. Primarul a chemat în judecată Agenţia Naţională de Integritate (ANI) după ce instituţia a făcut publice informaţii privind încălcarea legii incompatibilităţii de către edil, înainte ca instanţele să se fi pronunţat. Mazăre cere acum 50.000 de lei drept daune morale, dar şi anularea deciziei ANI, pentru că i-ar fi fost prejudiciată imaginea după ce instituţia a ajuns la concluzia că acesta a fost administrator al SC Nisipuri SRL, dar şi primar al Constanţei mai mult decât cele 60 de zile permise de lege. Dosarul a avut deja un prim termen de judecată pe 16 martie, la Curtea de Apel Galaţi. Totul a început cu o amânare: Radu Mazăre le-a cerut magistraţilor să amâne procesul pentru a-şi angaja avocat.http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Constanta-_Radu_Mazare_se_bate_cu_Agentia_de_Integritate_0_227377481.htmlUn nou termen - pe 20 aprilie
dcp100168 Posted April 20, 2010 Author Posted April 20, 2010 Procesul “gălăţean” dintre Radu Mazăre şi ANI a fost amânat pentru a doua oarăDosarul în care primarul Constanței, Radu Mazăre, a chemat în instanţă Agenția Națională de Integritate (ANI) a fost amânat azi la Curtea de Apel Galaţi, magistraţii stabilind un nou termen de judecată la cererea avocatului lui Mazăre. "Dosarul cu numărul 1120/36/2009, cu petent Mazăre Radu Ștefan și intimat Agenția Națională de Integritate, care are ca obiect anularea actului administrativ, a ajuns la Curtea de Apel Galați pe 28 ianuarie 2010 și a avut prima înfățișare pe 16 martie. Petentul a cerut atunci un nou termen, pentru angajarea unui apărător. La a doua înfățișare, care a avut loc astăzi, apărătorul lui Mazăre Radu Ştefan a cerut un nou termen, invocând imposibilitatea de a se prezenta în instanță. Curtea de Apel Galaţi a acordat un nou termen, pentru data de 18 mai", a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi, judecătorul Irina Boldea.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Procesul_-galatean-_dintre_Radu_Mazare_si_ANI_a_fost_amanat_pentru_a_doua_oara_0_247175655.html
dcp100168 Posted May 18, 2010 Author Posted May 18, 2010 Procesul pe care Radu Mazăre l-a intentat ANI a fost amânat pentru 22 iunieJudecarea procesului în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, a contestat documentul prin care Agenţia Naţională de Integritate îi aducea la cunoştinţă că este cercetat pentru incompatibilitate a fost amânată de magistraţii gălăţeni pentru 22 iunie întrucât reprezentanţii ANI nu s-au prezentat.Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi, Irina Boldea, reprezentanţii legali ai ANI nu s-au prezentat în faţa instanţei la termenul de marţi, astfel că după şedinţa de judecată magistraţii instituţiei au decis acordarea unui nou termen în dosar pentru ca reprezentanţii agenţiei să se prezinte în faţa judecătorilor şi să răspundă interogatoriului, dar şi pentru a depune anumite documente solicitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.Acesta este cel de-a treilea termen de judecată acordat de Curtea de Apel Galaţi în acest proces.
dcp100168 Posted June 23, 2010 Author Posted June 23, 2010 Magistraţii se vor pronunţa săptămâna viitoare în procesul deschis de Mazăre împotriva ANIMagistraţii Curţii de Apel Galaţi au analizat, marţi, pe fond dosarul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a contestat documentul prin care ANI îi aducea la cunoştinţă că este cercetat pentru incompatibilitate, instanţa urmând să se pronunţe în acest caz în 29 iunie. "Cauza a fost discutată marţi, pe fond, iar pronunţarea în această cauză a fost amânată pentru 29 iunie", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi, Irina Boldea.
dcp100168 Posted June 29, 2010 Author Posted June 29, 2010 Mazăre primeşte despăgubiri de la ANIÎn dosarul în care Mazăre a dat în judecată atât Agenţia Naţională de Integritate, cât şi pe Anca Tomulescu, inspector în cadrul agenţiei, solicitând anularea actului prin care se constata starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat primarul timp de şase luni, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins acţiunea faţă de pârâta Tomulescu Anca, ca nefondată. De asemenea, instanţa a decis ca ANI să-i plătească lui Mazăre daune morale în valoare de 5.000 lei şi 2.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. ANI trebuie să-i primarului aceleaşi despăgubiri şi în dosarul în care Mazăre a solicitat suspendarea executării actului administrativ prin care a fost constatată starea de incompatibilitate.http://www.ziuaconstanta.ro/stiri-calde/stiri-calde/mazare-primeste-despagubiri-de-la-ani-61177.html
dcp100168 Posted May 2, 2011 Author Posted May 2, 2011 Mazăre anunţă că a câştigat definitiv un proces cu ANIPrimarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă la care a venit îmbrăcat în haine militare, că a câştigat un proces cu Agenţia Naţională de Integritate, iar această instituţie urmează să îi plătească 5.000 de lei reprezentând daune morale şi cheltuieli de judecată. "Am decizia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României prin care domnii de la ANI trebuie să-mi plătească 5.000 de lei daune morale şi cheltuielile de judecată. (...) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă decizia dată de către Curtea de Apel Galaţi”, a afirmat Mazăre.El a explicat că ANI a început verificările în privinţa sa după ce s-ar fi descoperit o incompabibilitate cu funcţia de primar. Mazăre a menţionat că anchetele Agenţiei Naţionale de Integritate în cazul său nu s-au încheiat şi că de doi ani îi este verificată averea, iar până în prezent nu a primit niciun răspuns.mediafax.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now