AndreiM Posted October 30, 2009 Posted October 30, 2009 În Comitetul de coordonare pentru gripă instituit la Ministerul Sănătăţii s-a propus interzicerea întrunirilor publice. Propunerea a căzut la vot, a precizat pentru Gândul prof. dr. Molnar Geza, preşedintele Societăţii române de epidemiologie, membru al Comitetului. În schimb, Bulgaria a luat deja această măsură în trei dintre oraşele unde virusul şi-a făcut simţită prezenţa. De altfel, România stă foarte prost la capitolul "măsuri de prevenire", planul de combatere a pandemiei nefiind respectat. Vaccinarea sezonieră împotriva gripei normale n-a început, iar Guvernul n-a achiziţionat şi n-a distribuit dezinfectante şi măşti de protecţie.Măştile conferă o protecţie parţială împotriva transmiterii virusului, între 40 şi 80 la sută. La ora actuală, un sfert din cele 310 paturi din Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt ocupate de bolnavi diagnosticaţi cu gripa AH1N1 sau cu "suspecţi". Pe plan global există şase şuşe (tipuri) ale virusului pandemic. România va dispune de un vaccin care e eficient împotriva unei singure şuşe (AH1N1), dar care nu e eficient împotriva lui AH1N1v, care e responsabil de actuala pandemie. Şedinţă ţinută la secretS-a încercat secretizarea lucrărilor comisiei, dar Ionuţ Bazac, fostul ministru al Sănătăţii, a făcut dezvăluiri care l-au forţat pe actualul ministru interimar, Adriean Videanu, să recunoască existenţa propunerii privind limitarea sau anularea unor drepturi cetăţeneşti.Abia acum se caută bani pentru dezinfectanţi şi măştiBazac acuză şi întârzieri în aplicarea măsurilor prevăzute în strategia naţională de combatere a pandemiei gripale, aprobată prin hotărâre de guvern, întârzierile consemnându-se după ieşirea PSD de la guvernare. Faptul a fost confirmat de Molnar Geza, care a precizat că nu s-au achiziţionat şi distribuit dezinfectante, măşti de protecţie (care, spune Geza, conferă o protecţie parţială împotriva transmiterii, între 40 şi 80%) şi că vaccinarea sezonieră împotriva gripei normale e ca şi inexistentă. Iniţierea unei hotărâri de guvern pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi a fost decisă abia ieri.Abia în perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii va transmite către toate unităţile spitaliceşti un nou protocol privind modul în care se va face evaluarea cazurilor A-H1N1.Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi se umple de gripaţiFără a se sinchisi de ciondăneala politicienilor, virusul pandemic (combinaţie între virusul gripei porcine, cel al gripei aviare şi al gripei umane) îşi continuă evoluţia, noi cazuri de infecţie fiind depistate la Iaşi. Aici, cursurile de la două clase a noua de la Liceul "G. Ibrăileanu", respectiv Liceul Agricol, au fost suspendate, ieri, după ce virusul a fost confirmat la doi elevi, fraţi ai copiilor de la şcoala nr. 15, declarată focar de gripă pandemică şi închisă marţi. La Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi sunt internate 26 de persoane de la şcoala nr.15, în majoritate elevi.În ultimele 24 de ore, în acelaşi spital din Iaşi au fost internaţi alţi 40 de tineri, din mediul preuniversitar şi universitar, care prezintă simptomele bolii: febră, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare.Un sfert din cele 310 paturi din Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi sunt ocupate, în prezent, de bolnavii diagnosticaţi cu gripă A-H1N1 sau de cei suspecţi că sunt infectaţi cu acest virus.Sursa Gandul
Recommended Posts