Jump to content

Burse de merit şi de studiu pentru elevii gălăţeni


Recommended Posts

Posted

Burse de merit şi de studiu pentru elevi

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi acordă, în anul şcolar 2009-2010, 307 burse de studiu şi 199 de burse de merit elevilor cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură. Pe primul loc la acest capitol se află elevii de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", unde s-au acordat 78 de burse de merit şi 121 de burse de studiu, urmaţi de elevii din Tecuci, unde, la Colegiul Naţional "C. Hogaş" vor primi burse de merit 43 de elevi şi bursă de studiu - 51. La Liceul Teoretic "Spiru Haret", numărul de bursieri de merit este de 37, iar pentru studiu mai primesc încă 50 de tineri. Pe al doilea loc, în Galaţi, în privinţa numărului de burse de merit/studiu, se află Colegiul Naţional "C. Negri" (Liceul Pedagogic) cu 18 elevi care primesc bursă de merit şi 36 care primesc bursă de studiu.

”Bursa de merit se atribuie de către inspectoratul şcolar, la propunerea consiliilor de administraţie din şcoli, elevilor din învăţământul liceal, postliceal şi profesional care obţin cel puţin media 9 la fiecare disciplină de învăţământ şi nota 10 la purtare, începând cu clasa a X-a, respectiv anul II de studiu. Numărul burselor de merit acordate în aceste condiţii nu poate depăşi 1% din numărul total al elevilor din clasele a X - XII-a de liceu, respectiv anii II - III din şcolile profesionale şi postliceale”, a declarat inspectorul Nicoleta Crânganu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. În situaţia în care mai mulţi elevi au mediile peste 9 la toate disciplinele, departajarea se face ţinându-se cont de media generală, iar dacă şi aceasta este egală, se au în vedere, în ordine, mediile obţinute la limba română, istorie, matematică, fizică, biologie.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=8

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.