Jump to content

Gunoi valsând pe malurile Dunării


dcp100168

Recommended Posts

Mizeria de sub preşul nostru

Gunoi valsând pe malurile Dunării

* În prag de primăvară, Dunărea e murdară * Dar e şi prea bătrână să se mai răscoale şi să ne pedepsească aşa cum am merita

Mizerie. Multă mizerie. Foarte multă mizerie. Şi am putea continua în acest fel până la cel puţin a zecea propoziţie eliptică de predicat, de fiecare dată adăugând câte un cuvânt care să ofere o doză suplimentară de dramatism faţă de enunţul anterior. Cum unde? Pe malul gălăţean al Dunării, apa cu care ne mândrim de fiecare dată când ne vin în vizită prieteni de pe tărâmuri uscate, dar pe care nu ezităm nicicând să o murdărim cu tot gunoiul care ne e la îndemână. Şi ne e mult gunoi la îndemână.

Camioane de resturi

Calendaristic şi termic, primăvara a inundat şi curtea noastră, doar că, aşteptând ­renaşterea naturii, asistăm, mai mult sau mai puţin pasivi, la moartea ei prin sufocare. Zilele trecute, am făcut o mică excursie pe întreg malul gălăţean al Dunării, ca să vedem cât de pregătiţi suntem să întâmpinăm fluviul în noul sezon. Aţi anticipat corect. E jale mare! De la gura de vărsare a Siretului şi până în port se pot aduna lejer câteva zeci de camioane de resturi ale bunăstării noastre. Se pot aduna, dar cine să o facă? Speciile de gunoi sunt, pare-se, mai numeroase decât speciile de peşti rămase în Dunăre: cutii de aluminiu de la bere, obişnuitele peturi cu subspeciile aferente (de jumătate, de un litru, de doi litri, verzi, albe, maronii), moloz de construcţii, bolovani mari şi mijlocii, crengi uscate, capace de WC, şerveţele, pungi. Asta ca să enumerăm doar speciile dominante. Din toate acestea, mirosul tinde să capete puteri din ce în ce mai mari, pe măsură ce temperaturile sărbătoresc trecerea în era încălzirii globale.

Natură de-a dreptul moartă

Prin spatele supermarketurilor de la gura de vărsare a Siretului în Dunăre pare că a trecut "Strâmbă-lume fără nume", un personaj născut din tată - grătar şi mamă - bere la pet. Munţii de resturi formaţi prin înteţirea foamei terestre se asortează perfect cu pietroaiele şi molozul depozitate cu nesimţire aici, sub preşul nostru comun. Peisajul e animat de un pescar rătăcit, trăgând cu nădejde la lanseta de martie, şi de zeci de câini care au traiul asigurat de pe urma sălbaticilor care au horit anul trecut în zonă în jurul grătarelor cu mici, cârnăciori şi ceafă. În rest, natură moartă. Dar moartă de-a binelea. Nu putem trece mai departe pe lângă unitatea militară, aşa că înconjurăm şi ajungem la Plaja Dunărea. Câţiva muncitori vopsesc câteva barăci şi pregătesc noul sezon estival, însă, hotărâţi să găsim mizerie, mergem pe malul fluviului. Nu trebuie să cauţi prea mult gunoiul. La câţiva metri de apă zac mormane lângă mormane şi multe recipiente de plastic, aduse de Dunărea umflată în sezonul de toamnă � iarnă. Plaja amenajată e curată, trebuie să recunoaştem, se vede că cineva s-a îngrijit să ducă gunoiul, însă lângă un tomberon descoperim culmea nesimţirii: gunoi aruncat pe jos, cu pubela aproape goală.

Mai curat spre Faleză

Ieşim din zona plajei şi ne îndreptăm pe malul apei spre bac. Nu puteam evita zona unde se varsă toată canalizarea Galaţiului. Sunt maxim zece grade Celsius afară, iar mirosul pare să îşi reintre în drepturi. Cu un debit impresionant, oraşul îşi varsă dejecţiile fără milă în Dunăre. În zona canalului de scurgere, apa are o culoare maronie, tulbure şi scoate zgomote înfricoşătoare. Nu mai insistăm asupra subiectului, dacă aţi trecut vreodată pe acolo ştiţi cum e. Vă mai spunem că, pe poteca spre bac, trecem pe lângă nişte domni care, cum să spunem, cum să formulăm, în fine, fac acolo ceva, nu e nevoie să mai batem apa în piuă. La bac, surprinzător sau nu, apa e curată, nu mai sunt gunoaiele de altădată oprite în lanţurile şi frânghiile de metal. De aici mai departe începe Faleza oraşului. E ceva mai curată decât restul malului gălăţean, deşi chiar şi în această zonă se mai găsesc câte un colac de WC, bolovani şi eternele peturi. Mai deranjează, dar lucrarea la canalizare, care e în plină desfăşurare, e o chestie temporară şi binevenită până la urmă. În zonă, la Elice, e forfotă multă şi e relativă curăţenie. În dosul Pânzarului Moldovenesc se varsă o altă canalizare, iar mirosul şi culoarea apei deranjează un peisaj de altfel plăcut. Nici mai departe spre port nu e mai murdar. Dunărea şi-a mai curăţat şi singură malurile cu creşterile şi descreşterile repetate de nivel.

În toamnă era mai mult gunoi, suntem ceva mai liniştiţi acum: munţii de peturi ce pluteau în octombrie în zona Galaţiului au plecat supăraţi în concediu etern spre rezervaţia "Delta Dunării". Peste 400 de ani se vor fi dizolvat. Delta va fi din nou în regulă, planeta de asemenea. Oamenii, în schimb...

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22532

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.