AndreiM Posted November 10, 2009 Posted November 10, 2009 Pădurile din Galaţi, sursă de bani pentru exploatanţi Mai multe firme de profil, dar şi persoane fizice au făcut în ultima perioadă profituri uriaşe de pe urma despăduririlor masive neautorizate. Astfel, cei de la Investigare a Fraudelor împreună cu Garda Financiară şi Inspectoratul de Regim Silvic au efectuat mai multe controale, ocazie cu care au depistat mai multe nereguli.Cu puţin timp înainte de venirea anotimpului rece, mai multe firme, dar şi persoane fizice au recurs la despăduriri neautorizate şi vânzarea de lemn de foc în mod ilegal. Astfel, Serviciul de Investigare a Fraudelor împreună cu Garda Financiaă şi IRS au efectuat controale la nouă societăţi comerciale şi şase persoane fizice. În urma acestora, s-au depistat mai multe nereguli pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape patru mii de lei. În acelaşi timp, au fost confiscate de la două societăţi comerciale peste 80 de metri cubi de lemne în valoare de peste 20 de mii de lei din cauză că reprezentanţii firmelor nu aveau documente legale de provenienţă a mărfii. Cercetările sunt continuate, încercându-se recuperarea banilor câştigaţi ilegal de către exploatanţi în ultimele luni de zile. Sursa
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now