Jump to content

A supravieţuit, deşi voia să moară


Recommended Posts

Posted

A avut noroc să supravieţuiască, deşi voia să moară

Totul s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, când un poliţist comunitar care patrula în zona Trecere bac a auzit strigăte de ajutor. Omul a anunţat imediat, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că în apele fluviului, se află o persoană care cere ajutor, fiind în pericol iminent de înec. Un echipaj al poliţiştilor de la Trasporturi Navale s-a deplasat imediat la faţa locului şi împreună cu marinarii din cadrul AFDJ Galaţi au reuşit salvarea persoanei în cauză. Omul se pare că plutise mult de-a lungul Dunării şi a fost observat chiar înainte de a se duce la fundul apei. "Era hipotermic, avea o intoxicaţie acută cu alcool, dar stabil. A fost un noroc extraordinar că a supravieţuit atâta vreme în Dunăre, mai ales că el spunea că nici nu ştie să înoate", a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi. Bărbatul se numeşte Daniel Mangu, e din Galaţi şi a fost transportat cu Ambulanţa la Spitalul de Urgenţă, apoi transferat la Spitalul de Psihiatrie. Dacă iniţial s-a crezut că omul a picat accidental de pe bac, ancheta poliţiştilor a stabilit că de fapt nu a fost vorba de accident, ci de o tentativă de suicid. Bărbatul a fost lucrător la Combinatul Siderurgic şi din cauza motivelor familiale a încercat să se sinucidă aruncându-se de pe bac în apele fluviului. Lucrătorii Biroului de Poliţie TN Galaţi continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care persoana a încercat să se sinucidă.

Poliţistul comunitar care-şi făcea rondul de noapte prin zonă a auzit ceva zgomote ce veneau dinspre fluviu, dar nu a văzut nimic, motiv pentru care nu le-a luat iniţial în seamă. Curând însă semnalele au devenit mai evidente şi atunci a văzut trupul bărbatului. Norocul omului a fost că la acea oră nişte pescari se aflau acolo şi l-au scos din apele reci. "Poliţistul comunitar, undeva în jurul orei 22.00, l-a văzut pe individ în apă, dar şi pe acei pescari care i-au sărit omului în ajutor, aşa că nu i-a mai rămas de făcut decât să sune la 112 şi să cheme ambulanţa", ne-a declarat directorul Poliţiei Comunitare, Cristian Gâscă.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=3

Posted

Pai s-a razgandit. Apa-i uda... si rece. Cred ca l-a trezit. Si s-a gandit mai bine. :-:-!

Mai bine facea un dus rece acasa si scapa de toata tevatura.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.