dcp100168 Posted March 5, 2008 Posted March 5, 2008 Transplantul de organe - viaţa de dincolo de moarteViaţa loveşte deseori, pe neaşteptate, în fiinţele cele mai dragi nouă. Şi tocmai atunci, suntem puşi în situaţia de a lua decizii dureroase pentru noi şi pentru cei din jur. Prin acest chin trec apropiaţii muribunzilor de la care ar putea fi prelevate organe. Şi totuşi, unii dintre ei reuşesc să se ridice deasupra suferinţei proprii şi să devină altruişti. Sunt de acord cu prelevarea de organe de la cei dragi, conştienţi că astfel vor ajuta alţi oameni sau, pur şi simplu, din dorinţa de a mai salva ceva din omul iubit.La Galaţi, un bărbat care şi-a pierdut soţia a avut puterea de a se gândi la necazurile unor străini şi a acceptat să fie prelevate organe, care au ajutat cinci oameni. A fost un love story la maturitate. Ea, o femeie frumoasa, cu o gingăşie conservată în pofida unui lung şir de tragedii personale. El, un bărbat serios şi cultivat, fără speranţa de a mai găsi o mare dragoste. S-au întâlnit, s-au iubit şi au fost împreună, uniţi într-o poveste irepetabilă, la bine şi la rău, până când moartea i-a despărţit. În viaţa lui Sorin, trăznetul a lovit scurt, precis, năucitor, cu zece zile înainte ca legătura lui cu Georgia să împlinească zece ani. Odată cu internarea în spitalul judeţean din Galaţi s-a declanşat un şir de incidente, coincidenţe sau erori fatale. Şapte luni mai târziu, Sorin Ţiţei încă se mai întreabă ce ar fi fost dacă n-ar fi plecat după perfuzor, dacă doctoriţa de la spitalul din Galaţi n-ar fi venit cu o oră şi 40 de minute întârziere, dacă salvarea care a zdruncinat-o pe Georgia până la Bucureşti nu s-ar fi rătăcit câteva zeci de minute prin oraş, dacă un doctor de la neurologie nu ar fi luat decizia să-i facă o tomografie abia 24 de ore mai târziu. Strivit de un verdict care nu-i lăsa drept de apel, a luat o hotărâre. O echipă de specialişti condusă de un medic coordonator de la Agenţia Naţională de Transplant a prelevat organele Georgiei. Şi azi Sorin se mai întreabă dacă nu cumva, de dincolo, Georgia e supărată că i-a donat organele.Nu departe de Sorin Ţiţei, tot în Galaţi, doi oameni fericiţi se bucură în fiecare zi de darul vieţii. Îşi spun frate şi soră de când au primit perechea de rinichi a Georgiei. Un miracol pe care l-au trăit împreună, după ce au împărţit ani lungi şi grei de dializă la acelaşi spital. Vestea că ar putea scăpa de chin i-a luat prin surprindere.Lucruri minunate şi neînţelese au început să se petreacă după transplant. De parcă rinichii Georgiei se tot caută pentru a redeveni pereche. Amândoi simt că mâna lui Dumnezeu i-a atins. Fiul Allei Zlate, preot la catedrala din Galaţi, a găsit mesajul divin în şansa dată mamei lui: transplantul a avut loc în ziua Sfântului Pantelimon, vindecătorul. Un fragment din moaştele acestuia se şi găsesc în biserica în care slujeşte Daniel Zlate.Salvarea lor a fost cu atât mai miraculoasă, cu cât aveau o grupă de sânge foarte rară şi un donator compatibil era aproape imposibil de găsit. A fost nevoie până la urmă de sfârşitul tragic al unei poveşti de care nu auziseră niciodată, pentru a primi în dar o viaţă nouă. Drumuri separate care se întâlnesc, se împletesc şi se schimbă, pentru a desface sau croi noi destine. Un joc pe care nu-l înţelegem şi care pare deseori nedrept, bazat pe reguli necunoscute nouă. Unii le numesc coincidenţe stranii. Alţii, intervenţie divină.http://www.protv.ro/stiri/social/exista ... rgane.html
flieder Posted March 13, 2008 Posted March 13, 2008 Eu sunt perfect de acord cu donarea organelor, in caz de vreo nenorocire.Numai ca, asa cum auzisem zilele trecute, nu pot accepta acel proiect de lege la care muncesc ai nostri "alesi" prin care se specifica faptul ca daca nu exista undeva un "inscris" precum ca persoana in cauza nu este de acord cu donarea, acesta sa devina implicit donator. In acest fel, parerea mea e ca se va instaura o jungla a pietii negre de organe. Orice pacient va fi privit in primul rand ca un posibil donator, nu ca un eventual miracol al medicinii.Adica o sa dam "ortu' popii" chiar daca nu a venit inca ceasul...
Recommended Posts